luni, 1 ianuarie 2018

ROMANIA SFĂRȘITULUI DE ISTORIE

LA MULTI ANI... SE DUSE ȘI 2017! GREU PENTRU MINE, DAR ȘI PENTRU RESTUL... SE DUSE LA DOMNUL ȘI TAICA... FATIDIC, AU BA... DAR SE DUSE... EXACT ÎN ACEEAȘI ZI CAND LA 1882 SE NĂȘTEA LAPITEȘTI UNICUL... UNICUL MAREȘAL! 14 IUNIE, DE ATUNCI, ADEVĂRURILE ASCUNSE AU ÎNCEPUT A IEȘI LA SUPRAFAȚĂ... DRAGII MEI DUȘMANI, PRIETENI, FRAȚI. SURORI, FIICE, SAU ORICE ALTFEL DE NEAMURI... PERMITEȚI-MI AZI O SINGURĂ MARE BUCURIE, DAR ȘI NEBUNIE! LĂSSTI-MI BUCURIA DE A POSTA UN ARTICIL DE SFĂRȘIT DE AN... PENTRU EL, PENTRU AL MEU TAICĂ...MĂCAR ATĂT MAI ÎNVĂȚAT: SĂ NU-MI FIE FRICĂ! RĂNDURILE MELE SE VOR NUMI, DACĂ ÎMI VA FI PERMIS... SE VA NUMI... AȘA: NĂSCUT PENTRU A FI TRĂDAT
Unii oameni se nasc pentru a fi trădători. Trădează din fragedă pruncie, apoi fac din trădare un mod de viaţă, o meserie şi îşi construiesc averi de pe urma trădării. Ba mai mult, capătă şi stele de pe urma trădării. Apoi ajung vicepremieri după ce trădează iarăşi. După fiecare trădare a căpătat câte ceva şi dacă îl întrebi cum şi-a câştigat stelele dă din umerii înstelaţi şi te pune să îl întrebi pe cel care l-a avansat. Nu mai spun cine e persoana, abia am mâncat şi nu vreau să schimb tastatura. 
Alţii aflaţi exact la capătul celălalt al standardelor, născuţi să se acopere de glorie, să îşi asume riscuri, să îşi rişte viaţa şi să se sacrifice în numele onoarei şi a demnităţii, au avut toată cariera parte numai de trădări ale altora la adresa lor. Dacă îi urmărim cariera şi soarta nu se poate să nu sesizăm că omul care nu a ştiut ce e aia trădare, a pierdut totul din cauza ei. Şi pentru ca nici odihna să nu îi fie liniştită, este trădat şi după moarte. Mareşalul. Oricine a trăit şi a citit cât de cât istoria ştie că România a avut 5 mareşali onorifici şi unul singur activ, inconfundabil , care îşi merită cu prisosinţă acest nume. I se poate spune UNICUL, pentru că rar se poate găsi atâta onoare, simt al datoriei, corectitudine, patriotism, putere de muncă, loialitate, dragoste faţă de ţară, devotament şi spirit de sacrificiu ca în cazul veşnic trădatului ION ANTONESCU.
  • Când în vara lui 1919 după campania de eliberare a Transilvaniei l-a decorat cu „Crucea Mihai Viteazu” nu orice Cruce ci chiar cea pe care o avea pe pieptul său, Regele Ferdinand spunea: „Antonescu, nimeni altul nu poate şti mai bine decât regele tău marile servicii pe care le-ai adus ţării în acest război. Ai fost nedreptăţit până acuma nerecunoscându-ţi-se aceste merite în mod public. Pentru a repara această nedreptate, uite, îţi confer ordinul Mihai Viteazu clasa a III-a dându-ţi chiar decoraţia mea!”Când vorbea de nedreptate, Ferdinand se referea la cele 6 luni cât Antonescu fusese mazilit de la direcţia Operaţii a Marelui Cartier General , la cererea germanilor pe care îi învinsese în operaţiile din Moldova. Asta fusese prima trădare pe care o suferea Antonescu din partea celor care ar fi trebuit să îi facă statuie cât se afla încă în viaţă. Şi era abia Locotenent colonel.
  • În 4 Septembrie 1940, Regele Carol al II-lea după ce şefii partidelor istorice Brătianu şi Maniu refuzaseră să conducă ţara speriaţi de situaţia gravă în care ajunsese, îl cheamă pe Antonescu din exilul unde fusese trimis la Bistriţa pentru sfidare la adresa Elenei Lupescu şi îi spune:” Antonescu, îţi dau conducerea ţării pe mână. În nimeni altul nu am încredere decât în tine. Nu poţi refuza deoarece tu eşti un patriot.” Interesante cuvinte adresate de Rege celui pe care şi el îl trădase luându-i comanda Armatei după ce fusese comandant al Şcolii Superioare de Război, actuala Universitate de Naţională de Apărare . A doua trădare.
