sâmbătă, 13 octombrie 2012

“Diavolul vrea să mă întoarcă acasă, dar nu pot!”

Pentru societatea de astazi este foarte importanta problema existentei si a vietii sfintilor. Lipsa unei educatii crestine, a culturii teologice a oamenilor cu varsta peste 30 de ani, pe de-o parte si lipsa modelelor crestine vii, pe de alta parte, duce la o oarecare criza de repere in urmarea unei vieti crestine; pana la urma, o criza in cunoasterea adevarului, dupa care inseteaza orice suflet doritor de Dumnezeu.Sunt foarte frecvente intrebarile tinerilor referitoare la calea pe care sa o aleaga (casatorie sau monahism), la adevarata viata crestina (frecventarea slujbelor Bisericii sau practicarea virtutilor in afara Bisericii, rara sau deasa impartasanie etc.). Aceasta situatie, sa-i spunem bisericeasca, este dublata de una sociala, referitoare la concurenta mai multor tipuri de valori, care tind sa acapareze timpul acestei vieti a omului contemporan (locul de munca cu concurenta si provocarile sale, oferta foarte diversificata si atractiva in domeniul distractiilor, tehnologiile moderne, dintre care televizorul si computerul se afla pe primele locuri, sunt numai cateva dintre faptele care fac concurenta vietii crestine, rugaciunii, linistii). Acestea sunt principalele probleme care vizeaza latura practica, trairea unei vieti crestine in lumea de astazi.
  Lipsa de repere, globalizarea valorilor, lipsa discernamantului si a distinctiei dintre bine si rau, prezente intr-o parte a mass-mediei si chiar in politica si legislatia actuala, fac tot mai necesara cautarea unui model de viata, a unor repere; pana la urma, chiar cautarea propriei identitati crestine, a unui model personalizat, in marea de valori, oameni si modele care abunda in societatea romaneasca de astazi.Daca privim mai atent in societatea romaneasca actuala observam ca totusi nu este asa. Destui oameni lucreaza spre folosul lor si al altora, destui isi jertfesc viata pentru Hristos. Pe de-o parte, suntem tentati sa spunem ca eu, un om singur, nu-mi gasesc locul printre acestia, ca nu mai e nevoie si de mine, iar, pe de alta parte, multi oameni simt impulsul (daca nu chemarea) catre Dumnezeu, fiind atrasi de frumusetea bisericilor sau a vietii monahale, de invatatura crestina, de virtuti sau de roadele acestora, pe care le cunoaste orice om mai ales din vietile sfintilor.Imediat dupa Revolutia din 1989, crestinismul a fost trait de romani ca o revelatie, ca o minune, izbucnind din bezna in care l-a tinut comunismul. In bezna, a fost ca o lumina care i-a trezit pe unii, i-a orbit pe altii, i-a atras pe altii. Dar, odata sufletul luminat, trebuia sa paseasca cu staruinta pe caile luminii, pentru a nu pierde stralucirea de care s-a invrednicit atunci. Poate ca unii au uitat aceasta, altii nu, dar in fata tuturor stralucesc sfintii lui Dumnezeu, care sunt marturii neadormite de sfintenie si de har.

 Minunea nu este, asadar, ceva nefiresc; nu distruge ordinea lucrurilor, ci, dimpotriva, o reasaza. Omul credincios isi insuseste minunea ca pe ceva firesc, o urmare a legaturii sale cu Dumnezeu, care poate sa creeze si sa schimbe ordinea lucrurilor, asa cum numai Creatorul lor poate. Minunea a devenit ceva nefiresc, "minunat", numai de cand omul s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu, iar simturile si dorintele sale nu mai intra in armonie cu Creatorul si cu intreaga creatie; de cand pana si trupul i s-a ingrosat, cum spun sfintii, primind imbracaminte de piele, spre a-si ascunde rusinea care i-a venit prin calcarea poruncii. De cand, prin calcarea poruncii lui Dumnezeu, a intrat in sufletul lui moartea, omul priveste Viata ca pe ceva nefiresc; se minuneaza inaintea ei. Tocmai arvuna acestei vieti vesnice o aduce minunea, prin care omului i se daruieste nu numai o schimbare fizica a situatiei sale, ci si pregustarea imparatiei cerurilor, un crampei din viata de dincolo, resimtita ca o roada a Duhului Sfant in sufletul sau: bucurie, pace, smerenie, iubire de Dumnezeu si de oameni; o inviere a sufletului, prin puterea datatoare de viata a Duhului Sfant.

 In comunitatea romaneasca de astazi se remarca doua tendinte contrare, dar deopotriva de puternice. Pe de-o parte, oamenii sunt doritori de minuni. Cer semne si minuni, pentru a-si confirma faptul ca Dumnezeu este cu ei, ca nu i-a parasit; uneori, din necredinta, cer minuni pentru a demonstra insasi existenta lui Dumnezeu. Pe de alta parte, resping minunile, socotindu-le semne ale unei minti bolnave, inselari, iluzii, a caror existenta este macar dubioasa, daca nu chiar imposibila in prezent.
 A spune ca numai minunea este semn al prezentei si al existentei lui Dumnezeu este gresit. Dar si a respinge existenta minunilor inseamna a nega lucrarea Duhului Sfant in Biserica, a nega prezenta reala a lui Hristos in Sfanta Taina a euharistiei, a nega posibilitatea omului contemporan de a se sfinti si mantui. De aceea credem ca trebuie sa-i acordam minunii locul pe care il merita in viata duhovniceasca crestina din zilele noastre. Daca noi credem sau nu in Dumnezeu este, pana la urma, o problema personala. Dumnezeu nu are nevoie de credinta noastra. El exista dinaintea veacurilor si are grija de creatia Sa, este Duh si lucreaza in lume prin energiile Sale necreate, fiinta divina fiind cu totul altfel decat tot ce exista in lumea creata si cu totul de neatins pentru om. Minunile se produc prin har, prin lucrarea energiei divine necreate, care lucreaza mijlocit si prin sfintii care s-au impartasit de el vesnic, in imparatia lui Dumnezeu si datorita credintei oamenilor, care le devine lor folositoare astfel.

2 comentarii:

  1. O prezentare elaborată a ceea ce trebuie să cunoaștem și să simțim în adâncul sufletului nostru, gândindu-ne la sfinții părinți, la puterea divină ce ne înconjoară și ne arată calea pe care, prin destin, trebuie să o urmăm. Dar acest fapt se întâmplă doar dacă suntem evoluați spiritual sau dacă vrem să evoluăm! Profund, dar greu de înțeles pentru cei ce nu simt minunea dumnezeirii ce-i înconjoară! Adevărată lecție de viață!

    RăspundețiȘtergere