duminică, 31 iulie 2011

Tu ce preferi? Jurnalismul profesionist sau jurnalismul cetăţenesc - adică bloguri şi reţelele sociale? Obiectivitatea sau transparenţa?


Jurnalismul cetăţenesc şi reţelele sociale au devenit cele mai puternice canale de diseminare a informaţiei şi a opiniei, punând în şah mass media tradiţională.
Criticat adesea pentru lipsa sa de obiectivitate şi pentru personalizarea conţinutului, jurnalismul cetăţenesc promite să aducă, însă, un element indispensabil democraţiei: transparenţa. Indiferent de ce ar spune criticii săi, jurnalismul cetăţenesc are din ce în ce mai mulţi adepţi, iar cei care îl iubesc o fac tocmai pentru că verva sa continuă aminteşte de vremurile bune ale democraţiei, atunci când a-ţi spune punctul de vedere era considerat cea mai mare virtute.
Lumea pare să devină din ce în ce mai mică. Spaţiul se comprimă, timpul pare să nu mai aibă nicio regulă, veştile circulă la secundă. Până şi televiziunile par depăşite de repeziciunea desfăşurării evenimentelor. Singurele instrumente ce par capabile să ţină pasul cu ritmul fulgerător al prezentului sunt reţelele sociale. Facebook, Twitter şi blogurile sunt cele care scriu, acum, istoria. Sau, mai bine zis, istoria o scriu simpli cetăţeni, care se află în spatele monitoarelor şi care împărtăşesc, întregii lumi, orice noutate – însemnată sau neînsemnată – care le cade în mână.
Sub îndemnul acestor realităţi, influentul săptămânal The Economist scotea pe piaţă, în luna iulie a.c., o ediţie specială, dedicată acestei chestiuni: „A 14-page special report on the future of news”. Concluzia analizei minuţioase a jurnaliştilor britanici i-a surprins pe mulţi. Odată cu halucinanta creştere a influenţei reţelelor sociale, care pun la pământ marile cotidiane, omenirea se întoarce în secolul al XIX. Observaţia nu este deloc încărcată de conotaţii negative.
Şi asta pentru că această întoarcere în timp, la vremurile în care veştile se răspândeau prin pieţe şi cafenele, pe străzi şi prin intermediul scrisorilor, aduce cu sine şi o diversificare a opiniilor, mult mai greu de controlat de către o anumită elită, cu o putere de influenţă asupra opiniei publice, şi transformă interacţiunea cu viaţa cotidiană într-o experienţă socială participativă.
Cum Twitter l-a omorât pe Osama: „They have killed Osama Bin Laden. Hot damn”
Exemple abundă. Înainte ca CNN să difuzeze vestea uciderii lui Osama Bin Laden, vestea fusese deja lansată pe Twitter, de către Keith Urbahn, şeful de cabinet al fostului ministru al apărării SUA, Donald Rumsfeld: „So I’m told by a reputable person they have killed Osama Bin Laden. Hot damn.” Televiziunile au preluat rapid vestea, citându-l pe Urbahn, iar confirmarea lui Barak Obama avea să vină abia peste o oră.
Datele statistice indică faptul că în Marea Britanie şi în SUA doar 7%-9% din populaţie foloseşte canalul Twitter, în timp ce peste 50% dintre cetăţenii britanici şi americani au un cont pe Facebook. Procentele diferă atât de mult, pentru că cei care utilizează Twitter-ul sunt, preponderent, persoane cu influenţă, explică Nic Newman, şeful departamentului de future media al BBC.
Graţie acestor noi canale, ştirea nu mai este o exlusivitate a jurnalistului profesionist, ci şi a cititorului, a simplului cetăţean, iar verticalizarea presei, impusă de marile trusturi de presă, se orizontalizează, din ce în ce mai tare. Unul dintre primii care a înţeles puterea blogurilor şi a reţelelor sociale a fost, deja celebra, Arianna Huffington, fondatoarea The Huffington Post. Lansat, la început, ca un blog personal al Ariannei, website-ul a devenit cel mai celebru agregator de informaţie din mediul on-line, aducând la un loc mai multe blog-uri, link-uri către alte website-uri, reportaje, plus multe alte contribuţii venite pro bono, de la diverşi autori din întreaga lume. În februarie 2011, celeba companie americană furnizoare de servicii globale de internet, deţinută de concernul Time Warner, AOL, a cumpărat The Huffington Post pentru suma de 315 milioane de dolari.
Jurnalismul de stradă: reţelele de socializare pot naşte revoluţii
De fapt, în spatele întregului proces de diseminare a noutăţilor prin intermediul reţelelor sociale, stă ceea ce se cheamă Jurnalismul cetăţenesc (Citizen Journalism). Acest concept se referă la publicul larg, care poate să-şi asume rolul de a aduna, transmite, analiza, disemina ştiri şi informaţii. Revoluţia tehnologică şi a internetului a facilitat acest „jurnalism de stradă,” oferindu-le cetăţenilor posibilitatea de a crea ştiri sau a verifica, ei înşişi, veridicitatea acestora, prin intermediul blogurilor, reţelelor sociale sau al site-urilor care pot găzdui fotografii sau filme (youtube, dailymotion).
Însă, acest jurnalism poate fi şi el de mai multe tipuri. Conform jurnalistului J.D. Lasca aceste tipuri pot fi: (1) participarea directă a audienţei, prin comentarii, bloguri personale, fotografii sau material video postat pe internet; (2) website-uri care se pot constitui în surse de ştiri şi informaţii independente, precum Drudge report; (3) website-uri participative, în care cetăţenii jurnalişti contribuie cu o parte semnificativă a materialelor publicate (Ground Report, Now Public etc.); (4) website-uri în care cititorii pot colabora şi contribui cu material editorial şi link-uri, precum Slashdot sau NewsVine; (5) mailing lists, newsletters sau alte tipuri de „thin media” sau (6) site-uri personale de diseminare de informaţie precum KenRadio.
Impactul acestui nou stil de jurnalism s-a făcut resimţit, pentru prima dată, odată cu atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, când majoritatea filmelor şi fotografiilor au fost făcute de cetăţenii martori la acel eveniment şi postate, apoi, pe bloguri. Alte momente au fost în timpul cutremurelor urmate de tsunami din Banda Aceh, Indonezia şi din Fukushima, Japonia, precum şi în timpul Revoluţiei de Iasomie, care a zguduit lumea arabă. În multe cazuri, precum Siria sau Iran, jurnalismul cetăţenesc este singura sursă de informaţii, cu privire la evenimentele care se petrec.
Transparenţa este noua obiectivitate
Cu toate acestea, acest tip de jurnalism rămâne subiect de controversă. Pe de o parte, mulţi dintre cetăţenii-jurnalişti sunt simpatizanţi ai unei cauze sau ai alteia, fapt ce face ca jurnalismul cetăţenesc să se îndepărteze mult de idealul obiectivităţii şi imparţialităţii, ideal îmbrăţişat în mod tradiţional de agenţiile de ştiri.
Dar este obiectivitatea, într-adevăr, cea mai importantă? The Economist susţine că, în realitate, obiectivitatea a fost mereu o alegere interesată a jurnalistilor. Fiind obiectiv - ceea ce înseamnă să renunţi la explicaţii şi la a-ţi spune punctul de vedere - eşti, implicit, mult mai uşor de înţeles. Aşadar, strategia obiectivitătii a fost o alegere raţională, prin care marile jurnale au urmărit să îşi lărgească audienţa, pe principiul keep it simple. Şi asta a venit odată cu consolidarea marilor trusturi de presă, care au înţeles o ecuaţie simplă: cu cât eşti înţeles de mai multă lume, cu atât te cumpără mai multă lume şi implicit câştigi mai mulţi bani.
