PESCARUL PRIVEA MAREA. SE UITA UNDEVA AIUREA.SE PREA POATE CA, IN TIMP .... SAU POATE IN ANOTIMPURILE VIETII SALE. SI ZAMBIND SE INTREBA: "In fond ce este VIATA?
Un lung tren ne pare viata...ne trezim in el mergand fara sa ne mai dam seama unde ne-am suit si cand... Fericirile... sunt halte, unde stam cate un minut, pana sa ne dam seama, suna... pleaca... a trecut. Iar durerile sunt statii lungi , ce nu se mai sfarsesc, in ciuda noastra parca tot mai multe se ivesc. Si noi plini de nerabdare inainte tot privim, vrem sa ajungem tot mai iute la o gara ce-o dorim. Ne trec zilele, ne trec anii ,clipe sfinte si dureri, asteptand, hraniti de visuri ,noi momente de plecari , multi copii voiosi se urca , cati in drum n-am intalnit, iar cate un batran coboara trist, si foarte istovit . Vine-odata insa vremea ,sa coboram si noi.......".
ISI MAI APRINSE O MAHORCA PESCAREASCA.DE SUS BUNUTUL II TRIMISE UN SEMN... UN PESCARUS!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu