... AMBASADOR ASE IN ROMANIA
"Tehnic vorbind, somelierul este
personajul central din restaurant care se ocupă cu selecţia băuturilor şi le
armonizează cu oferta din meniu. Tot lui îi revine sarcina de a propune
clienţilor diverse asocieri între preparatele culinare şi băuturi, de a depana
(la cerere) povestea acestora, de a face serviciul marilor vinuri, pe cel al
coniacului şi/sau cigarurilor".
Dincolo de această fişă oficială a postului de somelier, de această posibilă definiţie a meseriei de somelier, se află însă o mulţime de alte detalii. Puse unul lângă altul, ele compun o altă dimensiune a somelierului: cea a constructorului de emotii enogastronomice.
- De la meserie la artă
Somelierul-artist îşi scanează fiecare oaspete încă de la intrarea acestuia în restaurant. Îi creionează profilul psihologic după felul în care este îmbrăcat, dar şi după felul în care îşi poartă îmbrăcămintea, după gesturi, după expresia feţei, după atitudinea generală.
Somelierul-artist va şti întotdeauna ce anume să sugereze clienţilor astfel încât aceştia să ajungă în starea de bine. La un moment dat, toţi percep satisfacţia, dar numai iniţiaţii îi pot identifica în mod corect originile.
Somelierul-artist ştie tot ceea ce ştie şi somelierul-meseriaş despre vinuri, băuturi, cigaruri şi asocieri cu preparatele culinare. În plus însă, el aduce rafinamentul asocierilor din latura spirituală a oricărei experienţe gourmet autentice. De ce face toate acestea? Sunt multe raspunsuri... poate pentru ca-i place ceea ce face, poate pentru ca simte si el ,odata cu cel caruia i-a oferit serviciile, starea de bine, si nu in ultimul rand pentru ca este un creator de emotii enogastronomice.
- Să fii în armonie cu tine însuţi
Până atunci este important de reţinut că în afara armoniei de pe masă şi din jurul ei, este important ca fiecare comesean să fie în armonie cu el însuşi, cu adevăratul său univers interior.
Aţi întâlnit desigur cazuri de oameni care îşi mobilează un umil apartament de bloc comunist cu mobilă stil gândită pentru spaţiile generoase ale reşedinţelor de lux din secolul al XIX-lea. E ca nuca în perete. Sau oameni care îşi iau o limuzină scumpă, dar nu mai au bani să îşi cumpere carburant. Nu merge!
La fel e şi cu asocierea mâncării nu doar cu băutura. Numai un needucat, un grobian, se poate aşeza costumat sumar la o masă acoperită cu muşama ca să înfulece o porţie de clătite umplute cu icre negre, după care să toarne în el, cu supremă stisfacţie o bere sorbită direct din cutie (cică aşa nu-şi alterează gustul). La celălalt pol e tot un snob, un parvenit, dar unul care se îmbracă în costum Armani (original), îşi pune butonii de aur, Rolexul şi merge la cel mai „fiţos” restaurant pe care îl cunoaşte ca să „savureze” o ceafă de porc şi cartofi prăjiţi cu salată de murături (că-i de sezon). Şi, pentru că acest specimen are în dotare şi un cont rotofei, evident că va comanda „un Petrus”. Aşa, să vadă lumea că are!
O anume delicatesă, sau un anume vin de excepţie, pot fi savurate şi de un plebeu, şi de un patrician. Singura deosebire este frecvenţa cu care fiecare dintre ei o poate face. Si totusi, felul în care obţii satisfacţia vine din educaţie, nu din această frecvenţă. La urma urmei, fiecare om se poate simţi confortabil pe nivelul său dacă ştie să şi-l asume, dacă ştie să-şi „trăiască clipa” constant, la aceeaşi intensitate.
Ca o concluzie, observam cat de important este artizalul, cel care-si ofera expertiza pentru macar o clipa de satisfactie culinara si-un strop de cultura enologica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu