Basme şi basme... azi despre: cel numit SINDICATE!

Azi am ales a "vorobi" despre basmul românesc, dar raportat la REALITATEA imediată. Sau,  la cum stă treaba cu sindicatele, un caz concret, prin lupa "basmelor" care s-au "ţesut" pe tema asta... 

    Dar, iată ce spune "analiza" făcută de o reprezentantă a "sexului frumos"... deci, ori implicit, nu pot fi găsit de "MISOGINISM". Nu contează numele "autoarei"; doar atâta mai am puterea a  va face precizarea; cum că şi dînsa, ca şi mine are oareşce aplecare spre domeniul basmelor sindicale. Dar, vorba multă... sărăcia omului.

  A, însă înainte de a porni... iată şi definiţia basmului autohton:

 Basmul românesc =  specie narativă epică, în proză (rar în versuri), care prezintă o lume fabuloasă în care binele triumfă asupra răului. Structurat pe călătoria inițiatică și probele eroului, basmul utilizează formule tradiționale, personaje cu puteri supranaturale și motive populare, reflectând valori morale și sentimentul românesc al ființei.

“Analiza basmului românesc..." 

Vom demonta astăzi un mit, şi anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos. Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti.

• Împăratul

E un moş senil şi complet incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fiică-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditamai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moşul are vreo 90 de ani şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Strămoşul său, care a întemeiat dinastia, probabil că se răsuceşte în mormânt!

• Fata cea mare şi fata cea mijlocie

Sunt nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e mignonă, are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei şi e aia răpită, ba se mai şi mărită înaintea lor. Sunt atât de jenante că nici un zmeu nu le vrea...

• Fata cea mică

E aia răsfăţata, bunăciunea învăţată să i se facă toate poftele. Mai e şi panaramă de mică. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez!

• Făt-Frumos

De obicei, e unu' căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da' vrea să dea lovitura. Şi, când boul de împărat dă sfoară-n ţară cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici nu-l interesează prea mult, de fapt vrea împărăţia. Şi oricum ştie de la tovarăşi că de obicei e răpită bucata familiei, nu cârjele ălelalte două.

• Calul

E singurul personaj pozitiv din toată povestea care merită apreciere. Înainte de episodul cu jăratecul, zace slab, bubos şi răpciugos în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot - nu aşa te porţi cu o asemenea comoară! Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos, în vorbe puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului.

• Mama Zmeilor

Este exact opusul împăratul. În primul rând, la ea e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la casa lui, nu două plângăcioase şi-o cu….., care să stea pe capul ei, ca împăratul. Şi ia hotărâri bune de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri, dregători, sfătuitori etc.

• Zmeul

E un tip hotărât, energic şi forţos. Probabil are un nas cât toate zilele, umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune? Că e un om care munceşte! A tras din greu ca să ajungă unde e - a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui! Aşa merg lucrurile pe tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure. Şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit, doar ştim cu toţii cum sunt muncitorii...

Mai ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase. Chiar credeţi că e uşor de administrat aşa ceva, să-i ţii în frâu pe toţi ăia? Păi, aia nu sunt proşti, ca ţăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei. Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg militar şi un bun trezorier.

Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără noroc la femei. I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat, şi-a căutat nevastă, n-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm - ce dracu’ s-alegi din jivinele alea? – deci, s-a uitat la vecini. S-a îndrăgostit de fata aia mică a împăratului – ştie şi el ce-i frumos, măcar fizic, şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang - şi a procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu mă-sa, şi bunicul lui, şi străbunicul lui, la vremea lor. Aşa e normal: clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli. Pui problema direct: "Fă, te iubesc, te vreau! Treci încoace!" Şi prostul chiar o iubeşte: n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. N-am auzit nicio poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaere, ce mai, o ţine-n puf! Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Şi toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce cu atenţia, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe faţă!

Carevasăzică, "moldoveanca" trăieşte în puf, îi face prostului toate poftele, şi în semn de mulţumire, ea ce face? Nimic. Doar se amorezează de Făt-Frumos, doar pentru că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic. Apoi se si hotărăşte să fugă cu el. Da'; mai întâi încep să se hârjonească, chiar în pat - în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte buşteni tăiaţi tot de el din pădure, şi-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj al castelului, să aibă "japiţa" peisaj când se trezeşte dimineaţa, sub un oarescare baldachin! Şi naivii ăia doi  mai si stau pe acolo,  până îi prinde Zmeul, căruia ( în sfârşit!) i se aprind beculeţele.

 

Mai departe?! Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa, în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare. Din toate astea, eu pricep că:

•  Morala Basmului Românesc 

- dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.

- dacă eşti o fiţoasă semi- analfabetă, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău (şi după averea lu' tac-tu)!

- dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici (usor, dar sigur)... de papagal!”

 

 

 Împăratul şi "gasca" sa...

    

                                         ... vs "Zmăul" ăl rău: din Făgăraş

Revenind insa la realitatea imediată ... mai jos aveţi şi opinia, dar şi "Şpilul" poveştii mele... din gura "ZMEULUI";  al  CELUI...  din Făgăraş.

 

 Cu siguranţă că... va exista şi (un)... VA URMA!