ROMANIA LUI CAZZAVILLAN...DE IERI. ROMANIA LUI NO MAN LAND...DE AZI

    INTALNIREA CU LUIGI CONTINUA SI AZI... DESPRE MANIPULARE... CEA DE IERI... CEA DE AZI...

Manipularea din presă în prima lună din al doilea război mondial

Reper al societății românești și, poate, cea mai activă voce a celei de-a patra puteri din stat, ziarul Universul a cunoscut o evoluție spectaculoasă, devenind în anii 30 – 40 ai secolului trecut ziarul cu cea mai ridicată cotă de cititori. Fondat în 1884 de către jurnalistul italian Luigi Cazzavillan, publicația avea să ajungă în 1933 la nivelul de 200.000 de exemplare zilnice(1).

Din 1916, director al ziarului Universul a fost Stelian Popescu care avea să dea publicaţiei o viziune naționalistă, puternic conturată, mai ales, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, cu precădere după trecerea Prutului de către armatele române. Metamorfoză cotidiană motivată de noile realităţi politico-militare a fost surprinsă în paginile ziarului Universul, redând viața cotidiană, speranțele și temerile unei generații, aspirațiile unui lider exponențial și starea de tensiune a acelor momente istorice.
Cruciada împotriva comunismului
Anunțul începerii războiului a fost publicat în ediția de luni, 23 iunie 1941, când pe prima pagină ziarul Universul apăreau fotografiile lui Adolf Hitler, a Regelui Mihai I si a lui Ion Antonescu, sub titlul ”Un războiu sfânt începe / Pornim la luptă pentru drepturile neamului”. Cu litere îngroșate și caractere mărite era redată proclamația generalului către țară: ”raclele strămpșilor, crucile martirilor și drepturile copiilor noștri ne poruncesc să ne scrim (sic)cu propriul nostru sânge dreptul la onoare, spălând cu același sânge pagina nedreaptă înscrisă anul trecut în istoria noastră (...)”. Poporul român era chemat la ”lupta sfântă, în contra prăvălitorilor civilizației și bisericii, ai dreptății și propriilor noastre drepturi”, având ca scop eliberarea Basarabiei și Bucovinei și distrugerea bolșevismului. Accentul se punea pe nevoia coagulării întregi societăți pentru a face față realității belice ”legați în jertfă pentru idealul nou și mare al lumii în plămădire”, având unic scop zidirea unui ”nou altar neamului”. Articolul cuprindea și remarci elogioase la adresa celor doi aliați majori ai României: Germania lui Hitler și Italia ducelui. Ponderea cade pe primul aliat: dacă numele fuhrerului este amintit, numele lui Mussolini nu este menționat. Generalul plusează și precizează că îi mulțumește ”în numele națiunii noastre geniului creator al lumii noui (...)Adolf Hitler, că a înțeles cu atâta dreptate nedreptatea făcută unui popor loial (...)dându-i poporului român mândria unei lupte puternice și curajoase nu numai pentru reclădirea drepturilor naționale , dar și împotriva celui mai mare dușman al lumii: bolșevismul”(2). Ordinul către armată completa prima pagină, subliniindu-se caracterul drept al războiului (”azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte”) și făcându-se apel la memoria înaintașilor și la faptele eroice ale acelora. Ca și în proclamația către popor, Antonescu scotea în evidență onoarea armatei române de a lua parte la construirea unei noi lumi, fapt realizabil prin lupta alături de trupele germane: ”ostași, veți lupta cot la cot, suflet la suflet lângă cea mai puternică și glorioasă armată a lumii”(3).
Cu toate că ediția din 23 iunie 1941 marca prima zi de război la care lua parte și România, paginile 2 – 3 au fost dedicate unor subiecte eterogene din punct de vedere al conținutului: de la recomandări de băi naturale de iod în casă la vești privind statutul grupului etnic german din Croația sau de la articole despre iubirea la păsări la cronici ale ședințelor Academiei Române. Paginile ziarului ilustrau noua orientare a vieții românești către lumea germană, marcată de întâlniri atletice (motiv de bucurie pentru români că era conduși după prima zi ”numai cu 12 puncte”) sau reclame ale firmelor nemțești, dar sunt publicate și știri ale activităților bilaterale româno – italiene sau româno – japoneze. Viața cotidiană internă nu părea a fi afectată de începutul războiului, ziarul anunțând o bogată activitate teatrală, precum premiera piesei ”Adam și Eva” la teatrul Regina Maria și numeroase tranzacții, afaceri și schimburi comerciale (nu mai puțin de 4 pagini fiind dedicate anunțurilor de la mica publicitate).