  • Când a luat conducerea ţării Antonescu şi-a fixat nişte obiective pentru scoaterea ţării din criză. Pe măsură ce le îndeplinea îi contactă pe cei doi mari oameni politici care refuzaseră preluarea ţării, oferindu-le conducerea ţării. Aşa s-a întâmplat şi după înfrângerea Rebeliunii Legionare când le-a oferit celor doi puterea. I s-a părut un moment potrivit, considerând că misiunea lui s-a terminat. De fiecare dată a fost refuzat. Apoi deja din 1941, după angajarea trupelor pe frontul de pe Don Antonescu spunând suitei sale:„Germania a pierdut războiul, trebuie să ne îngrijim să nu îl pierdem pe al nostru” a început să caute soluţii pentru scoaterea ţării din coaliţia cu Germania. Mai târziu deja a făcut paşi în acest sens. Asta însă nu trebuie considerată o trădare din partea sa. Încă din primele discuţii cu Hitler, Mareşalul îi spusese: „merg alături de forţele Axei deoarece interesele vitale ale neamului românesc mi-o cer şi atâta vreme cât interesele vor coincide, rezervându-mi dreptul ca atunci când nu vor mai coincide, să-mi urmez propriul interes…” Interesul lui a fost reîntregirea neamului. A DUS TRATATIVE ATÂT CU Ruşii cât şi cu aliaţii pentru scoaterea României din război dând totodată liber opoziţiei să facă acelaşi lucru, acceptând în înţelepciunea şi patriotismul său ideea că poate opoziţia are mai multe şanse. Când siguranţa îi raportează că în casele lui Brătianu şi Maniu se află staţii de radio, Antonescu spune pune rezoluţia: „să fie lăsaţi în pace. Politica unei ţări nu trebuie pusă pe o singură mână, deoarece aceasta poate greşi. O altă mână va trebui să fie gata de a prelua şi a aduce la bun sfârşit!” Se mai îndoieşte cineva de nobleţea gândurilor sale şi clarviziunea actului politic, patriotismul şi spiritul de sacrificiu? Din aceste cuvinte au de învăţat şi actualii conducători aşezaţi la conducerea ţării, cei care vor fiecare să conducă autocrat fără a avea însă nici priceperea, nici bunul simţ, nici gândurile Mareşalului, ba sunt exact opusul lui. Când este interpelat de Hitler cu privire la activităţile diplomaţiei româneşti din 1943 de apropiere de forţele Antantei, Antonescu nici nu se ascunde, nici nu minte, nici nu dă vina pe altcineva, ci răspunde direct:” Cunosc mein Führer activitatea întreprinsă de ministerul meu de externe şi o aprob, deoarece găsesc că nu este inutil ca, în timp ce luptele se desfăşoară pe frontul militar, să fie întinse punţi de înţelegere către adversar în cazul în care situaţia generală ar cere-o.”Ei bine, onoarea şi principiile au făcut din el un abonat la trădare. Opoziţia nu a jucat fair play, l-a sabotat în permanenţă şi în toate discuţiile purtate cu aliaţii l-au prezentat drept omul lui Hitler, marioneta lui, omul de paie, satrapul, omul cu care nu te poţi înţelege, tocmai pentru a-i micşora sau anula şansele de a ajunge la înţelegere cu aliaţii, oferindu-l pe el drept trofeu. Au pus mai sus propriile interesele, invidia şi orgoliul personal decât adevărul şi interesul naţional. A treia trădare.
  •  În încercările sale de a scoate ţara din coaliţia cu Germania, Antonescu a încercat toate uşile. Fidel educaţiei sale dar şi convingerilor progresiste, a încercat iniţial cu Apusul fără a neglija însă realitatea puterii şi intereselor ruseşti mult mai aproape de România. A informat pe toţi şi a cerut acordul unui armistiţiu separat cu Rusia pentru a putea apoi lupta împotriva nemţilor şi a înainta spre apus cot la cot. Dintre toţi cei cu care a dus tratative, cel mai înverşunat acestui plan a fost Roosvelt care nu voia ca ruşii să ajungă înaintea lor la Berlin din motive atât de orgoliu cât şi de a pune mâna pe secretele, armele, tehnologia şi oamenii de ştiinţă germani. Aşa că au tergiversat cât au putut aceste discuţii, nu au dat undă verde încheierii unui armistiţiu cu ruşii care ar fi scurtat războiul cu mai mult de un an şi ar fi dus şi la evitarea pierderilor a sute de mii de victime că să nu mai spun de evitarea distrugerii Hiroshimei. Numai că SUA avea alte interese, puţin diferite de ale lui Antonescu, aşa că au împiedicat cât au putut înţelegerea dintre Antonescu şi ruşi, iar Antonescu fidel convingerilor sale, fair play-ului şi încrederii în valorile occidentale, nu a forţat nota. A patra trădare.
  •  De fapt până şi ruşii, adversarii cei mai mari ai lui Antonescu, îi recunoşteau valoarea. Când în 1943 s-au declanşat negocierile de la Stockholm dintre mareşal şi ruşi, opoziţia încerca să ea să să ajungă la o înţelegere. Ruşii le-au răspuns: „Moscova preferă să trateze încheierea armistiţiului cu guvernul Mareşalului Antonescu, singura forţă politică care poate garanta bună desfăşurare a tratativelor” Şi asta o spuneau ruşii în condiţiile în care cererile lui Antonescu erau mult mai pretenţioase şi mai dezavantajoase pentru Ruşi, dar pe ei nu îi interesa ce promiteau sau cereau unii sau alţii ci cât de credibili erau. De aceea au preferat un duşman corect, unui prieten mincinos. De fapt Ruşii l-ar fi preferat pe Antonescu chiar şi înaintea prietenilor comunişti ai lui Bodnăraş. Când Pătrăşcanu s-a dus să semneze armistiţiul pe 12 Septembrie 1944, întrebând de ce condiţiile impuse lor erau mai grele decât cele convenite iniţial cu Antonescu Molotov răspunde direct:”Antonescu reprezenta România, iar voi nu reprezentaţi pe nimeni”. Acest răspuns l-au primit fraţii comunişti trimişi de REGELE MIHAI. Orice alt comentariu este de prisos. Numai că din nou Antonescu a fost trădat pentru a nu putea fi el cel care să semneze armistiţiul. Dacă în politicieni nu avea încredere prea mare dar îi acceptă ca pe o prezenţi necesară şi firească, Mareşalului avea încredere aproape oarbă în militari. Nu putea concepe că un militar să trădeze sau să îl trădeze pe el, cel care nu cunoştea trădarea decât când o simţea pe propria piele, dar nici atunci nu voia să o vadă. De fapt încrederea oarbă pe care o avea în armată şi corpul de cadre, a exprimat-o clar într-o discuţie avută cu Guderian după atentatul din vara lui 1944 împotriva lui Hitler : “la noi în armată ar fi de neconceput o asemenea acţiune infamă. Eu pot dormi liniştit cu capul pe genunchii generalilor mei”. Iluzie deşartă. O parte din generalii lui i-au pierdut capul a. a cum şi al lui Mihai Viteazu căzuse tot pe genunchii unor generali. La începutul verii 1944 serviciul secret îi raportase unele activităţi suspecte şi fluctuaţii de persoane la palat, atât ziua cât şi noaptea. Mareşalul a dat ordin să se urmărească şi să fie informat. După ceva timp, este informat de şeful serviciului că la palat se pune la cale o acţiune secretă

  • A cincea trădare.
– “bine, dar în capul lor cine este – întreabă Antonescu

– Domnul general Sănătescu – i se răspunde.
– Dacă este el, în capul lor, nu poate fi nimic serios. În orice caz, urmăriţi şi ţineţi-mă la curent. ” Serviciile secrete au urmărit, dar nu au mai raportat. Întraseră şi ele în joc. 
  • Frontul din Moldova era un front bine apărat şi Ruşilor le-ar fi trebuit încă mult timp pentru a-l trece. Antonescu, care luptase şi în primul război pe frontal moldovean apărând aceleaşi obiective şi puncte strategice, era conştient de puterea liniei de apărare. Ştia că ruşii nu pot trece pe acolo atâta vreme cât armata va lupta, deci nu îşi făcea probleme că ar intra ruşii în ţară şi l-ar lua prin surprindere. Ceea ce nu ştia el era că se vor găsi trădători în cadrul armatei care vor face alte jocuri şi vor ceda frontul. Nu s-a prea vorbit pe nicăieri despre marea trădare de la Iaşi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armată Mihai Racoviţa, săvârşită în strânsa legătură cu Casa Regală şi cu Partidul Comunist. Actualul preşedinte când a vorbit despre trădarea lui Mihai, la asta s-a referit, numai că nu a explicat în ce constă trădarea. Responsabili de acest act sunt Casa Regală, Generalul Sănătescu, Generalul Aldea, comuniştii lui Bodnăraş şi Pătrăşcanu şi cei menţionaţi mai sus. Ei au cedat frontul şi au dat posibilitatea armatelor ruseşti să intre în Moldova şi apoi în ţară. Asta în condiţiile în care pe de o parte discuţiile lui Antonescu pentru încheierea unui armistiţiu cu ruşii erau nu numai avansate ci aproape de finalizare, pentru că în numai trei zile soseşte acordul ruşilor, pe de altă parte, trupele ruseşti au intrat în ţară ca inamici, nu că aliaţi cum ar fi intrat dacă se semna armistiţiul şi astfel s-ar fi evitat prizonieratul a sute de mii de ostaşi români. A şasea trădare.
  •  După cum se ştie, la 23 August 1944 Antonescu a fost chemat la Palat de rege. Ceea ce nu se ştie este că el aştepta să meargă la palat dar nu înainte de a primi răspunsul de la Stockholm unde se negocia armistiţiul cu ruşii. Ceea ce iarăşi nu se ştie este că răspunsul venise, era favorabil, numai că nu ăi mai fusese înmânat lui, ci regelui iar acesta nu i l-a arătat şi nici nu a pomenit de el în întâlnirea pe care au avut-o, deşi practice rezolva problema ieşirii din război în condiţii mult mai avantajoase pentru România. Numai că regale nu voia că meritul să îi revină lui Antonescu, voia să fie el cel care “a salvat ţara”. S-a văzut cum a salvat-o. De fapt intenţiile şi gândurile sale au fost clar exprimate de însuşi Mihai, într-o discuţie cu G Brătianu: „Dacă îl lăsăm pe Antonescu să facă singur armistiţiul, ne va ţine sub papuc” A şaptea trădare. Şi la această trădare s-a referit Băsescu, nu îl simpatizez dar dacă are dreptate, are dreptate.
  • Dar Mareşalul nu a fost trădat numai în ţară ci şi în afară, de proprii săi miniştri. Trimis la Stockholm pentru negocierile cu ruşii, Gheorghe Duca se lăuda la bătrâneţe cu misiunea pe care i-a dat-o regale de a sabota negocierile lui Antonescu. A opta trădare.
  • Chemat la palat, Mareşalul este convins că acolo va discuta ieşirea din războiul împotriva Aliaţilor şi era bucuros şi convins că vor ajunge la aceeaşi concluzie pentru că normal ar fi trebuit să aibă aceleaşi interese. Pe când se urca în maşina ce urma să îl ducă la palat, colonelul Davidescu vine la el şi ăi spune suficient de tare, să audă şi alţii de lângă ei: “Domnule Mareşal, nu găsiţi că garda care vă însoţeşte (doi ofiţeri de jandarmi şi 6 subofiţeri în două turisme) este insuficientă? Vă rog să ordonaţi să trimit întăriri.” – “Nu e nevoie, Davidescule- răspunde Mareşalul plin de încredere – E de ajuns şi aşa, doar merg la Casa Regală.” Asta arată atât credinţa lui că Regele urmăreşte binele ţării şi deci nu are de ce se teme atâta vreme cât sunt de aceeaşi parte a baricadei, cât şi respectul pentru Casa Regală pe care nu o vedea capabilă de trădare ca instituţie. Din păcate s-a înşelat. A noua trădare.
  •  Despre momentul arestării sale se mai ştie câte ceva. Fie din manualele de istorie fabricate de comuniştii care se lăudau că au scăpat ţara de dictatura lui Antonescu, fie din filmul recent decedatului Sergiu Nicolaescu. Ceea ce nu se ştie este că totuşi I se promisese că nu va fi predat ruşilor dar a fost trimis la “reciclare un an şi jumătate”. A 10-a trădare. Pentru cei care îl învinuiesc că a pus ţara la cheremul lui Hitler, amintesc două lucruri: primul este declaraţia făcută de Antonescu chiar înainte de a prelua funcţia de şef al statului, când era în discuţie doar idea colaborării cu nemţii “Generalul Antonescu nu poate semna nici o politică în alb privind bogăţiile ţării. Totul se va fixa pe baza unui schimb reciproc de valori egale”. Al doilea lucru este chiar dovada faptului că s-a ţinut de cuvânt: Germania are o datorie istorică faţă de România, datorie neonorată exact de pe acea vreme ca urmare a contractelor semnate de Antonescu cu Hitler. Ei bine, paradoxul este că Antonescu a putut semna aceste hârtii de pe picior de egalitate cu Dictatorul Lumii, dar actualul guvern sau preşedinte nu poate nici măcar să pună în discuţie recuperarea datoriei, cu un cancelar care se declară prieten şi democrat. Cine este trădătorul în acest caz, cine este dictatorul?
  •  La întoarcerea în ţară este judecat condamnat la moarte şi executat. Ruşii nu au făcut-o deşi le provocase pierderi imense. Au făcut-o conaţionalii săi. A 11-a trădare.
  •  Ai spune că odată cu moartea sa s-a închis ciclul trădărilor, dar nu e aşa. Neamul românesc continuă seria trădărilor. După moartea sa, o perioadă era interzis să pronunţi chiar şi numele său. Apoi încet încet se mai fac concesii, se mai dă liber la documente, profesorii prin liceele şi şcolile militare fie întrebaţi de elevi fie din conştiinţă şi respect faţă de el şi de istorie mai aţâţă jarul încă nestins al conştiinţei de neam. Ceea ce nu au făcut însă comuniştii oricât de barbari au fost, au făcut cei care au venit după ei. Comuniştii l-au scos din cărţile de istorie, dar nu şi din conştiinţa neamului. I-au şters poza, dar nu au murdărit-o, l-au demitizat dar nu l-au satanizat. Ceea ce au făcut însă cei care au venit după ei la îndemnul “prietenilor” cu bani depăşeşte toate trădările de până acuma. Pentru că anti românii cu mască de Hallowen şi sticle de Coca Cola la îndemnul unor Ştruli au considerat că românii nu trebuie să aibă eroi şi noţiunea onoarei şi demnităţii trebuie să dispară din conştiinţa lor. Antonescu a fost declarat criminal de război şi condamnat pentru crime împotriva umanităţii. Iar prin ordonanţa de urgenţă nr 31 din 2002, se interzice expunerea tablourilor sau statuilor lui Antonescu, în numele “interzicerii promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii,” A 12-a trădare. Curios este că în vreme ce Antonescu este învinuit de moartea câtorva mii de evrei, în America, la mare fast şi cu mari onoruri este păstrat eroul naţional al Americii, marele general Custer, cel care a exterminat sute de mii de indieni ducând la dispariţia, DECIMAREA, EXTERMINAREA multor triburi de indieni, mulţi cu o cultură şi morală mult superioară şi Americii de azi. Cine nu cunoaşte să citească “Călătorie în Virginia a lui Yves Berger să se convingă. Cum este posibil ca un criminal, un exterminator crud şi sadic să fie declarat erou al unui stat care ne obligă pe noi să ne acoperim de noroi eroii şi să ne slăvim trădătorii care au dezertat şi trădat în favoarea lor? Ce va scrie istoria acestui neam – dacă vom mai rămâne în istoria omenirii ca neam, despre noi? Noi nu avem dreptul să ne cinstim eroii? La Universitatea Naţională de Apărare, pe holul comandanţilor sunt tablouri cu toţi comandanţii Academiei de-a lungul vremurilor. Al lui Antonescu, a fost scos de pe perete, dar durerea este că a fost scos în urma unei vizite de peste ocean. Iată ce odin a dat “criminalul Antonescu” soldaţilor săi după trecerea Prutului:“Vreau ordine! Să se înţeleagă că noi suntem o armată civilizată care aduce cu ea ordinea şi siguranţa şi nu suntem hoarde barbare ce distrug şi pradă totul în calea lor. Vreau ordine şi iar ordine. Să fie împuşcat militarul care va fi prins furând sau comiţând crime în spatele frontului.” Faţă de el,” eroul Custer” a rămas faimos prin aplicarea principiului“un Indian bun este un Indian mort!” Astea sunt valorile care ni se bagă pe gât în numele democraţie. Ca să nu mai amintesc că nu Antonescu a aruncat bombele atomice la Hiroshima şi Nagasaki.
  •  Că ai noştri cârmuitori se dau după cum bate vântul şi fac legi dictate de alţii, nu e de mirare, ei îşi apără scaunele, averile, încearcă să scape de puşcărie, vând tot, trădează pentru că marile democraţii ale lumii urăsc trădarea dar sprijină trădătorii altora. Trădarea supremă, trădarea cea mare faţă de mareşal, faţă de ţară, o comitem noi, cei care ne facem că nu vedem, care ştim dar nu spunem nimic de frică, din comoditate, scârbă, servilism, laşitate, parvenitism. Noi cei care acceptăm toate aceste trădări şi le ascundem undeva în colţurile conştiinţei noastre numai pentru a nu ne strica “liniştea sufletească” sau a casei, a ne păstra serviciul, salariile, pensiile, sporurile, privilegiile. Marea trădare o comitem noi toţi cei care ne considerăm români, dar nu suntem în stare nu numai să apărăm ceea ce ne-au lăsat înaintaşii, dar nici măcar să respectăm şi să cinstim memoria lor, pentru că “aşa se spune “. Noi nu avem cap, nu avem judecată proprie, nu avem conştiinţă, nu avem morală, nu avem principii, le primim pe ale altora, fie de împrumut, fie impuse, e mai lejer, nu ne obosim şi avem şi pe cine arunca vina dacă lucrurile merg prost. A 13-a trădare, cea mai dureroasă.

