Da, ati citit corect....De unde am plecat la acest subiect? Simplu... de la un banal anunt, in care se spunea ca, "in perioada 15 august-17 decembrie se desfasoara un concurs Scientia, care are a tema domeniul IT, dar nu se margineste la aceasta..... si mai jos....
LIBERUL ARBITRU: REALITATE... ORI ILUZIE?
Prima intrebare: CUM FUNCTIONEAZA CORPUL OMENESC?
Vorbim despre liberul-arbitru ca despre o trăsătură fundamentală a omului, capacitatea acestuia de a decide în mod independent asupra acţiunilor vieţii lui. Dar există o problemă: cum funcţionează acest liber-arbitru în "retorta" de substanţe chimice care este organismul uman? Cum împăcăm liberul-arbitru cu legile fizicii şi ale chimiei?
CE ESTE LIBERUL-ARBITRU?
Liberul-arbitru este definit ca fiind capacitatea omului de a exercita controlul conştient şi independent asupra deciziilor, acţiunilor ori alegerilor sale. Probabil că principalul argument pro liber-arbitru este acela că fiecare dintre noi are puternicul sentiment că-şi controlează viaţa, că poate face alegerile pe care le doreşte şi că poate decide următorul pas în mod conştient şi independent. Cercetările din ultimii ani din domeniul biologiei au revoluţionat modul de înţelegere a mecanismelor de funcţionare a creierului şi deşi mai sunt încă multe de lămurit, cunoştinţele obţinute ne ajută să (re)formăm o opinie asupra acestui concept atât de important cum este cel al liberului-arbitru.
DE CE ACEST SUBIECT
De ce ocupăm de liberul-arbitru aici, pe un site de ştiinţă, când el pare a fi mai potrivit pentru ora de filozofie?
De ce ocupăm de liberul-arbitru aici, pe un site de ştiinţă, când el pare a fi mai potrivit pentru ora de filozofie?
Întâi, pentru că această chestiune a liberului-arbitru este una fundamentală, care odată lămurită şi acceptată de majoritate, va aduce modificări de substanţă modului în care înţelegem natura ori va reforma fundamental societatea umană. Chiar aşa? Păi să ne gândim un pic. Dacă liberul-arbitru nu există, dacă modul în care acţionăm este dependent pe de-a întregul de mecanismele neuronale, atunci nu putem fi consideraţi responsabili pentru faptele noastre; pe cale de consecinţă sistemul juridic, care are la bază ideea că omul poate decide ceea ce face, trebuie fundamental schimbat. Pe de altă parte, dacă vom constata că liberul-arbitru există, atunci vom fi aflat legi ale naturii pe care acum nici măcar nu le bănuim. De ce este nevoie de alte legi ale naturii? Pentru că liberul-arbitru, aşa cum este astăzi înţeles, este fără cauză, există în sine, se presupune că are abilitatea de a ne influenţa comportamentul, dar nu pare a fi provocat de nimic, se naşte din nimic, ceea ce e, să recunoaştem, neobişnuit.
În al doilea rând, articolul va trata subiectul din punct de vedere ştiinţific, lăsând în planul doi disputa filozofică ce, între noi fie vorba, este una care durează de la "inventarea" filozofiei.
Aşadar, ACUM ne vom concentra pe de-o parte pe identificarea locului liberului-arbitru în sistemul biologic, iar pe de altă parte pe semnificaţia concluziilor trase. Pentru a nu îngreuna lectura, menţionăm de la început că punctul de vedere exprimat este unul determinist.
OMUL - MECANISM CHIMIC COMPLEX
Astăzi este îndeobşte acceptat, cel puţin de cei cu pregătire ştiinţifică, faptul că sistemele biologice, fie că e vorba de o bacterie, fie că este vorba de om, se supun în tot ceea ce fac legilor naturii - legilor fizicii şi ale chimiei. Bazându-ne pe cunoştinţele obţinute în ultimii ani de cercetătorii în biologie, putem afirma că actul decizional (indiferent de ce decizie e vorba: de a o lua la dreapta ori de a vinde casa) nu este în fapt decât reflectarea alcătuirii sale chimice la momentul deciziei. "Chimia" este determinată de trei factori: a. bagajul genetic, b. istoria personală de până în momentul deciziei şi c. un oarecare grad de hazard.
BAZELE BIOLOGICE ALE COMPORTAMENTULUI
La naştere omul are aproximativ 100 de miliarde de neuroni, fiecare formând aproximativ 1000 de sinapse. Cu timpul mare parte dintre aceştia se pierd; proprietăţile neuronilor rămaşi şi conexiunile dintre aceştia reflectă zestrea genetică şi experienţele personale ale individului. Informaţia ce rezultă din activitatea neuronală este transformată în acţiune prin neuronii motori, care sunt conectaţi la muşchii şi glandele organismului, folosind un sistem de comunicaţii bazat pe semnale chimice şi electrice.
FORŢELE CARE GUVERNEAZĂ COMPORTAMENTUL SISTEMELOR BIOLOGICE
Mecanismului care reglează comportamentul unui sistem biologic se bazează pe trei tipuri de forţe: bagajul genetic, istoria personală (suma experienţelor de la naştere şi până în prezent) şi un grad de hazard. Acceptând că aşa stau lucrurile - deşi probabil că puţini vor accepta - ne putem pune următoarea întrebare: analizând atent aceste trei forţe, nu înseamnă oare că suntem determinaţi în comportamentul nostru? Dacă totul este chimie, mai este loc pentru libertatea alegerii, pentru liberul-arbitru? Probabil că răspunsul cinstit este că nu, liberul-arbitru nu-şi găseşte locul în acest scenariu. Componenta de hazard intervine în lanţul determinist pentru a complica un pic lucrurile.
CUM INTERVINE HAZARDUL ÎN SISTEMELE BIOLOGICE?
Fizica, mai precis mecanica cuantică afirmă că la nivel profund natura nu este deterministă, că evenimentele la scară subatomică sunt uneori pur întâmplătoare (citiţi aici despre principiul lui Heisenberg). Deşi nu este încă demonstrat că hazardul ce pare să se manifeste la nivelul particulelor subatomice are vreo influenţă asupra sistemelor vii (la nivelul mecanismelor celulare), se cunoaşte că există evenimente ce survin la nivel biologic care poartă semnul hazardului, ca de exemplu: mutaţiile genetice, recombinarea genetică, stabilirea conexiunilor neuronale etc.
Acest grad de hazard menţionat şi exemplificat mai sus - după cum uşor se poate înţelege - nu vine în nici un fel în sprijinul ideii că liberul-arbitru există. Aşa cum nu putem fi responsabili de genele noastre şi de istoria personală, tot aşa nu putem fi responsabili de evenimentele întâmplătoare ce au loc la nivelul celulelor noastre. Aşadar, şi dacă această componentă de hazard există, şi dacă nu există, mecanismul ce guvernează comportamentul uman, dacă acceptăm că trebuie să fie unul supus legii cauzei şi efectului, este unul care elimină liberul-arbitru.
CONŞTIINŢA ŞI STAREA DE EMERGENŢĂ
Să luăm următorul exemplu: avem în mâna stângă un atom de natriu, iar în mâna dreaptă un atom de clor. Dar nu avem sare decât în momentul în care cei doi atomi stabilesc legături întrei ei, nu? Cumva, în mod misterios, cei doi atomi ajung ca împreună să aibă trăsături (trăsăturile sării) pe care individual nu le au. Acest mecanism ca face ca împreună unele elemente să aibă proprietăţi care nu sunt suma proprietăţilor lor individuale descrie ceea ce numim emergenţă. Ce legătură are cu liberul-arbitru? O să vedem imediat.
Este astăzi acceptat de mulţi biologi că activitatea neuronală inconştientă (de care nu suntem conştienţi), prin emergenţă, reuşeşte cumva să creeze conştiinţa. Deşi natura conştiinţei nu se lasă dezvăluită pe timpul introspecţiei, aceasta poate fi înţeleasă ca reflectare a activităţii complexului mecanism neuronal, rezultat al evoluţiei. Rostul conştiinţei, tot din perspectivă evolutivă, însă nu este acela de a ne oferi control asupra destinelor noastre, ci doar de a crea această iluzie. De ce ar fi util din punct de vedere evolutiv? Iluzia controlului asupra propriilor acţiuni aduce cu sine problema responsabilităţii. Dacă afirmăm că oamenii sunt responsabili pentru comportamentul lor, exploatarea socială a iluziei responsabilităţii poate atrage o pedeapsă asupra individului, dar ea este benefică pentru societate în ansamblul ei.
În cazul în care acceptăm conştiinţa ca fiind doar un produs al activităţii neuronale şi suntem de acord că sistemele biologice se supun în mod necesar în toate aspectele existenţei lor legii cauzei şi efectului, atunci sentimentul liberului-arbitru, care apare pe fondul iluziei conştiinţei libere, nu poate fi decât tot o emanaţie a activităţii neuronale.
Creierul uman acţionează atât la nivel conştient, cât şi inconştient. Conştiinţa este care ne face conştienţi de acţiunile noastre, dându-ne impresia că avem controlul acestor acţiuni. Dar studii recente (vezi experimentul privind orbirea de mai jos) arată că în fapt creierul comandă corpul şi în lipsa conştiinţei privind anumite acţiuni, pentru că în realitate devenim conştienţi privind o anumită decizie abia după ce decizia a fost deja luată la nivel inconştient. Doar pentru că de multe ori avem impresia la nivelul conştiinţei că alegem în mod liber între mai multe variante, nu înseamnă că alegerea se face în mod independent la nivelul conştiinţei.
SI ACUM... VA DAU O PRIMA PROBA ..A LIBERULUI ARBITRU.....
EI... CE SPUNETI?.... DAR SI MAINE E O ALTA ...ZI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu