Pentru cine (încă) nu a auzit de Aurel
Cazacu, înseamnă că încă ”nu a aflat cu ce se "mâncă”, comerțul cu arme, din
România ultimilor 25 de ani... Subsemnatul a avut reala bucurie și onoare(nu
sunt vorbe mari) de a purta un dialog inedit, cu acesta: subiectul unui astfel
de dialog nu putea fi altul decât, unul legat de armament! Personajul meu mai este cunoscut, în
lumea ”bună” a spionilor(din comerțul cu arme) și cu ”nicname”-uri, de genul :
IUDA, ori RICHELIEU! Ca un scurt CV al celui știut ca un ”Iuda” al serviciilor
... este de ajuns a citi (implicit a mă crede, pe cuvânt) doar această ”sine
die” prezentare:
Aurel Cazacu, acest personaj ”cheie” din lumea militară, dar și cea
civilă... a industriei noastre, de armament este în prezent consultantul multor "interese" autohtone, dar şi externe... Dialogul nostru s-a derulat firesc, fiind mai
întâi de toate o reală lecție; atat de istorie a comerțului cu și despre
armament, dar și despre spionajul militar modern.
Citiţi totul, la o cafea, cu un trabuc fin, în colţul gurii. Ori a gurilor, unele de servicii specializate... şi credeţi-mă ca ştiu ce scriu!
Câte poveşti ascund oare, acel zâmbet ?!... pare a spune dl. Cazacu
Deci... cine sunteți dumneavoastră domnule Cazacu; dar
mai ales ce vă recomandă?!Dar când și de ce v-ați alăturat acestui proiect?!
Aurel
Cazacu: Deci, eu unul am
terminat Academia Tehnică Militară,
ca inginer de aviație, în 1984. Între anii 1984-1988 am lucrat în flotila
prezidențială, în aviația militară. Din 1988 am făcut pasul spre ”RomTehnica”, după care, în anul 2000
am dat examenul pentru funcția de Director General și așa am ajuns cel mai
tânăr director, la exact 40 de ani. Asta
ca, până la mine nimeni nu mai fusese director până la 50 de ani.
Apoi, între 2001-2004 am fost Director General Romtehnica,
ca mai apoi, între 2005-2009 să fiu director, în cadrul ministerul economiei,
pe industria de apărare. Funcția oficială era aceea de „Președinte al C.A Romarm”! Așa am ajuns a lucra, cu cei 3
miniștrii, de atunci: Seleș, Vosganian și Videanu.
Apoi, prin decembrie 2009 am plecat în Iraq, unde am
pregatit totul, iaR la jumătatea lui 2010 am plecat revenit acolo, în Iraq,
unde am stat cam un an de zile, împreună cu parteneri de afaceri americani.
Misiunea aceea a fost pe cât de grea, pe atât de interesantă: eram
reprezentantul unei companii aeriene, de fațadă, dar în realitate trebuia să
repunem, pe picioare, una din cele 3 fabrici făcute de România, înainte de
1989! Am reușit acel lucru; și mi-a luat exact, cam cât era perioada unui
soldat încorporat, pe vremea lui Ceaușescu.
După care, pe la mijlocul lui 2011 m-am reîntors și am intrat în zona privată. Ca
să spun, generic, atunci ”am ieșit, la
pensie”!
Aici, imediat am reușit a aduce un proiect de armă; unde
m-am chinuit să-l fac. Dar, atunci, industria de apărare nu m-a sprijinit să-l
fac. Oare de ce nu mă miră?! Era un proiect de cooperare, cu o firmă, din
Ungaria. Era o armă de calibru 12, cu 7, care s-a și făcut la Cugir, una care
avea recul foarte mic. Iar, prin schimbarea țevei puteai să folosești și calibrul 12 cu 7, sau 12, cu 108; cel rusesc.
L-am produs, l-am făcut... dar din păcate, datorită schimbărilor bruște din
sistem... nu am avut sorți de izbândă. Atunci când faci o armă trebuie să fie
atât seriozitate, cât, ori mai ales continuitate.
Ca, un fapt divers, mai mult de can-can jurnalistic... mi
s-a sugerat că nu se poate, pentru că, vezi Doamne: ”partenerul e din Ungaria și că
vezi Doamne se îmbogățeau pe seama noastră” . În fapt erau doar niște ”cutume, în gândire”, pe care niciodată nu le-am putut condamna;
căci așa sunt românii. Dar eu mi-am văzut de ale mele și am mers, mai departe!
Țelul meu a fost ca eu să repun, pe picioare, industria
asta, de apărare. Poate și pentru că, eu Aurel Cazacu am avut ocazia să am
acces la ”arhivele fostei securități”!
Așa am putut să văd tot ce putea face
România, înainte de Revoluție.
Nu pot să nu ma abțin a vă întreba... și chiar făcea?
Aurel
Cazacu: Da... da, chiar
făcea! România făcea, nu musai Ceaușescu; țin a accentua această idee.
Gândiți-vă doar că, ani buni am fost pe locul 4, ca exportatori de armament.
Mai mult chiar, eu unul susțin și afirm că: și atunci, dar și acuma există
oameni foarte capabili în domeniu, adevărați specialiști. Ei trebuiesc folosiți
și lăsați să facă. Gândiți-vă doar la aspectul că, în afară de ”bomba atomică”,
România a produs de toate.
Acum, venind spre realitatea
de azi, în 2005, pe când eram la ministerul de resort am avut ambiția ca
România să poată avea un ”târg de
armament”. Eram singura, dintre toate țările, din fostul CAER. Mă refer
aici, la ”Expo Mil”, ca mai apoi, în
decembrie 2005, pe când am fost la Washington, cu ocazia ”AUSA” am adus firma
TNT, ce are multe realizări pe domeniul aerospatial.
Acela a fost începutul la ”Expo Mil”, și care azi este
una foarte benefică, pentru România. Pot să mai adaug că, la ultimile ediții au
fost participante firme dintre primele 20, din lumea asta! O fi mult, o fi
puțin?!
- ”Salariile mai mici aduc comenzi mai multe” ... crede omul CHEIE, al armamentului autohton
Aurel Cazacu: Trebuie pusă la treabă această industrie, pe orizontală; dar
una care a fost școlită și crescută pe lângă industria auto. Cel mai bun caz,
ori exemplu, il constituie cel al transportoarelor blindate; care au părți auto,
hidraulice, electrice, dar si de frânare... Apoi la nave, unde am contribuit în urmă cu
5 ani a caietului de sarcini pentru Corvette: ca și oferte. Pe atunci au existat
patru: olandezii, italienii, francezii, dar și nemții. Cei din urmă s-au retras. Chiar
de atunci am susținut, deoarece era un proiect nou, să nu dai totul, doar unuia.
Puteai a le da tuturor să facă un proiect nou și cine-l termina primul îl face si
pe cel de al patrulea. Așa mi se părea corect...
Mai este un aspect deloc de neglijat și atenție dragi
sindicaliști, la această idee: datorită faptului că eu... in România am salarii
mai mici, toate aceste firme mari, pot să-mi dea mie comenzi! Pe urmă,mai e un aspect: și dacă profitul
pe proprietate îmi pleacă afară, dar eu România am salariați și o generație de
tineri care are acces la o tehnologie de vârf, dar care poate să migreze și ea, spre
alte zone. Într-un cuvant am o nouă generație, dar mai ales dezvolt tineretul
pentru toate ”provocările”
tehnologice moderne, de vîrf. Și să fim sinceri, asta nu-i puțin lucru... Așa
că, de fapt eu stat, incerc sa scot profit, iar circulația banului se face strict în România: a taxelor care derivă, cât și a
lanțului trofic; unul nevăzut dar care se dezvoltă din toate aceste lucruri. Insa, pentru
toate aceste aspecte, minore pentru unii, majore pentru ceilalți, ar trebui creată
o nouă generatie: atat de politicieni, cat si de manageri.
Tot ceea ce ați spus este pe cât de corect,
dar și sustenabil; nimic de spus. Dar ați accentuat și pe elementul de lobby;
care element nu are atâți specialiști... pe câți ne-am dori. Apoi tot ca un
element de legătură, al dialogului nostru, credeți că sindicatele, în actualele
CA-uri trebuie să aibă doar rol de observatori?Iar așa cum este cazul, la
Moreni un specialist ca și domnul Manu să fie minimalizat de unul, pe care-l
recomanda, mă refer la cel de dinaintea domnului Vișoianu, deci pe acela îl
recomanda doar legătura sa cu tenisul din Sinaia?
Aurel Cazacu: Ok, acuma
înainte de a răspunde la toate aceste întrebări aș vrea să țineți cont de o
realitate imediată: comerțul cu arme se face ținând cont de anii electorali,
dar și de cei preelectorali. Mai direct atunci când au loc alegeri, în general,
cei care participă la alegeri preferă a cumpăra armament, pentru că de acolo se
poate susține o campanie electorală. Una cinstită și corectă.
Mă voi întoarce la rolul sindicatelor: fiecare parte din
acest dialog au un anumit rol. Rolul sindicatelor este unul convergent, în
sensul că ele, sindicatele, încearcă a rezolva ceea ce se numesc probleme
sociale. Eu proprietar, eu am interes ca să obțin oareșcare profit; iar eu manager
de firmă am interesul a face afaceri ca să asigur rezolvarea pozitivă a
problemelor de natură salarială... să zicem. Iar aici, teoretic, cred ca ar trebui să
existe o corelare la nivelul factorilor de conducere ar trebui să existe ideea
de ”sprijin
reciproc”; între următorii: sindicate și ceilalți factori care țin de
uzină. Atenție, dar rolul sindicatelor ține și de cel de ”natură salarială”, unele de natură specifică, pentru că nu a fost
o ”invenție” de natură românească!
Sindicatul,
ca și discuție macro este o invenție mai veche, iar pe anumite zone au fost și
momente de denaturare a rolului sindicatului... unde au fost folosite și-n alte
scopuri. După care și-au revenit . Se poate și verifica că eu unul, nu am fost
nicio dată contra sindicatelor, ba mai mult am căutat a coopera cu acestea, ba
chiar le-am cerut părerea. Spre exemplu, în trecut cum a fost greva de la Plopeni și unde am ieșit în fața
oamenilor și i-am rugat să renunțe. Aceștia m-au ascultat și au mers la
lucru... Asta, ca să nu blocăm, pe atunci, anumite comenzi... și astfel să nu
pierdem banii, pentru salarii.
