AM AVUT NOROC... CHIOR: AM SOSIT CU CINCI MINUTE DUPĂ

Frati-miu,

Mai ți minte 23 decembrie 1989? Veneam cu marile taburi dinspre Focșani? Și așteptam ca ... cineva în fața porții RAIULUI... să intrăm în Bucale. Eram la Otopeni. În fața noastră erau soldații aceia veniți să apere Aeroportul Otopeni

Hai să recapitulăm cum a fost:  deşi cuplul Ceauşescu fusese arestat cu o zi înainte şi toată lumea se aştepta ca revoltele să se încheie, baia de sânge a continuat. În acea zi, România a intrat sub spectrul unei ameninţări cu care nu se mai confruntase în trecut - terorismul. Panica s-a declanşat în noaptea de 22 spre 23, după anunţul făcut de crainicul televiziunii naţionale: „Trei camioane pline cu terorişti se pregătesc să ia cu asalt aeroportul Otopeni. Interveniţi de urgenţă!”

Şi s-a intervenit! În zorii zilei de 23 decembrie 1989, 82 de soldaţi au fost chemaţi de la Câmpina să întărească paza aeroportului Otopeni. Acolo însă, cele trei camioane au fost întâmpinate cu focuri de armă. 40 dintre tineri au fost seceraţi de gloanţele trase de alţi militari, care i-au luat drept terorişti, iar ceilalţi au fost luaţi prizonieri.

 Ziarele vremii au consemnat evenimentul ca pe o victorie a Revoluţiei: „S-au purtat lupte grele cu bandele de terorişti sosite în aeroport în trei camioane militare sprijinite din aer de elicoptere fără însemne, care au atacat cu lumina stinsă la circa 60 de metri”.

Apoi, ca să respectăm ADEVĂRUL odată ajunși acolo, trupurile lor erau acoperite la marginea drumului și niște gură cască, care abia își luaseră țărâna dintre unghii se chinuiau a ne convinge că erau ”TERORIȘTI”. De SCÂRBĂ țin minte cum i-am tăiat-o sec, ripostând: ”Dacă ei erau TERORIȘTI NOI CE DRACU SUNTEM? TOT TERORIȘTI?” 

Am avut mare NOROC , dragă FRATI-MIU...

„Încă de pe 17 decembrie unitatea a fost alarmată, iar pe data de 21 am fost urcaţi în trei camioane, cu muniţie de război şi grenade la noi, pentru a merge în Capitală. În noaptea de 21 spre 22 plutonul din care făceam parte a asigurat ordinea la una dintre intrările în Piaţa Palatului, auzind îngroziţi ţipetele tinerilor care erau ucişi câteva sute de metri mai încolo, la Universitate. După ce am stat toată noaptea acolo, pe 22 decembrie, aproape de prânz, un ofiţer a urcat pe tanc şi a anunţat că armata fraternizează cu poporul. A fost cea mai mare manifestaţie de bucurie pe care am trăit-o vreodată, care nu poate fi explicată în cuvinte. Oamenii veneau la noi şi ne dădeau flori, ţigări, mâncare, era un entuziasm general”, povesteşte Ene Simion.

Citeste mai mult: adev.ro/pbcv4y

După ce am stat toată noaptea acolo, pe 22 decembrie, aproape de prânz, un ofiţer a urcat pe tanc şi a anunţat că armata fraternizează cu poporul. A fost cea mai mare manifestaţie de bucurie pe care am trăit-o vreodată, care nu poate fi explicată în cuvinte. Oamenii veneau la noi şi ne dădeau flori, ţigări, mâncare, era un entuziasm general”, povesteşte Ene Simion.

Citeste mai mult: adev.ro/pbcv4y

După ce am stat toată noaptea acolo, pe 22 decembrie, aproape de prânz, un ofiţer a urcat pe tanc şi a anunţat că armata fraternizează cu poporul. A fost cea mai mare manifestaţie de bucurie pe care am trăit-o vreodată, care nu poate fi explicată în cuvinte. Oamenii veneau la noi şi ne dădeau flori, ţigări, mâncare, era un entuziasm general”, povesteşte Ene Simion.

Citeste mai mult: adev.ro/pbcv4y

Epilog: După ceva timp, în cotidianul ”Ora”, o anchetă excelent realizată despre episodul acela, un supraviețuitor a mărturisit că: ”De scârbă am emigrat în Canada, nu de alta dar au încercat a ne cumpăra TĂCEREA... Iar eu nu am vrut.Simplu...”.