EXISTA SAU NU LIBERUL ARBITRU?... A DOUA PARTE

  AZI, VOI CONTINUA SA VA PUN SA "ALEGETI"..SI DECI ... POATE IMI SPUNETI SI MIE...DUPA CE VETI CITI TOT CE CREDETI:

      EXISTA SAU NU... LIBERUL ARBITRU?

LIBERUL-ARBITRU ÎN LANŢUL CAUZAL AL CREIERULUI

Iată mai jos exprimat schematic locul pe care liberul-arbitru îl poate avea în ecuaţia comportamentului uman:

a. activitatea neuronală, care este determinată de cele trei forţe, produce conştiinţa, care este influenţată de liberul-arbitru. Problema principală este că liberul-arbitru nu este prins într-un lanţ cauzal, nu are o cauză.

b. activitatea neuronală produce conştiinţa şi în acelaşi timp şi liberul-arbitru. Problema în acest caz este că dacă liberul-arbitru este produs de către activitatea neuronală, care este la rândul ei determinată de cele trei forţe, atunci liberul-arbitru îşi pierde independenţa, deci nu mai este liber-arbitru.

EXPERIMENTELE PRIVIND CONŞTIINŢA ŞI LUAREA DECIZIEI LA NIVEL INCONŞTIENT

Experimentul lui Benjamin Libet

Benjamin Libet a realizat o serie de teste în anii '70 în care a urmărit să determine relaţia dintre actul decizional conştient, acţiunea ce-i urmează şi activitatea neuronală. În cadrul experimentelor, Libet le-a cerut subiecţilor să mişte un deget, atunci când voiau ei. Aceştia au fost monitorizaţi electrofiziologic cu instrumente de măsură adecvate. În urma experimentului a rezultat că activitatea neuronală a precedat mişcarea degetului cu aproximativ 500 de milisecunde. Mai departe, subiecţilor li s-a cerut să indice momentul în care ei au luat decizia de a mişca degetul. Momentul deciziei, aşa cum l-au priceput subiecţii, a fost situat cu 300 de milisecunde înainte de iniţierea activităţii neuronale aferente deciziei de a mişca degetul.

Mai multe detalii despre acest experiment aici

Experimentul lui Chun Siong Soon, Marcel Brass, Hans-Jochen Heinze şi John-Dylan Haynes

O echipa de cercetători de la Institutul pentru cercetarea creierului Max Planck din Leipzig formată din cei patru cercetători indicaţi în subtitlu şi condusă de John-Dylan a publicat în aprilie 2008 în revista Nature Neuroscience rezultatele cercetărilor lor privind natura actului decizional la om. Spre deosebire de Libet, care prin comparaţie a folosit o aparatură rudimentară pentru măsurarea activităţii neuronale a subiecţilor, în noul experiment s-a folosit procedura scanării cu rezonanţă magnetică funcţională (fMRI). Această procedură a scanării cu rezonanţă magnetică funcţională durează între 30 şi 90 de minute şi constă în folosirea unui câmp magnetic şi a undelor radio pentru a vizualiza structura şi funcţionarea organismului uman.

Participanţii la test au avut o sarcină foarte simplă: să apese un buton, cu mâna dreaptă ori mâna stângă. Subiecţii au fost lăsaţi să decidă dacă apăsau butonul cu mâna stângă ori cu cea dreaptă. Aceştia au avut libertate totală privind decizia de a apăsa butonul, dar li s-a cerut să ţină minte momentul în care s-au decis să acţioneze. Cercetătorii au putut analiza astfel ce se întâmplă în creier în perioada imediat premergătoare luării conştiente a deciziei. Rezultatul a fost unul uimitor: pe baza rezultatelor scanării creierului, cercetătorii au putut spune pe ce buton vor apăsa subiecţii cu aproximativ 7 secunde înainte ca aceştia să ia decizia conştientă de a apăsa butonul cu mâna dreaptă ori cea stângă... Iată graficul realizat de cercetători şi refăcut de noi în limba română:

LIBERUL-ARBITRU ŞI JUSTIŢIA

Aşa cum am afirmat şi mai sus, sistemul juridic se bazează în stabilirea măsurilor pe care le ia pe vinovăţia celui judecat. Baza sistemului juridic este presupunerea că omul are liber-arbitru şi că el în orice situaţie ar fi pus poate lua decizii în mod independent. Justiţia nu acceptă nici că genele pot fi de vină pentru un comportament anti-social, nici că împrejurarea în care justiţiabilul a săvârşit o faptă îl poate exonera de răspundere (am menţionat aceşti doi factori, pentru că de-a lungul istoriei au fost şi perioade în care s-a considerat că cei cu tendinţe criminale se nasc altfel; ori, privind teoria influenţei mediului, există un puternic curent de opinie venit din psihologia socială care afirmă că mediul exercită forţe de neînvins asupra comportamentului uman. Vezi articolele noastre despre experimentele pe oameni).

Justiţia se bazează aşadar pe liberul-arbitru, pe care ştiinţa nu-l poate identifica şi pe care experimentele efectuate în ultimii ani îl invalidează. Desigur, marea întrebare este: dacă oamenii nu sunt responsabili pentru actele lor (pentru că decizia de a acţiona este luată în mod determinist şi nu poate fi influenţată de o activitate conştientă şi independentă umană) ce facem cu cei care săvârşesc ilegalităţi?

În principiu, într-o societate bine orânduită, odată cu înţelegerea mecanicii actului decizional, se pot lua măsuri raţionale pentru eliminarea cauzelor activităţii infracţionale. Bagajul genetic, pentru moment cel puţin, nu poate fi influenţat, dar istoria personală a fiecăruia da. Nu este nici o noutate dacă afirmăm că membrii unei societăţi reflectă modul în care societatea arată. Într-o ţară în care copiii văd infracţionalitatea la colţul străzii, emisiunile TV sunt abrutizante, corupţia este răspândită la toate nivelurile societăţii, foarte probabil că acest factor al istoriei personale este influenţat într-o manieră care nu recomandă optimism atunci când vorbim despre viitor.

Cum va arăta justiţia bazată pe lipsa responsabilităţii? În principiu, probabil tot ca astăzi din multe puncte de vedere, pentru că lipsa acţiunii împotriva criminalilor va aduce anomie. Dar sistemul de acordare a pedepselor şi programul de reabilitare ce urmează după încarcerare ar trebui, probabil, radical schimbate.

CONCLUZII?

Dacă suntem de acord cu următoarele:
::: sistemele biologice se supun legilor naturii;
::: activitatea neuronală este determinată de cele trei forţe: zestrea genetică, istoria personală şi un grad de hazard;
::: conştiinţa este doar o reflectare a activităţii neuronale, un produs al acesteia,
::: cele două experimente descrise mai sus sunt corect interpretate,
atunci cred că putem accepta ipoteza că liberul-arbitru este doar un construct filozofic ce nu mai rezistă analizei moderne. Aşa cum şi alte concepte străvechi (suflet, spirit, minte "carteziană") şi-au pierdut din consistenţă odată cu evoluţia ştiinţei, deşi unii încă mai folosesc aceste cuvinte devenite metafore, probabil că a venit timpul ca şi acest concept al liberului-arbitru să cedeze teren definitiv în faţa evidenţelor oferite de cercetările din biologie şi neurologie.

Pe de altă parte, trebuie admis că o acceptare reală a "demisiei" liberului-arbitru reprezintă un act ce ar trebui urmat de o adevărată reformă socială, în special în domeniul justiţiei. Probabil însă că societatea în care trăim nu este însă tocmai pregătită pentru asemenea schimbări profunde.