duminică, 29 mai 2011

MOARTEA VINE, CA UN ORDIN… DE LA “I.V.STALIN”

SI NU MA REFER LA ORASUL, DE ODINIOARA, I.V. STALIN! NU, STAU SI SCRIU… BRASOVUL, COPILARIEI MELE IMI PAREA UN ORAS SPECIAL! ATUNCI… PANA SI ZAPADA MAI PASTRA MIROSUL PASILOR PRINTULUI PORUMBESCU… BUNICII NOSTRII SE INTREBAU DOAR ATAT:”CARE ESTE LEGATURA INTRE PORUMBESCU SI NUMELE CELUI RAMAS CELEBRU… PRINTRE ALTELE… CA AR FI SPUS LA INTR-O ZI LUI DEJ:

”Cu un alt prilaj, Gheorghiu-Dej mi-a vorbit despre modul în care fost generata hotarârea referitoare la construirea Canalului Dunare -Marea Neagra.
Dupa nationalizarea principalelor mijloace de productie, spunea Gheorghiu-Dej, conducerea statului a analizat perspectivele ce se deschideau economiei nationale în noile conditii social-economice. In vederea stabilirii celor mai corespunzatoare masuri s-a hotarât ca o delegatie de stat si de partid sa se deplaseze la Moscova, sa discute cu conducerea sovietica pentru a pune bazele unei cooperare economice. Am prezentat conducerii sovietice potentialul industriei noastre nationalizate si masurile pe care noi le credeam necesare în vederea valorificarii depline a acestui potential si asigurarea unei continue dezvoltari a schimburilor comerciale româno-sovietice.
Stalin, ca si când n-ar fi auzit cele ce am spus, a întrebat:
- Are cunostinta conducerea României despre un proiect întocmit de englezi, pe la începutul secolului XX, pentru construirea unui canal navigabil între Dunare si Marea Neagra?
Am ramas înmarmurit si totodata înspaimântat de perspectiva ca în loc de dezvoltarea industriei - obiectiv cu care ne dusesem la Moscova - sa ne alegem cu o gaura în pamânt.

I-am raspuns lui Stalin ca nu avem cunostinta de un asemenea proiect, dar cum ne vom întoarce în România, vom pune sa se scotoceasca arhivele si, daca-l vom gasi, îl vom prezenta. Stalin, sigur pe el, a replicat:
- Nu trebuie sa mai cautati!

Gheorghe Gheorghiu-Dej, aici cu Ceauşescu a apasat pe un buton si dupa câteva secunde în biroul sau de lucru a intrat un individ, care asteptase probabil chemarea, cu o harta în mâna pe care a pus-o în fata noastra pe masa. Stalin a aratat harta si a spus:
- Iata cum este trasat drumul acestui canal pe harta României.
Am privit si am vazut o linie groasa, rosie, care unea localitatile Cernavoda si Navodari, traseul asa-zisului viitor canal. Dupa ce ne-a lasat câteva minute sa admiram miracolul", Stalin ne-a recomandat:
- Canalul trebuie realizat de România în vederea asigurarii unor conditii mai favorabile transporturilor fluviale pe Dunare. Ingrozit de perspectiva nenorocita ce se profila, am explicat ca România nu era pregatita, înca, pentru o lucrare de asemenea amploare, ca nu dispunea de fondurile financiare necesare. Stalin, însa, a intervenit:
- Fondurile vor fi gasite daca tovarasii români vor sa realizeze o lucrare asa de mareata.
Astfel s-a întors delegatia româna de la Moscova împropietarita" cu o harta pe care era trasat drumul viitorului Canal Dunare – Marea Neagra. Presa si radioul au facut cunoscut tarii, poporului român,vestea cea mare, fericirea ce cazuse pe capul nostru, fara sa spuna, bineînteles, a cui fusese ideea geniala. Pentru a se masca acest adevar si pentru a se da întregii actiuni un caracter national", a fost adoptata si o hotarâre a Birouluii Politic al C.C. al P.M.R.”
(Scris de Paul Sfetcu-DIN AMINTIRILE SEFULUI DE CABINET AL LUI GHEORGHIU-DEJ)

