Mâinile noastre şi... domnul Eminescu

De 15 iunie, cam în fiecare an... Domnul Eminescu este comemorat... Asta e bine, în egală măsură cu partea de rău. De rău, a răului din noi.... Azi am apelat la un articol omagial... intitulat NEMURIREA, a domnului Ioan I. Pascal, un erudit om de presă, din Arad. Am preferat a apela la cuvintele domniei sale, pentru simplu motiv că, de la început a apelat şi la imaginea lui CONSTANTIN RĂDULESCU MOTRU... De care, "Nea Petrache" îmi zicea la începuturile mele, prin lumea presei postdecembriste... următoarea observaţie: "Dragul meu, nici nu poţi şti cât de aproape suntem noi, fiecare dintre noi, de genii. Iar asta, printr-o banală strângere de mână..."  Finalul observaţiilor, le păstrez pentru finalul postării mele, de azi...

 

"La împlinirea unui secol, și trei decenii și jumătate de la trecerea în NEMURIRE a celui pe care Constantin Rădulescu - Motru, președintele Academiei Române (1938 - 1941), comparându-l cu Goethe, Shakespeare și Dante a scris : “El este geniul, în care s-a întâlnit deopotrivă de ridicate,
puterea și invențiunea cu cea de reflexie critică”, poetul Tudor Arghezi l-a numit “sfântul fără de prihană a ghiersului românesc”, la Editura “Școala Ardeleană”, Cluj-Napoca, 2024, a apărut o voluminoasă operă literară : “Eminescu. Trepte ale devenirii”.
Ieșită de sub tipar la împlinirea a 85 de ani ai autorului, Mircea Popa, - căruia din acest colț al revistei îi transmitem sincere urări de sănătate și la mulți ani -, apreciem că dedicarea evenimentului stric personal Poetului nepereche este un evlavios și suprem gest de încununare a trudniciei cărturărești materializată în zeci de volume, zeci de colaborări, conducător de doctorate din 1994 (peste 50 de teze conduse și alte 30 în comisii).
    În cele ce urmează, ne-am propus un enunț scris despre un eveniment editorial-literar național dedicat împlinirii a 135 de ani de la “adormirea” bardului de la Ipotești despre care vrednicul și remarcabilul autor a scris că: “Eminescu este unul dintre maii poeți ai omenirii, una din vocile lirice cele
mai profunde și sensibile ale umanității” iar “Opera sa răspunde marilor nevoi ale spiritului uman de a se integra, modela și regăsi pe sine în ipostazele sale auroreale și sărbătorești dar și în cele dureroarse, tragice.” De asemenea, ne propunem o mini recenzie a doar două capitole din cele opt.
Într-o “Geografie a receptării” îl “vedem” pe cel care “Fiind băiet păduri cutreieram”, a părăsit Bucovina dar și Cernăuțiul “nemțit” îndreptându-se în calitate de drumeț “Pe urmele lui Aron Pumnul” spre a pătrunde cu nestrămutată încredere în ceea ce a însemnat - din spusele mentorului său -
generația iluminisită, Școala Ardeleană și pașoptismul transivlănean.
În același context, adolescentul privatist a debutat la Revista “Familia” a lui Iosif Vulcan cu poezia “De-aș avea”, publicație care apărea la Pesta ; și tot la Pesta în ziarul “Federațiunea” se exprima vehement împotriva regimului dualist din Transilvania susținând că : “Tranzacțiuni în drepturi naționali nu încap (…) cu feudalismul trebuie să fim ireconciliabili”.
Din capitolul “Context editorial”, nominalizăm doar editorii și exegeții eminescieni menționați de autor : precursorul junimist A.D. Xenopol (1893, 1895, 1896) ; Titu Maiorescu, fondatorul Societății “Junimea” și “Convorbiri literare”, (1893, anul îmbolnăvirii poetului) ; Ioan Scurtu (1902) ; Ilarie Chendi (1905, 1908) ; Nicolae Iorga (1901) ; Lucian Blaga (1922) și apariția volumului
“Opere VII” a Academiei Române (1977).
În concluzie, - la împlinirea a opt decenii și jumătate a vârstei autorului Mircea Popa și a 135 de ani de la NEMURIREA lui Eminescu-, vom afirma : critica literară și istoria literaturii române au dobândit o măreață lucrare scrisă, ceea ce ne îndreptățește să susținem ce odinioară filosoful Mircea Eliade a declarat : “Cât timp va exista undeva prin lume un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului românesc este salvată”.

Ioan. I. Pascal, jurist; 2024

 

 Revenind la textul de la început, atunci, "Nea Petrache" a continuat:"Tu, azi... când mi-ai strâns mâna... în fond, ai dat mâna şi cu Eminescu. Iar asta, deoarece profesorul Rădulescu Motru la rândul său, făcuse acelaşi gest ca şi tine azi... şi ca mine atunci... când îmi era profesor!!!" Cândva, dar sub altă formă, mi-am întrebat  bunicii, ce să fac când imi va fi dor de ei?!... Atunci, mi-au luat mâinile între ale lor... şi mi le-au mângîiat... apăsat şi îndelung. După ce mi le-au lăsat libere... mi-au spus doara atât:"Acuma miroaseţi mâinile. Aşa să faci de fiecare dată când îţi va fi dor, de noi. Noi vom fi mereu , cu tine..."