joi, 28 iulie 2011

Reptilienii ANUNAKI si Secretul Suprem al Omenirii - partea a IV A



În anul 1998 am calatorit prin Statele Unite timp de 15 zile, perioada în care am întâlnit mai mult de 12 persoane diferite care mi-au declarat ca au vazut cu ochii lor oameni transformându-se în reptile, iar apoi din nou în oameni. De pilda, doi prezentatori de televiziune au avut o asemenea experienta în timp ce intervievau un mare aparator al centralizarii globale a puterii, cunoscuta si sub numele de Noua Ordine Mondiala. Dupa ce interviul în direct s-a terminat, prezentatorul i-a spus colegei sale ca a trait o experienta uimitoare în timpul emisiunii: a vazut fata barbatului intervievat transformându-se într-o creatura asemanatoare unei sopârle, dupa care a revenit din nou la trasaturile unei fete umane. Colega sa a ramas consternata, caci ea a vazut mâinile oaspetelui transformându-se în labe de reptila. Prezentatorul mi-a mai povestit experienta unui prieten de-al sau, politist, în timpul unui control de rutina într-o cladire oficiala din Aurora, lânga Denver, Colorado. Politistul i-a atras atentia directorului uneia din companiile de la parter asupra naturii extreme a mijloacelor de securitate adoptate în cladire. Directorul i-a raspuns ca daca doreste sa vada cu adevarat mijloace extreme de securitate, ar face mai bine sa viziteze etajele superiore ale cladirii. I-a aratat de asemenea un lift care nu urca decât pâna la anumite etaje din partea de sus a cladirii, dupa care, tot sporovaind, i-a povestit ce i s-a întâmplat cu câteva saptamâni înainte. Astepta liftul, iar când acesta s-a deschis, din el a iesit o creatura extrem de ciudata. Era albinoasa si avea o fata ca de sopârla, cu pupile verticale, asa cum au reptilele. Creatura a iesit afara din cladire si s-a urcat într-o masina cu însemne oficiale. Politistul a ramas atât de intrigat încât s-a interesat în timpul sau liber de companiile care erau gazduite în partea superioara a cladirii si la care ajungea liftul misterios. A descoperit ca toate erau firme-fantoma, sub care se ascundea de fapt Agentia Centrala de Contraspionaj, CIA.

Ar mai fi si experientele lui Cathy O'Brien, una din sclavele controlate mental de care s-a folosit Guvernul Statelor Unite timp de 25 de ani, pe care le povesteste în uimitoarea sa carte, Trans Formation of America2, scrisa împreuna cu Mark Phillips. Femeia a fost abuzata sexual înca din copilarie, iar apoi ca adult, de un întreg sir de oameni faimosi pe care îi numeste în cartea sa. Printre acestia s-au numarat presedintii Statelor Unite Gerald Ford, Bill Clinton si George Bush, un jucator cu un rol principal în Fratie, asa cum am aratat în celelalte carti ale mele (lucru confirmat de altfel de multi alti autori). Bush, un pedofil si ucigas în serie, a violat-o în mod repetat pe fiica lui Cathy, Kelly O'Brien. Ca reactie în fata curajoasei expuneri a adevarului pe care a facut-o aceasta, autoritatile au fost nevoite sa o scoata pe Kelly din programul de control al mintii numit Project Monarch. Cathy descrie în cartea sa, Trans Formarea Americii, un moment în care presedintele Bush statea în fata ei în biroul sau din Casa Alba, rasfoind o carte cu imagini ale unor "extraterestri cu fete de sopârle veniti dintr-un loc îndepartat din spatiul cosmic". Bush a pretins ca este el însusi un "extraterestru" si s-a transformat în fata ei într-o reptila, "ca un cameleon". Cathy a preferat sa creada ca a fost victima unui efect de holograma, lucru care nu ma mira deloc. Orice om ar fi crezut acelasi lucru, caci adevarul pare prea fantastic pentru a fi crezut (chiar daca îl vezi cu ochii tai), pâna când nu începi sa aduni dovezi care sa-l ateste. Nu exista nici o îndoiala ca programele de control al mintii includ si scenariul extraterestru, majoritatea organizatiilor care se ocupa de studierea OZN-urilor fiind manipulate în mod grosolan, nu în ultimul rând prin intermediul Hollywood-ului, prin care se încearca sa se modeleze opinia publica. Cathy afirma în cartea sa ca George Lucas, producatorul trilogiei Star Wars, este ofiter acoperit al NASA si al Agentiei pentru Securitate Nationala (din care s-a nascut mai târziu CIA). Coroborând faptele si cu informatii pe care le-am aflat de la alte persoane, eu nu cred ca ceea ce a spus Bush si ceea ce a vazut Cathy a fost doar un program de control al mintii. Cred ca pur si simplu Bush i-a revelat lui Cathy Marele Secret, ca o rasa reptiliana dintr-o alta dimensiune controleaza planeta de mii de ani. Mai cunosc si alte persoane care l-au vazut pe Bush schimbându-se într-o reptila.
