ISTORIA ARMELOR CHIMICE - partea I

Prin arme chimice se înţeleg orice substanţe chimice toxice şi precursorii lor care pot cauza moartea, incapacitatea permanentă sau temporară la om sau la animale, precum şi muniţiile şi dispozitivele folosite pentru a provoca moartea sau alte vătămări prin acţiunea toxică a substanţelor chimice sau orice echipamente concepute special pentru a fi utilizate în legătură directă cu folosirea muniţiilor şi a dispozitivelor de mai sus (definiţia modernă)
   Deci, armele chimice au ca efect aducerea victimei în stare de incapacitate sau, cel mai adesea, îi provoacă moartea, acţionând instantaneu asupra organelor vitale.

Oamenii au folosit “arme chimice” cu mult timp înainte de epoca modernă.

De-a lungul mileniilor, în cadrul conflictelor sau războaielor, oamenii au folosit diverse substante toxice, fie otrăvuri obţinute din plante sau minerale, cu care la inceput şi-au uns sagetile sau săbiile aducătoare de moarte, iar mai tarziu le-au folosit ca încărcătură pentru diverse dispozitive şi echipamente de luptă, fie substanţe toxice sintetizate în laborator care au constituit încărcatura bombelor şi rachetelor folosite în conflictele armate din secolele XIX-XX.

Astfel putem aminti câteva utilizări păstrate în paginile de istorie:

• În antichitate:
- otrăvirea puţurilor, apelor curgătoare cu diverse otrăvuri obţinute din plante (ex: cornul secarei, plante din familia liliacee) în secolele VI – IV i.Ch. în Asiria, Persia, Grecia;

- folosirea diverselor obiecte incendiare, gaze sulfuroase şi soluţii caustice la asediul cetăţilor în timpul războiului peloponesiac (428-424 i.Ch.) şi în timpul bătăliilor purtate de armatele romane (secolele II-I i.Ch., I-II d.Ch.);

- folosirea “focului grecesc” - amestec inflamabil de nitraţi, ţiţei, sulf şi bitum, folosit timp de secole în bătălii navale şi considerat arma secretă a Bizanţului.

• Evul Mediu şi Renaştere:
- vapori toxici şi substanţe somnifere, au fost folosite de arabi în secolel XI-XII;

- butoaie cu substanţe incendiare au fost catapultate peste zidurile cetăţilor sau asupra vaselor inamice, în secolele XII-XIV;

- bombe, grenade şi diverse materiale inflamabile cu arsenic, au fost folosite în bătălia Belgradului, în 1456;

- diverse dispozitive ce conţineau sulf, mercur, azotaţi, terebentină, folosite în multe bătălii şi asedii, fie de către atacatori, fie de către cei atacaţi, în secolele XIV-XV.

- săgeţi otrăvite cu curara (folosite de indienii amazonieni până în secolul XX) sau alte substanţe (ex: batracyotoxina în Haway, acotinina utilizată de mauri în Spania în 1483)

• Secolul XVIII

   - fabricarea unor dispozitive perfecţionate ce conţineau compuşi pe baza de sulf, mercur, plumb, arsenic şi care conţineau diverse substanţe ca belladona, brucina, spânz, substanţe cu efect haluginogen sau somnifer (descrise de scriitorul militar german Flemming, în 1726, dar nu se ştie precis unde au fost utilizate);

• Secolul XIX

- au existat mai multe intenţii, dar nu s-au finalizat în bătălii, deoarece în această perioadă preocuparea principală a fost balistica şi perfecţionarea tunurilor (Ex: în războiul Crimeei (1854-1855) englezii intenţionau să folosească la asediul garnizoanei din Sevastopol 500 tone de sulf şi 200 tone de cocs, dar ameninţarea nu s-a finalizat sau, în timpul Războiului de Secesiune (1861-1865) a existat intenţia de a se folosi obuze cu clor);