AZI, ORASUL IV STALIN IMI PARE MAI DEGRABA UN AZIL DE NEBUNI. ORASUL IN CARE HOTII SUNT LASATI LIBERI PE STRAZI; UNDE PARINTII ISI AJUTA COPII SA DISPARA, IAR IAR ALTI COPII TREBUIE SA PLATEASCA OALELE SPARTE ALE CELOR CARE NE CONDAMNA TACUT SI FARA JUDECATA, PE TOTI, LA SCHIMBARE DE DESTINE! DAR, DESPRE ASTA , INTR-O ALTA POVESTIRE….
BRASOVUL ESTE ORASUL IN CARE PANA SI FOSTUL PRIMAR AL ORASULUI “I.V. STALIN” RECUNOSTEA PUBLIC CA… “RECITA IN TRECUT LA SECURITATE”, DIN PATRIOTISM… DESI PRACTICA DE ZOR ….”SPORTUL MINTII”. SAU OARE SE CREDEA SI EL VREUN BOBY FISCHER?!
DAR, ACELASI OM, COINCIDENTA SAU NU, ORICUM AMARA… INCEARCA SA PROMOVEZE UN PROIECT DE LEGE A PRESEI, GANDITA DE UN COLEG DE BREASLA, DAR PROMOVAT DE EL… SENATORUL “MELCILOR”. NU-I VOI DA NUMELE, NICI SENATORULUI, DAR NICI ZIARISTULUI…. PENTRU A NU PUNE SARE PE RANA. CEEA CE MI SE PARE CIUDAT SI, DIN NOU PARADOXAL… ESTE FAPTUL CA, IN ACEL PROIECT DE LEGE SE CEREA UN CONSULT MEDICAL PSIHIATRIC AL FIECARUI ZIARIST, DAR SI O DELIMITARE DE SERVICIILE SPECIALE! AZI COLEGUL ZIARIST TAMAN CE A FOST OPERAT DE CANCER DE COLON….DAR, HAIDETI SA VEDEM CE INSEAMNA CANCERUL DE COLON….


“Ce este cancerul de colon?
Cancerul de colon se claseaza pe locul trei dintre cele mai comune forme de cancer, alaturi de cancerul la plamani, cancerul la sani in cazul femeilor si cancerul la prostata in cazul barbatilor.
Aceasta afectiune este responsabila de un procent de 3% din numarului de morti anual in Statele Unite. In momentul de fata, rata de mortalitate este de 40% pentru persoanele diagnosticate cu cancer la colon. Acest procent a crescut cu 7% in ultimii 10 ani. Conform Societatii Americane a Cancerului, desi procentul de oameni diagnosticati cu cancer la san este mai mare decat a celor cu cancer la colon, anual mor mai multe persoane din cauza cancerului de colon.
Cancerul de colon, cunoscut si sub numele de cancer colorectal, este intalnit in proportii egale la femei si la barbati. Procentul de aparitie a cancerului colorectal creste exponential cu varsta. In general, chinezii au avut o incidenta mai mare a cancerului la colon fata de celelalte rase.
• Cum se produce cancerul la colon?

Cancerul la colon este o afectiune ce se naste prin dezvoltarea si inmultirea celulelor abnormale in peretele colonului. Celula canceroasa are abilitatea de a creste neincetat, invadand astfel tesuturile normale din apropiere. In etapa metastazica, acesta se dezvolta si in alte zone ale corpului. Cancerului colorectal se extinde la ficat si plamani, iar la femei, la ovare. In general, 64% din pacientii diagnosticati cu cancer colorectal, au o speranta de viata de peste 5 ani.
Polipii sunt precursorii bine cunoscuti ai cancerului de colon, acesta dezvoltandu-se dintr-un polip, fara simptome. Un procent de 90% dintre cancerele de colon cresc din polipi, care de obicei sunt umflaturi neregulate si proeminente, dezvoltate din peretele colonului avansand in lumenul sau canalul intestinal. Factorii ereditari precum si alti factori de viata care declanseaza cancerul de colon joaca un rol important in dezvoltarea polipului. Pe masura ce polipii se dezvolta, acestia au un risc mare de a deveni cancerosi sau maligni. Pot avea o forma sesila sau pedunculata , variind considerabil in dimensiune.

In mod interesant, numarul total de cazuri de cancer aparute la nivelul intestinului gros si numarul de cazuri de cancer la plaman au cam aceasi proportie: 120 000 si respectiv 122 000. Aceasta incidenta poate sugera o relatie care sta la originea si dezvoltarea acestor doua tipuri de cancer.
• Factorii care influenteaza aparitia si dezvoltarea cancerului de colon
Pentru a ne putea proteja impotriva acestei afectiuni trebuie sa cunoastem factorii care favorizeaza aparitia lui. Printre acestia se numara:
 Alcoolul: Riscul de a dezvolta cancerul la colon poate fi crescut la indivizii care consuma zilnic una sau doua unitati de alcool per zi ( o unitate este echivalentul unei doze de beri, a unui pahar cu vin sau a 50 ml de tarie). Cu toate acestea, se crede ca, cantitati reduse de alcool pot reduce riscul aparitiei unor anumite boli la inima.
 Fumatul: Riscul poate fi mai mare pentru fumatorii ce au o istorie in fumat de peste 35 de an. Pipele si trabucurile prezinta riscul cel mai mare deoarece substantele din ele ce cauzeaza cancerul sunt mai usor de inghitit. Tigarile pot provoca o dezvoltare mai rapida a polipilor sau pot influenta recidiva lor dupa ce acestia au fost inlaturati.
 Obezitatea: Riscul poate fi mai mare in cazul persoanelor supraponderale. Ingerarea caloriilor in exces determina o reproducere mai rapida a celulelor, si astfel pot face ajuta trecerea de la o stare beningna la o stare canceroasa.

• Istoria pacientului
Riscul este crescut la indivizii care au suferit de cancer la colon, de polipi intestinali sau de colita (o inflamare a colonului cauzata de boala lui Crohn).
• Genetica pacientului
Riscul este crescut in cazul pacientilor a caror rude de gradul intai (parinti sau frati) au fost diagnosticate cu aceasta afectiune.
• Dietele
Dietele bogate in carne, grasimi sau proteine si scazute in legume si fructe cresc riscul de a dezvolta cancerul la colon.
• Polipii
O umflatura necanceroasa sau pre-canceroasa ce apare la oamenii peste varsta de 50 de ani.


• Varsta
Riscul aparitiei cancerului la colon creste odata cu inaintarea in varsta. Multi dintre pacientii diagnosticati cu cancer de colon au peste 50 de ani. Cu toate aceasta, afectiunea poate aparea la orice varsta. Un stil de viata sedentar, ce include multe ori petrecute in viata televizorului, lipsa exercitiului fizic reprezinta de asemenea un factor major ce contribuie la aparitia cancerului la colon. In societatile traditionale, unde oamenii duc o viata ordonata si activa, acest tip de cancer la colon este mai rar intalnit.
In cazul diagnosticarii cu cancer de colon este necesara o biopsie a leziunii. In functie de dimensiunea tumorii, procesul de diagnosticare poate include si teste la nivelul plamanilor, abdomenului, a oaselor, etc.
In stadiile I si II ale dezvoltarii cancerului, zona afectata se afla doar la nivelul colonului, pe cand in stadiul III acesta s-a extins la tesutul limfatic din apropiere. Urmatoarea evolutie a bolii include dezvoltarea cancerului la alte organe sau alte tesuturi.
Rata de 5 ani de supravietuiri in urma diagnosticarii cu cancer de colon are urmatorul procentaj: atunci cand dezvoltarea cancerul este in faza incipienta (stadiul I) procentul este de 85 pana la 95 %, pentru stadiul II este de la 60 la 80 %, pentru stadiul III este de la 30% la 50% iar in cazul in care cancerul se afla in ultimul stadiu, procentajul e foarte scazut, de 5%. Din fericire aceste statistici se modifica odata cu progresele ce se fac in materie de tratamente .”

