Azi
am ales a "vorobi" despre basmul românesc, dar raportat la REALITATEA
imediată. Sau, la cum stă treaba cu sindicatele, un caz concret, prin lupa
"basmelor" care s-au "ţesut" pe tema asta...
Dar, iată ce spune "analiza" făcută de o reprezentantă a "sexului frumos"... deci, ori implicit, nu pot fi găsit de "MISOGINISM". Nu contează numele "autoarei"; doar atâta mai am puterea a va face precizarea; cum că şi dînsa, ca şi mine are oareşce aplecare spre domeniul basmelor sindicale. Dar, vorba multă... sărăcia omului.
A, însă înainte de a porni... iată şi definiţia basmului autohton:
Basmul românesc = specie narativă epică, în proză (rar în versuri), care prezintă o lume fabuloasă în care binele triumfă asupra răului. Structurat pe călătoria inițiatică și probele eroului, basmul utilizează formule tradiționale, personaje cu puteri supranaturale și motive populare, reflectând valori morale și sentimentul românesc al ființei.
“Analiza basmului românesc..."
Vom
demonta astăzi un mit, şi anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv
din basmele româneşti, iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, aşa
cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos. Pentru asta, să
facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante
personaje din basmele româneşti.
- Împăratul
E
un moş senil şi complet incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e
că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fiică-sa, prin
urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditamai
împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a
lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moşul are vreo 90 de
ani şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri,
dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la
palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi
mai ia şi jumătate de împărăţie. Strămoşul său, care a întemeiat
dinastia, probabil că se răsuceşte în mormânt!
- Fata cea mare şi fata cea mijlocie
Sunt
nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai
mică pentru că e mignonă, are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei şi e
aia răpită, ba se mai şi mărită înaintea lor. Sunt atât de jenante că
nici un zmeu nu le vrea...
- Fata cea mică
E
aia răsfăţata, bunăciunea învăţată să i se facă toate poftele. Mai e şi
panaramă de mică. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă
enervez!
- Făt-Frumos
De
obicei, e unu' căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun
coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să
frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu
fraţii lui sau cu flăcăii satului, da' vrea să dea lovitura. Şi, când
boul de împărat dă sfoară-n ţară cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că
se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici
nu-l interesează prea mult, de fapt vrea împărăţia. Şi oricum ştie de la
tovarăşi că de obicei e răpită bucata familiei, nu cârjele ălelalte
două.
- Calul
E
singurul personaj pozitiv din toată povestea care merită apreciere.
Înainte de episodul cu jăratecul, zace slab, bubos şi răpciugos în
grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot - nu aşa te
porţi cu o asemenea comoară! Calul e cel care îi face strategia lui
Făt-Frumos, în vorbe puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că
probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În
sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului.
- Mama Zmeilor
Este
exact opusul împăratul. În primul rând, la ea e sigur că e mama
zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la casa lui, nu două
plângăcioase şi-o cu….., care să stea pe capul ei, ca împăratul. Şi ia
hotărâri bune de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri,
dregători, sfătuitori etc.
- Zmeul
E
un tip hotărât, energic şi forţos. Probabil are un nas cât toate
zilele, umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune?
Că e un om care munceşte! A tras din greu ca să ajungă unde e - a ucis, a
luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui! Aşa merg
lucrurile pe tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te
cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu
mâinile lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după
aia, dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum
pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure. Şi mi se
pare normal să-i mănânce la sfârşit, doar ştim cu toţii cum sunt
muncitorii...
Mai
ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase.
Chiar credeţi că e uşor de administrat aşa ceva, să-i ţii în frâu pe
toţi ăia? Păi, aia nu sunt proşti, ca ţăranii împăratului, dacă nu stai
cu pleoapa pe ei. Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de
oameni, un excelent strateg militar şi un bun trezorier.
Dar
Zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără noroc la femei. I-a
venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat, şi-a căutat
nevastă, n-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm - ce
dracu’ s-alegi din jivinele alea? – deci, s-a uitat la vecini. S-a
îndrăgostit de fata aia mică a împăratului – ştie şi el ce-i frumos,
măcar fizic, şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang - şi a
procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. Aşa a
făcut şi tac-su cu mă-sa, şi bunicul lui, şi străbunicul lui, la vremea
lor. Aşa e normal: clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte
prosteli. Pui problema direct: "Fă, te iubesc, te vreau! Treci încoace!"
Şi prostul chiar o iubeşte: n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic,
are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate
poftele. N-am auzit nicio poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă
legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze. Peste tot citesc
numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii,
giuvaere, ce mai, o ţine-n puf! Omul e familist şi serios, nu-şi uită
îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu
buzduganul, când vine acasă. Şi toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce
cu atenţia, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp
să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat
peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe faţă!
Carevasăzică, "moldoveanca"
trăieşte în puf, îi face prostului toate poftele, şi în semn de
mulţumire, ea ce face? Nimic. Doar se amorezează de Făt-Frumos, doar
pentru că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic. Apoi se si
hotărăşte să fugă cu el. Da'; mai întâi încep să se hârjonească, chiar
în pat - în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte
buşteni tăiaţi tot de el din pădure, şi-l cărase-n cârcă până la ultimul
etaj al castelului, să aibă "japiţa"
peisaj când se trezeşte dimineaţa, sub un oarescare baldachin! Şi
naivii ăia doi mai si stau pe acolo, până îi prinde Zmeul, căruia ( în
sfârşit!) i se aprind beculeţele.
Mai
departe?! Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la un
corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa, în fine, face
tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare.
Din toate astea, eu pricep că:
- Morala Basmului Românesc
- dacă
eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor
incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.
- dacă eşti o fiţoasă semi- analfabetă, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău (şi după averea lu' tac-tu)!
- dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici (usor, dar sigur)... de papagal!”
Împăratul şi "gasca" sa...
... vs "Zmăul" ăl rău: din Făgăraş
Revenind insa la realitatea imediată ... mai jos aveţi şi opinia, dar şi "Şpilul" poveştii mele... din gura "ZMEULUI"; al CELUI... din Făgăraş.
Cu siguranţă că... va exista şi (un)... VA URMA!
