sâmbătă, 8 februarie 2014

RANDURI PENTRU FIICA MEA

LA MULTI ANI, DRAGA TATII! ORIUNDE AI FI SI CU ORICINE TE-AI GASI! AZI VREAU SA-TI FAC CADOU UN ADEVAR: ADEVARUL DESPRE OAMENII PE CARE TU ESTI SILITA SA-I STUDIEZI... DE CE? 
SIMPLU... AM PROMIS "BUNULUI", IN NOPTI DE DECEMBRIE, SA AM PUTEREA SA TE PRIVESC MEREU IN OCHI! PE ATUNCI TU INCA NU ERAI NASCUTA... DAR EU STIAM CA AI SA (RE)VII IN VIATA MEA... DAR ASTA E O ALTA PROBLEMA!

Am sa incep randurile de fata prin a te uita la imaginea alaturata. Iti marturiseam ca in noptile de decembrie am promis ca  VOI AVEA INTOTDEAUNA PUTEREA DE A-TI SPUNE ADEVARUL... ORICARE AR FI ACESTA! Cred ca, uitandu-te la IMAGINEA alaturata, ai sa poti intelege cat de USOR se murea... Totul nu era decat o RULETA!... Si, paradoxal sau nu, chiar era o RULETA: INSA UNA, RUSEASCA... In zilele acelea TACEAM si... ma RUGAM! De aici a inceput, de fapt, TOTUL... 

Dupa ce a trecut MIZERIA din acel sfarsit de decembrie, societatea romaneasca s-a indreptat spre VESNICA problema... existenta zilei de maine. Dar, ca sa AJUNGI acolo aceeasi societate te obliga sa treci niste TREPTE de EDUCATIE! FALS insa ... Asa cum vei vedea, mai departe, cei despre care TREBUIA sa  studiez nu erau decat niste ZEROURI umane! 

Nu cred ca nu ai auzit, pana la aceasta VARSTA de poetul numit NEPERECHE: MIHAI EMINESCU. Poate vrei sa cunosti cine il "IUBEA", dar il si "URA"... in egala MASURA?! Dar, mai intai, da-mi voie sa-ti povestesc despre cum TRAIA "marele" EMINESCU... in acele CIUDATE vremuri:
"Scriitorii români deveniţi cunoscuţi peste graniţe sau doar în ţara noastră au avut, de multe ori, vieţi la fel de fascinante precum cărţile pe care le-au scris. Dramele lor nu au fost doar de natură emoţională. Şi acum o sută de ani, problemele cu banii îi loveau, în acelaşi timp, şi pe cei talentaţi, şi pe cei mai puţin talentaţi. Vă prezentăm o trecere în revistă a unora dintre cei mai cunoscuţi scriitori şi a statutului lor social.

  • Luceafărul poeziei române a trăit din chetă în ultimul an de viaţă
Poetul Mihai Eminescu şi-a petrecut mare parte din penultimul an de viaţă la Botoşani, în grija surorii sale Harieta Eminovici. Rămas fără bani, fără alte mijloace de trai, bolnav la pat, poetul nepereche trăia în anul 1887, la Botoşani, într-o clădire cu două camere lângă Biserica "Sfântul Dumitru". Sora poetului abia se întreţinea, aşa că abia putea să plătească poetul un om care să îl îngrijească şi să îi ofere tratamentul necesar."
( http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/averile-scriitorilor-eminescu-traia-cheta-nichita-toca-banii-alcool-opo)
Si, cu toate acestea, Titu Maiorescu  nu s-a dat in laturi in a-l SUPRIMA fizic pe "POETUL NEPERECHE".


Regele și Maiorescu
sau
despre uciderea lui Eminescu
- See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/12/22/document-eminescu-nu-a-avut-sifilis-constantin-barbu-regele-si-maiorescu-sau-despre-uciderea-lui-eminescu/#sthash.6Dm2ChG0.dpuf
Mai vrei un alt EXEMPLU? La fel cred ca de MIHAIL SADOVEANU  ai auzit si ai citit. Intai sa-ti zic cum era perceput in VREMEA sa acesta:
"Culisele unei prietenii celebre: boemul Topîrceanu şi oportunistul Sadoveanu
Două dintre cele mai cunoscute figuri ale literaturii române, Mihail Sadoveanu şi George Topîrceanu, au avut destine situate la extreme opuse, în ciuda faptului că au activat în aceeaşi perioadă istorică şi că opera lor a fost apreciată în aceeaşi măsură ca fiind valoroasă. Mihail Sadoveanu a reuşit să acumuleze o avere impresionantă în timpul vieţii, atât datorită vânzărilor excelente de care s-au bucurat cărţile sale, cât şi a oportunismului de care a dat dovadă în momente istorice cheie.Toparceanu s-a stins in saracie."
( http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/averile-scriitorilor-eminescu-traia-cheta-nichita-toca-banii-alcool-opo).

