DUPA 22 DE ANI...

  Exista o Revolutie pentru fiecare dintre noi. Sau, ma gandesc, ar trebui sa existe. Pentru toti ar trebui ca, in fiecare sfarsit de decembrie, sa rasune la fel de vii amintirile acelor momente.

Fie ca am privit la televizor, ca eram prea mici pentru a iesi din case sau prea fricosi sa strigam in strada, indiferent de locul in care ne-au prins zilele Revolutiei din 1989, imi imaginez ca pentru fiecare roman, care a gustat fie si pentru cativa ani de viata Epoca de Aur a lui Ceausescu, zilele de la finalul lui decembrie ar trebui sa fie o sarbatoare.

 Sa-i spunem sarbatoarea libertatii. Ziua in care ne-am luat destinul in maini, clipa in care am aflat ca de noi depinde ce viata vom trai. Nimic nu ma deranjeaza mai mult decat sa aud vreun politician care da vina pe popor pentru ... orice. La fel cum imi displace profund sa aud vaicareala permanenta a celor care isi gasesc intotdeauna o scuza pentru esecurile din viata lor in existenta celor care ne-au condus.
Exact in urma cu 22 de ani, in Timisoara se trageau primele focuri impotriva protestatarilor care avusesera curajul sa isi strige libertatea in strada. Unda revoltei s-a extins apoi in toata tara. La Bucuresti, revolta a devenit Revolutie transmisa in direct la televizor. Din respect pentru sentimentele pe care le-am trait in acele zile, nicio teorie a conspiratiei, nicio dezvaluire a planurilor urzite ani de zile in umbra si nicio dovada a vreunei lovituri de stat orchestrata de aceiasi comunisti, care doar si-au transferat puterea de la ceilalti, nu imi va sterge bucuria sincera, naiva si candida a eliberarii de un regim totalitar, absurd si criminal.
Si chiar daca fostul regim s-a pastrat prin oamenii care l-au prelungit, modificandu-l si adaptandu-l pentru a-l coordona mai bine, chiar daca si astazi inca ne conduc (din umbra sau de la tribunele oficiale) aceiasi fosti comunisti si securisti, in ciuda a toate si a tot, amintirea sentimentului general de eliberare care plutea peste Romania acum 22 de ani cred ca ar trebui sa ne fie suficienta pentru inca a mai spera.

Libertatea risca intotdeauna sa se transforme in tortura. Atata timp cat costul libertatii e mai mare decat pretul pe care il platim intr-un regim totalitar, oamenii vor avea nostalgii ciudate si perverse. Poate tocmai pentru ca, dupa 22 de ani, astazi am ajuns din nou intr-o infundatura, asemanatoare oarecum celei traite sub Ceausescu, o buna parte dintre romani au ajuns sa il regrete pe fostul dictator.

Nesiguranta zilei de maine, coruptia generalizata si niciodata dezvaluita pana la capat, saracia tot mai adancita si mai extinsa, lipsa increderii si a sperantei in viitor si compromiterea tuturor valorilor, atat la nivel conceptual, cat si individual, au nascut aceasta absurditate a prezentului - libertatea si-a pierdut gustul pentru tot mai multi dintre noi, iar democratia la care am visat mereu ne pare tot mai imposibila si inutila.

Sentimentul asta cvasi-generalizat ca Revolutia ne-a fost furata, democratia ascunsa si bunastarea corupta, ca doar din cauza ticalosilor care, fara exceptii, ne-au mintit, pacalit si amagit din patru in patru ani doar pentru a se capatui, ei si familiile lor, impreuna cu tot clanul lor comunist, sentimentul asta cred ca macar in aceste zile ar trebui sa poata fi invins. Sa nu uitam mesajul care a dat viata Romaniei la sfarsitul lui decembrie '89. Sa nu uitam ca nimeni si nimic nu va putea vreodata sa ne fure gandul cel mai de pret - sta in puterea noastra.