Presedintele Mexicului din anii 80, Miguel De La Madrid, s-a folosit de asemenea de Cathy în starea ei de transa. Cathy povesteste ca acesta i-a relatat Legenda Iguanei si i-a explicat ca niste extraterestri cu forme de sopârle au coborât în Mexic si au luat contact cu populatia mayasa. Piramidele mayase, cunoasterea lor astronomica avansata si obiceiul de a sacrifica fecioare au fost inspirate de acesti extraterestri reptilieni. Presedintele a adaugat ca acestia s-au încrucisat cu mayasii pentru a da nastere unei forme de viata în care sa poata sa locuiasca. De La Madrid i-a spus lui Cathy ca mostenitorii acestor linii genealogice au capacitatea de a se transforma ca niste cameleoni, oscilând între forma umana si cea de iguana - "un vehicul perfect pentru a se transforma în lideri mondiali", a conchis el. Presedintele a pretins ca are el însusi stramosi cu gene încrucisate, lucru care îi permitea sa se transforme la vointa într-o iguana, si invers. S-a schimbat apoi în fata ei, la fel ca si Bush, capatând o limba si ochi ca de sopârla. Deloc surprinzator, Cathy a continuat sa creada ca asista la o proiectie holografica, dar oare chiar asa sa fi fost? Si daca De La Madrid spunea adevarul? Acest comportament de cameleon nu este decât o alta expresie pentru formula des uzitata în antichitate referitoare la "schimbarea formei". Inclusiv savantii moderni cu mintea deschisa accepta astazi aceasta posibilitate. Schimbarea formei este o capacitate a mintii de a proiecta o alta imagine fizica în fata celor din jur. Tot ce exista este energie care vibreaza pe o anumita frecventa. Prin folosirea mintii pentru a schimba frecventa de vibratie, poti aparea în ce forma vrei. Multi martori oculari au vorbit de asa-zisii "barbati în negru" care s-au materializat iar apoi s-au dematerializat în fata lor. Fenomenul se întâmpla de obicei atunci când cineva care divulga informatii despre OZN-uri sau extraterestri trebuie speriat si amenintat. Extraterestrii pot face acest lucru pentru ca sunt fiinte interdimensionale care pot aparea în orice forma doresc. Asa se explica obsesia familiilor din elita liniilor genealogice încrucisate pentru a-si pastra puritatea genetica. De fapt, ele urmaresc sa-si pastreze structura genetica ce le permite sa se deplaseze între dimensiuni si sa-si schimbe forma, aparând când ca oameni, când ca reptile. Daca structura genetica se îndeparteaza prea mult de originea ei reptiliana, ei îsi pierd aceste capacitati. Cathy povesteste ca o alta experienta conexa cu extraterestrii s-a petrecut la laboratorul pentru controlul mintii de la Centrul pentru Zboruri Spatiale Goddard, de lânga Washington DC, în prezenta lui Bill si Bob Bennett, doua personaje binecunoscute în politica Statelor Unite si adânc infiltrate în reteaua Fratiei. Iata ce a experimentat Cathy, dupa ce i s-au dat droguri pentru modificarea starii psihice:
"L-am auzit pe Bill Bennett vorbind în întunericul din jur: ‚Acesta este fratele meu, Bob. El si cu mine suntem o singura fiinta. Suntem proveniti din alta dimensiune - doua fiinte dintr-un alt plan'.
Luminile high-tech care se roteau în jurul meu m-au convins ca ma deplasez si eu într-o alta dimensiune, la fel ca si ei. O raza laser a lovit peretele din fata mea, explodând într-o imagine panoramica a unei receptii la Casa Alba. Era ca si cum m-as fi aflat acolo. Întrucât nu cunosteam pe nimeni, am întrebat agitata: ‚Cine sunt acesti oameni?'
‚Nu sunt oameni, iar aceasta nu este o nava spatiala', mi-a raspuns Bennett. În timp ce vorbea, imaginea holografica s-a schimbat usor, astfel încât oamenii de dinainte au capatat forme de sopârle. ‚Bine ai venit pe cel de-al doilea nivel al lumii noastre subterane. Acestea nu este decât o reflexie în oglinda a primului nivel, respectiv o dimensiune extraterestra. Noi venim dintr-un plan trans-dimensional care include toate dimensiunile...".
‚Te-am luat în dimensiunea mea pentru a stabili o legatura mai puternica cu mintea ta decât mi-ar permite planul terestru, mi-a spus Bill Bennett. Fiind extraterestru, tot ce trebuie sa fac este sa îmi proiectez gândurile în mintea ta, pentru ca ele sa devina propriile tale gânduri'".
Desi pare o simpla tehnica de programare, nu pot sa nu ma întreb, date fiind si celelalte dovezi pe care le voi prezenta în continuare, daca nu ar fi mai veridic sa credem ca, sub influenta drogurilor si a celorlalte metode de control aplicate asupra ei, mintea lui Cathy a trecut pur si simplu pe frecventa pe care opereaza reptilienii. Acestia provin din regiunea inferioara a celei de-a patra dimensiuni si nu îsi folosesc corpurile fizice decât ca instrumente pentru a manipula cea de-a treia dimensiune. De aceea, mi s-ar parea normal ca, în masura în care îti poti acorda mintea la dimensiunea lor, sa îi poti vedea asa cum sunt în realitate. Povestea lui Cathy se suprapune peste alte relatari ale unor persoane rapite, care confirma ca rapitorii lor aratau mai întâi ca niste oameni, pentru a se transforma apoi în reptile umanoide. Sunt oare toti acesti oameni într-adevar rapiti de extraterestri în navele lor zburatoare, sau sunt supusi ei unui program de control al mintii precum cel experimentat de Cathy O'Brien, care le permite sa se conecteze la regiunea inferioara a celei de-a patra dimensiuni? În cartea sa, Teama si dezgust în Las Vegas, Hunter S. Thompson descrie cum a vazut asemenea reptile pe când era drogat, iar un barbat pe care l-am cunoscut în timpul celor 15 zile cât am stat în SUA mi-a povestit o istorie similara. Prin anii 60 facea abuz de LSD si într-o asemenea stare de constiinta alterata vedea unii oameni ca fiind normali, în timp ce altii îi apareau ca niste sopârle si alte reptile umanoide. O vreme a crezut ca are halucinatii, dar luând regulat doze mari de drog, a sfârsit prin a-si da seama ca ceea ce vedea nu era o halucinatie, ci o ridicare a valului vibratoriu care îi permitea sa vada fortele care îi controleaza pe oameni, dincolo de planul fizic. Întotdeauna, aceiasi oameni capatau fete de sopârla si aceiasi oameni îsi pastrau chipul uman. Nu se schimbau niciodata între ei. A început sa-si dea de asemenea seama ca cei cu fete de sopârla reactioneaza întotdeauna la fel în fata filmelor, a programelor de televiziune, etc. "Obisnuiam sa ne distram si sa spunem: ‚Vin sopârlele'", mi-a povestit el. Era convins ca exista un "câmp morfogenetic", ca sa-i folosesc propria expresie, care influenteaza ADN-ul oamenilor-sopârla si le aliniaza structura celulara la tiparul genetic reptilian. Cu cât cineva are mai multe gene reptiliene, cu atât mai usor îi este sa stabileasca aceasta comunicare cu câmpul morfogenetic, respectiv sa fie controlat. Persoanele cu structura celulara cea mai aliniata la câmpul morfogenetic sunt familiile Elitei care conduce lumea la ora actuala. Nu este o întâmplare faptul ca Printesa de Wales Diana obisnuia sa îi numeasca pe Windsor-i "sopârle" si "reptile". Facea acest lucru cu toata seriozitatea. "Nu sunt umani", spunea ea. Am aflat acest lucru de la o confidenta apropiata a Dianei, pe care o voi cita pe larg mai târziu în aceasta carte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu