VENDEE 1793... PE ASTA O STIATI?... CALAII SADICI AI LUMII TRADITIONALE si rezistenta taraneasca in fata noii ordini totalitare

 

Vendée, 1793. Țăranii sprijină inițial Revoluția, dar, când Republica Franceză interzice libertatea religioasă și introduce serviciul militar obligatoriu pentru a merge la luptă împotriva Europei, aceștia se intorc rapid împotriva ei.

Republica tremură și are de gând să se răzbune fară nici o milă. Sub comanda Comitetului de Siguranță Publică, măcelurile se declansează pe o scală inimaginabilă. Zeci de mii de prizonieri sunt torturați, bătuți, împușcați sau înecați. Armata republicii vânează țăranii vendeeni, inclusiv femei, copii și bătrâni, și îi extermină metodic.

În 1986, tânărul istoric Reynald Secher publică o teză în care descrie masacrele din Vendée și le arată ca fiind un genocid. Acesta este sfârșitul unui subiect-tabu pentru 200 de ani, timp în careistoriografia franceză a ocultat cu desăvarșire acest subiect.

La 15 decembrie 1794, cu ocazia procesului Carrier, avocatul Villeneuve depune mărturie în termeni foarte preciși în raport cu contextul:

“După bătăliile de la Mans și de la Savernay, Vandeea a fost nimicită. Mai rămâneau doar câteva plutoane rebele cărora Charette, Stofflet și La Rochejaquelein străduiau să le mărească efectivele. Comunele se reîntorceau la ordine. Aveau să fie în intregime supuse: numai clemența, blândețea, amnistia puteau aduce pacea în acele ținuturi nenorocite…”

Dar, Convenția [organismul de conducere al Franței Revoluționare – n.n.] a hotărât altfel. Hentz și Francastel, comisari ai republicii, se explică în această privință în cadrul unui lung raport de 38 pagini redactat în vendiamar anul II [după cronologia nouă inventată de revoluționari – n.n.] pentru Convenție:

“Gândul unei amnistii era odios și demnitatea națională îl respingea […] chiar dacă razboiul din Vandeea era terminat din punct de vedere politic”, de unde “sistemul preconizat de Conventie ca nu ar exista vreun mijloc de a readuce calmul in acest tinut decât dând la o parte tot ce nu era vinovat și înverșunat,exterminând restul și repopulându-l cât mai curând posibil cu republicani care și-ar apăra căminele”…

Iată ce scria SOLJENIŢÎN, despre acest EPISOD... ocultat de ”masoneria” din istoria universală... Cuvântul „revoluţie” însuşi, din latinescul revolvere, semnifică a te rostogoli înapoi, a reveni, a resimţi, a reaprinde. În cel mai bun caz, a provoca dezordine. Cu alte cuvinte, un şir întreg de semnificaţii prea puţin atrăgătoare. În zilele noastre, în lumea întreagă, cuvântul „revoluţie” nu mai este însoţit de epitetul „mare” decât cu circumspecţie şi, de multe ori, cu multă amărăciune. Înţelegem acum din ce în ce mai bine că efectul social dorit cu atâta ardoare poate fi obţinut printr-o desfăşurare evolutivă normală, cu infinit mai puţine pierderi şi fără sălbăticie generalizată. Trebuie să ştim să chivernisim cu răbdare ceea ce ne oferă fiecare zi din prezent. E vană speranţa că revoluţia poate regenera natura umană. Acesta este lucrul pe care îl sperase revoluţia voastră, şi încă mai mult a noastră. Revoluţia franceză s-a desfăşurat în numele unui slogan intrinsec contradictoriu şi irealizabil: “libertate, egalitate, fraternitate”. În viaţa socială, libertatea şi egalitatea tind să se excludă în mod natural, sunt antagonice una alteia! Libertatea distruge egalitatea socială – acesta este chiar unul din rolurile libertăţii –, iar egalitatea restrânge libertatea, deoarece, altminteri, prima nu ar putea fi atinsă. Am cunoscut şi o rezistenţă teribilă în faţa bolşevismului la cazacii din Urali şi de pe Don, înăbuşită în valuri de sânge. Un adevărat genocid.

Inaugurând astăzi memorialul eroicei voastre Vendeea, văd cu ochii minţii monumentele care vor fi ridicate cândva în Rusia, martore ale rezistenţei ruse în faţa năvălirilor hoardei comuniste. Am traversat împreună cu voi secolul XX. De la un capăt la celălalt, un secol de teroare, cumplită încoronare a acestui progres la care visase atâta secolul al XVIII-lea. În zilele noastre, cred, tot mai mulţi francezi vor înţelege din ce în ce mai bine, vor aprecia mai just, vor păstra cu mândrie în memorie rezistenţa şi sacrificiul celor din Vendeea.

Aleksandr SOLJENIŢÎN