Nasyrya- Irak. 2004 Bucuroiu și col N Ciucă
Că, se prea poate ca și episodul sms-urilor, relatat de mine, aici, pe blog... să fi cântărit în DECIZIA ...PSD-via Tudose, ori PNL...via Ciucă; dar sincer, chestia asta e o cu TOTUL, altă poveste... despre care, acum cel puțin, nu-i momentul a o dezvolta.
IONUȚ STROE- Defense Investor
AZI și ACUM voi veni cu o ”SOLUȚIE”, pentru ca astfel de ANOMALII să nu mai existe; iar acest lucru îl am GRAȚIE și DATORITĂ domnului IONUȚ STROE, un ingenios ” defense investor”, dar și un NUME pe piața actuală, a JOCULUI, la bursă... Materialul de mai jos, pe care îmi permit a-l prezenta, spre LECTURARE, dar și DEZBATERE... se numește: ”Despre necesitatea listării societăților din industria de apărare”
- Despre necesitatea listării societăților din industria de apărare
Listarea aduce la Bursa de Valori București cu sine, vizibilitatea in fata concetățenilor care vor putea fi convinsi mai usor asupra eforturilor de susținere a industriei de apărare pe care aceștia trebuie să le facă prin creșterea bugetului apărării .
La rândul lor, concetățenii deveniți acționari, prin pârghiile legislative specifice, vor putea controla nu numai corectitudinea factorilor de conducere ci și aducerea propriului aport material sau intelectual prin majorări de capital dedicate dezvoltării societății. În plus, diversificarea producției și în afara domeniului apărării va crește stabilitatea și profitabilitatea societăților, degrevând bugetul de stat, de eforturile pe care acesta le face constant, prin susținerea pierderilor acestor societăți cum este practică, în prezent și vor asigura perpetuarea mâinii de lucru calificate. Aici, fabricile Aerostar Bacău, sau IAR Brașov, fiind exemple concludente. De asemenea, înmulțirea ochilor direct interesați care vor veghea la bunul mers al societăților va limita drastic aria de mișcare a trădătorilor! .
Iar finanțările obținute prin majorările de capital vor putea, de exemplu, să susțină relocări ale producției de apărare în zone mai protejate ; cum ar fi buncărele . In condițiile în care sindicatele din apărare au fost scoase din procesul consultativ care privește industria de apărare, transparența pe care listarea societăților din industria de apărare o aduce este absolut necesară, pentru un stat pretins democratic. Insă, absența unui demers puternic articulat, pe partea de offset unde Polonia punctează puternic denotă, în opinia mea, duhul nihilist și trădător, al decidenților politici .
Pe de altă parte, absența capabilităților productive care ne definește ca fiind drept un: ”no mens land” ne limitează caracterul de țintă a inamicului, revendicând o politică plurivalentă, una sprijinită pe aportul informativ, dar lipsit de suportul autonomiei defensive .
Doar că, aportul informativ bazat in mică măsură pe un mental hristologic, din păcate, nu poate suplini delăsarea endemică... ce caracterizează stabilimentul apărării .
Tocmai de aceea, proptelele aliate dispuse în duh peticistic ne vor trăda binemeritat, fiindcă ne indârjim să neglijăm condamnabil, mirabila poruncă, potrivit căreia “Fără Mine nu puteți face nimic ”, iluzionându-ne imaginii unui ajutor despre care știm din propria istorie că este bazat pe jertfe depuse pe altarul demonologiei globaliste !
Astfel că, rânduiala defensivă, fiind la rândul ei grevată de o diplomație inconsistentă și străbătută de lașitate, trebuie să fie continuu adumbrită, tocmai de o gândire hristocentrică, menită a demantela crusta demonică înstăpânită în văzduh, prin acțiuni viguros determinate a ne menține într-o perpetuă stare de trezvie !
Hristos în cugetele noastre!