Vinovaţii externi: Marea Britanie şi URSS
Prezentarea situației politice externe era centrată pe două coordonate: redarea optimismului ce domnea în tabăra germană datorită victoriilor Axei și analizarea strategiei Statelor Unite ale Americii despre care se preciza că nu este pregătită de război, conform declarației antiintervenționistului Lindbergh. În primul număr al Universului de după începerea ostilităților la Prut, ponderea știrilor având ca subiect lumea americană era, surprinzător, aproape egală cu cea privind Germania nazistă, atenția redacției către analizarea și publicarea informațiilor despre politica țărilor vestice fiind una sporită. Accentul avea să cadă în edițiile următoare pe relația dintre Statele Unite ale Americii și Anglia pe de o parte și URSS-ul pe de cealaltă parte, veștile susținând ideea unei active colaborări între inamicii Axei. În plus, guvernele de la Washington și Londra erau privite ca două puncte de susținere a Moscovei în pretențiile sale în zona estică a continentului, cu precădere în problema țărilor baltice și a Finlandei, mergând chiar până la ideea că ”guvernul britanic nu se va opune ca Uniunea Sovietică să dobândească puncte de sprijin în Bosfor și Dardanele”(4). Dacă față de Anglia, atitudinea era una fără echivoc, fiind subliniat ajutorul dat Rusiei de britanici, în schimb, America era privită ca un aliat al Londrei, dar nu și unul al rușilor, atâta vreme cât opinia publică de peste ocean era cu precădere anti-comunistă. În general, știrile privind politica externă a țărilor vestice erau obiective, aprecierile lipsind în majoritatea cazurilor. În schimb, prin ponderea și modul în care sunt publicate, aceste materiale creau o anumită atitudine anti-occidentală, promovată totuși în mod indirect. Editorialele, în schimb, aveau un caracter anti-britanic semnificativ mai pronunțat, acreditându-se la un momendat ideea că pacea europeană nu a putut fi instaurată din cauza politicii continentale a Angliei și a comunismului rusesc(5). Ponderea acuzațiilor adresate Angliei era în unele articole mai mare decât învinuirile adresate URSS-ului, Marea Britanie fiind condamnată pentru politica sa ”imperialistă” care au împiedicat pacificarea relațiilor germano-franceze și, inerent, a întregului continent. Se mergea până la a se vorbi de o ”solidaritate între tendințele bolșevice și trădarea britanică față de continent” care au obligat practic statele europene să acționeze militar împotriva acestei alianțe.
Începând cu numărul din 24 iunie, conținutul ziarului lua o nouă formă, adaptată noilor realități politice și militare, dar și noilor cerințe venite din partea autorităților. Războiul, prin cauzele, efectele și manifestările sale ocupa în întregime prima pagină. ”Războiul pentru ordine și dreptate”, așa cum este caracterizat într-un editorial al redacției, era privit ca o necesitate ce provenea din ”vitregia unor împrejurări” și din ”incapacitatea sau (...) greșelile unor conducători nevrednici de misiunea lor”, făcându-se astfel aluzie la Carol al II-lea. Aceleași idei principale erau subliniate: caracterul drept al războiului, cerința realităților politice de a participa la crearea unei noi lumi prin zdrobirea bolșevismului, camaraderia militară româno-germană care capăta o imagine epocală și, nu în ultimul rând, nevoia ca poporul român să contribuie la efortul militar și economic al țării. Conducerea națiunii se afla în mâinile omului – providențial, iar cetățenii trebuie să participe activ la sprijinirea noului regim: ”o uniune sfântă se va lega pe întreg cuprinsul României în jurul acțiunii istorice a generalului Antonescu, prin care se hotărăște astăzi pentru secole ursita României și în jurul armatei, care va purta pe pământul robit al Basarabiei și Bucovinei drapelele victorioase ale țării și un singur gând va mâna pe toți Românii spre aceiași năzuință: biruința”(6).

