A FOST 23 AUGUST O MANIPULARE... SAU UN ACT ISTORIC?

AZI E 23 AUGUST... SI, PARCA NICI AZI, SAU MAI EXACT AZI... MAI MULT CA ORICAND, NU STIM DACA ACTUL ISTORIC DE LA 23 AUGUST A FOST SAU NU A FOST ASA CEVA... SAU DOAR O BANALA TRADARE... A UNUI TANAR DE 20 ANI?! SI, BINEINTELES, A FOST SAU NU MARESALUL ANTONESCU UN EROU?

Pentru a vedea cu exactitate ce si cum a fost, haideti sa vedem ce si cum sta treaba cu "MANIPULAREA"... pe intelesul tuturor! 

•  CE ESTE MANIPULAREA?

Într-un limbaj popular tehnica manipularii poate fi caracterizata ca fiind cel mai indicat mijloc de a obtine rezultatele scontate de la ceilalti prin a-i determina sa rationalizeze si sa analizeze încât vor descoperi ca cea mai mare satisfactie este de a face pe plac unei persoane sau unui grup. Conditia manipularii este ca manipulatul, persoana manipulata sa aiba o autonomie, cel putin aparenta, de gândire, se afla într-o stare de „liber arbitru”, simulata chiar de el însusi. Aceasta regula este valabila atat in cazul manipularilor pe scara mica, cat si pe scara mare. Cel care a identificat cel mai simplu si mai amplu sistem de manipulare major, a fost psihologul elvetian Jean Piaget. El a recunoscut în sistemul educational din fiecare tara o manipulare a elevilor, studentilor, menita a-l obisnui pe individ cu rigorile si regulile vietii de adult si traiul într-o societate care se bazeaza pe legi. Acest aspect se refera la distrugerea valorilor morale, materiale si spirituale ale unui popor. Valorile morale se distrug prin incurajarea lenei, lipsei de creatie, prin ingustarea orizontului general uman (droguri, pornografie, alcoolism) si mai ales prin slabirea fortei educatiei nationale (dupa revolutie, intregul popor a asistat cu nepasare la distrugerea scolii romanesti, iar acum rezultatele se vad prin calitatea adolescentilor). Valorile materiale - intr-un cuvant, bogatiile si resursele acestei tari - au fost distruse de asemenea cu buna stiinta. Cu totii stim de devalizarea bancilor, vinderea combinatelor ca fier vechi, taierea cu bestialitate a padurilor, distrugerea sistemelor de irigatii, deteriorarea pana la distrugere a constructiilor incepute inainte de decembrie 1989, falimentarea cu buna stiinta a varfurilor de lance ale industriei romanesti, slabirea monedei nationale prin incurajarea importurilor concomitent cu reducerea drastica a productiei interne si implicit a exporturilor, incurajarea exportului de materie prima in detrimentul produselor finite, etc. Dar poate cel mai important aspect, se constituie in distrugerea valorilor spirituale. Aici lupta se da la nivel mondial. Acest aspect se refera in principal la distrugerea ideii de creatie (creativitatea, motorul progresului umanitatii, calitate de baza a individului liber de orice constrangere, a devenit un lucru desuet, marii creatori aflandu-se in umbra marilor companii, necunoscuti maselor, niste anonimi robotizati prin manipulare, asa cum am explicat mai sus)… se mai refera la distrugerea radacinilor istorice (cazul poporului nostru, impotriva caruia se da aceasta lupta, de aproximativ 400-500 de ani), precum si la desacralizarea ideii de apartenenta la ceva: organizatie, idee, popor, rasa, credinta, etc. Toate acestea au fost inlocuite treptat, chiar sub nasul nostru, cu democratia (idee de origine iudeo-masonica, aflata in totala contradictie cu cele mai elementare judecati de bun simt, si care nu pastreaza decat numele celebrei forme de guvernare a cetatilor antice grecesti), drepturile omului (transformate peste noapte cand nu au mai corespuns scopurilor politice, in dreptul popoarelor, respectiv al minoritatilor) si un sistem de justitie, in care forta banului a inlocuit bunul simt, si care abia daca mai pastreaza o palpaire a ideii de dreptate.(http://militialibera.blogspot.ro/2014/08/veniti-cu-noi-pe-preogramul-doi-2.html).

Revenind la maresalul Antonescu, iata ce scria in revista "Historia" proaspatul DECAN al facultatii de istrorie ADRIAN CIOROIANU... candva, nu tare demult si ministru de externe...."Generalul – ulterior mareşalul – Ion Antonescu a fost i) un patriot, ii) un om integru, iii) ca şef al unui stat intrat în război nu şi-a luat nicio garanţie diplomatică, iar iv) ca tactician avea o bună pregătire, numai că a fost contrazis flagrant de desfăşurarea ca atare a războiului. Dar nu a fost şi nu este un erou. Chiar dacă nu era – cum spune legenda – absolvent al şcolii militare de la Saint-Cyr (şi nicidecum „şef de promoţie“, cum scria Marin Preda în romanul „Delirul“), Ion Antonescu a fost un ofiţer român bine pregătit şi demn de uniforma armatei. Numai că – asemenea multor ofiţeri europeni de pe teatrele celui de-al Doilea Război Mondial – el a fost depăşit de evoluţia prea puţin convenţională a conflictului. Antonescu a mizat totul pe cartea superiorităţii armatei germane. Era convins, în 1941, că Hitler va câştiga războiul şi că va fixa termenii păcii viitoare. Puţini mai sperau, în vara lui 1941, că Anglia nu va fi îngenunchiată – dar, ulterior, intrarea în război a SUA a schimbat datele problemei. Puţini mai credeau, în vara lui 1942, că URSS & Stalin mai au vreo şansă – dar episoade viitoare precum Stalingrad sau Kursk au întors sensul ofensivei. În faţa dârzeniei britanicilor, forţei Americii şi sacrificiului sovieticilor, Reich-ul german a intrat în agonie. Aliat al Germaniei, Antonescu a fost victima propriei sale încrederi totale în Hitler. 

Aici apare a doua problemă: alianţa României cu Germania lui Hitler s-a făcut în termenii unui gentlemen agreement verbal, fără niciun acord scris. Orbit de încrederea în Hitler şi condescendent-ironic faţă de junele rege Mihai al României, Antonescu n-a cerut garanţii, n-a pus (iniţial) condiţii. E o greşeală uriaşă a lui Antonescu. Ca şef de stat, nu poţi implica ţara într-un conflict fără o minimă bază diplomatică. Faptul că, ulterior, a vândut nemţilor petrol şi grâu contra aur nu e o compensaţie. După model german, Antonescu s-a lansat iniţial într-o politică rasială până la un moment dat criminală. În 1941, el părea decis să pună în practică „modelul“ soluţiei finale. Abia când a înţeles că Hitler ar putea pierde, regimul faţă de evrei & ţigani a mai căpătat nuanţe. Faptul că în România nu s-a purtat steaua lui David nu neagă realitatea: adică planurile rasiale pe care le avea regimul Antonescu dacă Hitler ar fi ieşit victorios în Rusia.E adevărat că procesul lui Antonescu din mai 1946 s-a desfăşurat în cel mai pur stil sovietic. Dar cred că soarta lui Antonescu să fi fost aceeaşi chiar şi dacă – prin absurd – ar fi fost judecat de anglo-americani. În mod categoric, Antonescu a fost un om cinstit (lucru nu tocmai subînţeles la politicienii români, ieri şi azi) şi şi-a iubit ţara. Dar aici intervine întrebarea: oare, Corneliu Zelea Codreanu sau Nicolae Ceauşescu nu şi-au iubit, fiecare, România lui? Nu au fost şi ei cinstiţi (măcar materialiceşte vorbind)? Din păcate, dezinteresul material şi iubirea de ţară nu te fac automat erou. De meditat la acest lucru, pentru că eroismul real comportă infinit mai multe nuanţe şi criterii. 

Sincer nu stiu daca, oamenii acelor vremuri stiau despre acest domn: EDUARD BERNAYS. Stiti cine este domnul in cauza?  Revista Time din anul 1990 l-a plasat în rândul celor mai influente 100 de persoane ale secolului XX, alături de politicieni, scriitori, artişti sau oameni de ştiinţă. Însă, dacă topul s-ar fi referit la cei care au influenţat secolul trecut fără să aibă o prea mare expunere publică, Eduard Bernays ar fi condus detaşat. Acţionând mereu din umbră, din calitatea de agent de presă; consilier al preşedinţilor americani sau PR al unor corporaţii,acesta a furnizat ideile care au definit într-o mare măsură cadrul de organizare a societăţii contemporane

 

Dar, cu si mai mare SIGURANTA se stie deja ca, TATICUL lui MIHAI... nimeni altul decat  CAROL AL II-LEA a fost manipulat de catre rusi!  Da, da... ati citit bine. Iata ce scria aceeasi revista "Historia":
"George I. Duca, aflat la Stockholm, în postul de consilier de Legatie, poarta în 1944 negocieri cu ambasadoarea Alexandra Kollantay în numele Conjuratilor de la BUCURESTI, Regele, generalii rebeli si comunistii. Spre norocul istoricilor, el tine un Jurnal, ce va fi publicat la München sub titlul "Cronica unui român în veacul XX". Pe 7 iunie 1944, Duca noteaza despre o întîlnire a ambasadorului Frederic Nanu cu consilierul doamnei Kollontay, numitul Vladimir Semenov. Potrivit textului, "rusul a întrebat pe Nanu parerea lui personala privitoare la o eventuala restaurare a lui Carol...".
Nu-i o ratacire a lui George I. Duca. La ancheta din cadrul Procesului Patrascanu, Victor Radulescu-Pogoneanu, director adjunct al Cabinetului si Cifrului sub regimul Antonescu, declara ca în cursul negocierilor de la Stockholm s-a pus din partea Uniunii Sovietice o întrebare "relativa la modul cum ar fi privita în tara o eventuala revenire a fostului rege Carol al II-lea (care se pare ca avusese oarecari conversatii cu ambasadorul URSS în Mexic, Umanski)".
Nici George I. Duca, nici Victor Radulescu-Pogoneanu nu stiau ca Regele Carol al II-lea tinea un jurnal. Daca ar fi stiut si, mai ales, daca ar fi luat cunostinta de ce-si nota fostul suveran, ar fi aflat ca tarasenia s-a dovedit mult mai mare.

• Totul a pornit de la un banal schimb de vorbe

Pe 17 iunie 1943, însarcinatul cu afaceri în Mexic, cehoslovacul Karel Wendell, împreuna cu nevasta-sa, prînzesc la exilatul Carol al II-lea. Un moment banal. Si unul dintre numeroasele momente de rutina într-o viata de exilat la mii de kilometri de tara. Seara, Carol al II-lea noteaza în Jurnal un fapt ce i se pare lui de o extrema importanta:
"La prînz, însarcinatul cu afaceri cehoslovac, Karel Wendell, si nevasta-sa, o iugoslava plina de entuziasm si patriotism. Lucrul cel mai important povestit de ei e ca ambasadorul Sovietelor, Umansky, arata ceva interes si simpatie pentru noi, mai ales de cînd a aflat ca mama Dudui(ei) era rusoaica. Pîna acum facea o înversunata propaganda împotriva noastra".
Primise doamna ambasador misiunea de a transmite un semnal?
Aruncase si ea o vorba, acolo, cum se întîmpla într-un un taifas la care convivii nu mai au ce sa-si spuna? Greu de raspuns fara raportarea la alte date semnificative. La Stockholm, în decembrie 1943, rusii îl contacteaza pe ambasadorul lui Antonescu, Frederic Nanu, tot printr-un intermediar: ziaristul bulgar Kiril Guranov. Si tot pretinzînd ca e prieten la toarta cu cei de la Legatia Rusiei. Sigur e ca Regele se aprinde. Proportiile date unei pareri - si aceea presupusa - dezvaluie ca ambasadorul rus era urmarit cu interes. Altfel nu vad de ce ar fi remarcat Regele ca "e lucrul cel mai important". Atentia acordata lui Umansky se explica prin situatia de pe front. Ager în despicarea evenimentelor, Carol al II-lea sesizase ca rusii vor avea un cuvînt greu de spus în România. De aceea, tot ce era sovietic, inclusiv un ambasador dintr-o tara de la capatul Pamîntului, îl interesa. Din acest punct de vedere, Jurnalul din anii 1943-1944 socheaza prin locul urias ocupat de cetateanul numit Umansky. Fericirile si nefericirile Regelui depind de cele mai mici tresariri ale unui om. Nenorocita situatie pentru cineva care pîna nu demult provoca fericirile si nefericirile unei întregi clase politice!
Vineri, 23 iulie 1943, el trece pe curat informatiile date de un ziarist:
"Mult mai grava, Umansky ar fi primit ca instructiuni de la Moscova ca, daca ma-ntîlneste, sa ma ignoreze si sa încerce sa ma saboteze cît se poate mai mult. Acest lucru l-a spus cuiva si ar fi si aparut într-un ziar de aici. Informatorul meu a adaugat ca acest lucru îl mira din partea unui diplomat destept cum este. Am fost, trebuie sa marturisesc, destul de turburat de aceasta informatie".
Despre Umansky, Regele vorbeste si ambasadorului SUA în Mexic, George Messersmith. Pentru a descifra bizarul comportament al rusului:
"Ceea ce m-a împins astazi este problema sovietica si atitudinea, atît de agresiva, a lui Umansky, aici. Mi s-a raspuns ca acest lucru nu-l mira deloc, caci îl cunoaste din Washington, ca este un prost si cel mai teribil tip de oportunist". (sîmbata, 4 septembrie 1943)
Sau folosindu-l pe rus drept argument de presiune asupra americanilor:
"I-am mai povestit o reflexie a lui Umansky, privitor la refuzul vizei pentru Duduia, ca URSS n-ar fi procedat în acest fel, cu toata lipsa de simpatie ce ne poarta, la mijloc fiind o chestie de umanitate, care-i mai presus de toate". (joi, 30 septembrie 1943)

• Rusii jucau pe mai multe fronturi

Ce rol îndeplineste doamna Wendell? Mai mult ca sigur cel asumat la Stockholm în decembrie 1943 de ziaristul bulgar Guranov. Nu-i exclusa si manifestarea unei firi  simtitoare, sensibile la drama cuplului regal. Indiferent de motiv, doamna Wendell contribuie prin intensa sa activitate la iluzionarea deplina a Regelui. Duminica, 6 august 1944, Carol al II-lea noteaza:

• "Duduia a vazut-o pe D-na Wendell, care continua a aduce stiri bune de la Umansky".

Lesne de priceput statura lui Umansky în constiinta lui Carol al II-lea, daca ne gîndim ca pîna si nevasta lui Umansky devine punct de reper. Miercuri, 26 aprilie 1944, Duduia merge la un ceai. Noteaza fostul Suveran: "unde s-a bucurat de atentii deosebite si demonstrative". Lucru extrem de important pentru Carol al II-lea, "de fata fiind d-na Umansky". Cele doua doamne, Padilla (sotia secretarului Afacerilor Straine din Mexic) si Messersmith (sotia ambasadorului american în Mexic) au fost dinadins asa de dragute cu Duduia, ca sa-i creasca actiunile la nevasta lui Umansky!
Toanele rusului îsi aveau un tîlc. Sîmbata, 22 ianuarie 1944, Carol noteaza:
"Suntem poftiti, luni, pentru dejun, la Legatia Frantei, iar marti dau prima lor mare receptie, la care nu suntem poftiti. În mod natural si potrivit cu toata dragostea ce am aratat-o Garreau Dombosleilor, era natural sa luam si noi parte la ea. Explicatia este ca Umansky, care continua, prin toate mijloacele, sa duca o campanie împotriva mea si cum francezii sunt foarte prieteni cu sovieticii si, pîna la un punct, sunt dependenti de Moscova, n-au libertatea de actiune a celorlalti, reprezentanti diplomatici. Probabil ca Umansky a facut o aluzie, ori presiune, în aceasta privinta, mai ales dupa publicarea în Buletinul Ambasadei Sovietice din Washington a unei notite care zicea ca niciodata nu trebuie sa m-întorc pe tronul României".
Daca totul s-ar rezuma la vorbele purtate de madam Wendell, comportamentul lui Umansky ar fi simplu de explicat. Un ambasador uitat într-un colt al lumii, jucîndu-se cu vorbele despre acel domn care-si zice Regele României. Numai ca afacerea cu Buletinul Ambasadei dezvaluie un tîlc mai profund. Rusul avea misiunea sa-l fiarba pe Carol în suc propriu!
Marti, 25 aprilie 1944. Jurnalul se opreste din nou în dreptul lui Umansky. De data asta, vestile ajung la Carol al II-lea printr-un ocol: doamna Wendell - Duduia. Si cu toate acestea, nu poate fi pusa pe seama ocolisului schimbarea de atitudine. Rusul urmeaza o tactica abila, folosita din plin de Moscova în relatiile cu toate fortele românesti gata sa-i ofere tara pe tava: Regele, Iuliu Maniu, Tatarescu. E tactica de a le tine pe fiecare în stand by prin comedia negocierilor, în timp ce ea actioneaza militar în Moldova. Cea mai buna dovada: rusul declara netam - nesam ca doreste abolit Diktatul de la Viena:
"Duduia, dupa masa, a avut o interesanta conversatie cu D-na Wendell, ca întotdeauna, stiri de la Umansky. Acesta, pare-se, s-a calmat mult, nu mai înjura, chiar zice ca URSS (ului) îi este complet indiferent cine este pe Tronul României, n-are nici o preferinta si nu doreste sa se amestece în politica noastra interioara, n-are pretentiuni teritoriale (afara de acelea ce le-a luat) si doreste iesirea României din razboiu. Are o ura neîmpacata împotriva Ungariei si doreste sa restituie României întreaga Transilvanie. În general, lucruri bune".
Nevoia de putere - pare-se - face din om nu numai fiara, dar si oaie. Carol al II-lea nu se întreaba cum de se întîmpla  ca un ambasador si nu unul oarecare - ci chiar ambasadorul URSS, supus pîna la virgula disciplinei staliniste, trancaneste cu o doamna de la ambasada altui stat despre relatiile Moscovei cu Ungaria, dar mai ales despre dorinta ca România sa iasa din razboi.
2 mai 1944 e o zi de rascruce în batalia lui Carol pentru a le pica sovieticilor cu tronc. De la Pangal soseste o telegrama despre tratativele de la Cairo. Nu stim de unde a scos expeditorul stirea ca Stirbey ar putea fi declarat regent. În orice caz, Pangal are o idee:
"În consecinta, recomanda de a se lua legatura cu Sovietele si de a le propune formarea unui guvern român pe teritoriul românesc, si ca eu sa ma proclam regent".
Miscarea l-ar contracara pe Stirbey. Daca dusmanul e cu americanii, Carol trebuie sa-i dea sah cu sovieticii. Pe Rege, varianta estica îl surprinde:
"Aceasta propunere a fost asa o surprindere pentru mine, ca, la început, n-am stiut ce (sa) fac. Ernest insista foarte mult sa se puie imediat în executie. Duduia, fara a fi atît de entu(ziasmata) (...)".
Din motive care ne scapa, Jurnalului îi lipsesc cîteva pagini. Din cartea lui Paul de România stim ca Urdareanu e trimis la Umansky cu propunerea. Ce s-a petrecut la ambasada rusa aflam din notele lui Carol al II-lea:
"A promis sa transmita întocmai la Moscova. Ca om practic, nu s-a încurcat în teorii si recriminari asupra trecutului, singurele întrebari ce le-a pus au fost asupra persoanelor si a informatiunilor ce le am din Tara. Ernest, foarte loial, l-a umflat pe Pangal".
Umansky nu se mai joaca de-a soarecele si pisica. Avea mandat sa treaca la cea de a doua etapa: a receptivitatii. Fara a banui o clipa c-ar putea fi o cacealma, Carol ia totul ca o schimbare de destin. E atît de convins de seriozitatea demersului, încît simte nevoia unor justificari:
"Iata si aceasta noua si neasteptata faza a activitatii mele începuta, si am sentimentul ca pot privi viitorul cu mai multa încredere. Scrupule n-am de a fi facut acest gest, caci, timp de patru ani, am încercat tot ce era posibil cu anglo-saxonii si, în mod sistematic, am fost continuu refuzat si jignit. Îmi pare numai rau de prietenul meu Messersmith, dar el fiind functionar, nu pot sa-l pui într-o situatie grea".

• Se apropie 23 august 1944!

8 august 1944. Sovieticii luasera deja legatura cu Palatul Regal de la Bucuresti. Carol n-are de unde sa stie asta. Umansky avea cunostinta de afacere? Probabil ca nu. Era un simplu pion si el. Explicabil, poate, de ce, la insistentele Regelui, evita un raspuns precis: "Pe la 7 si jumatate, un cocktail la Heddy Linthicum. Era si Umansky, ca si prima data, extrem de amabil, nevasta-sa chiar s-a detasat din grupul în care era ca sa-mi spuie buna seara. De asta-data, dupa cîteva cuvinte banale, mi-a spus ca a transmis ad-litteram, la Moscova, cele ce i-a spus Dl. Urdareanu. Replica mea a fost ca niciodata nu m-am îndoit de aceasta, dar ca raspunsul întîrzie. Dar, zice el, lasa portile deschise si ca pe frontul român nu se ataca. I-am mai spus ca cu cît întîrzie, cu atît se apropie iarna si ca unul din scopurile mele este de a avea timp, înainte de a fi prea frig, de a face ceva pentru populatie, a raspuns ca trebuie sa fie mare mizerie si ca spera ca raspunsul nu va întîrzia mult".
Carol devine tot mai nerabdator. Si el si Duduia traiesc în asteptarea unei clarificari:
"Lipsa unui raspuns de la Moscova ne paralizeaza complet. Fie alba, fie neagra, numai sa vie, ca sa stiu ce este de facut". (luni, 7 august 1944)
Sub acest semn, pe 14 august 1944, el scrie:
"Ernest s-a dus la Umansky, ca sa-i vorbeasca de ac(celerarea) chestiunii, rezultatul a fost destul de vag. Lucru interesant, ca din conversatie reiesea ca ambasadorul ma credea fericitul posesor a(i) 20 milioane de dolari si a fost foarte mirat a sti ca averea mea este departe de aceasta suma".
Aceeasi atitudine echivoca a rusului e consemnata si pe 16 august:
"A sosit de la Pangal o telegrama, care indica ca tratativele lui Stirbey continua si împinge la actiune, spunînd ca, atît elementele civile, cît si cele militare asteapta. Ernest, spre seara, s-a dus cu telegrama la Umansky, care a parut interesat si a promis sa înstiinteze imediat Moscova. El are aerul de a pune, daca nu inima, cel putin multa buna vointa în chestiune".

• Ca sa fie penibil pîna la capat

Pe acest fond cade vestea lui 23 august 1944: "Azi noapte, Mihaita a citit la Radio o proclamatie catre popor, prin care anunta caderea lui Antonescu, încheierea unui armistitiu cu URSS si trecerea României de partea Natiunilor Unite. În acelasi timp, anunta formarea unui guvern sub presedintia generalului Sanatescu, cu Maniu si Dinu Bratianu, cu ministri fara portofoliu.
Dupa primul moment de stupefactie, caci s-a aplicat întocmai programul meu, a urmat unul de dezgust fata de atitudinea Sovietelor, care, acum clar se vede, au jucat pe doua tablouri si au ales pe cel din Tara, ca fiind cel mai usor. Pe mine m-au tinut cu vorba timp de cinci luni. Iar acum iata ca acel escroc politic, Maniu, cîstiga prima mansa împotriva mea. Pentru tara este o solutie fericita, pentru mine însa una mult mai putin. Atît îmi mai lipsea la starea mea de nervi, aceasta stire destul sa ma dea gata. Acum, în toate actiunile mele politice, trebuie sa ma-ntîlnesc cu sinistra figura a lui Iuliu Maniu".
Regele îsi da seama c-a fost tras pe sfoara. Se enerveaza rau de tot, mai ales ca apare din nou eternul sa dusman: Maniu. Jurnalistii navalesc sa-i ia declaratii. Lumea îl felicita. Se arata si el bucuros. În sufletul lui e însa altceva. Pe 24 august noteaza:
"Rezultatul a fost pentru mine oribil si m-a pus într-un hal de nervi nemaipomenit. În actiunea care voiam s-o duc era poate o doza de donchisotism, dar, mai ales, o dorinta de a-mi sluji Patria si, în acelasi timp, prin actiunea mea personala, avînd pe Duduia alaturi, sa pot sa-i creez o situatiune, în sfîrsit demna si recunoscuta. Prin ceea ce s-a întîmplat, pentru un moment, s-a prabusit si intrarea în joc a lui Maniu face, din nou, totul mult mai greu. Iata cauza halului meu de nervi, cauza cari nu vreau s-o marturisesc Duduii".
Ca sa fie penibil pîna la capat, mai face un gest. Îl trimite pe Urdareanu la Umansky:
"Ernest a fost la Umansky, ca sa-i comunice ca ma bucur de ceea ce s-a întîmplat si, în acelasi timp, sa-i multumeasca pentru atitudinea lui personala. De fapt, mai mult ca sa-i treaca sub nas ca procedeul sovietic n-a fost egalat; la acest din urma punct, desi a admis-o, ca guvernul sovietic a facut un act de lealitate fata de mine, care, daca as recunoaste-o, as sterge orice umbra de amaraciune. Pare foarte bine informat despre toate, dar totusi era interesat a sti ca, în formatia actuala, sunt oameni cari mi-au fost devotati si cari, pîna la septembrie 1940, au fost în functiune. Ernest încearca un joc foarte greu, acela de a arata ca tot ce s-a întîmplat s-a facut cu cunostinta si din îndemnul meu.
Din punct de vedere al nervilor, m-am calmat complet". (vineri, 25 august 1944)
În precipitarea de la 23 august, îi trimite o telegrama lui Mihai. Raspunsul întîrzie. Iar cînd soseste, e dezamagire prin laconismul nejustificat:
"Am avut marea bucurie de a primi, astazi, raspunsul de la Mihaita. Desi cam seaca si neraspunzînd la întrebarea mea, mi-a facut mare placere. Suna astfel: . A fost trimisa prin mijlocirea Legatiei Române din Lisabona si i-a(u) trebuit 10 zile din Bucuresti la Mexico. E o proba ca, la nevoie, se poate coresponda, si asta e foarte bine". (marti, 19 septembrie 1944)
În tara, evenimentele se succed rapid într-o directie fatala: cea a sovietizarii. Tronul lui Mihai e amenintat. Carol la II-lea continua însa sa spere. Pe 26 februarie 1945, cu putin înainte de instalarea guvernului Groza, el trece în Jurnal urmatoarele:
"Lucrul cel mai interesant este conversatia ce a avut-o Duduia cu Carvalho, spunînd ca sovieticii sunt convinsi ca lucrurile nu pot merge în România fara mine si ca ei doresc întoarcerea mea. Pe de alta parte, a zis ca lumea începe a-si da seama de toate nedreptatile ce mi s-au facut si cît de mincinoase au fost cele ce s-au spus asupra mea. Cît despre Duduia, ca ea a cîstigat consideratiunea tuturora".
25 august 1945. În România situatia e catastrofala. Mihai a intrat în greva Regala. Sovieticii fac si desfac. Fostul Rege noteaza însa în Jurnal:
"Dimineata, ziarele au publicat ca ma-ntorc în Europa cu scopul de a recuceri Tronul, tot chestiunea unui posibil ajutor din partea URSS. Am dat o declaratie, zicînd ca plecarea mea n-are nici un scop politic si ca nu voi întreprinde nici o actiune cari sa fie daunatoare lui Mihaita.
Spre seara, Duduia a primit pe D-na Salabert, sosita direct din Paris si care aduce stiri proaspete de acolo si din Tara. Ea insista asupra unui punct, pentru mine foarte important, ca majoritatea Tarii este pentru mine si ca doreste întoarcerea mea. Prizonierii francezi întorsi din Tara au adus aceasta stire, spunînd ca 85% daca nu 100% sunt pentru mine. Mai spune si ca în Franta am o foarte buna presa, din cauza atitudinii mele în chestiunea Czecoslovaciei; a vorbit cu generalul Koenig, care s-a exprimat cu entuziasm asupra mea. Chiar daca n-am ambitii, acesti stiri îmi fac placere".
Mai mult, Carol al II-lea se crede atît de important încît, pe 16 decembrie, cînd americanii cazusera la pace cu sovieticii în chestiunea României, îsi pune problema de a alege între rusi si englezi: "Toate conjuncturile sunt permise. Urdareanu are o singura teama, sa nu strice lucrurile cu Sovietele. Pe de alta parte, mersul meu în Anglia mi-ar schimba complet situatia în lume, ridicarea acestui tabu, încetarea acestei nedrepte persecutii mi-ar face mult bine. Oare englezii îsi dau seama ca situatia lui Mihaita e subreda, ca URSS ar fi privind spre mine si deci nu vor sa piarda un atu? Sunt destul de intrigat. Prefer sa lucrez cu englezi (i) decît cu sovieticii".

• Hîrjoana cu Ana Pauker

Am exagera punînd totul pe seama iluzionarii infantile. Pentru afacerea cu sovieticii, Regele avea drept argument succesul politicii sale interne de la Restauratia din 8 iunie 1930 pîna la abdicarea din septembrie 1940. Mai degraba amoral decît imoral, Carol al II-lea a dovedit o maiestrie inegalabila în a-i manipula pe aproape toti politicienii bastinasi. Tactica exersata poate fi denumita drept cea a basculei. Sprijinirea pe un partid sau pe un grup dintr-un partid pentru a-si lichida adversarul principal. Dupa ce acesta dispare de pe scena politica, gratie ajutorului neprecupetit dat, în contra loialitatii, de catre un alt partid sau alta grupare, vine rîndul aliatului dintîi. Astfel au fost macinate formatiuni de mare traditie, au fost naruite fundamentele pluralismului românesc, au fost compromise mari personalitati. Preluata din instinct de la Stalin, si el manevrînd cînd pe un flanc, cînd pe altul, pentru a ramîne singur stapîn în Rusia, tactica s-a dovedit dezastruoasa în plan extern. Cu Hitler, acest joc pe doua planuri n-a mai mers. Cum n-a mai mers nici cu sovieticii si nici cu anglo-saxonii.
Ca e vorba nu atît de iluzionare, cît de o aplicare a cinismului în politica de dupa debarcare o dovedeste hîrjoana cu Ana Pauker. Rusii mai gasesc prilejul de a-l exploata înca o data. Vara lui 1945 e în România anotimpul grevei Regale. Desi, pîna la urma chestiunea e rezolvata prin complicitatea occidentalilor, sovieticilor le clipeste un bec de alarma deasupra lui Mihai I. Omul pare nesigur. Drept urmare, aflata la Paris, Ana Pauker face sa parvina în presa comunista zvonul ca PCR ar fi favorabil revenirii lui Carol al II-lea. Fostul Rege se agata de aceasta stire cu toata disperarea celui trecut pe linie moarta. Pe 21 ianuarie 1946, el noteaza în Jurnal cu toata seriozitatea de care e în stare:
"La cina, Faurii. El a primit stiri din Elvetia. Franasovici s-a purtat prost, a voit sa organizeze o lovitura în Tara, ca sa detroneze pe Mihaita, si sa puie în loc pe Nicolae, cu el, presedintele Consiliului. Ana Pauker, care a fost la Paris, ar fi o partizana a restauratiei mele, un semn mai mult ca sunt sustinut sub mîna de Soviete".
Asta fuse treaba cu ISTORIA ACELOR TIMPURI... Dar iata ce ar spune, sau scrie un "SPECIALIST" in manipulare..... 

Toţi cei care deţin puterea, indiferent  în ce domeniu, au ca principal obiectiv  să schimbe gândirea  şi implicit comportamentul celor pe care îi conduc. Pentru asta au nevoie de tehnici de manipulare care să influenţeze procesul de gândire a celor  supuşi  manipularii. În mediul politic şi în mass-media, aceste tehnici au progresat rapid. O societate care să fie alcătuită din “marionete” şi nu din oamenii care gândesc liber poate fi uşor guvernată de “maeştri păpuşari” care nu au alt scop decât să-şi satisfacă interesele  personale  şi ale grupurilor din care fac parte. Controlul mass-mediei este esenţial în acest proces.
În multe cazuri, mass-media prezintă neechilibrat confruntarea dintre doi indivizi sau grupuri cu opinii diferite. Scandalurile şi cancanurile sunt cele care atrag presa, fiind întodeauna prezentate pe prima pagină de ziar sau în prima parte a buletinelor de ştiri.

• Strategia de distragere a atenţiei

Mass-media controlată din ce în ce mai mult de lideri politici sau oameni de afaceri ajunge să nu mai informeze , ci mai mult să dezinformeze. Rolul ei este de a devia atenţia de la chestiunile importante şi  schimbările decise de elite politice şi economice. Totul face parte din strategia de inundare a opiniei publice cu diferite informaţii  insignifiante. Această strategie care poate fi numită şi de distragere a atenţiei are şi rolul nociv de a bloca orice interes al publicului pentru domenii de cunoaştere precum ştiinţa ,  economia sau psihologia.  Ideea este ca oamenii să nu  se mai  gândească  la  adevăratele probleme sociale.
Chiar şi scurgerile de informaţii în presa de investigaţii pot fi nişte manevre strategice în favoarea celor care au poziţii de putere.

• Strategia problema-reacţie-soluţie

O a doua strategie aplicată în manipulările din presă este cea de a crea  probleme cărora să li se ofere apoi soluţii. Metoda are schema: problema- reacţie- soluţie.
Se creează o problemă care să producă o reacţie în rândul publicului. Ca de exemplu: să dezvălui şi să intensifici violenţa urbană sau să aranjezi atacuri sângeroase pentru ca apoi să  aplici măsuri de securitate care limitează  libertăţile cetăţeneşti. Un alt exemplu, de această dată de proporţii mai mari, este crearea unei crize economice pentru a propune  retragerea  drepturilor sociale şi dezmembrarea serviciilor sociale. Totul ajunge să fie considerat ca fiind un rău necesar

• Strategia graduală

A treia strategie de manipulare foarte eficientă este strategia graduală.  Obiectivul este ca societatea să ajungă să accepte inacceptabilul din trecut.

• Strategia amânării

Strategia amânării este o altă cale de a implementa măsuri nepopulare.  De foarte multe ori politicieni  îşi motivează măsurile ca fiind dureroase, dar necesare pentru a câştiga sprijinul public în vederea aplicării viitoarelor planuri nepopulare. Deciziile nepopulare, în strategia manipulatorilor, nu e bine să fie aplicate imediat, ci  să fie amânate pentru  un anumit moment în viitor.  Asta datorită faptului că masele populare au întotdeauna înclinaţia de a crede că totul va fi bine în viitor, iar sacrificiul cerut nu va mai fi necesar. Strategia  le dă timp maselor populare să se familiarizeze cu  ideea de schimbare şi să se resemneze atunci când aceasta vine.

• Strategia infatilizării

A  poza în copil nevinovat în faţa publicului este un alt tertip din gama strategiilor manipulative. Majoritatea reclamelor de pe piaţă  folosesc discursuri, argumentări, imaginea unor oameni şi în mod special intonaţia  copiilor aproape ca să dea impresia de slăbiciune, de parcă cel care se uită la aceste materiale publicitare ar fi şi el un copil mic sau un individ cu o deficienţă mintală. Această infantilizare e menită de a schimba imaginea manipulatorilor în ochii societăţii.

• Strategia emoţională

O altă strategie de manipulare a publicului este să afişezi mai mult partea emoţională decât reflecţiile.
 A face uz de aspectul emotional este o tehnică des întâlnită în scopul de a bloca o analiză raţională, pentru a afecta simţul critic al individului. Mai mult, folosirea registrului emoţional deschide calea subconştientului în scopul  inducerii de idei, dorinţe, temeri sau nelinişti, constrângeri şi comportamente induse.

• Strategia păstrării publicului în ignoranţă şi mediocritate

Printre cele mai preferate strategii de manipulare este să ţii publicul în ignoranţă şi mediocritate. Strategia constă în menţinerea unui public incapabil să înţeleagă tehnologiile şi metodele folosite în controlul minţii, o  formă de “sclavie modernă”. Un rol critic în aplicarea acestei strategii o are calitatea educaţiei primite de indivizi. Cu cât sistemul educaţional este mai prost, cu atât indivizii sunt mai susceptibili la manipulări.

• Strategia de promovare a mediocrităţii în rândul populaţiei

O strategie legată de cea anterioară este cea de a promova mediocritatea în rândul populaţiei.  Publicul este făcut să creadă că a fi  prost, vulgar şi needucat este ceva la modă.

• Strategia de autoînvinovătire

Manipulatorii preferă deasemenea să promoveze şi strategia de autoînvinovăţire. Indivizii trebuie lăsaţi să  se autoînvinovăţească pentru propriile nereuşite datorită lipsei de inteligenţă, a abilităţilor sau  a efortului. În loc să se revolte asupra sistemului economic, individul se autodepreciază şi se autoînvinovăţeşte, căzând într-o stare de depresie care îl face să-şi inhibe acţiunile. 

• Evitarea manipulării  

Conştientizarea acestor strategii de manipulare poate ajuta la evitarea lor.  Educaţia este un factor esenţial pentru ca indivizii să discearnă cei bine şi cei rău.   Persoanele ce refuză să fie manipulate, au încredere în propriile crezuri şi idei, identifică tentativele de manipulare şi combat punctele de vedere ale  grupurilor  de manipulatori.

Pentru a nu deveni o unealtă în procesul de manipulare orchestrat de politicieni,  un adevărat jurnalist trebuie să-şi păstreze integritatea  profesională şi să caute întotdeauna adevărul  atunci când prezintă nişte informaţii publicului. Jurnalismul nu însemnă nici vanătoare de politicieni, nici împrietenirea cu aceştia  şi cu atât mai puţin implicare în politică.

 Si, pentru ca ISTORIA se tot REPETA... iar noi, ROMANII, din pacate... tot uitam... ca de iertat nu poate fi vorba... va redau si un fragment din articolul: "Masonul Adrian Sarbu recunoaste ca a folosit ProTV-ul pentru a manipula poporul roman! Un nemernic ca toti ceilalti moguli de presa politica din Romania !"(http://blogosfera.piatza.net/fara-secrete/masonul-adrian-sarbu-recunoaste-ca-a-folosit-protv-ul-pentru-a-manipula-poporul-roman-un-nemernic-ca-toti-ceilalti-moguli-de-presa-politica-din-romania/)

"Despre evreul-khazar, Adrian Sarbu, fost mogul al trustului ProTV sint foarte multe de spus, dar o voi face cat se poate de concis, prezentand astfel de argumente temeinice care indica acest fapt.

La data de 22 decembrie 1989, acesta filma anumite scene ale loviturii de stat, de pe cladirea Comitetului Central al PCR. Dupa ce “revolutionarii” (agenturilii straine) au invins, acesta, si-a urmat planul facut de mult timp si a intrat in FSN, unde a devenit secretar de stat pe probleme de mass-media. Manipulari in mass-media, mai bine zis !

De pe site-ul activenews.ro aflam niste afirmatii tulburatoare pentru toti cei care le vor citi. Afirmatiile, nu sint doar “niste vorbe-n vant”, cum ar putea fi tentate unele persoane sceptice sa spuna, ci sint insotite de o inregistrare video, care probeaza toate acestea. Persoanei care a postat-o pe YouTube, i s-a cerut s-o stearga. Citez:

“Fostul patron al PRO TV, Adrian Sârbu, a vorbit unor tineri corporatişti despre fosta sa televiziune, cum au apărut “Ştirile de la ora 5″ sau ziarul “Gândul”.

Unul dintre tinerii prezenţi, Cristian Niculescu, a înregistrat fragmente din discursul lui Sârbu şi a postat filmul pe youtube.

Primul purtător de cuvânt al guvernului Petre Roman a spus, printre altele, că “a testat poporul român” şi cum a luat o decizie de “diversiune”. Tot pe seama poporului român, bineînteles. Sârbu a mai spus că a simţit că trebuie să oprească un curent negativ pentru România, prin 1995. Ce însemna acest curent? “Tot ce părea respect pentru libertate, democraţie, valori occidentale, începea să se clatine”. Reamintim că PRO TV a primit, în anii 2001-2002, un “ajutor” de la stat în valoare de 276 de miliarde de lei vechi, “pentru cultură”.ată câteva din declaraţiile lui Sârbu, conform reportervirtual.ro.

“Din plictiseală, pentru că plictiseala este un foarte important vector al creativității, am creat acest PRO TV, care, bineînțeles că trebuia să fie altfel”

» Am testat tot poporul român, l-am testat cu PRO TV și am vrut să vedem dacă poporul român poate fi convins că el contează la nivel global și am făcut campania pro-NATO dacă vă amintiți (…) și am încercat acest exercițiu și, într-adevăr, a venit Clinton la București și am primit o promisiune că o să intrăm în NATO”

„Se dezvolta, prin 1995, un puternic curent populist condus de Antena 1. Tot ce părea respect pentru libertate, democraţie, valori occidentale, începea să se clatine. Ţara era condusă prost, asteptările oamenilor nu erau împlinite şi erau concurenţi ai noştri care credeau că pot capta acest curent negativ, care putea să fie mult mai grav pentru România. Ce-ar fi însemnat ca România să nu fie în NATO sau în Uniunea Europeană?Atunci am luat o decizie antreprenorială, pe care azi pot să mi-o amendez axiologic, dar nu mi-o voi amenda niciodată ontologic, al existenţei Pro TV şi a contribuţiei noastre la ceea ce a urmat după aceea. Am luat o decizie de diversiune.

Ştirile de la ora 5 sunt o mare diversiune. Diversiunea s-a numit, ‘hai să arătăm oamenilor şi partea pe care doresc s-o vadă, dar se feresc s-o recunoască’. ”

Acum v-ati prins cum ar cam sta treaba cu 23 August?! Dar cu manipularea?

Si nu uitati o vorba care circula in trecut: "STALIN SI POPORUL RUS... LIBERTATEA NE-AU ADUS..."