ISTORIA FERMOARULUI

Pentru “umilul” fermoar, scara pe care a trebuit sa urce pentru a ajunge atat de faimos a fost una extrem de lunga. In tot acest drum a trecut prin mainile iscusite si munca dedicata a numerosilor inventatori, care, la inceput, nu au reusit sa convinga publicul larg sa accepte aceasta piesa ca facand parte din obiectele vestimentare purtate zilnic. Industria modei a transformat fermoarul intr- un articol foarte popular, dar acest fapt s-a intamplat la mult timp de la momentul inventiei sale – cu aproximativ 80 de ani in urma. Astazi, producatorii fabrica si monteaza sute de milioane de astfel de piese, in fiecare an. In primele etape ale confectionarii lui, fermoarul a trebuit sa treaca prin sute de revizii de ordin estetic, prin incercari nereusite ale campaniilor de marketing si cateva modificari de titulatura. Fermoarele sunt, astazi, la fel de raspandite ca si obiectele la care sunt folosite, de la blugi, pantaloni, fuste, camasi, jachete, la incaltaminte, sacose, rucsacuri etc.

•  Primele versiuni ale fermoarului

Primul model de fermoar este atribuit americanului Elias Howe, inventatorul masinii de cusut. In anul 1851, acesta patenteaza una dintre numeroasele sale inventii, asa numita “masina automata si continua pentru incheierea hainelor” care avea cateva dintre functiile pe care le are si fermoarul in ziua de astazi, chiar daca intreaga sa alcatuire era complet diferita. Produsul functiona prin intermediul unor dinti/clesti mici, care se montau pe laturile externe ale hainelor si care trebuiau uniti manual printr-o sfoara care dadea impresia de inlantuire. Din nefericire, Howe renunta la a mai rafina acest patent, motiv pentru care, dupa aproximativ 40 de ani, inventatorul Whitcomb L. Judson, tot american, incepe munca pentru patentarea unui alt dispozitiv, de aceasta data pentru incheierea cizmelor, un mecanism detasabil, care trebuia sa fie folosit pentru unirea celor doua fete ale incaltamintei. Una dintre fete era prevazuta cu cleme, iar cealalta, cu niste piese speciale care se montau perfect in clemele mici de pe partea opusa. Dispozitivul inventat de Judson putea fi indepartat dupa ce se termina procesul de incheiere a cizmei si putea fi refolosit pentru descaltare, dar era greu de produs si necesita mult timp si multa rabdare, pentru a putea fi utilizat, motiv pentru care a fost considerat complet ineficient.

Al doilea patent al lui Whitcomb L. Judson este cel din anul 1893, obtinut pentru inventarea unui dispozitiv care purta numele de “C-curity/C-security” (in traducere – “siguranta”), alcatuit din cateva extensii din metal care erau unite manual, pentru a incheia cizma sau pantoful, mult mai rudimentar decat o face fermoarul modern de astazi. Imbunatatirea a fost, insa, una semnificativa, pentru ca intregul mecanism functiona unitar, inlocuind capsele individuale, care necesitau mult timp pentru legare. Si aceasta a doua inventie a esuat, din cauza faptului ca se putea desface usor, in momente nepotrivite.

Inginerul de origine suedeza, Gideon Sundback (care, mai tarziu, va emigra in Canada) este cel angajat pentru a lucra la Compania de incheietori universale, care producea modelul “C-curity/C-security”. Abilitatile sale de designer, dar si casatoria cu fiica directorului general al companiei au facut ca, in scurt timp, Gideon Sundback sa devina designerul principal al firmei, acesta fiind responsabil de imbunatatirea modelului prezent in acel moment pe piata. Sundback este inventatorul fermoarului modern, performanta pe care o reuseste in anul 1913, la scurt timp dupa decesul sotiei sale. Patentul pentru dispozitivul care purta numele de “incheietoarea separabila” este acordat in 1917, Sundback inventand si prima masina folosita pentru producerea in serie a acestor dispozitive. Inca din primul an de functionare, aceasta producea cateva sute de metri de fermoar in fiecare zi. Modelul de fermoar nu putea, insa, sa reziste inchis, in momentul in care purtatorul cizmei facea miscari bruste sau indoia piciorul.

• Ultimele finisari si productia in masa a fermoarelor

Dupa multe retusuri, Sundback reuseste sa obtina modelul perfect, dar a avut nevoie de luni bune de munca, pentru a-i convinge pe investitori de utilitatea fermoarului sau. Mari retaileri ai vremii, cei care erau fixati pe achizitionarea produselor traditionale, erau destul de reticenti cand venea vorba de cumparat, de aceea, in primele sale faze de productie, fermoarul a fost folosit doar la cizme si la pungile de tabac. Odata cu izbucnirea Primului Razboi Mondial, croitorii de uniforme militare achizitionau dispozitivul pentru a-l folosi la inchiderea buzunarelor de la uniforma, cat si la centuri, imprejurare care a dus la cresterea reputatiei acestui produs, prin prisma durabiliattii sale extreme. Cel care denumeste dispozitivul fermoar este B.F. Goodrich, un industrias celebru al vremii, renumit in anii ’20 pentru incaltamintea pe care o producea. Numele final al produsului are ca sursa de inspiratie sunetul produs in momentul inchiderii. Initial, manufacturierii produceau fermoare cu dinti din metal (aluminiu, nichel sau alama), eficiente atunci cand erau folosite pentru materiale groase. Treptat, fermoarele au ajuns indispensabile obiectelor vestimentare zilnice. Designerii vestimentari au fost cei care au accelerat succesul fermoarului, inventand alte modele – din plastic (moi, pliabile si usor de intretinut), din metal moale, colorat, cu diferite forme si modele, toate contribuind la succesul acestui obiect omniprezent astazi, mult mai practic si mai rapid decat nasturii sau decat alte mecanisme de inchidere.

Cateva metode de remediere a micilor defectiuni ale fermoarelor
Cand cursorul fermoarului merge cu dificultate, se trece o lumanare sau putina parafina peste dinti, dupa care se inchide si se deschide fermoarul de mai multe ori, evitand astfel fortarea mecanismului.
Cand cursorul se largeste si nu mai inchide, se trage in partea de jos si se strange usor cu un cleste.
Daca o bucata de material se intepeneste in fermoar, se trage cu atentie, iar daca nu cedeaza si este dintr-o parte a hainei care nu se vede, se taie in locul respectiv.
Pentru ca fermoarul sa nu se uzeze repede sau ca sa nu se deformeze, se incheie inainte ca obiectul (haina, sacosa, rucsacul etc.) sa fie pus la spalat.