De Înălţare, Iisus Hristos pleacă dintre oameni pentru a fi mai
prezent între ei. Paradoxul acestei părăsiri care devine prezenţă nu
poate fi înţeles decât la nivel spiritual.
Iisus Hristos se
ridică la cer, dar le spune ucenicilor că va fi mereu cu ei. Creştinii
experimentează de atunci această certitudine că, deşi nevăzut, Dumnezeu
este prezent în viaţa celui ce-l caută cu credinţă.
De aceea, Înălţarea Domnului este sărbătoarea bucuriei unei regăsiri, şi nu a tristeţii unei despărţiri.
De altfel, în lumea spiritului, marile întâlniri nu sunt la nivelul contactului fizic, vizual. Ele se petrec în acel univers lăuntric, în care omul este ferit de mania de a atinge ceea ce iubeşte.
Sărbătoarea Înălţării, acest lucru, îl spune: este sus nu cel care are
funcţie înaltă, care are putere lumească. Este sus, se înalţă cel care
ştie să se coboare în el însuşi. Acolo îl întâlneşte pe Dumnezeu care-i
bate la uşă.
Dar, această înălţare-coborâre nu poate fi făcută
decât urmând drumul lui Hristos – jertfa. Omul are nevoie să sacrifice
tot ce-l ţine ţintuit de pământ, tot ce-l înrobeşte.
Înălţarea este o lecţie a libertăţii. De aceea, noi românii îi pomenim
de Înălţarea Domnului pe eroi. Ei au probat lecţia personal. Au
sacrificat totul pentru libertatea şi demnitatea neamului lor. Jertfa lor are valoare istorică pentru că a contribuit într-un anumit
moment la binele ţării, dar are şi o valoare spirituală, veşnică, aşa
cum are orice act nobil, izvorât din iubire.
Înălţarea Domnului este din anul 1923 şi Ziua Naţională, de pomenire a eroilor. Cu o întrerupere în vremea comunismului, sărbătoare eroilor a fost reluată după 1989.
Explicaţie: Aceasta... ZIUA... a fost aleasă Înălţarea Domnului, pentru legătura care există între jertfa lui Iisus Hristos, şi jertfa eroilor pentru neam, o jertfă care a făcut posibilă înălţarea şi eliberarea de rău.
HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT!!!
