Interviul
luat lui Dan Voinea vorbeşte în egală măsură despre o Românie trecută; dar şi
despre o Românie actuală. Şi chiar dacă se referă strict la cum s-a raportat
justiţia la abordarea şi judecarea acelor evenimente, cu siguranţă că veţi
putea observa şi anumite analize şi etichete, pe care fostul magistrat nu se
„sperie” a le pune. Precum un medic, bolnavului aflat sub observaţie.
Concluziile vă aparţin
REP: Dle general Voinea, chiar dvs ati declarat imediat după moartea dlui
Iliescu, cum că dvs aveaţi informaţii şi că ar fi existat încă de atunci, un
dosar pe numele ex presedintelui PDSR! Vă menţineţi afirmaţia şi azi?
D.V: Da am avut o astfel de informaţie, pe care am
făcut-o publică abia la dispariţia acestuia, dar pe care, ca şi-n cazul altor
nume importante, de politicieni, au
rămas doar în stadiu de dosar. Care dosar , în cele din urmă a fost clasat.
Rep: Mai exact, la ce nume vă
referiţi?
D.V: În afară de Ion Iliescu, au existat
suspiciuni şi la un alt fost preşedinte al României, care din datele strânse de
noi atunci ar fi apărat , cum se spune „cu arma în mână”, sediul securităţii
din Constanţa! Chiar şi la acel dosar i s-a „pierdut” urma!
Rep: Vă întreb azi, ca şi
atunci.... consideraţi că poporul român suferă de "sindromul victimologiei"?
D.V: Vă răspund azi, ca şi atunci, ba chiar mai
mult: azi am fost „validat” de
ultimile evenimente; şi da ... marea
majoritate a cetățenilor din
România se pot considera victime, aproape sigure, ale sistemului de justiție!
Dar, pe altă parte, pentru că fiecare cetătean în
felul lui este victimă a ceva… victimă a sistemului comunist, victimă a
accidentelor de muncă, a accidentelor de circulație, a unor politici din partea
unor instituții, sau pur și simplu victime a unor infracțiuni de drept comun. Deci, nu vi se pare ciudat faptul că, ceea ce
s-a întamplat în ultimii ani, în România, este legat de modul conservator în care s-au
derulat toate acestea. Adică, cei care au lucrat, sau continuă să lucreze în
administrația acestei țări… sunt într-un fel sau altul, legat ombilical de
vechiul regim!
Haide să
reactualizăm niţel totul… să aducem la zi: în România, nu se face o instruire
corespunzătoare a magistraților. Azi este o mare diferență între magistrații
care au anchetat și judecat în timpul regimului comunist, când răspundeau
anumitor principii, când se încadrau în anumite politici pe care partidul
comunist era foarte atent cum se aplicau, pentru că nu puteai să ieși din
canoanele impuse. Azi, oamenii aceștia au aterizat într-o nouă lume, una
liberă, dornică să facă democrație, și iată că nu s-a putut! Poate și datorită
acestor frâne permanente care vin din partea, așa cum spuneați și dvs, ale
acestora care gândesc așa cum au fost învățați. Încă cred că ar trebui a se introduce ca şi materie de studiu obligatorie… Victimologia!
Ca şi atunci,
deşi a trecut ceva vreme… cred că, statul de drept nu a funcționat, iar
victimile s-au constituit în asociații, care la rândul lor au ajuns să apeleze
la instituții de drept internațional, cum ar fi CEDO, iar acolo magistrații le-au
dat ascultare și iată cum se face că asistăm azi, la întoarceri spectaculoase
de sentințe, chiar și după zeci de ani.
Rep: Dar, nu vi se pare oarecum curios cum că azi… cetățenii de rând, au ajuns să fie
reprezentați de de asociații, în fruntea cărora s-au „cățărat” tot felul de
exemplare umane, de genul celor de la Mineriadă; parcă Ene se numea acea persoană?!
D.V: Ca
şi atunci, regula nu s-a schimbat; aşa
au ajuns președinți, la astfel de asociații, oamenii cu tupeu. Acolo nu au ajuns lideri
tocmai victimile care au suferit în închisorile comuniste. Au fost persoane
interesate și sprijinite să preia conducerea acestora. Au fost foarte bine
supravegheate, monitorizate… și care au devenit, în timp, factori de influență.
Multe au dispărut în timp, dar problemele au rămas.
Şi da, cum bine aţi pomenit
este şi cazul Asociației Mineriadelor,
unde un anume personaj, numit Ene și care s-a autointitulat președinte, nu a
vrut să pună la dispoziția Parchetului și a mea, ca și Procuror Militar,
evidența victimelor. Ştiu că nu era o persoană foarte cooperantă și nici nu
este clar, în ce împrejurări a devenit membru, al acelei asociații. De aceea
vă spun, în cunoștință de cauză, că aceste persoane din fruntea lor, unele mie
unul îmi păreau compromise și altele dintre ele, nu au suferit vreun anume
prejudiciu.
