REP: Dle general Voinea, chiar dvs ati declarat imediat după moartea dlui Iliescu, cum că dvs aveaţi informaţii şi că ar fi existat încă de atunci, un dosar pe numele ex presedintelui PDSR! Vă menţineţi afirmaţia şi azi?
D.V: Da am avut o astfel de informaţie, pe care am făcut-o publică abia la dispariţia acestuia, dar pe care, ca şi-n cazul altor nume importante, de politicieni, au rămas doar în stadiu de dosar. Care dosar , în cele din urmă a fost clasat.
Rep: Mai exact, la ce nume vă referiţi?
D.V: În afară de Ion Iliescu, au existat suspiciuni şi la un alt fost preşedinte al României, care din datele strânse de noi atunci ar fi apărat , cum se spune „cu arma în mână”, sediul securităţii din Constanţa! Chiar şi la acel dosar i s-a „pierdut” urma!
Rep: Vă întreb azi, ca şi atunci.... consideraţi că poporul român suferă de "sindromul victimologiei"?
D.V: Vă răspund azi, ca şi atunci, ba chiar mai mult: azi am fost „validat” de ultimile evenimente; şi da ... marea majoritate a cetățenilor din România se pot considera victime, aproape sigure, ale sistemului de justiție!
Dar, pe altă parte, pentru că fiecare cetătean în felul lui este victimă a ceva… victimă a sistemului comunist, victimă a accidentelor de muncă, a accidentelor de circulație, a unor politici din partea unor instituții, sau pur și simplu victime a unor infracțiuni de drept comun. Deci, nu vi se pare ciudat faptul că, ceea ce s-a întamplat în ultimii ani, în România, este legat de modul conservator în care s-au derulat toate acestea. Adică, cei care au lucrat, sau continuă să lucreze în administrația acestei țări… sunt într-un fel sau altul, legat ombilical de vechiul regim!
Haide să reactualizăm niţel totul… să aducem la zi: în România, nu se face o instruire corespunzătoare a magistraților. Azi este o mare diferență între magistrații care au anchetat și judecat în timpul regimului comunist, când răspundeau anumitor principii, când se încadrau în anumite politici pe care partidul comunist era foarte atent cum se aplicau, pentru că nu puteai să ieși din canoanele impuse. Azi, oamenii aceștia au aterizat într-o nouă lume, una liberă, dornică să facă democrație, și iată că nu s-a putut! Poate și datorită acestor frâne permanente care vin din partea, așa cum spuneați și dvs, ale acestora care gândesc așa cum au fost învățați. Încă cred că ar trebui a se introduce ca şi materie de studiu obligatorie… Victimologia!
Ca şi atunci, deşi a trecut ceva vreme… cred că, statul de drept nu a funcționat, iar victimile s-au constituit în asociații, care la rândul lor au ajuns să apeleze la instituții de drept internațional, cum ar fi CEDO, iar acolo magistrații le-au dat ascultare și iată cum se face că asistăm azi, la întoarceri spectaculoase de sentințe, chiar și după zeci de ani.
Rep: Dar, nu vi se pare oarecum curios cum că azi… cetățenii de rând, au ajuns să fie reprezentați de de asociații, în fruntea cărora s-au „cățărat” tot felul de exemplare umane, de genul celor de la Mineriadă; parcă Ene se numea acea persoană?!
D.V: Ca şi atunci, regula nu s-a schimbat; aşa au ajuns președinți, la astfel de asociații, oamenii cu tupeu. Acolo nu au ajuns lideri tocmai victimile care au suferit în închisorile comuniste. Au fost persoane interesate și sprijinite să preia conducerea acestora. Au fost foarte bine supravegheate, monitorizate… și care au devenit, în timp, factori de influență. Multe au dispărut în timp, dar problemele au rămas.
Şi da, cum bine aţi pomenit este şi cazul Asociației Mineriadelor, unde un anume personaj, numit Ene și care s-a autointitulat președinte, nu a vrut să pună la dispoziția Parchetului și a mea, ca și Procuror Militar, evidența victimelor. Ştiu că nu era o persoană foarte cooperantă și nici nu este clar, în ce împrejurări a devenit membru, al acelei asociații. De aceea vă spun, în cunoștință de cauză, că aceste persoane din fruntea lor, unele mie unul îmi păreau compromise și altele dintre ele, nu au suferit vreun anume prejudiciu.
Rep: Revenim; deci azi, care ar fi opinia ex procurorului Voinea despre situaţia de atunci?
D.V: Păi un prim răspuns l-am avea chiar la evenimentele de la Timişoara: atunci s-a văzut cum că cei care au declanşat acele manifestaţii anticomuniste au fost tinerii de acolo! Repet, cu riscul de a-I irita pe marea majoritate: au fost tinerii!
Dar, în egală măsură nu poţi spune că afost lovitură de stat, pentru că ei nu au luatr PUTEREA. A fost o RĂSCOALĂ împotriva puterii comuniste care a fost înăbuşită în sânge! Tocmai de acel aparat represiv existent în toată România. Şi care, aici este toată cheia: la început a fost condus de către N. Ceauşescu, mai apoi de către Ion Iliescu.
Ceea ce azi se uită, scuzabil în parte, în parte nu, dar atunci cam toţi cetăţenii României erau educaţi să respecte puterea, mă refer la cea politică. Uitaţi, sau nu, dar aşa era chiar educaţia făcută în ARMATĂ! Pe atunci, când ajungeai acolo prima dată şi prima dată depuneai acel JURĂMÂNT! Şi practic, din acel MOMENT intra-i în sfera acelei ideologii militare, una care obliga a respecta puterea politică. Una specifică sistemului comunist; care apăra “patria şi poporul”! Şi să nu credeţi cumva că, acest lucru era valabil doar pentru România: nu, aşa era în tot lagărul comunist. Aşa cum fusese el construit şi acceptat, prin “Tratatul de la Varşovia”!
Pentru cei tineri şi foarte tineri, care azi ar fi tentaţi a judeca… precizez că atunci, erai educat ca să înveţi limba rusă cântând.
Ba chiar preşedintele statului era chemat în fiecare vară, acolo, la Moscova, pentru a raporta situaţia concretă din ţara lui; sau după caz, pentru a fi “reciclat”! Aceasta era realitatea acelor timpuri; subliniez asta…
Rep: Asta, ca să le aducă aminte cum că “soarele răsare… de acolo!”
D.V: Dar şi atunci, oportuniştii, de prin partid au făcut salturi mari, mă refer aici şi la cei care lucrau direct cu cadrele…. Dacă nu aveai o recomandare de la partid, sau de undeva din zona aceea, practic, nu puteai avea parte de o avansare profesională.
Şi uite cum, la Revoluţie o parte din ei s-au alăturat tinerilor. Dar mai erau şi cei care aveau deja funcţii; şi care au fost mai rezervaţi şi–au văzut, până la urmă, de propriile lor interese. Mai mult nu mă pot hazarda, cu afirmaţii; nu de alta, dar fiecare trebuie a-şi răspunde la propriile întrebări legate de acele evenimente. Opinia mea, bazată pe discuţiile avute cu militari, dar şi cu unii dintre ofiţeri este că :
“TOŢI AU TRAS DE FRICA LUI CEAUŞESCU!”
Ba mai mult, militarii obişnuiţi au susţinut faptul că, dacă nu execută ordinul “vor fi împuşcaţi de către superiorii lor!”
Dar, populaţia României de atunci era foarte bine supravegheată, se cunoşteau toate legăturile dintre oameni. Iar prezenţa unui banal străin, pe teritoriul României era monitorizată. Nu lăsată la întâmplare.
Iar aici mă refer în primul rând la ziarişti, care imediat, pe timpul evenimentelor acelea au fost monitorizaţi; iar cei care au reuşit a intra în posesia unor documente, sau imagini compromiţătoare au fost UCIŞI! Din ce cunosc eu; nici unul cu astfel de dovezi, nu a scăpat cu viaţă.
Calderon, apoi cel care a fost ucis la Răzoare; dar şi cel care a fost doborât cu avion cu tot! Chiar şi la Timişoara au existat câţiva ziarişti care au avut curajul să se ducă direct la PROBE şi normal că au plătit vieţile lor; din păcate.
Rep: Atunci ca o concluzie: credeţi că societatea românească tinde spre a se victimiza, sau mai curând… spre sindromul Stockolm?! Adică victima de a-i găsi “cauze exonerante” torţionarului său?!
D.V: Da… bine punctat: dar acest război împotriva victimelor revoluţiei, a mineriadelor nu s-a terminat nici azi! Dovadă stau aceste dosare, unele ajunse în justiţie, dar marea majoritate dintre ele, nu au ajuns încă în instanţă. Iar asta, doar pentru că POLITICUL A REUŞIT A SE IMPUNE. Iar asta, inclusiv în JUSTIŢIE; la PARCHET, care este cea mai politizată instituţie; şi da s-a văzut ce au făcut procurorii generali!
P.S: Concluziile ne aparţin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu