vineri, 24 mai 2013

OMUL CU VIRGULA


Poate ca te durea si atunci chiar nu isi mai au rostul cuvintele mele. Sau poate ca nu...
Caz in care n-am cum sa privesc in alta parte...

Ne-ai lasat tristi. Bine... e adevarat ca asa ne-ai si gasit. Eram poate chiar mai suparati ca acum, dar fara sa stim, ne bucuram unii de ceilalti si ne ajutam...

Te rog sa iti iei virgulele. Tu ni le-ai aratat, tu ni le-ai inventat. Acum avem nevoie doar de punct. Si de propozitii scurte. Prea scurte. Atat de scurte ca nici macar minutul si scorul nu se regasesc in ele. Acum avem acces la informatie ca niciodata insa am pierdut drumul catre imaginatie. Am uitat sa visam, sa citim, sa gustam, sa radem, sa ne pese...

Si nici stadioanele nu mai sunt ce-au fost. Unele stau sa cada, altele s-au daramat sub povara amintirilor in timp ce cateva – prea putine - se ridica. Nu-s ale tale. Astea noi n-au inca povesti si pariu ca n-au nevoie nici de virgule. Ti-am spus. Acum sunt la moda propozitiile scurte. Ana are mere. Oana are pere. Si Ioana e obligata sa ne arate pepenii. Doar asa e stire...


 Plus ca Ana, Oana si Ioana n-au nevoie sa cunoasca sau sa practice vreun sport. La revedere. S-a dus si vremea aia. Acum traim sub zodia oamenilor care sunt nevoiti sa se mai nasca o data. A doua oara neaparat cu talent. Asa cum bine scriai cu ceva ani in urma. Era timpul virgulelor. Imperiul metaforelor. Era lumea ta. Cea a vinului mult, rece si gratis. A anotimpurilor pictate in cuvinte. A odelor...

    Rapidu’ a ramas Rapid. Bate p’aia mari si imparte haiduceste puncte la saraci. A scapat de dracu’ si a dat de tacsu’. Il cheama George. Si nici el n-are nevoie de virgule.
Dinamo - al finului Dinu - se agata de iluzii si crampeie de speranta insa se sugruma si el in birouri. Se pierde in vremuri cu livezi si se minte cu productii.
Steaua nu prea ti-a placut. Da’ o sa-ti zic. E bine. E a lu’ Gigi acum. Doar a lu’ Gigi. Asta e un fel de balaur cu sapte capete care oricum nu avea nevoie de virgule pentru ca nu stia la ce sunt bune.
Craiova a picat in B. Acolo e si UTA. Nu a fost un sfarsit de amor ci mai degraba unul cu viol. Au fost curentate de vremurile punctului. Ele. Care au fost atat de mangaiate de virgule…

Te rog sa iti iei virgulele…

 Noi nu mai avem nevoie de ele. Jurnalele de stiri au doar propozitii scurte. Cica asa e occidental. Nu conteaza ca nu e frumos. Cat despre ziare...dragele de ele. Sunt siluite zilnic de unii care in mod normal nici prieteni cu ziaristii n-ar avea voie sa fie…

Stii ce voiam sa iti spun? N-am putut sa nu observ faptul ca te-ai stins cand Otelul Galati a iesit campioana – tu fiind brailean – si cand Romania a initiat un adevarat masacru pentru caii salbatici din Delta. Si ce frumos ai scris de atatea ori despre acesti cai. Cu virgule…

Frumos nebun al marilor pahare de vorba. Sper ca sunt pomi fructiferi unde te-ai dus. Si macar vreo doua feluri de vita de vie…

Scaunul singuratatii e doar al nostru…

          ALEXANDRU VALENTIN NASTASE




19 comentarii:

  1. Omu e genial...unde l-ai descoperit?!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos omagiu... genial scriitor... deci, se poate, deci inca mai exista!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ok... text superb, il stiu de cand lucra pe la 'Dimineata"... zile senine

    RăspundețiȘtergere
  4. da..MAN... omul este genial..are nerv... are tusa de scriitor mare! Bine selectionat.Imtrebare: mai sti ceva de el?

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa scri despre Fanus... in ritmul lui Fanus, nu-i usor lucru... Bravo maestrului....

    RăspundețiȘtergere
  6. Text original... si multe lucruri frumos atinse. Mai exista acel om , care a scris textul? De curiozitate....

    RăspundețiȘtergere
  7. Emotionant...chiar il cunosc. Frumos REMEMBER!

    RăspundețiȘtergere
  8. Exact ca o aducere aminte, c un pomelnic, peste timp si timpuri!

    RăspundețiȘtergere
  9. Textul este superb... omul care l-a scris... l-am cunoscut. Rapidul era in suflet, in priviri si-n vorbe!

    RăspundețiȘtergere
  10. Cand porti insuflet PERFECTIUNEA... cand o citesti, cand o descoperi...apai si restul este de ... PRISOS!

    RăspundețiȘtergere
  11. Frumoase randuri, alese...si deosebite. Nimica de rau, totul lin... si plin de recunostinta. Brava lui

    RăspundețiȘtergere
  12. Scrie atata de linistit, de lin... devine parte a celui despre zice in scriere. Te felicit ca ai promovat astfel de teme, de oameni!

    RăspundețiȘtergere
  13. Cine este individul? Chiar este o BUCURIE sa sti, sau sa simti ca mai exista astfel de scriitori, ori jurnalisti care pot da astfel de texte!Felicitari... spre tot mai multe...

    RăspundețiȘtergere
  14. Sooper ok... o mare bucurie... sa poti sti... ca inca exista... asa ceva; text si mai ales ca exista ceea ce eu numesc " ca mai miros a oameni.."

    RăspundețiȘtergere
  15. Uite, textul este unul rar si merge cu un cocnaq bun si o astfel de melodie... https://www.youtube.com/watch?v=hlWiI4xVXKY

    RăspundețiȘtergere