Episodul relatat, vreau a-l lua aşa, ca o biată încercare de LETOPISEŢ, sau mai mult ca, pe o luare aminte... PLĂVICENIUL, pentru cine nu ştie încă... se află ca şi vecinătate, în imediata apropriere a domeniului de vânătoare a lui LIVIU... unul, Dragnea.
Acolo, într-o zi TORIDĂ de vară am găsit pe (încă) şeful de post, a poliţiei din zonă, stând la o amintire şi o tacla... despre faima "APUSĂ" a acelei zone; unde susţinea acesta că"se puneau şi se îngropau guvernele, din acea perioadă, exact ca-n perioada lui Mihai Viteazul".
Şi BRUSC, chiar mi-am dat seama câtă dreptate avea "nea Petrache" când zicea şi apoi a apărut şi o carte care spunea chiar aşa: "ÎNTRE DUMNEZEU ŞI NEAMUL MEU..."
Numai că acuma, ori atunci... pe o căldură caniculară, la graniţe de vremuri, dar şi de "giudeţe", Olt şi Tiliorman... ei bine atunci, am simţit că, nu numai VEŞNICIA S-A NĂSCUT LA SAT... ci şi că... iertată-mi fie comparaţia forţată, în fond ADESEORI, în istorie... noi românii am fost doar "ÎNTRE DUMNEZEU ŞI... ŞEFUL DE POST"...
La numai câteva zile de la astă întâmplare, OMUL se pensiona... şi poate că, AMINTIRILE îl tot "ameninţau". Ca o ameninţare a BINELUI...
O Duminică Binecuvântată... vă doresc
Luata ca o "pilda duminicala" e interesanta.... Duminica binecuvantata!
RăspundețiȘtergereAsa si vreau a fi "luata", ori considerata. Multumesc, la fel!
ȘtergereLuca, bifat lectura; apreciez acest articol.Duminica linistita
RăspundețiȘtergereDoamne Ajuta.
ȘtergereDa! Urmaresc de ceva vreme blogul ast! Si prin toate articolele publicate, de esti atent, se vede un fir rosu! Unbfir rosu ce sta sa se prefaca in fuior, funie, odgon..doar, doar o reusi sa mai lege traditionalismul de la sat de parvenismul satenilor de la oras! Cine mai stie de Plaviceni, cine mai stie de orice saruc, catun din zonele sarace ale tarii, adumbrite de nevoi si temeri si praf ce se ridica, inca, din cefele de taur ale lui Zaharia Stancu! Asa ca renasterea legaturii sat-oras, pastrarea traditiilor ce definesc natia, neatinse de noile curente, e un demers bun al autorului! Continua asa, truditor al slovelor!
RăspundețiȘtergereMULTUMESC, pentru aprecierile domniei voastre. Duminica linistita
Ștergere
RăspundețiȘtergereBuna, interesant acest demers al tau... de esti ceva intre Bogza si Tudoran... sau, pe stil vechi, un fel de C.Hogas... in care incerci a arata locuri si oameni uitati prin "praful" istoriei, a unui cotidian prafuit. Da este foarte bun un astfel de demers... eu unul asa sustine si financiar asa ceva... Incearca a "generaliza" acest lucru. Hristos, fie cu noi!
ce pot a replica?! Un Multumesc, oare ajunge?!
ȘtergereCu bucurie vad ca mai exista astfel de bloguri, care fara "surle si trambite" totusi nu uita a lasa urme, in calea uitarii. Da Plaviceniul, da chiar si acel Dragnea, in felul in care ai scris, denota ca in tine "zace" un mic Zaharia Stancu. Un om al acestor locuri zicea, o data cam asa(citez din memorie): „Suntem şi altceva, nu numai agramaţi, răi, hoţi şi trădători de neam. Fac acest lucru din dorinţa de a contribui la dezvoltarea societăţii noastre de aici, din Alexandria şi Teleorman, atât de mult hulită“. Sincere felicitari, un gand bun si staretului de acolo. In timp ce redactam aceste randuri, ma gandeam ca , daca nu ar fi binevenit a face un material despre "Moldoveanul" de acolo, care a sfintit "oltenismele" locului?! Eu doar imi permit a-ti sugera. Dumnezeu in sufletele noastre... acuma si-n vecii, vecilor!
RăspundețiȘtergereInteresanta comparatia, ma onoreaza, dar in acelasi timp ma si obliga ...usor. Sper sa tin pasul!Ganduri bune
ȘtergereDa, am fost pe la începutul verii puțin prin acele zone, am și stat o noapte în Akexandria, totul părea încremenit în timp.... De Dragnea nu am aflat nici de bine nici de rău, dar zona părea plina de,, nevoi,, sa nu spun altfel. Promit ca data viitoare ajung și la Mănăstirea Plaviceni, poate găsesc și șeful de post.
RăspundețiȘtergereÎn rest sa auzim numai de bine !
Doamne ajuta !
succes si dvs, va multumesc
ȘtergereCe poate fi mai frumos, mai inaltator si mai uman, in ideea de simplitate; decat a apuca sa citesti o astfel de lectura, inainte de a purcede spre Liturgia de Duminica?! Simplu, emotionant si adevarat... in fond asa a fost intreaga paradigma sociala a Romaniei ultimei 100 de ani: intre Dumnezeu si seful de post... Amin!
RăspundețiȘtergereda... ma bucur ca ati inteles.
ȘtergereDumnica binecuvantata, de la inceput; apoi iata cea am a va zice si scrie: imi aduci aminte ca si stil de Zharia Stancu... "musti" cum se zice din scriitura acestuia. Dar pentru cei care nu stiu cine fu Stancu, iata ce mi-am permis a le aduce aminte: Întâmplarea face că într-o zi de octombrie, lună în care s-a născut scriitorul Zaharia Stancu (1902), am terminat de recitit volumul „Armura lui Darie” de Dumitru Vasile Delceanu. Cel care susţine că „Zaharia Stancu şi-a trăit viaţa cu o nedezminţită încrâncenare, retrăind-o în operă la o asemenea incandescenţă, încât nici lui nu i-a fost la îndemână, în ultimă instanţă, să delibereze între realitate şi ficţiune (…)”. Originar din localitatea teleormăneană Salcia, într-o familie cu zece copii, a fost martorul unor evenimente deosebite din istoria ţării. Copil fără copilărie în mirajul câmpului de pe Valea Călmăţuiului, a iubit de mic cartea şi sub imboldul învăţătorului Gheorghe Popescu Bragadiru s-a înscris într-o nouă treaptă de învâţământ. Din cauza unei infirmităţi la picior, este respins de şcolile normale din Bucureşti şi Alexandria. Îşi completează studiile prin şcoli particulare şi apoi îşi ia bacalaureatul în 1928 la Piteşti, după ce urmase liceul din Roşiorii de Vede. Între 1928-1931 este la Facultatea de Litere din Bucureşti. Debutează în presă cu articolul “Pamflet” la ziarul “Victoria”, pătrunderea în viaţa literară fiind legată de cenaclul “Sburătorul” condus de E. Lovinescu. Relaţiile cu mai mulţi scriitori consacraţi îi înlesnesc drumul afirmării, Gala Galaction şi Dem. Gălman, apoi Vasile Voiculescu, Ion Pilat şi Cezar Petrescu sprijinindu-l. Zaharia Stancu a fost redactor şi director la cunoscute reviste literare, director la Teatrul Naţional din Bucureşti, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi deputat în Marea Adunare Naţională. La jumătatea anului 1955 este ales membru al Academiei Române, alături de Tudor Arghezi, Tudor Vianu, Geo Bogza şi Mihai Beniuc. În anul 1971 a fost răsplătit cu premiul internaţional “Herder”. Moare în decembrie 1974 la Bucureşti.
RăspundețiȘtergeremultumesc mult de consideratii... la fel va doresc si eu!
ȘtergereParadoxal, sau nu... dar acest articol cade extrem de bine in aceasta zi torida de vara. Acuma, cand tara asta pare adormita de atata caldura putreda si seaca, textul acesta imi da puterea a mai spera. De ce scriu asta? Simplu si la concret: este o analiza corecta, pusa pe un portativ imaginar, in care istoria se imbina corect si concret, cu realitatea imediata. In care Tutea sta ca un falnic stejar... dar sunt sigur ca, oricand putem inlocui numele lui Tutea, cu cel a lui Noica... Dumnezeu fie cu noi, dar si cu tine, Scriitorule! Amin.
RăspundețiȘtergereAmin...
ȘtergereInteresant, ba chiar la "subiect"; iar acest blog vad ca a acordat un spatiu mai mare zonei acestea. Insa, acuma, ca si noutate tin a mai scrie si ca Zaharia Stancu, cand a scris "Pădurea nebună " a folosit Dilîi-orman; două cuvinte provenite din două limbi, care definesc aria sa natală, Diliorman sau Teleorman. O parte din acea padure, cu siguranta ca zace si-n Plaviceniul acela; cu sau fara sefii de post! Amin si multumiri
RăspundețiȘtergereLa fel, o sa aprofundez...
ȘtergereFrumos articol, mai ales ca sunt din zona si imi permit cateva mici observatii: Prima-În acest moment starea valorilor este inversată, din păcate. Suntem într-o zonă roşie în care cultura nu este promovată la amploarea pe care o merită, fiind, alături de educaţie, fundamentală pentru România. Consider că un popor lipsit de partea culturală şi educativă este ca o frunză în vânt, fără origini. Iar cea de a doua ar suna cam asa: Oamenii care au făcut istorie, care au contribuit la cultura României, sunt importanţi. Copiii teleormănenilor trebuie să vadă, să cunoască ce oameni s-au născut în acest judeţ
RăspundețiȘtergeree un punct, de vedere...
ȘtergereDa, eu mereu am sustinut ca Romania este "o tara de poveste"! De aceea, te felicit pentru aceasta poveste, pe care nu multi o stiu... Duminica binecuvantata!
RăspundețiȘtergereasa si este... difera felul povestilor, dar si autorii lor...
ȘtergereLa Biblie se zice, sau scrie ca:"La inceput a fost Cuvantul... Si Cuvantul a fost la EL!" Interesant este faptul ca, fara a forta ati dat acestei propozitii o dubla bivalenta: EL- Atot Puternicul, dar si el- atotputernicul sef, de post... Numai ca sa ai astfel de idei, prin cap si tot iti trebuie ceva... Deci, interesant si frumos articol. Va foarte multumesc si Duminica linistita, una Odihnitoare....
RăspundețiȘtergeresi eu multumesc
ȘtergereFrumos articol 👍👍👍
RăspundețiȘtergereMerci
ȘtergereAtata doar: 👍🏻👍🏻
RăspundețiȘtergereSi eu; cu drag...
ȘtergereDa domnule, ori doamna manifesti ceva din Zaharia Stancu... ceva inefabilic, dar si inexplicabil. Imi permit doar ati reaminti, desi vad ca si altii au facut-o mai inainte din "bornele" recunoasterii lui Stancu:
RăspundețiȘtergereDupă ce a primit diploma de licență (1933), a lucrat ca editor, a condus sau a colaborat la reviste precum Azi, Lumea Românească, Revista română, Gândirea.
A fost recunoscut atât ca poet cât și ca prozator de valoare încă din perioada interbelică, în cercurile literare și de către publicul larg.
Gloria și recunoașterea majoră le-a cunoscut însă după război, fiind promovat de puterea comunistă din rațiuni ideologice.
A fost director al Teatrului Național din București (1946-1952, 1958-1968), membru al Comitetului de direcție al Editurii pentru Literatură și Artă (din 1948), președinte al Uniunii Scriitorilor (din 1947) și al Societății Scriitorilor Democrați din România (din 1948). A publicat romanul Desculț în anul 1948, opera sa angajată fiind inclusă în toate programele școlare din perioada comunistă.
A fost exclus din Partidul Muncitoresc Român, apoi reprimit.
A fost descris ca „intelectual de servici” al regimului[10] din cauza faptului că s-a manifestat oportun la adresa unor scriitori ca Howard Fast sau Boris Pasternak. În 1966, la un an de la instalarea la putere a lui Ceaușescu, Stancu a preluat, pentru al doilea mandat, șefia Uniunii Scriitorilor. A fost sărbătorit cu fast la aniversarea a 70-a. În perioada interbelică, Zaharia Stancu a trecut de la orientarea gândiristă la socialismul militant.În război a avut o atitudine vehement antifascistă, accentuată spre finele conflictului, fapt pentru care a petrecut un scurt timp de detenție în lagărul de la Târgu-Jiu. A fost acuzat de către unii critici (Ion Coja) că a manifestat o atitudine antifascistă din oportunism.
În 1945, Zaharia Stancu a publicat Zile de lagăr, în care istorisește momentele petrecute în lagărul din Târgu-Jiu (1942-1943).
Pentru simpatiile sale de stânga, publicistul a fost internat alături de alții, precum Victor Eftimiu, Mihai Ralea, Ion-Gheorghe Maurer, Zaharia Boilă. Printre altele, în volum, el a relatat faptele de glorie care l-au apropiat de mișcarea comunistă. În anii 1930, lăudase activitatea ministrului de Externe Nicolae Titulescu, promotorul destinderii relațiilor româno-sovietice.[15]
La Lumea Românească, angajase redactori comuniști urmăriți de Siguranță. „Scriam cu pistolul pe masă și mă mir și astăzi cum nu s-a găsit atunci un nebun să-mi găurească țeasta”, scria Zaharia Stancu. În detenție, s-a remarcat printr-o grevă a foamei, ce a ținut 10 zile. De la Maurer a reînvățat atunci cum să mănânce fără să-i fie rău. Meniul trebuia să conțină „zeamă de lămâie, zeamă de portocale, mai târziu ceai, pe urmă lapte”, fără pâine și carne.
Momentan, ma opresc aici, dar te felicit sincer... Seful de post sunt curios tare ce-o sa zica cand o citi... da un semn ca si raspuns... Duminica linistita. Multumesc
si eu sunt curios de reactia acelui personaj, "seful de post"! In rest, numai de bine sa auzim....
Ștergere
RăspundețiȘtergereFrumos tare..si scurt, la subiect. Insa iata, daca tot vad ca esti comparat cu Z.Stancu, deci iata ce scria acesta despre cum a ajuns a scrie, dar si alte mici amanunte... "Când am început să scriu? Am debutat în literatură cu versuri şi proză la 19 ani. Mă consideram pe atunci un om ca oricare altul, cu toate că-mi apărea numele prin gazete şi unii mă discutau. N-am purtat niciodată lavalieră. Niciodată nu mi-am lăsat mustăţi sau barbă şi cu atât mai mult nu mi-a plăcut să fiu lăţos şi slinos. De boemă am avut şi continui să am oroare. Mă consider şi acum tot un om ca oricare altul”. (Confesiunile lui Darie, 1966).
După “Desculţ”, roman publicat în 1948, au urmat “Dulăii” (1952), “Rădăcinile sunt amare” (în 1958), “Jocul cu moartea” (1962), “Pădurea nebună” (1963), “Şatra” şi “Ce mult te-am iubit” (1968), “Vântul şi ploaia”, 3 volume (1969), Uruma (1970). Despre antepenultimul roman, Zaharia Stancu mărturisea: „Am scris “Ce mult te-am iubit” în mai puţin de trei săptămâni. De ce lucrul acesta a fost posibil? Cartea este rodul unei mari dureri de care nu izbuteam să mă debarasez şi, în momentul în care m-am apucat să o scriu, era construită pagină cu pagină şi frază cu frază în cap”.
1955 prima editie din "Cefe de taur"!
ȘtergereBuna radiografie literara
ȘtergereCand vorbesti, sau scri de Teleorman cu siguranta ca, iti zboara totul spre Zaharia Stancu, mai putin spre Preda... desi, atentie are amandoi sunt de acolo. Dar scrierea ta, asa cum vad ca multi observa aduce cu cea a lui Z.S... si uite si cateva argumente... Sper a nu ti se urca la cap...ci doar a lua aminte: in primul si in primul rand acesta...Z.S a fost o personalitate a cuvintelor simple; apoi, acesta a avut un singur țel si anume ca, creațiile lor să învingă conjuncturile efemere ale societății și să reziste timpului. În lucrarea sa Un scriitor aproape uitat (România literară nr 42, 1999), criticul Nicolae Manolescu afirma: ”Zaharia Stancu ar merita o relectură fără prejudecăți. Si, inca ceva: personalitate proeminentă a secolului XX, atât în lumea politică cât și în cea culturală, Stancu se bucura de o popularitate de invidiat. Totuși, opera sa este trecută într-un con de umbră dupa 1989, din cauza formației sale influențată de ideile politicii de ramură stângă, pe care autorul le îmbrățișează cu entuziasm, ca o idee salvatoare a eliberării României de sub dominația fascistă. Atata am avut, pe moment a transmite. Duminica usoara
RăspundețiȘtergerecam asa ceva... Multumesc.
ȘtergereÎn istoria literaturii române întâlnim personalități diverse. Există scriitori monocorzi dar în același timp geniali care lasă o amprentă inconfundabilă asupra cititorului. Există și acea diversitate tematică asemenea unui fluviu care inundă orice tip de grădină pe care o întâlnește în cale. Sunt și personalități răzvrătite pentru care revolta este singurul mod de a-și ostoi prea plinul condeiului... O complexitate de temperamente alcătuite deopotrivă din răzvrătire, gingășie, delicatețe și violență care se răsfrâng în torente diferite de la un volum la altul, uimind și încântând cititorul...și devenind astfel o piedică împotriva uitării. Zaharia Stancu este un amestec din toate aceste elemente dar care se remarcă prin ceva unic: simplitatea mesajului său. Sanatate si duminica binecuvantata!
RăspundețiȘtergereasa sper si nadajduiesc a fi si mesajul de fata....
ȘtergereSper ca, sa nu-mi fie la fel de greu, de acuma inainte a scrie despre tine draga Luca, ca si cum imi este azi a scrie despre un Stancu, sau un Preda. Ai ceva strengaresc, dar si ceva torid. Respiratia scrisului tau trece usor de la o stare, la alta... dar atentie, ca: "Harta operei lui Zaharia Stancu fiind diversă și complexă, evoluează de la o vocație de publicist, poet și urcă, prin suișuri și coborâșuri, către vocația de prozator și romancier. " In rest sunt multe de comentat, dar ceea ce ai postat azi, are miez, are nerv si daca vrei cumva a "pune si mana", cum se mai zice ... da poti sa strigi: "EXISTA..."!!! Iti MULTUMESC
RăspundețiȘtergeresi eu multumesc
ȘtergereDa, frumos text: simplu si linistitor. Cat priveste comparatia cu ZAHARIA STANCU, iti doresc ceva frumos, exact cum inchei si tu textul de azi:"Ca o ameninţare a BINELUI... " Deci iata, ce scria Ctin Toiu la despartirea de acest mare OM: "Zaharia Stancu avea pentru cultura aleasă şi pentru oamenii deosebit de înzestraţi respectul, uimit, şi încântarea băiatului de odinioară, ţinând pe genunchi cartea şi care a făcut şcoală, măturând şcoala, drept plată.
RăspundețiȘtergereDirector de teatru, omenos şi bun, iubit ca nimeni altul, Stancu implora în cabină o strălucită actriţă aflată într-o nefericită stare fizică să joace în numele talentului ei, o implora mângâindu-i mâinile deformate de boală.
Moartea pare o eliberare. O rupere de contract. E aspectul ei retoric şi convenţional. De fapt, ea adânceşte viaţa, legând şi mai mult, restituind prin esenţa rămasă propria noastră imagine, cea mai adevărată, peste ce e trecător. Nu m-aş mira deloc să mă întâlnesc într-o zi cu un poet mergând spre locul de veci al lui Stancu, şi explicând: „Mă duc la Stancu, am o problemă”".Duminica Binecuvantata... Multumesc
si eu unul, imi permit a va multumi!
ȘtergereVA FOARTE MULTUMESC, TUTUROR PENTRU GANDURILE BUNE... IN REST, NU TIN A FI TOTAL DE ACORD CU MINE, NEVREDNICUL, DAR NU UITATI FAPTUL CA, AZI...POATE IN MOD DELIBERAT AM PLASAT ACEEEASI PARADIGMA : A SCRIITORULUI ZAHARIA VERSUS PROFETULUI ZAHARIA... IN REST, VA DORESC TUTUTOR A NU UITA CEL PUTIN 2 ADEVARURI: AMINTIRILE CE VA AMENINTA SA VINA MEEU DINSPRE PARTEA BINELUI; IAR A DOUA ... FIE CA HRISTOS SA FIE MEREU, IN GANDURILE SI SUFLETELE VOASTRE! A M I N
RăspundețiȘtergereDa, ceva sincer si frumos. Nu am inteles foarte exact chestia cu acea paradigma.Poate veti dori a face o revenire, strict la subiectul in cauza.Multumesc, de pe acum.
ȘtergereArticolul de azi e unul foarte ofertatnt atat privit ca si laic, dar mai ales teologic. Daca laic vedem o marturisire interesanta despre acea padure, la ideea teologala, imi permit a te felicita despre comparatia propusa intre Zaharia, scriitorul...dar si Zaharia profetul! Insa, conform unor studii de ultim moment, pe tema acestui profet eu unul m-as lega de episodul vanzarii lui Iisus, de catre Iuda. Asta, pentru ca tot asa imi pare si spusa aceasta... in aceeasi tonalitate a marturiilor. Iata, daca vrei a citi pe pr. Dr. Ioan-Lucian Radu, cu articolul numit "Profetul Zaharia și trădarea lui Iuda" exista acolo urmatoarea afirmatie: O trădare anunțată
ȘtergereRăspunsul imediat al arhiereilor la solicitarea lui Iuda, marcat de fraza „iar ei i-au dat treizeci de arginţi”, este foarte asemănător cu o expresie care se găsește în capitolul 11 al cărții profetului Zaharia: Atunci a grăit Domnul către Mine: "Aruncă-l olarului preţul acela scump cu care Eu am fost preţuit de ei". Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar (Zaharia 11, 13). De reflectat zic... Amin
orice explicatie e admisa...
ȘtergereArticol foarte bun; are toate calitatile cerute: scurt si la obiect! Duminica linistita🙏
RăspundețiȘtergeremultumesc si urari de bine....
ȘtergereBun articol, dar un tinut atat de pauper azi a reusit a da 2 mari nume a literaturii romanesti: pe Zaharia Stancu si pe Marin Preda.Ambii morti in conditii dureroase, si in care unul dintre ei, Preda, a fost condus pe " ultimul drum" de fostul sergent major, dar si general KGB ist, Marin Dragnea! Ce paradox greu pt acel judet: sa schimbe paradigma Binelui, intr una a raului: Dragnea...Doamne Ajuta!
RăspundețiȘtergereObservatii clare si de ce nu , chiar si pertinente! Va multumesc
ȘtergereBun comentariul tau explicativ "Zimbru"..le . Numai ca te rog a lua in calcul mai multe observatii, cat priveste pe Zaharia profetul. Profetul Zaharia este unul dintre cei trei profeţi care aparţin perioadei din istoria lui Israel numită „perioada postexilică“ - adică după exilul babilonic. El se încadrează în această categorie împreună cu profetul Agheu (cu care a fost conemporan) şi Maleahi.Care au fost coordonatele principale ale misiunii şi mesajului profetului Zaharia?
RăspundețiȘtergereÎn primul rând, profetul s-a legat de ideea aceasta importantă a reconstruirii Templului, mai ales că el venea dintr-o familie preoţească. Pentru Zaharia era destul de important ca Templul Domnului să fie ridicat cât mai repede, astfel încât evreii să-şi reînceapă toată activitatea lor cultică, aşa cum prescria Legea lui Moise (jertfele, ritualul de curăţire de la Templu şi toate celelalte). În al doilea rând, profetul Zaharia îndeamnă spre pocăinţă, chiar din primele versete: „«Întoarceţi-vă către Mine», zice Domnul Savaot, «şi atunci Mă voi întoarce şi Eu către voi»“ (Zah. 1, 3).
O caracteristică a cărţii profetului este legată de viziunile pe care le are acesta. În primele şase capitole sunt o serie de opt viziuni ce ţin de reconstruirea Templului din Ierusalim, de faptul că Dumnezeu vrea să întărească poporul pentru anii care vor urma. Este vorba de exemplu de viziunea în care Ierusalimul este înconjurat de un zid asemănător cu o funie de măsurat, ce nu semnifică altceva decât protecţia pe care Dumnezeu o va oferi poporului în faţa tuturor vrăjmăşiilor vremii....Asa vad o parte din esenta articolului, scris de laicul Zaharia, in nota profetului!
Doamne Ajuta...si multumesc, pentru pledoarie...
Ștergereo interesanta analiza; va multumesc
RăspundețiȘtergereChiar acuma va citesc comentariile transmise de catre cititori. Sunt deosebite. Voi îndrăzni să-mi prezint și eu gândul bun pt așa un articol!
RăspundețiȘtergereastept ...nu va grabiti, sau si mai exact: "grabiti-va...incet!"
ȘtergereInteresantă această slujbă istorică, de duminică, cu adânci amprente sufletești pt teritoriile sfințite de o mănăstire, aproape uitată, din vremea lui Mihai Viteazu, teritorii și istorie murdărite de prezența vânătorească a unui oarecare șef de partid din această Sfântă ȚARĂ a Romaniei. Trecutul frumos al mănăstirei Plăviceni va rămâne în inimile celor ce au știut de ea, de istoria meleagurilor acestea și bineințeles de scrierile rămase în istoria literaturii române. Această scriere are caracter de pagină de letopiseț. Stimate cronicar al zilelor noastre, continuați să ne aduceți aminte de ce este frumos și important în viața noastră, de la începuturi și până acum!
RăspundețiȘtergereVa multumesc de aprecieri... si eu sper sa continui.
ȘtergereFoarte bun articol, viata, dar si paradoxul ei a facut ca acest articol, unul de colectie...sa prinda viata, exact in momentul in care unul ca Stolnici sa treaca la Domnul... cu acuzele de rigoare. Se pare ca i ceva dreptate, din moment ce si acesta a colaborat cu oaresce "sefi de post"-uri!Felicitari
RăspundețiȘtergereasa a fost sa fie...
Ștergerebine urmarit totul, in timp real, dar ca si o validare in timp, dar si pentru timpuri... nu numai acel Liviu a colaborat... de curand exista si un alt caz...Ghici care?! Fain si bun articol.Felicitarile mele.
RăspundețiȘtergeremultumesc, soarta a facut acest "aranjament" stelar!Multumesc de aprecieri.
ȘtergereSimptome tulburare bipolara
RăspundețiȘtergereScaderea interesului sau placerii.
Stare de tristete profunda.
Oboseala persistenta.
Inapetenta (lipsa poftei de mancare)
Pierdere neintentionata in greutate.
Tulburari de somn.
Dificultate de concentrare si de rationare.
Tendinte suicidare in faza depresiva majora.
Cand esti sef sublaternii zic ca esti bolnav ca-i pui la treaba , asa si cu tara asta daca unii vor sa faca ceva apar o m ultime sa spuna de sa se faca iar altii se supara ca trebuie sa munceasca .
Cred ca traim intr-o lume nesanatoasa si ce sa faci mai bine esti spectator privind la marea scena a lumii ce se intampla caci lumea isi merita soarta pe deplin.
ma bucur ca macar tu esti bine
ȘtergereNice articlee!
RăspundețiȘtergereunii asa scriu/zic ; altii din contra ... ase vedea cel mai de sus...comentariul.
ȘtergerePolițiștii se pensionează în puterea varstei și se pot implica pe mai departe ca pensionari în viata cetății, în scopul propășirii comunitatii ei se pot conjuga armonios în Hristos și în Biserica ! Hristos în mijlocul nostru !
RăspundețiȘtergereeste si va fi...
RăspundețiȘtergereŢăranul român şi lumea satului au fost în istoria literaturii noastre surse autentice de inspiraţie pentru operele literare. Înainte ca Lucian Blaga să exclame că „veșnicia s-a născut la sat”, dar și după aceea, pagini întregi de literatură română demonstrează că oamenii satului pot fi prototipuri pentru creaţia cultă. Desigur, ţăranii au fost ei înşişi făuritori de cultură, deşi nu au avut vreodată pretenţia de a rămâne înscrişi în vreo istorie.
RăspundețiȘtergereAceastă prezență a lumii săteşti în operele literare a fost sursa multor studii de istorie și critică literară, dar şi motiv de meditaţie în filosofia culturii. Chiar dacă atât realitățile sociale românești, cât și preferințele în alegerea subiectelor de scris şi a lecturilor s-au schimbat mult, lumea rurală ca temă pentru literatură provoacă şi astăzi la fel de multe întrebări. Ne putem întreba, de pildă, dacă, din 1990 încoace, locuitorul de la sat din zilele noastre mai poate fi un țăran autentic şi cât de ofertant poate fi ca personaj
corecte observatii
ȘtergereDa, frumoase randuri, ba chiar instructive. Imi permit a adauga si eu asta, ca un motto:
RăspundețiȘtergere„Suntem un popor pentru că am avut un altar”
Mitropolitul Nifon, în Senatul României, din 17 decembrie 1861.
Mai mult chiar, tot pe aceasta idee, azi conturata atat de fin, in acest text as mai adauga, cu permisiunea dvs si aceste aspecte:
„Ţăranul nostru român a fost acel sănătos rezervor de energie fizică şi sufletească”, cum l-a definit Miron Cristea, primul patriarh al României.
Sufletul ţăranului român poartă configuraţia satului natal, „sat aşezat înadins în jurul bisericii şi a cimitirului, adică în jurul lui Dumnezeu şi al morţilor” (înaintaşilor)... purtătorul matricei noastre..., cum remarca Lucian Blaga în Discursul de recepţie la Academia Română, de aceea afirma intuitiv în poezia Sufletul satului că „veşnicia s-a născut la sat”
Gagauz, gagauz ... dar foarte elaborat... Multumesc!
ȘtergereCorecte si bine sustinute opiniile, de pana acuma... dar pot sa adaug si eu, ceva? Iata ce: scriitorul francez Lucien Romier, care ne-a vizitat ţara în perioada interbelică, a rămas impresionat de ţinuta moral-spirituală, de demnitatea şi verticalitatea ţăranului nostru, concluzionând că „este singurul român adevărat, că e un amestec de daruri şi înclinaţii, care, de obicei, se exclud: e critic fără realism, liric fără misticism, ambiţios fără machiavelism, religios fără fanatism... Religia română este o religie a satului, după cum şi biserica română e biserica satului. Orice element religios sau moral, care nu izvorăşte din sat, vine de la străini. Afară de satul său, românul nu are viaţa morală decât ca o imitaţie precară. Din contră, în sat, ţăranul exprimă lirismul religios în forma cea mai spontană şi mai mişcătoare de suflet”
RăspundețiȘtergereda ...pare corect!
ȘtergereE si da,dar e si nu; iata si de ce.... Răspunsurile cele mai apropiate de adevăr le au criticii literari, noi putem doar constata din propriile cunoştinţe şi trăiri nemijlocite că lumea de la sat nu mai este deloc asemănătoare cu aceea din operele bine cunoscute ale autorilor consacraţi, precum Creangă, Slavici, Rebreanu, George Coşbuc , Zaharia Stancu, Marin Preda.
RăspundețiȘtergereAstăzi, bietul ţăran român nu seamănă nici măcar cu cel din poeziile pline de tâlc şi ironie ale lui Marin Sorescu din ciclul „La Lilieci” , sau cu țăranul din romanele lui Dinu Săraru. Satul românesc tradiţional a dispărut. Mai există ici-colo mici conclave de ruralitate arhaică, şi acelea întreţinute mai mult, de dragul unui asa zis turism şi nu întru totul autentice. Opinia mea...
Opinia trebuie respectata, mai ales ca ati venit cu oaresce argumente!
ȘtergereIn parte as putea fi de acord, de ce nu? Am insa, doar cateva mici observatii:
RăspundețiȘtergereNobleţea ţăranului român e o zestre ancestrală pe care o poartă ca pe un dar inegalabil în fiinţa lui spirituală, cum se exprima ţăranul genial plecat de la Hobiţa şi geniul sculpturii româneşti, Constantin Brâncuşi: „Ţăranii români ştiu de la mic până la mare ceea ce este bine şi ceea ce este rău. Tablele lor de valori sunt cuprinse în proverbele, în datinile şi în doctrinele străbunilor – ca şi în filosofia naturalităţii”. Iar iaici, cred ca este vorba de „Legea românească”, „legea noastră din bătrâni”, atât de veche încât niciodată nu s-a simţit nevoia de a fi scrisă. „Ea se identifică cu însuşi rădăcinile noastre, cu istoria de două ori milenară a neamului românesc. Ea este aceeaşi pe toate cuprinsurile Românismului. O purtăm în zestrea sângelui, aşa cum pântecul imens al Carpaţilor poartă în el comorile îmbelşugatului pământ românesc. Legea românească este unitatea organică a neamului. Poruncile ei ne-au făcut să stăm drepţi în furtuni ca şi în vremuri de seninătate. Legea românească este axioma existenţei noastre istorice, este punctul arhimedic al permanenţei noastre în acest colţ zbuciumat de lume. Dar, legea românească este şi legea lui Hristos, de aceea, ea apare ca suprema expresie a omeniei noastre!”
cam asa este...
Ștergeremda, as defini totul, sincer intr-o singura expresie: fiecare cu rostul lui bine știut
RăspundețiȘtergereasa si este...
ȘtergereCred ca iubirea de sat, de biserica din sat, ori de manastirea din jurul acestora, cum e cazul si celei de la Plaviceni e ca un zid, care s-a format de-a lungul timpului, a timpurilor. iata de ce, inclin a scrie ca... ataşamentul profund faţă de valorile creştine care s-au identificat cu fiinţa poporului român şi sunt imprimate în monumentele de artă şi arhitectură ale bisericilor şi mânăstirilor noastre, dar mai ales în sufletul românesc, în omenia lui; toate acestea i-au făcut pe mulţi scriitori străini să numească ţara noastră „Grădina Maicii Domnului”, pentru că multe flori creştine au răsărit în România, imitând pe Maica Domnulu
RăspundețiȘtergeremultumesc....
ȘtergereInteresant acest articol. Dincolo insa de unele, sau altele sa nu uitam si faptul ca, creştinismul la români s-a altoit pe un fond traco-dac. „Avem o moştenire tracă şi tracii au lăsat ceva în sufletul nostru – spunea N. Iorga – o credinţă entuziastă în dăinuirea vieţii dincolo de hotarele acesteia pe care o trăim, o sete de nemurire”.
RăspundețiȘtergere„Toate popoarele din jurul Daciei îşi cunosc data precisă când au devenit creştine. Numai poporul nostru n-o poate preciza, deoarece n-are certificat de botez. S-a născut creştin în mod spontan, natural, o dată cu formarea romanităţii sale. Noi suntem români fiindcă suntem creştini şi creştini fiindcă suntem români”.
De aceea, pentru noi „neamul şi ortodoxia sunt componentele originale ale substanţei româneşti. Printr-unul ne-am aşezat punctul arhimedic pe pământ, prin cealaltă ni s-a deschis Cerul cu luminile lui şi aşa ne-am menţinut locul sub soare ca ceea ce suntem şi nu ne-am renegat în mijlocul tuturor furtunilor prin care am străbătut”
asa este...
ȘtergereTOTUL E FOARTE INTERESANT SI DE ACEEA, CU RESPECTUL CUVENIT AM SA INCERC A MAI ADAUGA CEVA, CA SA VEDETI CU CE TREBUIE UMPLUT ACEL GOL... DINTRE DUMNEZEU SI SEFUL DE POST: „Biserica română este cea mai veche şi mai puternică temelie a statului, aceea în care s-a adăpostit şi păstrat veacuri de-a rândul conştiinţa naţională”. „Unitatea morală e unitate şi de credinţă, şi de limbă, şi de conştiinţă patriotică şi de teritoriu naţional; e fiecare din ele şi mai mult decât toate, căci numai ea le poate ţine laolaltă. Unitatea morală e sângele duhovnicesc al unui neam, inima lui nevăzută, nervul său inefabil, sufletul său etern”. „Legea strămoşească a fost legea tuturor românilor. De aceea, ea a constituit şi un factor de unitate naţională, de unitate între românii din Transilvania, Ţara Românească şi Moldova. Prin faptul că toţi românii aparţineau aceleaşi Biserici Ortodoxe, ei se simţeau una în credinţă, nu numai în limbă şi neam”. În acest context, afirmaţia pe care mitropolitul Nifon o făcea în Senatul României, la 17 decembrie 1866, e cât se poate de remarcabilă: „Avem o Patrie pentru că am avut un Altar”.
RăspundețiȘtergerefrumos....
ȘtergereObserv ca , foarte multi dintre cei care au postat fac referire mai curand , la satul lui Stancu, decat la cel a lui Preda. Insa iata si cateva argumente pro Preda.... Satul universal al lui Marin Preda
RăspundețiȘtergereArătând, la rândul lui, lumea unui sat tipic din Câmpia Română, în plin proces de schimbare a orânduirii sociale, când comunismul abia se instaurase în România, iar pământul încă mai era ceva fundamental pentru ţărani, Marin Preda ne-a dat capodopera sa, „Moromeţii”. El a arătat, de fapt, prefacerile caracteristice întregii lumi rurale din acea perioadă, prin venirea noului regim, în special, dar şi ca urmare a progresului tehnicii, în general. Ulterior, în rânduri de eseistică cu vădite influenţe de stânga, autorul justifică o parte din credinţele sale legate de lumea sătească: „Am descoperit caracterul universal al experienţei lumii ţărăneşti moderne. Valorile ei morale, complicate de religii, revoluţii, suprastructuri rafinate, erau mai adânci în intuiţia lor fundamentală decât neliniştea unui existenţialist, ţăranul fiind cu mult mai pozitiv. După el, existenţa lor este o datorie, după ce la început te-ai pomenit cu ea ca un dar. Nu-i o maladie mortală din moment ce un copil se poate naşte. În acelaşi timp, un bătrân poate muri. Nu este o blestemată chestiune insolubilă, ci o eternă întoarcere şi o senină perpetuare a fiinţei umane”.
Cei care vin nu fac decat sa aibe puterea a lua aminte la aceste realitati... articolul este bun, la o scara de la 1, la 10 as merge pe un 9. Nu de alta, dar 10 il are asigurat doar Dumnezeu.
da chiar asa...
ȘtergereSincer desi mic ca intindere, articolul acesta imi pare covarsitor prin aria de teme , de meditatie spre care te impinge. Nu cu forta pumnului, ci prin forta duhovniciei... adica: o mărturie indubitabilă a ataşamentului profund faţă de credinţa sau legea Bisericii străbune „stau gropile din piatră, făcute de genunchii aplecaţi în faţa icoanelor lui Hristos şi a Maicii Domnului din vechile noastre mânăstiri şi biserici, de câte lacrimi s-au vărsat şi câte nădejdi s-au ridicat spre cer în momente de grea cumpănă” din istoria zbuciumată a poporului nostru. Istoria noastră s-a identificat cu a lui Hristos şi a Calvarului. O mie de ani de năvăliri barbare, cinci sute de ani de jug turcesc, apoi habsburgic, apoi ţarist, iar de curând cincizeci de ani de „ciumă roşie”. E un adevărat miracol cum am rezistat.
RăspundețiȘtergereBisericuţele noastre mici şi modeste, nelipsite din toate aşezările noastre, din toate satele şi cătunele româneşti din cele mai vechi timpuri, au fost adevărate oaze de spiritualitate creştinească şi românească. Ele erau adevărate repere de credinţă pentru că lumea şi viaţa nu putea fi gândită, concepută atunci în afara credinţei şi a bisericii. Ele aveau un puternic rol de coagulare în societate, de păstrare şi identificare a comunităţilor mici şi de integrare şi raportare la comunitatea cea mare, care era poporul român. Chiar dacă unele comunităţi erau mai numeroase iar bisericuţa de lemn, mică şi neîncăpătoare denotă faptul că „nu era nevoie ca tot satul să încapă în clădirea bisericii, ci în sufletul bisericii, al comuniunii cu Dumnezeu”. La fel, conducătorul de suflete sau preotul „era «medic» de suflete şi de trupuri”, astfel că biserica sau comunitatea păstorită de el „s-a identificat cu etnia, cu românitatea”.
asa si este.
ȘtergereNu cred ca poate exista ceva mai frumos si mai inaltator decat o biserica, ori o manastire. Acuma ca s-a intamplat a fi aceasta asociere de timpuri, de fapte si de oameni centrate in mod direct pe lumi directe , ori indirect legate de politica ...asta e un alt aspect. Cunosc pe staretul de acolo, un "baiet moldovan" de mai mare isprava. Insa, asocierea dintre Liviu Dragnea si Mihai Viteazul nu cred ca ar trebui a o face noi, bietii muritori ci a lasa istoria a-si defini propriile sale coordonate. Felicitari pentru articol, pentru ideea usor trasnita lansata pe online.
RăspundețiȘtergeretrasnita? daca asa vi se pare...
ȘtergereSincer si fara de tagada, este chiar o incercare as zice eu unul resuita de a creiona un letopiset modern. Aici ai o mare "bila alba"; insa nu trebuie a uita, implicit a minimaliza si alte aspecte, cum ar fi: Darurile pe care Biserica le-a oferit credincioşilor în decursul veacurilor sunt multe, esenţiale şi indispensabile formării unei concepţii şi conduite sănătoase, luminate, optimiste cu perspectiva atât de natură religioasă, morală dar şi materială, organizatorică, socială, gospodărească, formând şi educând generaţii într-un mod echilibrat între verticalitatea spiritual-religioasă şi orizontalitatea temporar-pământească. Un dar special pe care l-a oferit Biserica au fost sfintele sărbători cu bucuriile şi frumuseţile lor care au înseninat, luminat şi înnobilat viaţa credincioşilor. În astfel de ocazii se coagula şi mai multe fraternitatea şi unitatea socială.Doamne Ajuta, la cat mai multe astfel de "letopisete moderne"!
RăspundețiȘtergereFactorul cel mai important care a pus în mişcare viaţa şi activitatea bisericii a fost preotul, trimisul lui Dumnezeu prin succesiune neîntreruptă de la Hristos prin apostoli şi urmaşii acestora, ierarhia legitimă. „Secole îndelungate, când noi românii transilvăneni, nu aveam nici voievozi, nici dascăli, nici nobili, el, preotul Bisericii lui Hristos, ne-a fost de toate: şi îndrumător, şi părinte, şi învăţător, şi mângâietor. El niciodată nu ne-a părăsit. S-a născut dintre noi, a crescut şi a trăit cu noi. A gustat împreună cu noi bucuriile şi necazurile”. Prin el L-am avut pe Fiul lui Dumnezeu întrupat în mijlocul nostru, îndeosebi prin Sfânta Liturghie, slujba prin excelenţă sau inima creştinismului, care ne picură dulceaţa şi bucuria în suflete şi ni-l actualizează pe Hristos cel crucificat şi înviat, Mântuitorul întregului neam omenesc
cu smerenie sincera ...va multumesc
ȘtergereUite, Luca, sau cum te-ai chema cum vad eu acea intalnire dintre obstea aceea..condusa de staret si acel om, suflet chinuit, reprzentat de catre acel sef de post... Bisericuţele noastre au fost în vremurile de demult adevărate şcoli, sau, am putea spune „universităţi rurale” unde ţăranii, poporul dreptcredincios, erau iniţiaţi în principiile de bază ale vieţii şi existenţei autentice, în sentimentul binelui şi frumosului, al dreptăţii, fraternităţii şi adevărului. Aici oamenii au fost luminaţi de a fi vrednici cetăţeni ai pământului dar şi ai cerului. Aici s-au condamnat păcatele, viciile, nedreptăţile, abuzurile.
RăspundețiȘtergerePentru cine scrie Luca ma numesc... in rest nu am de ce a va contra(si) zice.Doar, va multumesc
ȘtergereAm dedus, poate ma insel, poate ca nu...dar am dedus ca acolo toate acestea au fost "marturisite" la o agapa... una frateasca. Insa, atentie mare caci de-a lungul timpului , astea au fost "Darurile" pe care Biserica le-a oferit credincioşilor în decursul veacurilor. Ele sunt multe, esenţiale şi indispensabile formării unei concepţii şi conduite sănătoase, luminate, optimiste cu perspectiva atât de natură religioasă, morală dar şi materială, organizatorică, socială, gospodăreascăNumai asa s-a putut forma şi educa generaţiile, într-un mod echilibrat: între verticalitatea spiritual-religioasă şi orizontalitatea temporar-pământească. Un dar special pe care l-a oferit Biserica au fost sfintele sărbători cu bucuriile şi frumuseţile lor care au înseninat, luminat şi înnobilat viaţa credincioşilor. În astfel de ocazii se coagulau şi mai mult, ideile de fraternitate şi unitate socială.Multumesc mult... Amin!
RăspundețiȘtergereCu siguranta ca , la un astfel de eveniment. In rest de acord cu "teoria" dvs... Amin, la randul meu.
ȘtergereDa este intr-adevar bine "inchegat", a prins crusta... te imbie a fala mai multe, nimic de obiectat. Dar as vrea sa tzi cont si de aceste aparent neimportante aspecte:
RăspundețiȘtergereBiserica prin păstorii ei sufleteşti a fost prezentă la cele mai însemnate acte şi evenimente din viaţa satului şi a ţăranului de la naştere şi până la mormânt, înviorând şi înnobilând traiul şi activitatea lui. Ea ne-a păstrat fiinţa, ne-a cultivat omenia, ea şi-a ocrotit credincioşii ei precum ocroteşte cloşca puii de păsările răpitoare ori de alte pericole.
Religia creştină, prin Biserica întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos prin jertfa de pe Cruce şi Învierea Sa, răspândită în întreaga lume de a-L reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, „este crezul ordinei, cultul ordinei şi morala ordinei în lume”. Ea a pus ordine morală în gândurile, în concepţiile şi în conduita poporului nostru, îndeosebi a ţăranilor, aşa cum Dumnezeu a pus ordine şi lege în haos prin creaţie, făcând din el cosmos, adică armonie, frumuseţe şi echilibru...
Asta si am incercat a creiona, Biserica ca un Cosmos care a unit si ocrotit credinciosii, cum bine ati punctat. Doamne Ajuta
ȘtergereDA DE MULTE AI SCRIS, DAR NU AI ACCENTUAT IDEEA TARANULUI NOU, MODERN. Uite mesajul meu, care cred ca ar trebui lasat...
RăspundețiȘtergere"Măria Ta, Cinstite Ţăran Român, unde a păşit opinca ta, ai încrustat în glia străbună tărie, statornicie, cinste şi omenie, ai imprimat în aceste locuri o zestre de mare preţ: sufletul tău curat, sfinţit şi binecuvântat de legea românească, care te-a făcut neaoş şi nepieritor! Oare fi-vom vrednici, cel puţin, să-ţi păstrăm amintirea neclintită şi nepătată, măcar ca o icoană înveşnicită?! Iubite şi sfinte reprezentant şi exponent al vieţii şi neamului meu, unde să te aşez, cum să te preţuiesc mai bine şi mai frumos, decât să te întronez în adâncul curat şi nepângărit al sufletului meu, ce curge neostoit din neam în neam, pentru că ne-ai păstrat şi transmis până azi odorul cel mai de preţ, credinţa şi omenia străbună. De aceea, primeşte astăzi de la noi, nevrednicii tăi urmaşi, un gând senin de înaltă şi profundă recunoştinţă şi preţuire! Fii lăudat şi-n veci binecuvântat!" Amin
Nu am dorit a atinge acest aspect... dar nici nu ma dezic de acesta. De aceea voi lasa acest mesaj . Multumesc
ȘtergereDincolo de anecdotica acestui articol iata si o observatie care-mi vine din suflet: "importanţa şi valoarea Bisericii Ortodoxe în viaţa şi istoria poporului român cu exprimarea celui mai competent şi mai legitim exponent patriot, reprezentant al geniului literaturii române, a marelui Eminescu care a definit-o cu epitetul cel mai frumos şi îndreptăţit, că „este mama neamului românesc”. Multumesc si zile senine
RăspundețiȘtergereAci, cred ca multe cuvinte ar deveni de prisos. Doamne Ajuta
ȘtergereImi placu ca am putut vedea si citi cum lucruri aparent serioase, aparent grave au fost tratate intr-o nota fireasca , cu un umor fin... tipic taranului de campie...Felicitari
RăspundețiȘtergeremultumesc
ȘtergereOamenii, adeseori fara sa stie sunt oglinda propriului lor suflet... asa si aici. imi placu ce vazui, dar si ce citisi.
RăspundețiȘtergerecu multumiri.
ȘtergereFericirea si linistea de zi, cu zi... intelepciunea oamenilor... sta aninata adeseori, in mutenia fortata a padurilor de campie. Pentru cunoscatori
RăspundețiȘtergerese prea poate....
ȘtergereBine scris... iata , rezumat ceea ce ar trebui dedus...Cuvintele nu-mi apartin mie: "Dragostea pentru omenire este chiar cu totul de neimaginat, de neînțeles, este imposibilă, dacă nu este însoțită de credința în sufletul omenesc. Iar cei care, dupa ce i-au răpit omului credința în nemurirea sa, vor s-o înlocuiască, drept scop suprem al vieții, cu “dragostea față de omenire” aceștia, zic eu, atentează la propria lor persoană, căci, în locul dragostei de omenire, sădesc în inima celui ce și-a pierdut credința doar germenele urii pentru omenire."
RăspundețiȘtergereFeodor M. Dostoievski
1821 - 1881
nimic de adaugat
ȘtergereE tare bine a ne gandi si la aceste adevaruri...
RăspundețiȘtergere"Porunca iubirii e porunca cea mai mare, de aceea insistă Mântuitorul. Deci e o întrebare justificată; să ne-o punem toţi: „Iubesc sau nu iubesc?”, că e poruncă, dragă! Să nu credeţi că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Şi noi avem privilegiul că suntem creştini. Şi atunci sigur că nu o să-l urmăm pe Tutankhamon sau pe Budha. Noi Îl urmăm pe Hristos. Băgaţi de seamă, iubirea e criteriu de Judecată!"
Părintele Arsenie Papacioc
Usor fortat exemplul, dar esenta citatului este in parte corect...
ȘtergereCitind toate aceste randuri, incarcate de IUBIRE am inteles cat de actuala este si aceasta PILDA duhovniceasca, pe care am auzit-o la Frasinei, intaia-as data: ”FĂRĂ ISPITE, SUFLETELE CURATE NU SUNT CUNOSCUTE...”
RăspundețiȘtergereSe prea poate...Va multumesc foarte!
ȘtergereDa corecte opinii, interesante ideei.Chiar stau in aceeasi lumina a gandirii mele: "Cel mai important act filantropic este de a-i vorbi de bine pe semenii noștri." Maica Gavrilia Papaiannis. Amin
RăspundețiȘtergereInteresant citat, opinie asisderea
ȘtergereFrumoase randuri, se vede ca iubesti acele locuri... dar nu uita si cuvintele Sfântului Iosif Isihastul... " "Fara ispite cuvintele frumoase nu sunt cunoscute, virtuteatea nu se arata, iar rabdarea nu se distinge". Insa, randurile acestea m-au facut a ma gandi si mai atent, cu mai multa luare aminte la cuvintele parintelui Ieronim din Eghina:"Vrei să iubești oamenii? Iubește-l pe Hristos și vei vedea cât îi vei iubi pe oameni, chiar dacă nu vrei. Dragostea care vine din dragostea lui Hristos este dragoste puternică și veritabilă. Iubește-l pe Hristos!"...
RăspundețiȘtergeree mult spus ca iubesc acele locuri....
ȘtergereInteresant... foarte, bravo dragule. Salutari din Cervenia!
RăspundețiȘtergerecum mai este viata acolo?!
ȘtergereMultumesc..sincer!
ȘtergereExcelent articol... buna publicitate... nimic altceva de zis, ori de adaugat!
RăspundețiȘtergere"Daca toate acestea fi vor...invatate"; restul....
RăspundețiȘtergereExcelent... in cuvinete putine, simple... se spun lucruri impoartante!
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta, dar zici bine, pe alocuri cu un umor usor sarcastic... intr-un limbaj aparent banal, dar atat de "initiatic"! Felicitari...
RăspundețiȘtergereAlese cuvinte... desi nu am ajuns acolo, fizic, randurile tale m-au "aruncat" acolo. O data cu timpurile, dar si cu anotimpurile.Pentru asta iti multumesc.
RăspundețiȘtergereExtrem de educativ.
RăspundețiȘtergereCu noi este Dumnezeu...🙏🙏🙏😇😇😇
RăspundețiȘtergereUn materiale interessante, mi ricorda Napoli e il suo mondo... Complimenti sinceri!
RăspundețiȘtergereაქ, საქართველოში, მართლმადიდებლობას საპატიო ადგილი უკავია... მდიდრებიც რომ არ ვიყოთ, როგორც ადრე, რწმენის მღელვარება არ „შრება“! ქრისტე ყველას გულში... (Tranlate: ak, sakartveloshi, martlmadideblobas sap’at’io adgili uk’avia... mdidrebits rom ar viq’ot, rogorts adre, rts’menis mghelvareba ar „shreba“! krist’e q’velas gulshi...)
RăspundețiȘtergereΟ Χριστός είναι παντού, η ιστορία μου φαίνεται με πολύ αλάτι...αλλά κυρίως πιπέρι! Χριστός δόξα!(O Christós eínai pantoú, i istoría mou faínetai me polý aláti...allá kyríos pipéri! Christós dóxa!)
RăspundețiȘtergereExcelenta compunerea, subiectul, mai rar!!!!!
RăspundețiȘtergerefoarte bun... si tema dar si articolul!
RăspundețiȘtergereTEXT ORIGINAL...DESPRE O LUME MAI PUTIN CUNOSCUTA!
RăspundețiȘtergereIn marea majoritate a cazurilor asta a fost si ideea dupa care s-or condus obstile. Doamne ajuta
RăspundețiȘtergereInstructiv text... original, chiar as afirma!
RăspundețiȘtergerefff bun, o realitate imediata. Te uita si ala din Vaslui... la ce folosesc ei acele locatii?! De aceea si seful de post are un asa de mare "ROMANTISM"!!! Bravoo, cine stie a citi, printre randuri te va aprecia.
RăspundețiȘtergereFelicitari... text care "doare" prin acuitatea ideii de realism crud, unul la fir de padure. Bravos natiune, asa iti trebuie.
RăspundețiȘtergereCeea ce mai era de demonstrat...QED
RăspundețiȘtergereinteresant subiect, bine delimitat si sustinut
RăspundețiȘtergereinteresant subiect, mai interesante comentariile
RăspundețiȘtergereFoarte bun materialul. L-am citit si recitit
RăspundețiȘtergereExceptionale randuri... te felicit!
RăspundețiȘtergerefoarte bun material
RăspundețiȘtergerefrumoasa scriere... bravos natiune
RăspundețiȘtergereStaretul acela e un individ fals... e mult de povestit, dar textul e unul aparte. Cunosc imprejurimile
RăspundețiȘtergereDa bine scris... dar o vb din batrani mai zice ca... "omul sfinteste locul..."
RăspundețiȘtergereBuna poveste... ciudati locuitori. Dar, asta e Romania: multi turisti, putini vietuitori. Duminica linistita
RăspundețiȘtergereda..da. Tinutul unde nebunii conduc, iar hotii devin regi. Nu degeaba si grija acelui meletean, pentru unul ca Dragnea!
RăspundețiȘtergereFudulia si prostia la ea...ACASA!!!
RăspundețiȘtergereoare de ce nu ma mai mira nimica? Dar, absolut nimicuta....
RăspundețiȘtergereda...da. acolo toate par cu fundul in sus... si "oaiele", pana la pamant!
RăspundețiȘtergereNu e rea scrierea aceasta. Multe comentarii. Cel mai mult si mai interesant este faptul ca te face partas la acea intalnire. Si limbajul autorului este precum al oamenilor de acolo. In opinia mea e ceva intre Preda si Stancu. Mai rar asa ceva, ca si stil. Felicitari
RăspundețiȘtergereLumea asta, in care traim, de obuna bucata de timp... e in fapt un carusel al nebunilor... ceva rar, ceva tragic, dar din cand in cand apar si pete de culoare ca asta. Felicitari autorului.
RăspundețiȘtergereCorecte observatii.. dialog fain, spumos.Felicitari
RăspundețiȘtergereCat adevar zace in aceste randuri, pe un areal tipic militienesc... Imi aduce aminte, in egala masura si de Dragnea... generalul caporal, dar si de Maromete... ala de batea cu bulanul. Felicitari pentru senzatiile daruite.
RăspundețiȘtergereUn amic de al meu, din facultate imi zicea adeseori asa: "lumea-i mica, numai eu sunt mare. D aia nu ma plictisesc nicio data'. Felicitari, ai reusit a-mi transmite starea asta.
RăspundețiȘtergereAm citit, cu plăcere, articolul tău inspirat de un spațiu plin de istorie unde se află Mănăstirea Plaviceni. Articolele tale, pe care le consider articole de colecție, întotdeauna inspiră cititorii să posteze comentarii deosebite, pline de date importante de istorie, cultură și spiritualitate. Șeful de Post, nea Petrache, este omul, ca fiecare dintre noi ce avem acest sentiment, ce se găsește în legătură directă cu Dumnezeu,prin sufletul ce-i sălășluiește în trup. Continuă să scrii, căci tot ce faci are ecou și solicită atenție!
RăspundețiȘtergere