duminică, 1 septembrie 2019

PENTRU CINE (SE) VOR TRAGE CLOPOTELE?

AZI, DIN PUNCT DE VEDERE CALENDARISTIC DEJA AM INTRAT IN TOAMNA! SI, IMPLICIT AM INTRAT SI-N ”CICLUL” CAMPANIEI PREZIDENTIALE! PERSONAL CRED CA... KWI NU AR TREBUI SA FIE ATAT DE SIGUR CA O (MAI) CASTIGE INCA UN MANDAT! A FOST MULT PREA MULT, CA SI IMAGINE PUBLICA, UN TURIST... PREA COSTISITOR, IN PROPRIA SA TARA, SAU ASA CUM VAD CA-L NUMESTE PROPRIUL SAU POPOR... ”MUTALAU”. OOPS, IAR ASTA CAM ASTA USTURĂ, CHIAR SI LA AUZ! NU CREDETI? 

Dar nu cred nici in ”actorasul grabit”, de MIRCEA DIACONU, care vrea sa ne mai minta cu inca o poveste de prost gust, mizand parca... mult prea mult pe faptul ca românul este fan, chiar și acum al filmului ...”Actorul și Sălbaticii”! Eu unul, dacă ar fi să aleg între acesta si BOGDAN STANOEVICI, alt ilustru ”servitor” al Thaliei aș merge pe mâna ULTIMULUI. ... Deh, e vorba de gust!
Însă... lăsând la o parte ”teoria formelor fără fond” am să încerc a spune, cu ”SUBIECT ȘI PREDICAT”, cam care sunt așteptările ELECTORATULUI, în țara adusă de POLITICIENI pe buza prăpastiei ISTORIEI. Citiți și luați aminte... PRIMA VARIANTĂ...Trăim într-o ţară de poveste. Prea puţin ne interesează efectul de seră, dispariţia pădurilor ecuatoriale sau globalizarea agresivă. Toate astea sunt din alt basm, cu mult peste preocupările noastre cotidiene. Românii trăiesc o poveste despre supravieţuire, despre sărăcie. Nu au nici măcar statut de personaj. Românii sunt simpli animatori în jocul de-a puterea şi îmbogăţirea a câtorva care se cred mari pokemoni. 
Îl auzeam zilele trecute pe Orban vorbind despre Băsescu, pe care îl compara cu Sauron, personajul malefic din Stăpânul inelelor. Sauron acesta domneşte peste ţinutul întunericului, o lume de poveste care se aseamănă tot mai mult cu realităţile României de astăzi.
În povestea asta, numită România secolului 21, douăzeci de milioane de oameni trăiesc în sărăcie, fără dreptul la o justiţie corectă şi la un sistem sanitar decent, fără prea mari şanse de a evada din condiţia de român de rând.
Mai sunt câteva sute de aşa-zişi prinţi şi cavaleri, care se afişează din patru în patru ani pe murgi albi, în zale strălucitoare, cu zale de aur şi mari meşteri la vorbe şi promisiuni. Îşi dau apoi arama pe faţă şi, aşa cum ne-am obişnuit în povestea asta, vedem nişte zmei hulpavi, însetaţi de bani şi preamăriri, pentru care nu există lege. Ne uităm ca proştii la ei cum ne râd în faţă şi îşi bat joc de noi.
În povestea vieţii românilor năvălesc cu picioarele murdare şi alte personaje, care fac tot ce le stă în putere să le facă viaţa tot mai grea.
Aţi auzit de Ali Baba şi cei 40 de miniştri suspendaţi (nu or fi ei chiar 40, dar dacă o ţine în ritmul acesta cabinetul Tăriceanu, se va ajunge şi acolo)? Dar de Fomilă - Remeş, care ar vinde ţara pe caltaboşi şi cârnaţi? Dar de motanul Felix? De ursuleţul Adrian-Zambaccian ce mai ştiţi? Bunicuţa o fi bine? Muc cel mic şi bâlbâit, mai ascultă el orbeşte de Popey sau Sauron?
Şi ca în orice poveste, personajele noastre sunt înzestrate, nici nu se putea altfel, cu puteri extraordinare, magice. Doar ele pot face să dispară conturi, bănci, obiective strategice naţionale, rafinării, pot face să apară din senin dosare penale.
În tot acest timp, românii plătesc taxe peste taxe, scumpirile la alimente şi utilităţi se ţin lanţ, bătrânilor nu le ajung banii nici măcar pentru întreţinere sau medicamente, copiii noştri sunt otrăviţi cu E-uri în grădiniţe (dacă au noroc să prindă un loc), în spitale mori cu zile, justiţia îşi înclină balanţa în funcţie de bani şi interese, teroriştii fug din ţară cu sprijinul celor care îi anchetează, plătim cea mai scumpă benzină din Europa. Asta da poveste!”
A DOUA VARIANTĂ...

  • Credeti-nepe cuvant

La noiin Romania:
Salariile crescscazand
Pensiile sunt tot mai marifiind reduse
Medicamentele  gratuite  trebuie  cumparate
- La robinetapa calda curge receiar apa potabila nu e buna de baut
Traim in frig platind tot mai multa caldura
Platim asistenta medicala gratuita
Avem un presedinte care spune mereu adevarul dar fiecare promisiune alui se dovedeste a fi o minciunaCulmea, la fel se intampla si cu primulministru!
Premierul  stie totdeauna ce vrea "romanulfara sa-l intrebe niciodata
Banii tarii sunt tot mai putini si avem tot mai multi miliardari
Poporul primeste tot mai mult iar numarul  saracilor sporeste in fiecare zi
Cel mai performant guvern ales de parlament este acela care tocmai fusese destituit pentru incompetenta
Fiecare ministru jura azi, cu mana pe biblieca doreste binele poporului side a doua zi porneste un program menit sa-l distruga
Salariile profesorilor au crescut cu 50%, prin reducerea  cu 15%
Intr-un singur an au fost create 200 000 locuri de munca si ca urmare numarul  somerilor a crescut  cu 300 000
Este garantata libertatea  de exprimare a cetateanului  datorita efortului serviciilor speciale de a le asculta,  in fiecare clipa,  telefonul
Libertatea presei este sfanta, de aceea ajung in stare de faliment tot mai multe ziare antiguvernamentale
- S-a redus cu peste 60% numarul taxelor si impozitelordar platim cu 20% mai mult taxe si impozite
- S-au desfiintat peste 100 agentii guvernamentaleprin cresterea numarului angajatilor in plata al acestora cu circa 10%
Cabinetul premierului a fost micsoratdesfiintat chiar,  prin angajarea in plus a  catorva zeci de consilieri personali aiprimului-ministru
Constitutia  este respectata de guvernanti prin incalcarea  fiecarui paragraf al ei,  sub indrumarea atenta a primului ministru care este doctor in drept constitutional. Din nouculmea, la fel  procedeaza si presedintele!
Legile cele mai bune in Romania sunt cele care nemultumesc pe toata lumea


CEA DE A TREIA, DAR NU ȘI 

ULTIMA...VARIANTĂ: 
 
  • Trăiesc într-o ţară de poveste.
E un basm cu milioane de personaje simpatice, furnicărindu-se unele pe altele într-un labirint fără ieşiri. Și o facem aproape frumos. În joacă. Furnicăriiiiiiiiiiim!!!
Undeva în ţara de basm, ieri, un pacient vârstnic a cerut colegului meu –  medic de familie – adeverinţă că-i „apt să îngrijească nepoţi”. O furnicuţă mică dulce a cerut adeverinţa, alta a transmis mesajul, a treia a eliberat-o. Sau nu. Mă rog… poate voia ceva că n-are boli transmisibile, psihice, mnoa. Dar ce s-a cerut, aşa a sunat. „Apt a creşte nepoţi”.
Mie, demult, mi-a cerut cineva hârtie cum că-i “apt să coase goblen”.
Iar noi mai dăm (zâmbind) aceste acte, mai nu dăm – atunci când gluma se îngroşă şi ni se cere “apt a conduce barcă cu motor” sau „ apt a  fi director la filamonică„
Fiincă, (normal!) nici un medic nu poate decide cât de apt e să conducă ăla barca sau şcoala, sau să se facă inspector la finanţe.
Nu-i vorba nici măcar de sănătate, ci de minte. Știu şi eu? Poate-i bou şi nu-i în stare să conducă o instituţie financiară. Poate-i pervers şi le va face avansuri fetiţelor, în biroul directorial. Eu pot şti dacă a fost vreodată bolnav, sau nu. Dar cât de apt e el să “conducă guvernul”, chiar n-am habar. N-are nimeni. Acolo afli.
Abia de pricep eu dacă-s aptă să fac medicină-n România!
Că-n Franţa, după o vreme de adaptare, probabil aş fi. Până nu mă lasă şi pe mine baierele. Ăia sunt măcar logici, precis imperfecţi şi ei!!, dar cel puţin spun chestiuni care se leagă. Care au sens. Munca lor pare reală, nu poveste.
Suntem o ţară de basm cu milioane de apţi sau inapţi, iar asta nu se va mai opri niciodată. Această sintagmă cretină.
Nici nu cred că mai dorim altceva decât, la naştere, să primim pe lângă certificatul aferent, (cum că ai ieşit din mă-ta), un card modern cu cip încorporat, că suntem „apţi, pe viaţă, pentru orice”. Un fel de prezumţie a nevinovăţiei extrauterine.
Apţi să sugem, să râgâim, să facem căcuţ bun, apoi – adolescenţi – să ne ţucăm în parc,şi iar să sugem, să facem piş la copac după trei beri, să, să, să…
Hmmm?? Ce ziceţi???
„Neşte” bănuţi europeni pentru astfel de carduri cu “Apt pe viaţă, la orice”, nu ne-ar face radical mai fericiţi?
Desigur bănuţi tocaţi pe la vârfuri şi apoi scandal mediatizat cu medicii de familie cum că să le distribuie gratis conform unor norme fircălite pe genunchi, na, ca de obicei, dar măcar reducem cam 80 de procente din raportul medic-pacient în România. Că 80 la sută din timp, încerc să scriu apt/inapt de dragul pacienţilor mei, să nu îi necăjesc, sau explic de ce nu pot scrie o dobitocie cum ar fi „Apt a cânta la chitară rece, muzică clasică”. (Pe asta am inventat-o).
Ce aş vrea?
Să dispară sintagma naţională “Apt să„… urmată de detalierea stupidă a activităţii.
Aş vrea ca milioanele de furnicuţe care cer dosare, să nu-i impună pacientului meu textul EXACT de pe hârtia pe care o voi semna. Să ceară o “dovadă medicală”. PUNCT. În care să formulez eu cum cred mai bine: „nu este în evidenţă cu boli contagioase”, „nu are boli care să contraindice efortul fizic” etc.
Fiindcă, întreb: o persoană fără braţe, care pictează superb cu picioarele, este sau nu, aptă să picteze cu acuarele? Păi, să zică persoana, nu eu. Ea va dovedi că-i perfect aptă!
Apt a te înscrie la concurs. (E o cere reală!!) Bă, iejenbun? Câtă vreme „catindatul” e-n faţa ta cu dosarul în dinţi, logic că-i apt SĂ SE ÎNSCRIE. Păi asta şi face, se înscrie. Deci e apt. Restul APȚILOR abia acu` urmează, române! Apt să concureze, şă-şi ridice diploma, să folosească diploma, să se şteargă cu ea, să ocupe postul vizat…
Dar un om răcit cobză? Este el apt de muncă, în principiu? Asta pentru şomaj. Păi, în principu e apt, dar azi nu-i “Clinic sănătos, apt de muncă”, aşa cum doreşte doamna de la şomaj. Este “febril azi, dar în principiu apt de muncă”, beeey!
Dar profu universitar din Timişoara care făcea sex oral cu studentele, el în budigăi la cabinet, pus apoi pe toate posturile TV? Est apt a fi prof universitar? Ce ziceţi. Și tot aşa…
Pricepurăţi?

Sau ar mai fi o variantă, vorbind în sens metaforic, dar dur al istoriei... cam așa, cum o dată... se tot spunea în presa dâmbovițeană, a vremii...

11 comentarii:

  1. nimic nu trebuie sa ne mai mire! Nici macar politicul!

    RăspundețiȘtergere
  2. de ce sa ne mai facem sange rau!?

    RăspundețiȘtergere
  3. Cata tristete in Romania de azi?! Si indiferenta... Dumnezeu sa ne apere, ca doar El saracul mai poate!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Oare, ma intreb si te intreb pe cati o sa-i faca sa se gandeasca cu luare aminte la tot ceea ce scri?!Facem un pariu, ca aproape pe nimeni?!pacat....

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa nu uitam nici cand, i poate nici in gandsa iubim TRANDAFIRIII!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. NU STIU DC, DAR POSTAREA TA IMI ADUCE AMINTE DE CANTECUL LUI ENRICO MACIAS...~La femme de mon ami~... IATA...https://www.youtube.com/watch?v=6XTuotpZNBo&feature=youtu.be&fbclid=IwAR3GMjCJzyIfZPQIrK5p8vL3JbhvHMh-9tY-38NDpyCoDqKox11-IKpWfhI

    RăspundețiȘtergere
  7. În afară că susțin pe Iohannis pentru un al doilea mandat... vezi că nu l-ai menționat pe candidatul 4 al lui felix, pe cumpănașu sau pă omu fără profesie și studii pleșoianu, devenit parlamentarul de conjunctură sau de salariații infractorului voiculescu, gidea sau badea n-ai pomenit nimic.
    Robotu furnicaride

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai Robotu te rog sa te uiti cu atentie la BogdanStanoevici! Candidat si el, la prezidentiale! Se merge pe modelul ucrainean!

      Ștergere
  8. Lumea asta intreaga e doar un teatru, iar noi, bietii de noi, doar niste actori! Deci de ce nu ar fi niste actori, de meserie, liderii unor actori anonimi, asa..ca mine, sau ca tine?

    RăspundețiȘtergere
  9. Trebuie inceput de la zero cu oameni competenti la posturile potrivite

    RăspundețiȘtergere