Rep: Revenim; deci azi, care ar fi opinia ex
procurorului Voinea despre situaţia de atunci?
D.V:
Păi un prim răspuns l-am avea chiar la evenimentele de la Timişoara: atunci s-a
văzut cum că cei care au declanşat acele manifestaţii anticomuniste au fost
tinerii de acolo! Repet, cu riscul de a-I irita pe marea majoritate: au fost
tinerii!
Dar, în egală măsură nu poţi
spune că afost lovitură de stat, pentru că ei nu au luatr PUTEREA. A fost o RĂSCOALĂ împotriva
puterii comuniste care a fost înăbuşită în sânge! Tocmai de acel aparat
represiv existent în toată România. Şi care, aici este toată cheia: la început
a fost condus de către N. Ceauşescu, mai apoi de către Ion Iliescu.
Ceea ce azi se uită, scuzabil
în parte, în parte nu, dar atunci cam toţi cetăţenii României erau educaţi să
respecte puterea, mă refer la cea politică. Uitaţi, sau nu, dar aşa era chiar educaţia făcută
în ARMATĂ! Pe atunci, când ajungeai acolo
prima dată şi prima dată depuneai acel JURĂMÂNT! Şi practic, din acel MOMENT intra-i în sfera acelei
ideologii militare, una care obliga a respecta puterea politică. Una specifică
sistemului comunist; care apăra “patria şi
poporul”! Şi să nu credeţi cumva că, acest lucru era valabil doar pentru România: nu, aşa era în tot
lagărul comunist. Aşa cum fusese el construit şi acceptat, prin “Tratatul de la Varşovia”!
Pentru cei tineri şi foarte
tineri, care azi ar fi tentaţi a judeca… precizez că atunci, erai educat ca să înveţi limba
rusă cântând.
Ba chiar preşedintele statului era chemat în fiecare vară, acolo,
la Moscova, pentru a raporta situaţia concretă din ţara lui; sau după caz, pentru a fi “reciclat”! Aceasta era realitatea acelor timpuri; subliniez asta…
Rep: Asta, ca să le aducă aminte cum că “soarele
răsare… de acolo!”
D.V:
Dar şi atunci, oportuniştii, de prin partid au făcut salturi mari, mă
refer aici şi la cei care lucrau direct cu cadrele…. Dacă nu aveai o
recomandare de la partid, sau de undeva din zona aceea, practic, nu puteai
avea parte de o avansare profesională.
Şi uite cum, la Revoluţie o
parte din ei s-au alăturat tinerilor. Dar mai erau şi cei care aveau deja funcţii; şi
care au fost mai rezervaţi şi–au văzut, până la urmă, de propriile lor
interese. Mai mult nu mă pot hazarda, cu afirmaţii; nu de alta, dar fiecare
trebuie a-şi răspunde la propriile întrebări legate de acele evenimente. Opinia
mea, bazată pe discuţiile avute cu militari, dar şi cu unii dintre ofiţeri este
că :
“TOŢI AU TRAS DE FRICA LUI
CEAUŞESCU!”
Ba mai mult, militarii obişnuiţi au susţinut faptul
că, dacă nu execută ordinul “vor fi împuşcaţi de către superiorii lor!”
Dar, populaţia României de
atunci era foarte bine supravegheată, se cunoşteau toate legăturile dintre
oameni. Iar prezenţa unui banal străin, pe teritoriul României era
monitorizată. Nu lăsată la întâmplare.
Iar aici mă refer în primul
rând la ziarişti, care imediat, pe timpul evenimentelor acelea au fost monitorizaţi;
iar cei care au reuşit a intra în posesia unor documente, sau imagini
compromiţătoare au fost UCIŞI! Din ce cunosc eu; nici unul cu astfel de dovezi,
nu a scăpat cu viaţă.
Calderon, apoi
cel care a fost ucis la Răzoare; dar şi cel care a fost doborât cu avion cu
tot! Chiar şi la Timişoara au existat câţiva ziarişti care au avut curajul să
se ducă direct la PROBE şi normal că
au plătit vieţile lor; din păcate.
Rep: Atunci ca o concluzie: credeţi că
societatea românească tinde spre a se victimiza, sau mai curând… spre sindromul
Stockolm?! Adică victima de a-i găsi “cauze exonerante” torţionarului său?!
D.V:
Da… bine punctat: dar acest război împotriva victimelor revoluţiei, a
mineriadelor nu s-a terminat nici azi! Dovadă stau aceste dosare, unele ajunse
în justiţie, dar marea majoritate dintre ele, nu au ajuns încă în instanţă. Iar
asta, doar pentru că POLITICUL A REUŞIT
A SE IMPUNE. Iar asta, inclusiv în
JUSTIŢIE; la PARCHET, care este cea mai politizată instituţie; şi
da s-a văzut ce au făcut procurorii generali!
P.S: Concluziile ne aparţin!
