23 August şi urmările unui act...

Despre asta îmi doresc a face vorbire azi... mai ales pentru "CÎRCOTAŞII" din lumea "Scârbiciilor", dar şi pentru acei aşa zişi istorici care se (re) PLIAZĂ după cum bat vânturile; cele ale ANOTIMPURILOR istorice. Azi despre MARIA ANTONESCU.

    PERSONAJUL de azi, pe cât de controversat, pe atât de UTIL... Veţi vedea şi de ce

Maria Antonescu (3 noiembrie 1892, Calafat – 18 octombrie 1964, București) a intrat în istoria României printr-o ușă laterală – cea a căsătoriei cu un general – și a ieșit prin aceeași ușă, după ce traversase, în ordine, gloria de "Primă Doamnă a Națiunii", închisorile sovietice, Lubianka, șase penitenciare comuniste și moartea singură, într-un spital din București, la opt ani după ce soțul ei fusese împușcat. Povestea ei nu este o poveste de iubire simplă – este povestea unei femei care a înțeles că puterea soțului poate fi convertită în influență proprie, și care a plătit pentru această înțelegere cu tot restul vieții.

• Trei căsătorii înainte de destinul final

Maria Niculescu nu a ajuns în brațele lui Ion Antonescu direct. La 27 de ani, văduvă după primul soț – un oarecare Gheorghe Cimbru – se afla la Paris, unde l-a cunoscut și s-a căsătorit cu Guillaume Auguste Fueller, om de afaceri francez, de care a divorțat în 1926. Pe 29 august 1927, la 35 de ani, s-a căsătorit pentru a treia oară – cu viitorul mareșal Ion Antonescu, pe atunci colonel. "Din acel moment, un biet anonim a devenit, treptat, un personaj al istoriei", rezuma concis un document de arhivă al epocii.

• "Maria Mareșal": putere și cult al personalității

    Când Ion Antonescu a preluat puterea în septembrie 1940, Maria a trecut din umbra anonimatului direct în lumina reflectoarelor propagandei de stat. A preluat conducerea Consiliului de Patronaj – structura care coordona asistența socială, spitalele de răniți, orfanatele și distribuția de alimente pentru familiile soldaților. În jurul acestei funcții s-a construit rapid un cult al personalității de tip feminin, fără precedent în România: presa scria despre "Maria Mareșal" cu un entuziasm care o transforma în icoana caritabilă a războiului, iar decorațiile curgeau – inclusiv Crucea "Meritul Sanitar" clasa I, în 1942.
​    Dar Consiliul de Patronaj era și un centru de putere real. Maria controla bugete consistente, gestionarea fondurilor venite de la particulari și instituții, și o rețea de relații care o punea în contact direct cu mediile diplomatice și financiare ale Capitalei. Influența sa asupra soțului era tacit recunoscută de anturajul Conducătorului: nu lua decizii militare, dar filtrele prin care oamenii ajungeau la Ion Antonescu treceau adesea prin biroul ei.

• Prăbușirea: arestul la Târgu Jiu

    Pe 23 august 1944, totul s-a prăbușit instantaneu. La sugestia unor ofițeri din cabinetul mareșalului, Maria a plecat spre Herculane, s-a oprit la Orșova din cauza luptelor, s-a îndreptat spre Târgu Jiu. Acolo, disperată, i-a trimis Reginei-Mame Elena o scrisoare cerând protecție și informații despre soțul ei – Regina i-a răspuns, potrivit istoricului Gheorghe Buzatu, "cu brutalitate să nu îndrăznească să se apropie de locul de refugiu". Pe 14 septembrie 1944, în prezența prefectului de Gorj, a fost arestată fără nicio explicație de doi ofițeri ruși, din ordinul generalului Aurel Aldea.

• Lubianka, șase închisori, moartea singură

    Pe 18 martie 1945 a fost transferată la Moscova și ținută în izolare la Lubianka – reședința secretă a NKVD –, unde a stat luni întregi fără proces, fără veste de la familie, fără nimic din lumea exterioară. Întoarsă în România, a fost plimbată prin beciurile Ministerului de Interne, Malmaison, Văcărești, închisoarea de pe strada Uranus, Jilava și Mislea – un traseu care oglindea aproape exact drumul marilor deținuți politici ai epocii, bărbați și femei deopotrivă. 

În 1950, a fost judecată și condamnată pentru crime economice legate de gestiunea fondurilor Consiliului de Patronaj și de colaborarea cu "Centrala Evreiască" condusă de Radu Lecca – o acuzație care, ironic, privea tocmai structurile prin care Maria intervenise uneori pentru a modera deportările. A fost eliberată în cele din urmă, bolnavă și epuizată. A murit pe 18 octombrie 1964 la București, după al treilea infarct, la 71 de ani – la optsprezece ani după execuția soțului ei, pe care nu îl mai văzuse din ziua de 23 august 1944. Nu a existat nicio reabilitare oficială, nicio recunoaștere, niciun gest al statului față de femeia care construise un sistem de asistență socială funcțional în mijlocul celui mai sângeros război din istoria modernă.

• MORALA... 

 Pentru cei care susţin Legea lui Vexler: "In July 1919, she married a second time, to businessman Guillaume Auguste Joseph Pierre Fueller, a French Jew."... 

   Dar, mai multe pe site-ul:

 

 https://alchetron.com/Maria-Antonescu#google_vignette