DAR, IATA SI ALTE ANTECEDENTE… CIUDATE ALE MESERIEI DE JURNALIST. PAR EXEMPLU LA “FRATII NOSTRII”, DE PANA MAI IERI… SOVIETICII, PARDON RUSII….

“Anna Politkovskaia - Sambata, 7 octombrie, in jurul orei 17, trupul Annei Politkovskaia a fost gasit in liftul blocului unde locuia, intr-un apar­tament inchiriat. Alaturi, a fost descoperit pistolul Makarov cu care a fost impuscata in piept si in cap si 4 tuburi goale. Anna Politkovskaia lucra din 1999 pentru Novaia Gazeta. Era cea mai apreciata si respectata ziarista din Rusia in redactiile occidentale. Era admirata pentru curajul si tenacitatea ei de ONG-urile vestice care militau pentru respectarea drepturilor omului. Anna Po­litkovskaia figureaza de acum pe lista ziaristilor asasinati in Rusia, care a adunat in ultimul deceniu nu mai putin de 23 de nume. In cel putin 12 cazuri se poate vorbi de asasinate comandate.

Dupa o pereche de ochelari cu multe dioptrii, care-i dadea infatisarea unei profesoare severe, se afla cel mai autentic ziarist de investigatie. Anna Politkovskaia a documentat crimele trupelor federale ruse din Cecenia, a dezvaluit ororile savarsite impotriva populatiei civile de serviciile ruse de securitate si de militiile cecene promoscovite conduse de Ramzan Kadirov, a publicat anchete despre atentatele teroriste de la Teatrul Dubrovka din 2002 si de la Beslan, in 2004, contrazicandu-i de fiecare data pe propagandistii Kremlinului.

Cine a comandat asasinarea Annei Politkovskaia? Cativa analisti rusi si occidentali s-au incumetat sa arate cu degetul in sus. 7 octombrie, data la care s-a comis crima, este ziua in care Vladimir Putin a implinit 54 de ani. Cu doua zile mai devreme, premierul cecen, Ramzan Kadirov, despre crimele si abuzurile caruia Politkovskaia a scris in ultimul timp, implinise 30 de ani. S-a speculat ca moartea ziaristei ar fi fost un cadou facut puterii, fie de la Moscova, fie de la Groznii. Garri Kasparov, unul dintre ulti­mii opozanti ai lui Putin, si Nina Hrusciova, profesoara la New York, afirma ca Putin, prin climatul pe care l-a creat in Rusia, poarta cel putin raspunderea morala pentru asasinarea ziaristei. Politologul Serghei Markov, un apropiat al Kremlinului, a declarat ca uciderea Annei Politkovskaia este o tentativa de a promova in Rusia scenariul ziaristului ucrainean Gongadze asasinat la Kiev, victima scenariului fiind Putin. La vremea respectiva, presedintele Ucrainei, Leonid Kucima, a fost acuzat ca n-ar fi strain de asasinarea lui Gongadze.
Ramzan Kadirov, asupra caruia planeaza suspiciunea ca ar fi comandat crima, neaga categoric ca ar avea cea mai mica legatura cu uciderea ziaristei. La randul sau, presedintele Putin, aflat in vizita in Germania, s-a straduit sa explice in interviurile la Sueddeutsche Zeitung si canalul de televiziune ARD ca Politkovskaia nu era luata in serios de rusi din cauza radicalismului ei si ca era cunoscuta mai bine in mass-media din Vest si in cercurile aparatorilor drepturilor omului din Occident, decat in Rusia. Articolele ei, a continuat demonstratia Putin, nu deranjau nici puterea federala si nici autoritatile cecene. In schimb, asasinarea ei aduce Rusiei prejudicii mai mari decat toate articolele jurnalistei. Argumentele lui Putin sunt usor de demontat. Faptul ca Politkovskaia avea acces la media occidentala nu putea decat sa-i infurie pe liderii rusi, care sunt foarte sensibili la ce se spune/scrie "in Europa" despre ei. Pretinsul dezinteres al autoritatilor din Rusia, invocat de Putin, pe motiv de impact minor asupra opiniei publice este contrazis de tentativele de intimidare si asasinare a ziaristei din trecut, in care au fost implicate institutii ale statului.
In primele luni ale razboiului declansat de Putin in Cecenia, Politkovskaia a fost arestata de serviciile secrete rusesti, tinuta intr-un put timp de 3 zile, fara apa si mancare, iar apoi, "in gluma", i s-a inscenat executia. Un an mai tarziu, in 2001, a fost amenintata cu moartea de un ofiter de militie, Serghei Lapin, in ur­ma dezvaluirilor publicate despre abuzurile acestuia din Cecenia, impotriva populatiei civile. In 2002, Lapin a fost arestat si anchetat, insa a fost eliberat curand, in ciuda probelor incontestabile care indicau vinovatia lui. La 1 septembrie 2004, Anna Politkovskaia a plecat spre Beslan, unde teroristii au luat ostateci elevii veniti in prima zi de scoala. In avionul spre Rostov, FSB (Serviciul Federal de Securitate) a otravit-o. Rezultatele analizelor medicale au fost distruse din ordin "de sus". A doua zi, 2 septembrie, Andrei Babitki, alt ziarist incomod pentru Kremlin, era arestat pe aeroportul din Vnukovo, cand pleca spre Beslan. Putin a controlat informatiile aparute in presa cu ocazia crizei de la Beslan.
Dupa dezastruoasa interventie a trupelor ruse, soldata cu sute de morti si raniti, in cea mai mare parte copii, Putin a declarat ca atentatul de la Beslan n-are nici o legatura cu razboiul din Cecenia, fiind organizat de reteaua Al Qaida. N-a mai avut cine sa-l contrazica. Daca era atat de putin influenta in Rusia, asa cum spune Putin, la ce bun toata aceasta desfasurare de forte din partea serviciilor secrete rusesti impotriva unui ziarist?”


SPUNEAM SI CA, ACELASI COLEG IMI SPUNEA, ANUL TRECUT, PE VREMEA ASTA CA, “AR FI MULT MAI BINE SA NE DELITAM DE CEEA CE S-A FACUT PANA ACUM. ADICA, DE A FI CONFUNDATI SI FOLOSITI DE ACTUALELE SERVICII SPECIALE.SI , NU FARA SA VREAU M-AM GANDIT TOT LA UN EXEMPLU VENIT DINSPRE STEPA RUSA….




“ALEXANDER LITVINENKO – Primul act de terorism nuclear

Astăzi se împlinesc trei ani de când fostul ofiţer rus de securitate Alexander Litvinenko a murit într-un spital din Londra, la vârsta de 44 de ani, otrăvit cu poloniu radioactiv. Cazul este blocat pentru că ruşii nu vor să-l extrădeze britanicilor pe principalul suspect, Andrei Lugovoi, propunînd în schimb ca procesul să se ţină în Rusia. Văduva lui Litvinenko, Marina, nu acceptă însă această soluţie.
Într-un interviu acordat serviciului rusesc al postului nostru de radio, Marina Litvinenko a explicat că nu are încredere în justiţia rusă, pe care o consideră aservită Kremlinului, după cum nici statul britanic nu vrea să lase cazul pe mâna ruşilor. Marina Litvinenko a spus că ruşii au propus să ţină ei un proces în cazul morţii soţului ei, dar numai dacă vor găsi dovezi care să-l incrimineze pe Andrei Lugovoi. Or acest lucru, a spus Marina, nu este acceptabil, şi nu-l acceptă nici britanicii, în frunte cu ministrul de externe David Miliband.
Văduva lui Alexandr Litvinenko scrie tot astăzi în ziarul britanic „Times” că moartea soţului ei, la 23 noiembrie 2006, a fost rezultatul „primului act de terorism nuclear”. „Cei care l-au iubit pe Saşa – scrie în continuare Marina – îl plâng şi acum, şi deplâng în acelaşi timp neajunsurile unei lumi care nu le-a făcut dreptate.”Marina Litvinenko scrie mai departe că ea şi un mic cerc de prieteni sunt hotărâţi să lupte până la capăt, încurajaţi de sprijinul unor detectivi de la Scotland Yard care cred că au rezolvat cazul şi sunt frustraţi că nu pot pune cătuşele pe mâinile suspecţilor.
Suspecţii ar fi doi, în opinia Marinei. Mai întâi Andrei Lugovoi, care figurează într-o cerere de extrădare britanică. Lugovoi este blocat în Rusia, spune Marina, pentru că dacă face un singur pas în afara ţării sale, va fi arestat în baza mandatului internaţional emis de britanici. Al doilea suspect, sugerează văduva, este însuşi premierul Rusiei Vladimir Putin pe care Litvinenko l-a acuzat de pe patul de moarte că i-a pus la cale asasinarea. Putin este în opinia Marinei „prizonierul propriilor secrete”. El nu poate renunţa la putere, pentru că succesorul său, oricare va fi el, va dezvălui adevărul despre moartea lui Litvinenko.
În cazul Litvinenko există însă şi un al treilea actor: nimeni altul decât Rusia. Statul rus ar fi devenit şi el complice, susţinîndu-i pe cei doi suspecţi: Lugovoi şi Putin şi probînd astfel teroria că uciderea lui Litvinenko a fost aprobată de structurile oficiale. Ascunderea adevărului, scrie Marina Litvinenko, este în sine o crimă de stat.
Marina Litvinenko crede că nici Marea Britanie nu a rămas neatinsă de scandal. Recent, ministrul de externe britanic David Miliband a vizitat Moscova cu intenţia de-a da deoparte cazul Litvinenko, blocat oricum de imposibilitatea extrădării lui Lugovoi, de dragul altor chestiuni presante, ca neproliferarea nucleară sau schimbarea climei. Numai că, observă Marina Litvinenko, liderilor ruşi nu le pasă că armele nucleare pot scăpa de sub control, şi nici că gheţurile arctice se topesc. Ei doresc ca acuzaţiile la adresa lui Lugovoi să fie retrase. Nici mai mult, nici mai puţin. Or, ministrul Miliband nu le poate promite aşa ceva, chiar dacă ar vrea. Iar când le-a spus ruşilor acest lucru, i-a înfuriat peste măsură.
Pe patul de moarte, aminteşte Marina, Alexander Litvinenko a prezis că ecourile morţii sale vor răsuna în urechile lui Vladimir Putin toată viaţa. Şi asta se întâmplă într-adevăr, crede Marina, din cauza unui adevăr foarte simplu: o naţiune nu poate rămâne sănătoasă dacă chiar centrul organismului ei este putred.”

M-AM INTREBAT DACA TOATE ACESTE EXEMPLE SUNT APARENT DE MODA NOUA. DAR, SURPRIZA SI NU PREA…. IATA CEEA CE AM GASIT:


“Apariţia cărţii „Misiuni Speciale. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni“, de Pavel şi Anatoli Sudoplatov, a produs consternare şi stupoare în SUA. Puţine cărţi publicate pe tărâm american au provocat dezbateri atât de aprinse între istorici ca această autobiografie a generalului-locotenent Pavel Anatolievici Sudoplatov.

Printre dezvăluirile cărţii se numără: modul în care savanţii atomişti Oppenheimer, Fermi, Szilard, Fuchs şi Pontecorvo au furnizat sau au permis transferul de informaţii ştiinţifice esenţiale către URSS; cum a organizat Sudoplatov asasinarea lui Lev Troţki la ordinul direct al lui Stalin; rolul real jucat de soţii Alfred şi Ethel Rosenberg în spionajul atomic al URSS; de ce a inventat Stalin complotul medicilor şi conspiraţia sionistă din URSS, care i-a distrus pe evreii sovietici; cum a creat Stalin criza Berlinului pentru a preveni folosirea de către SUA a bombei atomice împotriva iminentei victorii comuniste în China; cum au organizat Hruşciov şi colegii lui arestarea şi împuşcarea lui Beria pentru a şterge propria lor complicitate la crimele lui Stalin.
Pavel Sudoplatov a fost director-adjunct al spionajului extern sovietic între anii 1939-1942. La 15 iulie 1941, el a fost numit director general al Administraţiei Misiunilor Speciale din Ministerul Afacerilor Interne (NKVD) al URSS. În perioada 1944-1946, Sudoplatov a fost şeful Biroului de Informaţii al Comitetului Atomic Special al URSS.
În perioada 1944-1946, Sudoplatov a fost şeful Biroului de Informaţii al Comitetului Special al URSS pentrul Proiectul Atomic, care a reprezentat principala sursă de informaţii pentru dezvoltarea tehnico-ştiinţifică a armelor atomice sovietice. Sfera de activitate în care era angajat Sudoplatov a fost realmente extraordinară: răpire şi asasinare; sabotaj şi război de partizani în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial; înfiinţarea de reţele ilegale de spioni sovietici în SUA şi Europa Occidentală. Însă domeniul crucial de activitate în care a fost angrenat Sudoplatov a fost spionajul atomic pe teritoriile SUA, Angliei şi Canadei.
Pavel Sudoplatov a fost arestat după căderea de la putere a lui Lavrenti Beria. În pofida torturii şi a izolării complete în închisoare, acesta a refuzat să se „confeseze”, insistând că acuzaţiile aduse contra lui sunt deformări ale activităţilor sale pentru care el a fost decorat şi promovat până la gradul de general-locotenent. A fost eliberat din închisoare după 15 ani de temniţă grea, dar abia în anul 1992 va reşi să-şi obţină reabilitarea. A rămas un adept al comunismului, el atribuind căderea URSS-ului faptului că oameni inferiori lui Stalin au ajuns la conducerea statului sovietic (pag. XIII). În acest sens el scrie că: „cei care pretind a scrie istoria noastră nu pot reabilita imperiul ţarist şi pe Lenin cu scopul de a-l prezenta pe Stalin drept un criminal, este prea facil, având în vedere intelectul şi viziunea lui. Cârmuitorii victorioşi ai Rusiei au avut întotdeauna trăsături combinate de criminali şi de oameni de stat.
În această privinţă se trece cu vederea că Stalin şi Beria, care au jucat roluri tragice şi criminale în istoria noastră, au jucat în acelaşi timp un rol constructiv, transformând Uniunea Sovietică într-o superputere nucleară. Or, tocmai această realizare este cea care a determinat evoluţia ulterioară a evenimentelor din lume” (pag. 5). Acest concept a fost cel mai bine prezentat lumii de către Winston Churchill prin aceste cuvinte: „Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când Stalin a murit, ţara sa era cea mai mare superputere militară a lumii, întrecută doar de Statele Unite ale Americii”.
Sudoplatov a refuzat să-i ajute pe istoricii ruşi să se descurce în labirintul arhivelor secrete din Moscova, pe considerentul că Stalin nu poate fi judecat obiectiv prin prisma standardelor de azi şi că el trebuie evaluat în contextul timpurilor în care a condus ţara. De acelaşi refuz ferm s-a izbit şi Jerrold Schecter, şeful biroului din Moscova al revistei americane „Time”, când l-a vizitat pe Sudoplatov la spitalul unde se trata de insuficienţă cardiacă, la vârsta de 85 de ani. Acesta ar fi dus cu el în mormânt tot ce a dezvăluit în această carte dacă Jerrold Schecter nu s-ar fi dus la fiul lui Pavel Sudoplatov, academicianul rus Anatoli Sudoplatov, căruia i-a cerut ajutorul direct şi personal în a-l convinge pe tatăl său să spună ce ştie înainte de moartea sa iminentă.

•Otrăvurile fără urmă, o specialitate sovietică
Sudoplatov scrie că absolut toţi cârmuitorii sovietici de la Lenin la Gorbaciov au manifestat un mare interes pentru otrăvuri şi administrarea lor secretă oamenilor deveniţi indezirabili. În acest subiect autorul se pronunţă cu competenţă şi autoritate ca specialist militar însărcinat pe linie de serviciu să folosească otrăvuri puternice ca instrumente de asasinare rapidă, secretă şi eficientă a celor condamnaţi politic să dispară.
La ordinul direct al lui Lenin, în secretariatul lui de la Kremlin s-a înfiinţat un laborator în subordinea primului-ministru, numit „Speţialnîi Kabinet”, care avea ca obiect de activitate cercetarea, proiectarea şi fabricarea de otrăvuri puternice. De la acest laborator a cerut Lenin să i se aducă otravă la vila sa de la Nijni-Novgorod (azi oraşul Gorki), unde zăcea paralizat şi informat de medici că sifilisul de care suferea duce în final la demenţă. Stalin a supus spre examinare această cerere Biroului Politic, care a refuzat s-o aprobe. În 1937, acest laborator a fost transferat la NKVD, în subordinea directă a ministrului securităţii statului. Între anii 1960-1970, acest laborator special de otrăvuri purta numele strict-secret de „Laboratorul Toxicologic nr. 12”, aflat în structurile KGB.
Notorietatea acestui laborator continua să fascineze preşedinţii URSS-ului, Gorbaciov fiind interesat despre acesta când aflase că Brejnev afirmase public că Hruşciov era mai uşor de îndepărtat de la putere prin Laboratorul 12 decât printr-o Plenară a C.C. al PCUS. Otrăvurile acestea nu lăsau urme, iar la autopsie se constatau indiciile unui infarct miocardic sau o comoţie cerebrală. Aşa a fost ucis diplomatul suedez Raoul Wallenberg, la ordinul lui Molotov, care se temea că va povesti în Suedia despre procedeele prin care NKVD a încercat să-l recruteze ca agent de influenţă. La fel a fost ucis jurnalistul bulgar Markov, care, fiind angajat al televiziunii britanice, îl critica constant pe preşedintele Bulgariei, Teodor Jivkov. Otrava a fost administrată prin vârful unei umbrele cu care Markov a fost împuns „din greşeală” pe un pod din Londra. La autopsie n-au apărut urme toxicologice. Cazul a ajuns celebru graţie generalului KGB Oleg Kalugin, care a emigrat în SUA şi a povestit acolo că el a furnizat otrava colegilor săi din Bulgaria.
Potrivit lui Sudoplatov, pe lista celor otrăviţi de autor sunt agenţi-dubli şi opozanţi politici de-ai lui Stalin, Molotov şi Hruşciov. Cadavrele lor au fost incinerate şi îngropate la o groapă comună. „Autorităţile au admis şovăielnic că figuri proeminente ca Iakir, Tuhacevski, Uborevici, Meyerhold şi alţii au fost trimişi pe lumea cealaltă în această manieră. Întrucât până în anul 1965 «Donskoi» era singurul crematoriu din Moscova, este probabil că cenuşa lui Wallenberg, Iejov şi Beria este îngropată în aceeaşi groapă comună” .

SI ATUNCI CUM SA NU TE GANDESTI, VORBA UNUI CANTEC, INCA UITAT DE EI… “CE ESTE MAMA DRAGA PATRIA?”

DIN NEFERICIRE… RASPUNSUL A RAMAS INCA NEMODIFICAT:

“CAND PLOUA LA MOSCOVA, SE DESCHIDE UMBRELA, IN ORASUL “I.V.STALIN”….” NU MA CREDETI?... RECITITI TOT, CU ATENTIE….



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu