Aurel Cazacu, acest ”Richelieu” al industriei de apărare românească, recunoaşte că: ”RĂZBOIUL ARE REGULILE LUI...”

Pentru cine (încă) nu a auzit de Aurel Cazacu, înseamnă că încă ”nu a aflat cu ce se "mâncă”, comerțul cu arme, din România ultimilor 25 de ani... Subsemnatul a avut reala bucurie și onoare(nu sunt vorbe mari) de a purta un dialog inedit, cu acesta: subiectul unui astfel de dialog nu putea fi altul decât, unul legat de armament! Personajul meu mai este cunoscut, în lumea ”bună” a spionilor(din comerțul cu arme) și cu ”nicname”-uri, de genul : IUDA, ori RICHELIEU! Ca un scurt CV al celui știut ca un ”Iuda” al serviciilor ... este de ajuns a citi (implicit a mă crede, pe cuvânt) doar această ”sine die” prezentare:

Aurel Cazacu, acest personaj ”cheie” din lumea militară, dar și cea civilă... a industriei de armament este în prezent  consultantul multor "interese" autohtone, dar şi externe... Dialogul nostru s-a derulat firesc, fiind mai întâi de toate o reală lecție; una de istorie a comerțului cu și despre armament, dar și despre spionaj militar. 

Citiţi totul, aşa...la o cafea, cu un trabuc fin, în colţul gurii. Ori a gurilor, de servicii specializate... şi credeţi-mă: ştiu ce scriu!

     Câte poveşti ascund oare, acel zâmbet ?!... pare a spune dl. Cazacu

Deci... cine sunteți dumneavoastră domnule Cazacu; dar mai ales ce vă recomandă?!Dar când și de ce v-ați alăturat acestui proiect?!

Aurel Cazacu: Deci, eu unul am terminat Academia Tehnică Militară, ca inginer de aviație, în 1984. Între anii 1984-1988 am lucrat în flotila prezidențială, în aviația militară. Din 1988 am făcut pasul spre ”RomTehnica”, după care, în anul 2000 am dat examenul pentru funcția de Director General și așa am ajuns cel mai tânăr  director, la exact 40 de ani. Asta ca, până la mine nimeni nu mai fusese director până la 50 de ani.

Apoi, între 2001-2004 am fost Director General Romtehnica, ca mai apoi, între 2005-2009 să fiu director, în cadrul ministerul economiei, pe industria de apărare. Funcția oficială era aceea de „Președinte al C.A Romarm”! Așa am ajuns a lucra, cu cei 3 miniștrii, de atunci: Seleș, Vosganian și Videanu.

Apoi, prin decembrie 2009 am plecat în Iraq, unde am pregatit totul, iaR la jumătatea lui 2010 am plecat revenit acolo, în Iraq, unde am stat cam un an de zile, împreună cu parteneri de afaceri americani. Misiunea aceea a fost pe cât de grea, pe atât de interesantă: eram reprezentantul unei companii aeriene, de fațadă, dar în realitate trebuia să repunem, pe picioare, una din cele 3 fabrici făcute de România, înainte de 1989! Am reușit acel lucru; și mi-a luat exact, cam cât era perioada unui soldat încorporat, pe vremea lui Ceaușescu. După care, pe la mijlocul lui 2011 m-am reîntors și am intrat în zona privată. Ca să spun, generic, atunci ”am ieșit, la pensie”!

Aici, imediat am reușit a aduce un proiect de armă; unde m-am chinuit să-l fac. Dar, atunci, industria de apărare nu m-a sprijinit să-l fac. Oare de ce nu mă miră?! Era un proiect de cooperare, cu o firmă, din Ungaria. Era o armă de calibru 12, cu 7, care s-a și făcut la Cugir, una care avea recul foarte mic. Iar, prin schimbarea țevei puteai să folosești și  calibrul 12 cu 7, sau 12, cu 108; cel rusesc. L-am produs, l-am făcut... dar din păcate, datorită schimbărilor bruște din sistem... nu am avut sorți de izbândă. Atunci când faci o armă trebuie să fie atât seriozitate, cât, ori mai ales continuitate.

Ca, un fapt divers, mai mult de can-can jurnalistic... mi s-a sugerat că nu se poate, pentru că, vezi Doamne: ”partenerul e din Ungaria și că vezi Doamne se îmbogățeau pe seama noastră” .  În fapt erau doar niște ”cutume, în gândire”, pe care niciodată nu le-am putut condamna; căci așa sunt românii. Dar eu mi-am văzut de ale mele și am mers, mai departe!

Țelul meu a fost ca eu să repun, pe picioare, industria asta, de apărare. Poate și pentru că, eu Aurel Cazacu am avut ocazia să am acces la ”arhivele fostei securități”! Așa am putut să văd ce putea  face România, înainte de Revoluție.

Nu pot să nu ma abțin, a vă întreba... și făcea?

Aurel Cazacu: Da... da, chiar făcea! România făcea, nu musai Ceaușescu; țin a accentua această idee. Gândiți-vă doar că, ani buni am fost pe locul 4, ca exportatori de armament. Mai mult chiar, eu unul susțin și afirm că: și atunci, dar și acuma există oameni foarte capabili în domeniu, adevărați specialiști. Ei trebuiesc folosiți și lăsați să facă. Gândiți-vă doar la aspectul că, în afară de ”bomba atomică”, România a produs de toate.

          Acum, venind spre realitatea de azi, în 2005, pe când eram la ministerul de resort am avut ambiția ca România să poată avea un ”târg de armament”. Eram singura, dintre toate țările, din fostul CAER. Mă refer aici, la ”Expo Mil”, ca mai apoi, în decembrie 2005, pe când am fost la Washington, cu ocazia ”AUSA” am adus firma TNT, ce are multe realizări pe domeniul aerospatial.

Acela a fost începutul la ”Expo Mil”,  și care azi este una foarte benefică, pentru România. Pot să mai adaug că, la ultimile ediții au fost participante firme dintre primele 20, din lumea asta! O fi mult, o fi puțin?!

•         ”Salariile mai mici aduc comenzi mai multe” ... crede omul CHEIE, al armamentului autohton

       Aurel Cazacu: Trebuie pusă la treabă această industrie, pe orizontală, una care a fost școlită și crescută pe lângă industria auto. Cel mai bun caz, ori exemplu sunt cele ale transportoarelor blindate; care au părți auto, hidraulice, electrice, de frânare... Apoi o navă, unde am contribuit în urmă cu 5 ani a caietului de sarcini pentru Corvette. Ca și oferte, atunci au existat patru: olandezi, italieni, francezi și nemți. Cei din urmă s-au retras. Chiar de atunci am susținut, deoarece era un proiect nou, să nu dai doar unuia. Puteai a le da tuturor să facă un proiect nou și cine-l termina primul îl face pe cel de al patrulea. Așa mi se părea corect... 

Mai este un aspect deloc de neglijat și atenție dragi sindicaliști, la această idee: datorită faptului că eu... România am salarii mai mici aceste firme mari, pot să-mi dea mie comenzi!Pe urmă, și dacă profitul pe proprietate îmi pleacă afară, dar eu România am salariați și o generație de tineri care are acces la o tehnologie de vârf și care poate să migreze și spre alte zone. Într-un cuvant am o nouă generație, dar mai ales dezvolt tineretul pentru toate ”provocările” tehnologice moderne, de vîrf. Și să fim sinceri, asta nu-i puțin lucru... Așa că, de fapt eu stat scot profit, iar circulația banului se face strict în  România; a taxelor care derivă , cât și a lanțului trofic unul nevăzut care se dezvoltă din aceste lucruri. Dar, pentru toate aceste aspecte, minore pentru unii, majore pentru ceilalți trebuie creată o nouă generatie: de politicieni, de manageri.

 Tot ceea ce ați spus este pe cât de corect, dar și sustenabil; nimic de spus. Dar ați accentuat și pe elementul de lobby; care element nu are atâți specialiști... pe câți ne-am dori. Apoi tot ca un element de legătură, al dialogului nostru, credeți că sindicatele, în actualele CA-uri trebuie să aibă doar rol de observatori?Iar așa cum este cazul, la Moreni un specialist ca și domnul Manu să fie minimalizat de unul, pe care-l recomanda, mă refer la cel de dinaintea domnului Vișoianu, deci pe acela îl recomanda doar legătura sa cu tenisul din Sinaia?

 Aurel Cazacu: Ok, acuma înainte de a răspunde la toate aceste întrebări aș vrea să țineți cont de o realitate imediată: comerțul cu arme se face ținând cont de anii electorali, dar și de cei preelectorali. Mai direct atunci când au loc alegeri, în general, cei care participă la alegeri preferă a cumpăra armament, pentru că de acolo se poate susține o campanie electorală. Una cinstită și corectă.

Mă voi întoarce la rolul sindicatelor: fiecare parte din acest dialog au un anumit rol. Rolul sindicatelor este unul convergent, în sensul că ele, sindicatele, încearcă a rezolva ceea ce se numesc probleme sociale. Eu proprietar am interes ca să obțin oareșcare profit; iar eu manager de firmă am interesul a face afaceri ca să asigur rezolvarea pozitivă a problemelor de natură salarială... să zicem. Iar aici, teoretic ar trebui să existe o corelare la nivelul factorilor de conducere ar trebui să existe ideea de  ”sprijin reciproc”; între următorii: sindicate și ceilalți factori care țin de uzină. Atenție, dar rolul sindicatelor ține și de cel de ”natură salarială”, unele de natură specifică, pentru că nu a fost o ”invenție” de natură românească!

      Sindicatul, ca și discuție macro este o invenție mai veche, iar pe anumite zone au fost și momente de denaturare a rolului sindicatului... unde au fost folosite și-n alte scopuri. După care și-au revenit . Se poate și verifica că eu unul, nu am fost nicio dată contra sindicatelor, ba mai mult am căutat a coopera cu acestea, ba chiar le-am cerut părerea. Spre exemplu, în trecut cum a fost greva de la Plopeni și unde am ieșit în fața oamenilor și i-am rugat să renunțe. Aceștia m-au ascultat și au mers la lucru... Asta, ca să nu blocăm, pe atunci anumite comenzi... și astfel să nu pierdem banii, la salarii. 

               Aurel Cazacu aruncând o privire de control, peste presa de specialitate

•   Problema accesării fondurilor NATO, pentru cercetare

      Aurel Cazacu: Este foarte important ca România să acceseze ”fonduri NATO, pentru cercetare”, în contextul în care avem niște instituții de învățământ, precum Academia Tehnică Militară, cum sunt școlile tehnice de maiștri, dar și de specialiști militari; toate foarte bune. Dar noi suntem la coada Europei, la accesarea acestor fonduri. Iar la nivel european, aceste fonduri, chiar sunt ”BANI”! Toate proiectele acestea de atragere de fonduri, nu poți a le obține dacă nu te duci în echipă cu Academia Tehnică Militară. E o regulă ”impusă”, chiar de o decizie NATO. Iar asta, pentru că, lângă toate academiile există ”centre de cercetare”.

                                                 Foto: Dl. Aurel Cazacu - arhiva personală

• Aurel Cazacu recunoaște: ”eu am fost primul Iuda...”  
  
  "După cum știți, eu am fost primul ”Iuda”, ca și nume de cod; Coldea a fost după mine! Asta referitor la tot ceea ce puteam să fac, atât intern, dar și extern. Pentru mine, ca și experiență profesională, perioada Israel a fost o adevărată școală. Eu nu sunt evreu, dar cu toate acestea foarte multă lume mă consideră evreu... Și știți de ce?! În 1992, am început derularea modernizării avionului Mig 21, cu o firmă din Israel; parcă Elbit și am cooperat cu aceștia timp de 8 ani de zile.  Am continuat a coopera cu aceștia și din poziția mea nouă, de director...."

V-aţi convins?! Nu de alta, dar vedeţi cum se aplică cu SUCCES proverbul; cel  care zice că: ”OMUL POTRIVIT... LA LOCUL POTRIVIT!”... MULŢUMESC...