Si uite, draga mea si o alta PROBA de cum mai era cunoscut acest "zimbru' al literaturii romane:

"La 1 febr. 1912 Sadoveanu și Topîrceanu, la Iași, au deschis revista  ”Însemnări literare”. Nu acest lucru interesează însă aici. E un bun prilej să ne mai amintim de Mihail Sadoveanu. Am citit undeva într-un interviu acordat de mentorul meu Alexandru Paleologu că a citit la biblioteca închisorii citeva dintre cărțile lui Sadoveanu – cîte a găsit acolo- și a înțeles cheia masonică a scrierilor lui. A rezultat o carte, cea mai buna din cîte știu despre Sadoveanu. Să amintesc aici că Alexandru Paleologu a devenit mason in 1946, că a fost Mare Maestru al Loji Române din Franța.
sadoveanu 5Figura lui Sadoveanu rămîne pină azi una foarte controversată. A murit la 19 octombrie 1961 (n 1880). Se găsea într-o postură de semizeu al regimului comunist, omagiat, decorat, supraonorat, decretat oficial drept cel mai mare scriitor în viață, un bun al întregului popro și bloc sovietic. Era răsplata liderilor Kremlinului pentru că în 1945 în octombrie a scris actul său de capitulare și trădare a poporului său despre care scrisese pagini extraordinare pînă atunci ( amintesc doar Baltagul și Creanga de aur). Articolul se intitula ”Lumina vine de la răsărit” și a apărut în Jurnalul de dimineață.  Atunci “s-a dat cu rușii”, cu forțele de ocupație, cu Armata roșie care tocmai se deda la violuri, la jafuri și îngenunchia România. A fost un colaboraționist de cel mai înalt rang și a adus neumărate servicii sovieticilor și slugilor lor de la București cauționîndu-i prin prestigiul său de mare scriitor, (și era), de scriitor național. Efectul dezertării sale, al pactizării cu ocupantul asupra societații românești a fost devastastator. A diminuat capacitate ei de rezistență, a semănat confuzie. A dat un prost exemplu celor care așteptau de la el să fie o mare conștiință și un apărător al neamului său.
“Lumina vine de la răsărit” unde își arăta obediența față de Stalin a fost o lovitură de presă bine țintită care i-a asigurat o existență liniștită și îmbelșugată pînă la sfîrșitul vieții lui, în 1961. A trăit ca un clasic în viață, academician etc. PCR i-a încredințat mai multe case, vile, cabane de vînătoare. A trăit ca un veritabil mare moșier, ca un nabab. Regimul s-a folosit de prestigiul și autoritatea lui și l-a plătit copios. Kremlinul nu a uitat serviciul din 1944 și l-a tipărit în tiraje uriașe, l-a răsplătit financiar pe măsură, i-a dat premiul Lenin pentru literatură. Era așadar obișnuit să supraviețuiască în orice conjunctură. Vîna sinecuri bănoase și de prestigiu, era corupt. Era un supraviețuitor prin definiție. Gestul lui de pactizare cu ocupantul, din octombrie 1944, era in caracterul lui. Nu avea valori morale. S-ar fi făcut frate și cu Dracul ca să îi fie bine.
Masoneria a fost pentru el o afacere – de altfel a și subtilizat fondurile ei, drept pentru care a și fost exclus și a creat o disidență – nerecunoscută. În anii 40 masoneria a fost în adormire. S-a pus problema reînvierii ei după lovitura regală din august 1944. Sadoveanu a preferat să joace cartea rusească. Nu e mirare că a asistat impasibil la distrugerea lojilor masonice în anii 48-51 de către comuniști, patronii lui și la arestarea și închiderea în pușcării a multora dintre “frații” săi."(http://www.stelian-tanase.ro/sadoveanu-paleologu-si-masonii/).
La FINAL, dar nu cel de pe urma, l-am lasat pe un oarescare domn literat, numit BACONSKY. Sti cine este dansul? Tatal actualului om politic TEODOR BACONSKY... care este si el un INDIVID care se vrea a fi LITERAT. Insa, ce sa-i faci, mai greu cu TRECUTUL. De ce? Pentru ca, dupa ce tatal domniei sale il VENERA pe STALIN, nimeni altul decat TATUCUL comunismului international. ODRASLA acestuia ne da azi LECTII de democratie. Nu trebuie sa ma crezi NEAPARAT, ca asa scriu eu! Arunca te rog o PRIVIRE; ceva de genul "DOAR O VORBA SA-TI MAI SPUN"
   
 Iar, dupa ce vei citi toate aceste EXEMPLE... sa stai un pic... sa asculti in tine... asa, cum doar tu sti a o face si... sa nu uiti ca, la un MOMENT dat ... al vietii tale, copilul tau te va intreba, la randul sau: "CE ESTE, MAMA DRAGA, PATRIA?"
Azi si acum, eu iti propun o varianta de raspuns, pornind de la ceea ce ni s-a tot TURNAT pe gat ca ar fi VALORILE literaturii romanesti.. Dupa care tu, nu uita sa spui NU ... FALSULUI, IMPOSTURII SI MINCIUNII.

                     

ITI SCRIU AZI, TOATE ASTEA, PENTRU CA... INTR-O BUNA ZI, SI TU VA TREBUI SA POTI SA TE UITI IN OCHII COPILULUI TAU! 
 ACESTA ESTE CADOUL MEU, PENTRU TINE, COPILA MEA.
   LA MULTI ANI...

Celelalte cărţi ale dumneavoastră aduc în discuţie alte aspecte din biografia scriitorului. Mă refer acum la “Cercul strâmt. Arta de a trăi pe vremea lui Eminescu”. Putem identifica, pornind de la operă, imaginea unei epoci?
Poate nu trebuia să public “Cercul strâmt”; in orice caz, m-am grăbit, trebuia să aştept să apară mai întâi cartea lui Mihai Ungheanu despre campania de presă a lui Eminescu pe tema Tudor Vladimirescu.  Aşa, ieşind eu mai înainte, pare că-i iau tema – sal că-l îndrept. A fost o oportunitate, cum se zice, iar Mihai Ungheanu nu s-a supărat pe mine (dar prietenii noştri comuni mi-au reproşat gestul). Nu se putea, însă: ca să argumentezi că Eminescu a intrat repede în dizgraţia liberalismului vremii (mai ales în dizgraţia politicianismului oltean de la noi) ai nevoie de argumentul Tudor Vladimirescu. Pe scurt, liberalii şi-l revendică pe slujer drept precursor al liberalismului (într-o serie lungă istoric, pornind de la voievozi: unii au fost “liberali”  – alţii, ca de pildă Mihai Viteazu sau Vlad Ţepeş, au fost “reacţionari”) – pe când Eminescu stopează energic tocmai  tendinţa de a introduce prezent în istorie, de a face ideologie din istorie. Este tocmai momentul când Partidul Liberal îşi schimbă numele, în Partidul Naţional Liberal, şi încearcă pe toate căile să se legitimeze în societate, între alegători adică, şi în istorie, să-şi facă rădăcini. Nu insist, textele sunt de faţă. Şi Eminescu se consideră, în felul său, şi defineşte Partidul Conservator  ca un partid de orientare liberală cum am zice astăzi. El observă, însă, că liberalii de la noi sunt în mare, covârşitoare proporţie, străini, aventurieri politici, oameni fără rădăcini – şi trage concluzia că este imposibil să-i afiliem trecutului autohton. Lucrurile acestea trebuiesc spuse cu maré grijă, pentru că nu convin nici astăzi, aşa cum n-au convenit nici în vremea lui Eminescu, nici în tradiţia de după el. Dar trebuie spuse, adică să ni le asumăm istoric. Avem de-a face, în fond, cu crearea României moderne, cu partea a doua a secolului al XIX-lea – şi bărbaţii aceştia au creat-o, cei care se revendicau dintr-un liberalism străvechi românesc, şi pe care Eminescu îi arată cu degetul spunându-le în faţă că nici nu ştiu româneşte, mulţi dintre ei, că nu au acte de împământenire, că nu cunosc poporul, etc., etc. Trebuie spus că Eminescu a prins capitalismul românesc în faza acumulării primitive de capital, în plină corupţie. Că acest capitalism se va aşeza, se va potoli, chiar se va ”eminescianiza” – iarăşi este adevărat, dar patriotismul său s-a hrănit mai întâi de la buget şi din privilegii, adică: mai întâi s-a întărit, şi apoi a devenit iubitor de neam şi ţară. România modernă se edifică pe fondul culturii critice româneşti, aceasta este situaţia.
Nu numai Eminescu a sesizat-o, dar cu el se petrece un lucru unic la noi. El reuşeşte, cu un ziar mic, „Timpul” (tiraj modic, abia o mie de exemplare) să ţină în loc, timp de un an întreg, cât a fost redactor şef, o imensă maşinărie de propagandă, „Românul”, ziar guvernamental, oficios liberal cu răspândire în toate judeţele. Cum anume? – Simplu: în loc să-şi desfăşoare programul teoretic, „Românul” este obligat aproape zilnic să răspundă „Timpului”, să-l citeze amplu ca să-l combată. S-a întâmplat aşa: întreaga presă românească asistă şi participă la această luptă de idei din centrul ţării, „Timpul” este citat de la Galaţi până la Iaşi şi aşa mai departe, „Românul” de asemenea. În felul acesta „Românul” devine vectorul ideilor „Timpului”, adică le transportă peste tot. Aceasta este, în fond, fapta culturală a lui Eminescu; pe mine nici nu mă interesează conţinutul de idei al articolelor lui Eminescu – dar constat că „Românul” îşi consumă întreaga pagină întâi, număr de număr, pentru a le rezuma şi comenta. Acest lucru este unic în cultura română, în sensul că nu s-a mai repetat. Eminescu nu este un „articlier”, un „editorialist” cum am spune astăzi – ci edifică teorii sociale în ziar, este un teoretician care-şi construieşte sistemul cu material din realitate şi din presa oficială. Mari editorialişti vor mai fi la noi – de n-ar fi să-l amintim, aici, decât pe Pamfil Şeicaru, care chiar a realizat lucruri importante prin ziar, adică a determinat evenimente – dar dialogul lor a fost cu realitatea, n-au fost reluaţi atât de insistent în alte ziare, n-au creau „agon”, luptă de idei în centrul ţării reverberată peste tot în ţară. Această faptă culturală a lui Eminescu trebuie reţinută ca atare – vă repet: chiar fără a ne interesa neapărat  conţinutul de idei. Ea, ca faptă culturală, reiese din studierea presei vremii, a ziarelor sincrone „Timpului”.
Cercetările dumneavoastră se îndrea
- See more at: http://www.ziaristionline.ro/2014/01/15/video-interviu-sa-i-dam-foc-lui-eminescu-pledoaria-eminescologului-nae-georgescu-este-nevoie-de-o-institutie-eminescu/#sthash.uP5WKoVh.dpuf
Ați publicat mai multe probe privind uciderea lui Eminescu. Mi-ați promis pentru cititorii Evenimentului Zilei două documente fundamentale. Unul este Interogatoriul luat lui  Eminescu în 13 iunie 1889. Celălalt document este Autopsia lui Mihai Eminescu, scrisă de Sutzu, dar nesemnată.
Da, ți-am promis aceste două documente. Interogatoriul luat lui Eminescu (două file pe care le-am publicat ca inedite în Tribuna din ianuarie 2013, document pe care analfabeții nu l-au recunoscut fiindcă așa sunt analfabeții, nu recunosc nimic). De sesizat în facsimil este analfabetismul celor ce-l interoghează, care cred că există limba “sanscriptă”. Câtă carte știa Eminescu! Tradusese Bopp, făcuse sanscrită la Universitate cu Weber (am publicat cursul de sanscrită al lui Weber, urmat de Eminescu), scria superb în devaganari. Traducerea din Bopp e după Ober-Döbling! E una din marile probe ale minții întregi a lui Eminescu
- See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/12/22/document-eminescu-nu-a-avut-sifilis-constantin-barbu-regele-si-maiorescu-sau-despre-uciderea-lui-eminescu/#sthash.6Dm2ChG0.dpuf
Interogatoriul luat lui Eminescu (două file pe care le-am publicat ca inedite în Tribuna din ianuarie 2013, document pe care analfabeții nu l-au recunoscut fiindcă așa sunt analfabeții, nu recunosc nimic). De sesizat în facsimil este analfabetismul celor ce-l interoghează, care cred că există limba “sanscriptă”. Câtă carte știa Eminescu! Tradusese Bopp, făcuse sanscrită la Universitate cu Weber (am publicat cursul de sanscrită al lui Weber, urmat de Eminescu), scria superb în devaganari. Traducerea din Bopp e după Ober-Döbling! E una din marile probe ale minții întregi a lui Eminescu.
Dosar 645/1568/1889, filele 7r-v, fost 10r-v: Interogatoriul din 13 iunie 1889.
- See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/12/22/document-eminescu-nu-a-avut-sifilis-constantin-barbu-regele-si-maiorescu-sau-despre-uciderea-lui-eminescu/#sthash.6Dm2ChG0.dpuf
Interogatoriul luat lui Eminescu (două file pe care le-am publicat ca inedite în Tribuna din ianuarie 2013, document pe care analfabeții nu l-au recunoscut fiindcă așa sunt analfabeții, nu recunosc nimic). De sesizat în facsimil este analfabetismul celor ce-l interoghează, care cred că există limba “sanscriptă”. Câtă carte știa Eminescu! Tradusese Bopp, făcuse sanscrită la Universitate cu Weber (am publicat cursul de sanscrită al lui Weber, urmat de Eminescu), scria superb în devaganari. Traducerea din Bopp e după Ober-Döbling! E una din marile probe ale minții întregi a lui Eminescu.
Dosar 645/1568/1889, filele 7r-v, fost 10r-v: Interogatoriul din 13 iunie 1889.
- See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/12/22/document-eminescu-nu-a-avut-sifilis-constantin-barbu-regele-si-maiorescu-sau-despre-uciderea-lui-eminescu/#sthash.6Dm2ChG0.dpuf

7 comentarii:

  1. Citit, lumea e plina de astfel de fapte... masonice

    RăspundețiȘtergere
  2. Sadoveanu=masonerie... dar este interesanta trimiterea la domnul acela BACONSKY... Dar nu sunt singurele exemple... mai cauta

    RăspundețiȘtergere
  3. Desi este o REALITATE cruda, MESAJUL este EMOTIONANT! Crede-ma!

    RăspundețiȘtergere
  4. Fain asa... nu te (mai) lasa!Pe tanjala....

    RăspundețiȘtergere
  5. Desi ai dreptate, nu vad ce s-ar mai putea SCHIMBA?

    RăspundețiȘtergere
  6. Multe din faptele relatate imi erau cunoscute DE ATATA VREME incat nu imi mai pot aminti daca m-au revoltat vreodata. Intamplarea a facut sa cunosc mai multi tradatori in armata si ipocriti in biserica pe cat de multi hoti sant in guvern, infractori in politie s-au sperjuri in magistratura incat subiectul imi pare mai degraba plictisitor... Atunci oare ce pretentii mai putem ridica vizavi de un scriitor... Ce-i avizati ma pot sustine cand afirm ca in publicistica de la "Timpul" a lui Eminescu avem de-a face cu unele opinii de un radicalism feroce si de loc vizionar... Dar asta, in opinia mea, nu-i vor nega cu nimic valoarea... Daca am fi destepti numai o secunda intr-un an am fi ajuns demult "La steaua"... In privinta lui Sadoveanu... putine de afirmat... confratii cu adevarat mai importanti dar si mai snobi din epoca il luau la misto cand au aflat ca nu stia franceza... iar in rest... pana la urma era doar un epigon al lui Sienkiewicz asa cum Marin Preda la urmarit in toate pe un Lev Nicolaevici corcit cu mai proletarul Solohov... Slabiciuni omenesti carora firea hedonista a unui artist cu greu ii poate face fata. Uitati-va la Hemingway care trece de la stanga la dreapta cu dezinvoltura, fara a avea pe cap tancurile sovietice croite sa desfinteze complet elita romaneasca... Paradoxal imi revin in minte cuvintele dintr-o ecranizare sovietica dupa Turgheniev in care se vaitau de mama focului de "infantilismul intelectualitatii ruse" facandu-ma sa remarc parvenitismul intelectualitatii danubiene postbelice de care nu mai contenim sa ne plangem... fara a lua in seama insa ca intelectualitatea artistica romaneasca inca mai exista. Asa buruienoasa si snoaba deseori, afisand elitismul anglo-saxon anost si ridicol altoit basinos, mirosind a balega damboviteana informa trantita direct in mijlocul drumului european si renuntand in totalitate la atitudinea real critica deoarece confunda (voit?) defaimarea cu demitizarea asa cum logica autoritarista ridica formalismul la nivel de dogma. Ca urmare revin la parerea ca efortul intelectualitatii noastre nu incearca sa depaseasca nivelul desuet al inutilitatii existentialiste din lene, fiind incantata sa-si afiseze zorzoanele ieftine inchiriate de prin pravaliile prafuite ale Europei si jucand comedia nihilista cu o incapatanare de saltimbanc ardelean.

    RăspundețiȘtergere