CIORAN SI TUTEA ... LA TAIFAS

Ciudat, sau poate ca nu, pentru cel care azi iti scrie "Mon Cher"; dar imi este tare dor de "Nea Petrache"; de garsoniera sa modesta de langa Cismigiu, de Radu Preda, de nepotul Viorel... matematicianul sleit de propriile sale proteste interioare.
 Mi-e dor de acel Centru Crestin al Tineretului, de un Bucuresti cu parfum de toamna lasat special la butoniera larga, dar discreta a veacurilor. 
Ale acelor veacuri, care s-au scurs, exact ca niste frunze galbene, si pe care calcam in fiece clipa!

In acele zile, "Nea Petrache" marturisea acelui Luca, uitat in timp, ca se prea poate ca sa "fi fost contemporan si el, cu Eminescu". Ca, mai apoi sa recunoasca ca, dintre toti prietenii sai, cel mai legat s-a simtit de Cioran.

La randul sau, Cioran avea sa recunoasca, despre "nea Petrache", ca: "era, un geniu desăvârşit. Frenezie orală din silă ori neputinţă de a scrie. Risipite prin Balcani, mii şi mii de vorbe de duh pierdute pentru vecie.
Cum să dau o idee despre verva şi nebunia lui? «Eşti un amestec de Don Quijote şi Dumnezeu.», i-am spus într-o zi. Pe moment a fost măgulit, dar a doua zi, dis-de-dimineaţă, a venit să-mi declare: «Povestea aia cu Don Quijote să ştii că nu mă încântă.»
De la zece la paisprezece ani am stat în gazdă la o familie.
În fiecare dimineaţă, mergând la liceu, treceam prin faţa unei librării şi nu uitam să arunc o privire rapidă la cărţile ce se schimbau destul de des chiar şi în acel oraş românesc de provincie. Una singură, într-un colţ al vitrinei, părea uitată acolo de luni de zile: "Bestia umană" (La Bete humaine de Zola). Din cei patru ani, singura amintire care mă obsedează e titlul acesta."

Apoi, cu zambetul sau, de "hatru", Tutea ii replica, din celalalt capat al ETERNITATII:
   "De ce Cioran? Pai simplu; pentru ca era baiat de popa, ca si mine. Dar, si pentru ca... nu-i usor lucru sa faci pe nebunu la Paris, iar aia sa te si creada".....

.... pasesc agale, pe frunzele timpului, intr-un Cismigiu strict balcanic. E sambata... si e toamna tarzie....