„Demult,într-o iarnă…Mi-am trimis copilăria să se dea cu sania. Nu s-a mai întors… De atunci, în nopți de decembrie, pun un felinar în zăpadă, doar-doar va găsi Calea înapoi…”
M-am săturat a mai crede că se poate, că merită a lupta pentru NOROD... când acesta a ajuns a fi format, în marea sa majoritate, doar dintr-o şleahtă amorfă de oameni făr de nume şi de identităţi; în fond doar o biată şi surdă masă de MANEVRE, dar a altora!
O dată, când am pornit acest blog, citisem un EDITORIAL care m-a impresionat tare mult... şi-n care se zicea că "poporului român nu i-a mai rămas, ca formă de luptă, decât MUGETUL".
Şi am plecat pe acest "DRUM"... mai bine de zece ani... am avut "REALIZĂRI", dar şi confirmări. Însă cel mai adesea am avut DEZAMĂGIRI... şi dacă pun şi MOARTEA părintelui meu... Dar, poate ca este mult mai bine a şti cum suna poezia lui SORESCU:
„Demult,într-o iarnă… Mi-am trimis copilăria să se dea cu sania. Nu s-a mai întors…"
Asta a fost ÎNCEPUTUL....
Apoi... vreţi a CUNOAŞTE şi continuarea?! Iat-o:
"De atunci,în nopți de decembrie,pun un felinar în zăpadă, doar-doar va găsi
Calea înapoi…"
- EPILOG... la ULTIMUL "Breaking News":
Atît îmi mai doresc: atunci când vin sărbătorile de iarnă să mai vina copilăria înapoi, mai ales atunci când ninge. Să mergem iar râzând și jucându-ne cu mașinuțe și așteptând pe Moș Nicolae. Apoi sa ne curățam cizmulițele pline de zăpadă. După aceea, noaptea, noi să vedem o luminiţă și dimineața, în cizmulițe... să găsim ciocolată, portocale sau biscuiți. Nu vreau telefoane sau tablete, ci doar acele produse ale copilăriei mult mai bune decât ceea ce consumă astăzi copiii.
Să mai vina iar copilăria: când vor tăia bunicii mei porcul(acolo în stele) să fiu şi eu, pentru a mânca soric, coadă și urechea bietului animal. Fără reguli stupide, ca AZI... Apoi, în zilele de iarnă să ne mai viziteze acea STARE DE BINE și când vine Crăciunul să mai am BUCURIA cu sania Moșului, tocmai pentru a primi dulciuri și bunătăți. Așa, copil fiind... câteodată, poate că aș zâmbi mai des și mai sincer.
În loc de (atât de uzitatul): "LA MULŢI ANI!"... atât pentru voi, cât şi pentru cei de care ne este DOR, doar atât va propun:
Doamne, te rog iartă-mă că am vrut să cresc mare!