David Weinberger, un guru al marketingului on-line, lansează o ipoteză care poate părea şocantă: „Transparenţa este noua obiectivitate”. Weinberger susţine că obiectivitatea, în afara domeniului ştiintific, este practic imposibilă, ea fiind, de multe ori, fluturată ca un stindard, fără să fie, însă, niciodată respectată. Pentru că, pur şi simplu, nu se poate. A încerca să prezinţi realitatea, fără a avea niciun punct de vedere, este ca şi cum ai privi în întuneric, spunea el. Obiectivitatea va fi întotdeauna un deziderat, o vanitate; nu poţi dovedi cât de obiectiv eşti. Poţi dovedi, însă, cât de corect şi transparent eşti, prezentandu-ţi mereu sursele şi asumandu-ţi punctul de vedere, prin claritate şi onestitate intelectuală.
Pe de altă parte, cetăţenii-jurnalişti nu se pot compara, în termeni de resurse, cu organizaţiile jurnalistice tradiţionale, fapt care are un efect negativ asupra calităţii şi conţinutului. Totodată, mulţi consideră că, oricât de entuziaşti ar putea să fie, un grup de bloggeri pentru care reportajul ştirilor este doar un hobby, nu se va putea ridica niciodată la înălţimea unor jurnalişti profesionişti. În această privinţă, un editorial din The Digital Journalist propunea, nici mai mult, nici mai puţin, renunţarea la termenul de jurnalism cetăţenesc şi înlocuirea acestuia cu cel de „cetăţeni care strâng ştiri.” O altă problemă cu care se confruntă cetăţenii jurnalişti este aceea că, în multe ţări, ei nu sunt recunoscuţi ca atare, nebeneficiind astfel de protecţia acordată presei tradiţionale.
Cine spune că a fi obiectiv e o atitudine nobilă?
Cu toate criticile şi problemele cu care se confruntă, practica jurnalismului cetăţenesc este în continuă creştere. Din ce în ce mai multă lume obţine şi diseminează informaţii din „ciripituri,” bloguri, sau de pe site-urile de socializare. Ştirile obţinute prin intermediul acestor canale nu sunt „obiective” şi au căpătat un mare grad de personalizare. Publicul a devenit o parte activă în cadrul procesului de formare şi diseminare a informaţiei, căpătând, totodată, un grad mai mare de scepticism faţă de informaţiile „de-a gata”.
Marile trusturi de presă din toată lumea sunt obligate să găsească o soluţie. A intra în concurenţă cu blogurile şi reţelele sociale, ar fi păgubos pentru ele. Pentru că multă lume alege calea de a se informa astfel, din simplul motiv că e gratis! Ziarele mari, oricât de obiective şi profesionalizate ar fi, costă. Orice ar face, ies în pierdere de audienţă, aşa că multe au început să folosească blogurile şi reţelele sociale ca instrument şi ca sursă. Toate marile ziare şi televiziuni au platforme de bloguri şi pagini proprii pe reţelele de socializare.
La momentul 1787, pe vremea legendarilor Părinţi Fondatori ai Americii, presa era oricum, numai imparţială nu. Din contră, ea era folosită pe faţă, atât de către federalişti, cât şi de anti-federalişti, pentru a-şi putea împrăştia şi clarifica punctele de vedere cu privire la ideile in care credeau. Şi era vorba despre Constituţia Americii! În fond, nu asta e democraţia? Pluralism şi diversitatea opiniilor, pe faţă? Cine spune că a fi obiectiv este o atitudine nobilă?
Ramane totusi... o eterna intrebare:

"Tu ce preferi? Jurnalismul profesionist sau jurnalismul cetăţenesc - adică bloguri şi reţelele sociale? Obiectivitatea sau transparenţa?"


Un comentariu:

  1. Blogurile şi reţelele sociale mi se par mult mai usor de accesat si sunt mult mai interesante de la un timp

    RăspundețiȘtergere