La noi nu a fost, precum la ruşi, bulgari şi sârbi, o revoluţie de catifea. La noi s-a strigat, cu preţul vieţii: Libertate, te iubim; ori învingem, ori murim! şi Vom muri şi vom fi liberi!
Românii au plătit preţul libertăţii cu jertfa a mulţi tineri şi copii.
Dar a meritat. Ne-am câştigat libertatea, am scăpat de acel cumplit
regim al obsesiei urmăririi permanente, al turnătorilor infiltraţi în
fiecare bloc, întreprindere, instituţie, şcoală, liceu şi universitate.
Am scăpat de acea frică absurdă de a vorbi liber despre Dumnezeu, de a
pune o icoană pe peretele dinspre răsărit şi de a aprinde o candelă.
Doamne, ce mare dar e libertatea!
Dar cei mai mulţi dintre noi nu mai ştiam ce înseamnă libertatea cu
adevărat. Trebuia să reînvăţăm să fim liberi. Poate cel mai greu lucru
în viaţa unui om este să te eliberezi, cumva, nu numai de cenzura
exterioară a sistemelor ideologice, cât mai cu seamă de acea reţinere,
neputinţă sau constrângere interioară care ne împiedică să facem mai
mult bine, să fim mai generoşi, mai vii, să iubim mai mult, şi aceasta
fără ca să ne-o impună nimeni.
De ce a îngăduit Bunul Dumnezeu să ne reîntoarcem după 19 ani la totalitarismul din care abia am scăpat?
Poate pentru că nu am înţeles după 1990 că nu cu securiştii şi
comuniştii trebuia să luptăm, ci cu comunismul sădit în sufletul nostru.
Trebuia să ne eliberăm de materialism şi ateism, de egoism, de lăcomie,
de mânie şi desfrânare. Trebuia să ne recuperăm condiţia de oameni
liberi şi fii ai lui Dumnezeu, făcând binele, iubind, jertfindu-ne
pentru aproapele nostru. Trebuia să începem schimbarea cu noi înşine,
prin pocăinţă pentru păcatele trecute, prin vărsarea de lacrimi pentru
slăbiciunile noastre şi ale aproapelui, pentru sălbăticia şi desfrânarea
lumii în care am ajuns să trăim. Se cuvenea să-i slujim din toată inima
lui Dumnezeu.
În acest chip am fi ajuns să scăpăm de totalitarismul Celui viclean
care lucrează prin păcatele noastre şi ne-am fi putut păstra libertatea
pe care ne-am câştigat-o cu ajutorul lui Dumnezeu.
Dar poporul român n-a înţeles aceasta, uitând că numai prin ajutorul
lui Hristos şi al Maicii Sale am reuşit să ne menţinem în acest bogat
pământ românesc, aflat la răspântie de drumuri în calea lăcomiei marilor
puteri.
Oare în acest al 12-lea ceas, când se conturează atât de bine zorii
unei noi dictaturi mondiale, înţelegem că numai prin întoarcerea cu
toată inima şi cu multă pocăinţă la Dumnezeu ne mai putem salva?
Dar, iata ce am descoperit despre "pretul libertatii"...
Situatie: Cu ce te ajuta?
Ai aflat ca esti masa de manevra? Ca platesti facturile guvernului
(scrise in numele tau fara sa te intrebe) pentru pierderile bancilor,
pentru dobanzile contractate pentru plata salariilor mari, a pensiilor, a
unei cladiri (Casa poporului) in care n-ai intrat niciodata iar daca
intri ca turist mai platesti inca odata pentru bilet? Ti s-a spus ca nu
stiu cate masonerii au decis ca Romania sa ramana o tara cu economie
emergenta, necivilizata, manelizata, la marginea Europei, tampon in caz
de criza cu Rusia sau lumea araba? Ca acum ti se serveste o pandemie de
gripa (a porcului) declansata, dupa ultimele barfe pentru asasinarea lui
Barack Obama in Mexic? Ca traiesti o criza in care esti umilit de
guvern, de banci, de sefi, de preturi si de sistem? La ce te ajuta, totusi?
“Poate ca libertatea este inlantuita, dar isi are pretul ei.”
Tu ti-ai platit pretul? Sau esti gata sa-ti platesti pretul?
P.S. Cum care pret? Acela pe care nu vrei sa-l platesti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu