"OMUL" LUI ALLENDE SE MARTURISESTE

Un fost consilier al presedintelui chilian Salvador Alliende, refugiat in Romania dupa lovitura de stat militara a generalului Augusto Pinochet, afirma: "A fost revolutie contra unei lovituri de stat pregatita minutios".
Juan Retamal, jurist, a trait lovitura de stat din Chile, din 11 septembrie 1973, si fazele premergatoare acesteia,  iar azi traieste "experienta romaneasca", credem noi din plin.
  În bătrânul Cişmigiu, la o cană de must roze, acesta ne-a povestit experienţa sa românească, care ţine de mai bine de 30 de ani.Vă dorim lectură plăcută! 

   1.Când aţi fost totuşi, prima dată în România?
Se întâmpla în 1971, când am venit cu o delegaţie, aveam nevoie de 600.000 de dolari. În România am făcut un contract foarte avantajos pentru tractoare Universal şi IMS-uri. Ţin minte care ţări ne-au oferitt sprijinul: România şi China. A fost în fapt un barter. Noi, partea chiliană, plăteam în cupru, iar tractoarele Universal româneşti au făcut “revoluţia agrară” în Chile!

     2. Cum ai “aterizat “în România?
Simplu; am fost “recuperaţI”, pt ca toate demersurile s-au făcut din ordinul direct al tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Cel puţin aşa mi s-a spus, iar ca o paranteză… cred că asta a fost posibil din cauza prieteniei dintre un unchi de- al meu cu Ceauşescu, care, la vremea aceea, era vicepreşedinte al Internaţionalei socialiste… Era prin 1975.
Am ajuns escortat de doi agenţi ai Interpolului la Zurich şi abia acolo am aflat că fusesem schimbat cu un dizident al regimului comunist din România. Odată produs acest “schimb” am rămas singur în aeroport, cu un paşaport albastru în mână. Acela de apatrid. În câteva minute s-a apropiat de mine un individ de la Securitatea aeroportului. Şi care mi-a comunicat că trebuie să aştept până la plecarea avionului. Am intrat într-o sală în care era un grup mare de oameni, pe care îi credeam ruşi din cauza căciulilor ruseşti pe care le purtau. Am aşteptat o vreme şi am plecat împreună cu acei oameni, dar şi cu acel ofiţer civil. Am trecut printre avioane, până când a apărut în vizorul nostru a apărut un cvadrimotor cu elice, foarte vechi.
Mă rog, ne-am urcat cu toţii în avion, iar mie mi s-a spus să urc ultimul. La intrarea în avion erau trei piloţi; comandantul s-a prezentat şi mi-a spus în spaniolă: “Bine aţi venit pe pământ românesc”.
Intrând în avion, toţi acei oameni, care eu credeam că erau ruşi, s-au ridicat în picioare şi m-au aplaudat. Foarte surprins, m-am aşezat pe locul meu, după care avionul a pornit. Cu un singur motor, şi acesta turat, ţin minte şi azi, avionul tremura din toate încheieturile. A venit stewardesa cu băuturi, din care mi-a atras atenţia o sticluţă care avea scris pe ea “ŢUICA”. Aşa am citit eu atunci. Şi am întrebat ce-i aia. Mi-au spus că este „băutura noastră naţională”. Eu i-am răspuns: bine, puneţi-mi, vă rog! Mi-au pus într-un pahar mic. Am băut acel pahar. Stewardesa a dată să plece dar eu i-am confiscate băutura , spunându-I:”asta rămâne”.
La aterizare, avionul s-a oprit şi au coborât toţi oamenii dar s-au urcat alţi doi tineri, bine îmbrăcaţi, care mi –au spus: ”să stau” şi avionul şi-a continuat drumul până în faţa clădirii principale. Aici mă aşteptau oficialităţile Comitetului Central, din vremea aceea.

      3. Ceauşescu v-a primit oficial? Dacă da, când?
Da, m-a primit de trei ori. Prima dată, În iarna lui 75, era în apropierea sărbătorilor. Ceauşescu nu era în Bucureşti şi deodată m-a chemat de urgenţă, pt că “vroia să mă vadă şeful mare”, mi s-a spus. Întâlnirea a durat foarte puţin şi a fost una strict personală: doar între noi doi.
  M-a impresionat privirea lui foarte pătrunzătoare. Avea un fel foarte direct de a te privi. Al doilea lucru care m-a impresionat a fost faptul că era foarte bine informat despre Che Guevara şi mi-a lăsat impresia că îl şi admira! Ceauşescu înţelegea că ţările Americii Latine nu aveau încotro şi trebuiau să accepte condiţiile americane impuse la acea vreme.

      4. Cum aţi perceput adaptarea la viaţa românească: uşor, sau nu?
Foarte uşor. Singura diferenţă era de regim. Oamenii erau însă cam la fel. Toată lumea venea la serviciu; alimentele erau foarte ieftine. Erau prietenoşi, şi nu ne priveau pe noi, cei din Chile, ca nişte străini. 

      5. Cu ce oameni politici din vremea aceea te-ai întâlnit?
Cu Ştefan Andrei şi Ioan Stoian, dintre cei mari. Relaţiile mele erau mai puternice cu cei din UTC. UTC avea o politică de apropiere cu socialiştii europeni, mai ales cu cei din Internaţionala Socialistă. Cu cei din Internaţional Union Socialist Younger, organizaţia de tineret aferentă. Iar asta, la nivel foarte înalt.

   6. Apropo de decembrie 1989, regimul din România era aproape identic cu cel din Chile. Aţi avut şi voi un fel de revoluţie…
În România , în primele zile ale Revoluţiei din 1989, în presă internaţionala se vorbea de faptul că Securitatea a omorât peste 30.000 de oameni. Acelaşi lucru s-a spus în primele zile ale loviturii de stat din Chile.
Al doilea lucru ar fi povestea “teroriştilor ruşi”, cunoscută şi că “invazia silenţioasă”. Tot aşa, în presa internaţională se spunea că: ”trupele cubaneze au intrat în teritoriul chilian sprijiniţi de “teroriştii latino americani””.
Al treile lucru era şi cel legat de “preluarea puterii de FSN, de certurile dintre ei, pentru preluarea puterii”. În Chile a fost acelaşi lucruri, plus elicopterele care zburau în noapte. Acestea au fost “acele chestii care m-au făcut să cred că trăiesc un “déjà vu”. Atunci, dacă mai ţineţi minte, lumea de pe stradă era înarmată, cu singura diferenţă că militarii români trecuseră de partea poporului; iar în Chile s-a trecut la executarea comandanţilor de trupe loiali lui Salvador Allende.”