Ion Antonescu şi manifestările din capitală
Alături de menirea războiului, figura lui Ion Antonescu este punctul central al întregului mesaj purtat de ediția de luni, 23 iunie 1941, a ziarului Universul. Cu toate că portretul generalului apare restrâns, doar în partea de jos a primei pagini, numele său este menționat de nu mai puțin 14 ori pe pagină, exceptând referirile indirecte. Pe plan intern, societatea românească este marcată de ceremonii și evenimente ce subliniază adeziunea națională la efortul belic. Câteva poze înfățișează manifestația de simpatie care a avut loc în fața Palatului Regal din București și hora de bucurie jucată în jurul statuii Regelui Carol I și se relatează cum, la ora 11:30 mulțimea a îngenuncheat în onoarea realității istorice, ca de altfel în toată țara, conform cererii generalului Antonescu. Întreaga societate pare conectată întru totul la tensiunea momentului, ziarul consemnând declarații ale refugiaților care își așteptau reîntoarcerea la căminele lor și cele ale bătrânilor care vroiau să participe la luptă, în ciuda vârstei. Manifestări de simpatie nu au loc doar față de forțele politice interne (Rege și general), cât și față de reprezentațele puterilor aliate, în speță Germania nazistă și Italia Fascistă. Dacă la legația italiană demonstrația este una de mai mică intensitate, dar descrisă ca plină de patos, la sediul german de pe Calea Victoriei, are loc un discurs al lui Mihai Antonescu, proaspăt numit vice-președinte al Consiliului de Miniștri. De asemenea, este publicat un alt discurs al profesorului Antonescu, rostit de această dată la radio, care a reiterat ocazia istorică pe care românii o au de a lupta alături de germani pentru eliberarea teritoriilor anexate de URSS și pentru distrugerea ideologiei comuniste. Figura lui Ion Antonescu este din nou prezentată într-o manieră epocală, vice-președintele consiliului de Miniștri declarând: ”generalul Antonescu a prăbușit azi umbrele pătate ale dezonoarei de eri (...)Prin el, providența a revărsat zorii mândriei naționale și bucuria regăsirii istorice”(7). Limbajul este unul rigid, bazat pe un câmp lexical format din sintagme ca ”război drept”, ”trecut eroic”, ”datorie sfântă”, ”reparație istorică”, etc menit a spori imaginea unei conflagrații necesare, dar cu un caracter nobil și o victorie sigură. Imaginea lui Ion Antonescu de conducătorului providențial, având menirea de a repara o nedreptate istorică și de a restabili onoarea unui poporor și a armatei avea să fie întărită apoi în fiecare număr al Universului. Sub titlul ”Armata este fericită!” semnat de generalul rezervist Vasilescu Petre, se sublinia că polarizarea societății românești în jurul liderului său ar fi fost de o proporție colosală și de o intensitate ridicată. Cu ocazia unui discurs la radio, Mihai Antonescu lega destinul Basarabiei de cel al generalului Antonescu, afirmând că după biruința finală, ”Generalul va privi pământul pentru care a luptat a doua oară și va simți că Neamul său nu-l va mai pierde niciodată”.

MANIPULAREA DE AZI? ... STĂPÎNII DE CONȘTIINȚE - manipularea în presă

 Să continuăm, așadar, mulțumindu-le celor ce s-au ostenit să citească partea I. Ucenicii despre care vă vorbeam sunt, în general, obedienți pînă la limita minimă a decenței sau chiar sub ea. Gata să împlinească orice cerință a șefilor, aceștia se adaptează fără urmă de simț critic și autocritic la orice denaturare a meseriei de gazetar. Cei mai talentați dintre ei prind cu ușurință mijloacele de împachetare onorabilă a mizeriilor ce le sunt comandate și ajung să ofere publicului produse mediatice aparent decente, însă mai nocive decît cea mai agresivă otravă cu efect lent. Treptat, acești tineri roși de ambiții de parvenire profesională devin adevărate curve de lux ale meseriei, capabile să converseze zîmbind în timp ce, sub efectul plăcerilor perverse pe care le oferă, îți golesc buzunarele sufletului de valorile cele adevărate. Și ca să nu fiu acuzat de poetizare și de teoretizare, haideți să exemplificăm puțin.
Să luăm cazul demonstrațiilor de la București. Televiziunile s-au repezit să relateze evenimentele, a căror miză a fost clar de la început că nu era nici Arafat, nici SMURD, nici proiectul legii sănătății, ci una mult mai limpede: pofta de putere a stăpînilor de conștiințe, combinată cu cea a unora dintre actorii politici ai momentului. Și imediat comenzile editoriale trimise către șefii știrilor și către realizatorii de emisiuni au devenit mai mirositoare decît urina unui diabetic. Pe ecrane au început să curgă informații tendențioase, îndemnuri mascate, imagini manipulatorii, invitați instruiți aprioric pe predicatele dictate de stăpînii de conștiințe și concluzii vizibile încă înainte de începutul vreunei dezbateri. Astfel, manifestanții erau mai mulți pe ecrane decît în realitate, jandarmii erau mai agresivi în imaginile luate decît în confruntările cu demonstranții, revendicările discutate în platou erau mai clare decît cele strigate în piețe și căderea guvernului era certă încă înainte să fi fost revendicată de manifestanți. În paralel, unele posturi dezăbateau deja noile formule de putere, încă înainte ca actorii politici să își recunoască implicarea in organizarea manifestațiilor spontane sau să își declare intențiile legate de doborîrea actualei puteri. Prezentatoare înțepate păreau pătrunse de seriozitatea unor discuții pe care, oricum, le pricepeau doar pe jumătate, iar pe jumătate le aveau creionate de dinainte de emisie de către șefii lor. O paranteză: să nu vă amagiți nicio secundă crezînd că presa e liberă. Nici vorbă! Cu foarte mici excepții, cele mai multe televiziuni și ziare sunt total înrobite editorial iar gazetarii de acolo primesc foarte limpede comenzi cu privire la ce trebuie să spună, despre cine și pe cine să invite în platouri sau cui să ia interviuri. Uneori sunt puse în joc sume de bani pentru diverse mize, de la șantaj la linșajul mediatic. Deseori, analiștii invitați in platouri sunt simbriașii stapînilor de conștiințe, unele trusturi de presă avînd pe statele de plată somități ale momentului. Multe dintre aceste somități, însă, se vînd și răsvînd în funcție de generozitatea plătitorului, schimbîndu-și nu doar stapînul, ci și ideologia, la cerere. Ca exemplu, unul dintre corifeii intelectuali ai momentului, invitat să analizeze demonstrațiile, începuse să spună că nu trebuie făcută nicio legătură între manifestațiile de acum și cele din decembrie 1989, în timp ce camerele de luat vederi arătau steagurile cu găuri tăiate perfect rotund, demonstranți oferind flori jandarmilor și cadre din Piața Universității din București. Așadar, aparent comentatorul observa corect că nu trebuie făcute legături care nu există, dar în profunzime comentariul său, combinat cu imaginile care conțineau locuri și gesturi simbolice pentru 1989, îndemna subliminal exact la contrariu: românilor li se sugera că, dimpotrivă, există similitudini și că și acum trebuie răsturnat un dictator. A doua zi între pancartele agitate de demonstranți începuseră să apară și cele cu "Jos dictatorul". Iată cum, sub aparența probității profesionale, multe trusturi de presă mint, intoxică și manipulează perfid, folosind gazetăria ca armă eficientă de manipulare. Și, mai ales, iată cum valori importante precum adevărul, libertatea, dreptul la protest, buna credință sunt pervertite prin manipulare și puse în slujba intereselor stăpînilor de conștiințe. Buna credință și nemulțumirile autentice ale majorității demonstranților ajung sa fie întîi contaminate și în final confiscate de interesele altora, mai sus-puși și la fel de indiferenți la suferințele reale ale populației. Agenda acestora nu are nimic în comun cu nevoile demonstranților, ci doar cu acapararea puterii în stat.
Să nu mă înțelegeți greșit. Nu iau apărarea nimănui; sau poate doar meseriei de gazetar și publicului care mai speră că presa este ceea ce ar trebui să fie: cîinele de pază al societății. Cîine o fi presa asta, dar arareori mai păzește altceva decît interesele stăpînilor ei. Desigur, nu-s un romantic idealist și nu credeam nici măcar cînd am intrat în presă că aici probitatea este la ea acasă, însă problema care se pune astăzi acut este aceea a dezechilibrului cumplit între proxeneți, prostituate și gazetari.

         SI ATUNCI TE INTREB? CARE ESTE DIFERENTA INTRE FARFURIDII DE IERI... SI CATAVENCUL DE AZI?

   "VEZI, DE ACEEA PREFER, MIO CARO AMIGO ACEASTA VESNICA CONSTANTA...

                  Taverna Cazzavillan Str Luigi Cazzavillan Nr. 15, sector 1, Bucharest...CAPISCI?"