                                           
PENTRU FINAL... VA DORESC UN ALT AN... DACĂ SE POATE MAI BUN, DEȘI, AȘA CUM S-AU AȘEZAT ASTRELE, TARE ÎMI E TEAMĂ DE ACEST AN, CHIPURILE NOU... 2018!IAR TU, DRAGUL MEU TĂICUȚĂ SĂ MĂ IERȚI CĂ NU AM FOST, ATUNCI, ACOLO...


luni, 25 decembrie 2017

REVOLUTIA ROMÎNĂ ȘI SINDROMUL STOCKHOLM

UITE CĂ SE FĂCU CE SE FĂCU ȘI TRECURĂ 28 DE ANI, DACĂ MEMORIA NU ÎNCEPU A-MI JUCA FESTE( NU VESTE),  DE LA REVOLUȚIE! AZI, UNII DINTRE NOI, CA SĂ SE DEIE MAI ȘMECHERI, ”DECĂT PREVEDE LEGEA” O NUMESC ”LOVILUȚIE! DEH, VORBA REGRETATULUI CARAGIU: ”CĂ AȘA-I ÎN TENIS..” ÎNSĂ, POATE O SĂ VĂ MIRAȚI, POATE NU, DAR VĂD CĂ, ÎN ULTIMA VREME ... DE LA VLĂDICĂ... A SE CITI MĂRIEȘ... ȘI PÎNĂ LA ULTIMUL ”MAȚE FRIPTE” DIN ACELE ZILE... SUFERIM TOT MAI MULT DE CEEA CE SE NUMEȘTE ”SINDROMUL STOCKHOLM”...

MĂI MĂRIEȘE... CARE MAI CURĂND AR TREBUI SĂ TE NUMEȘTI ”IAGO”... VEZI CĂ ȘTIE COSTIN DE CE... TU CUNOȘTI ACEST SINDROM, DAR MAI ALES CUM SE MANIFESTĂ EL?! PUN PARIU CĂ ȚI-A ȘOPTIT CEVA EX PROCUROAREA DE LA POLIȚIA CFR.... FRAU MONICA!
Pentru a nu vorbi, cum se spune prin bătrăni ”în dodii, maică” haideți să vă spun pe scurt despre ce este vorba:
  • Victima, căsătorită cu călăul!

În vara anului 1973, doi indivizi mascaţi dădeau buzna pe uşile băncii Sveriges Kreditbanken, din cartierul Norrmalmstorg, al capitalei suedeze Stockholm. Erau înarmaţi până-n dinţi şi, pe un ton răstit, le-au cerut casierilor să le predea toţi banii. O patrulă de poliţie, aflată în preajmă, a încercat să intervină dar jefuitorii s-au opus, trăgând spre oamenii legii rafale de arme automate. Imediat, banca a fost înconjurată şi au început negocierile. Patru funcţionari au fost ţinuţi ostatici în clădirea băncii, timp de şase zile, mai precis între 23 şi 28 august, aflându-se permanent sub ameninţarea armelor. Pentru a spori groaza, agresorii le-au legat de brâu centuri cu explozibili, ameninţând că dacă poliţiştii încearcă să ia cu asalt clădirea, îi vor arunca în aer. Negociatorii poliţiei suedeze au reuşit să detensioneze situaţia şi explozibilii au fost îndepărtaţi. Dar, atunci când, după ce au înşelat vigilenta teroriştilor, echipele speciale de intervenţie au reuşit să pătrundă în bancă, victimele li s-au opus, încercând din răsputeri să-şi ajute potenţialii călăi! De-a lungul prizonieratului lor, ostaticii au început să apere acţiunile jefuitorilor şi chiar au opus o rezistenţă activă încercării autorităţilor suedeze de a-i elibera. Mai mult, ulterior, deşi scăpaseră de sub ameninţarea agresorilor, ei au refuzat să depună mărturie împotriva acestora şi au adunat bani pentru a le angaja cei mai buni avocaţi. 
  • Examinând efectul Lucifer

Culmea, unul dintre ostatici, o tânără casieră, s-a căsătorit cu unul dintre agresori, Jan Erik Olsson, aflat în închisoare! Criminalistul şi psihiatrul suedez Nils Bejerot, care a colaborat cu poliţia în timpul incidentului va formula ulterior şi o teorie legată de această şocantă metamorfoză, el propunând prima dată titulatura „sindromul Stockholm”. Asta este ISTORIA REALĂ a ceea ce este cunoscut că ar fi ”SINDROMUL STOCKHOLM”

  • Sindromul Stockholm și comunismul
Un caz celebru de atașament faţă de agresori a fost cel al filosofului Constantin Noica. Închis în închisorile comuniste, își însușise vinovăţia și adoptase perspectiva torţionarilor. Acest complex pare să fi lucrat în adâncime și să se fi prelungit și după eliberarea sa. Pot fi regăsite la Noica toate simptomele standard ale fenomenului: schimbarea viziunii proprii asupra lumii, în acord cu viziunea Securităţii, dar și sentimentul victimei că relaţia cu opresorul este nu doar acceptabilă, dar chiar necesară, transformând această relaţie într-o măsură a stimei de sine. Noica chiar a solicitat întâlniri cu ofiţerii care răspundeau de el, ca să i se explice la ce lucruri concrete se doreşte a fi folosit: „Eu nu v-am înţeles, dar mi-am dat seama că lucraţi pentru binele poporului român şi de aceea caut să înţeleg şi concepţia voastră despre lume”, a spus Noica
  • Revoluția și acest Sindrom

Se spune că una dintre cele mai frecvente tulburări ale societăţii româneşti, care a acceptat atât de mult timp comunismul, fără să se răzvrătească, iar astăzi mulţi încă mai suspină după acele vremuri, este sindromul Stockholm. Extinzând analiza, abuzul în familie este mod de viaţă, în special în Moldova, Muntenia şi Oltenia, unde femeile nici acum nu au drepturi egale cu bărbatul. Dar şi ele par să îşi accepte soarta de victime. Cu sau fără legătură, tot în aceste zone din vechiul regat se află bazinul votanţilor care suspină după o Românie “roşie”. Aici se simte cel mai bine partidul care a moştenit “palmaresul” fostului PCR. 
De cealaltă parte, nu e niciun secret, România din fostul imperiu Austro-Ungar, Transilvania şi Banat, au rămas cu apucături vest-europene, occidentale, liberale. Drept este că migraţia populaţiei din interiorul ţării a mai nivelat decalajul dintre regiuni.
  • Eşecul personal vs ura faţă de străini

Cum a rezistat însă dictatura atât de multă vreme în România şi de ce România este ţara care s-a desprins cel mai greu de comunism?
 „Nicio dictatură nu rezistă dacă nu are suportul populaţiei. În România, dictatura care a funcţionat atâta timp, nu a fost o dictatură artificială, impusă de altcineva. A fost o dictatură care a corespuns – din păcate pentru mulţi dintre noi - unei mentalităţi şi unui mod de funcţionare a unei societăţii care din Evul Mediu s-a trezit direct în comunism. Există mulţi care revendică astăzi, apăsat, valorile şi comportamentele acelei perioade. La ora actuală există un curent destul de puternic de opinie care susţine direcţia asta. Apar nostalgici, dar cred că aici lucrurile ţin şi de frustrări personale, ţin de nişte speranţe pe care unii le aveau despre spaţiul cultural european, nu se simt împliniţi, nu au reuşit să îşi dezvolte nişte abilităţi şi să se adapteze la o societate care promovează o competivitate de tip fair-play. Ei se simt foarte confortabil acum să dea vina pe alogeni, să spună că cei de afară, Uniunea Europeană, organismele care o conduc, străinii într-o formă sau alta, sunt vinovate de micile sau marile lor eşecuri personale sau de micile sau marile eşecuri naţionale”, a declarat Mircea Dragu.expert în consilierea persoanelor care solicită azil politic
  • MORALA ZILEI
REVENIND LA PERSONAJUL MĂRIEȘ ACESTA DECLARA MAI ZILELE TRECUTE CĂ: ”PENTRU MINE UNUL,  REVOLUȚIA S-A TERMINAT PE DATA DE 22 DECEMBRIE LA ORA 12.08... Iar pănă pe 22 în populație au tras doar elemente mai iresponsabile ale  fostei Securității, MAREA MAJORITATE A ACESTORA FIIND ...” ȘI CONTINUĂ SUBSEMNATUL ... ”BĂIEȚI OK”... NU VI SE PARE CĂ, ÎN MOD CU TOTUL CIUDAT... ”MELEȚEANUL” MĂRIEȘ SUFERĂ DE UN ASTFEL DE SINDROM? SAU POATE MI SE PARE MIE UNUL... 
DAR ÎN FOND,NU CREDEȚI CĂ ACESTA CONTINUĂ A SUFERI... ÎN TĂCERE DUPĂ MONA... TOTUL PE PRINCIPIUL TRANSLATAT ... AL ACELUIAȘI SINDROM ... ATĂT DE PLASTIC ȘI DE DIRECT TRANSPUS ÎN VERSURILE: ”AOLEU... CE SĂ MĂ FAC DOAMNE EU... SE MĂRITĂ MONA MEA...!”
IAR DE RESTUL... VA UREZ CRACIUN LINISTIT... ȘI SĂ MĂ CHEMAȚI ȘI PE MINE LA NUNTĂ! CĂND O FI SĂ FIE... 

luni, 18 decembrie 2017

MIHAI... KIRIL și ANTONESCU

Mareșalul ION ANTONESCU, în faţa plutonului de execuţie (1 iun.1946): 
”Spune-i Regelui că nu plec supărat pe el. Mai mult, spune-i că îi mulţumesc că mi-a dat prilejul să mă aşez cu un minut mai devreme lângă martirii Neamului, care au luptat pentru gloria şi mărirea lui.”


Sămbăta care taman a trecut...a făcut ca  Romănia să-și închidă un ULTIM capitol, dintr-o carte numită ISTORIE.Vedeți voi, boieri dumneavoastră, cartea aceasta știută ca ISTORIA neamului e făcută pentru cei care vor a se respecta pe ei însuși, în primul rănd.Iată de ce, cred și semnez că, în acest PRIM RĂND nu pot să se așeze decăt cei nu vor să uite trecutul... cu toate LUMINILE, dar mai ales UMBRELE sale. Sămbătă, MIHAI ÎNTĂIUL coborî... cel puțin OFICIAL în ”bezna” istoriei! Dar ce va fi după vom putea vorbi cu altă ocazie...
În popor se spune așa: ”DE MORȚI NUMAI DE BINE...” însă haideți să vă spun de un alt rege, mai la sud de noi, cum intri pe la Balcic și cotești de la Varna... spre Sofia! Numele lui era KIRIL... și era PRINȚ DE PRESLAV... PRINȚ DE BULGARIA! Din punct de vedere al ARBORELUI regal acesta era fratele mai mic al ȚARULUI Boris al III lea al Bulgariei, dar și prinț regent între 1943 și 1944. La 28 august 1943 a fost prezent la moartea fratelui său și numit prinț regent pănă cănd fiul acestuia SIMEON al III lea ar fi împlinit 18 ani!
Poveste asta... de care vă spuneam la început că se numește ISTORIE consemnează că prințul Kiril împreună cu văduva țarină Giovanna de Savoia, fiica regelui italian, au condus funerariile de stat pentru fratele său, țarul Boris al III-la, la 5 septembrie 1943 la catedrala Alexander Nevsky din Sofia. Ulterior, cele trei guverne consecutive au făcut eforturi pentru a ieși din acordurile Bulgariei cu Germania. Astfel o delegație bulgară a călătorit la Cairo  într-o încercare de a negocia cu SUA , dar și UK! Dar nu a reușit, acesta din urmă refuzând întâlnirea,  fără participarea URSS, de atunci!
În ciuda relațiilor diplomatice continue ale Sofiei cu Uniunea Sovietică, URSS a declarat război Bulgariei la 5 septembrie 1944 și pe data de 8 armatele sovietice au trecut granița romînă pe la  Dunăre. Dar, la fel ca-n Romănia lui 89, exista atunci, la bulgari un FRONT al Patriei! Frontul Patriei, o coaliție a Partidului Comunist, aripa stângă a Uniunii Agrare, grupul Zveno și câțiva politicieni pro-sovietici care s-au întors din exil din Uniunea Sovietică, au executat o lovitură de stat militară pro-sovietică la 9 septembrie și au confiscat puterea.
În noaptea de 1 februarie 1945, Kiril, fostul prim-ministru și regent - profesorul Bogdan Filov, generalul Nikola Mihov, precum și o serie de foști miniștri, consilieri regali și 67 de parlamentari au fost executați. Sentința la moarte a fost pronunțată  în aceeași zi de "Tribunalul Poporului".
Aceasta e ”POVESTEA BULGARĂ”, la noi însă FINALUL a fost cu totul altul... și unde mai pui că ÎNGROPATUL de azi era și premiat cu POBEDA... ba chiar i se și permitea să plece la căsătoria actualei REGINE a U.K! Ce credeți că ne scapă?! Măcar Dumnezeu să-l poată ierta... în numele altor EROI... mult mai numeroși... Vreti un nume? Maiorul VALERIU CARP... Ce (mai) zi, ce (mai) ISTORIE!

vineri, 1 decembrie 2017

FIȚI VOIOȘI DRAGI PROLETARI... LA 1 DECEMBRIE TOȚI SECURIȘTII VOR AVEA PENSII MAI MARI

Azi... e deja 1 decembrie!  Asta ar cam fi SINGURA veste bună... nu de alta, dar e ziua Romăniei, pe ”STIL NOU”! Iar, pentru restul... vă rog să fiți voioși, tovarăși! Foștii SECURIȘTI vor avea pensii mai mari. 
A spus-o chiar Ministerul Afacerilor Interne (MAI).  „La acest moment, procesul de recalculare a pensiilor din MAI este finalizat în proporţie de 80%, în luna decembrie urmând să primească diferenţele rezultate în urma recalculării aproape 16.000 de pensionari”, a declarat marţi, acum,  purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.Așa se face că, aproximativ 16.000 de foşti angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor primi, din decembrie, diferenţele de bani rezultate în urma recalculării acestora, în baza Legii 223/2015.  Conform sursei citate, plăţile vor fi acordate începând cu pensiile cele mai mici, procesul urmând să continue în ordinea crescătoare a acestora. Cei aproximativ 16.000 de pensionari care vor primi aceste diferenţe rezultate în urma recalculării au pensii cuprinse între 540 de lei şi aproximativ 7.000 de lei.
Persoanele care au pensii mai mari de 7.000 lei pe lună vor primi diferenţele rezultate în urma recalculării în prima jumătate a anului viitor, pentru acest lucru urmând a fi înaintată o propunere de prorogare a termenului de recalculare şi de punere în plată până în luna iunie 2018”, anunţă reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Deci... avem de ce să privim oare înainte cu măndrie proletară... sau mai bine azi încercăm a ne îmbăta... ?! 
  • Ne mai vrem oare și noi țara înapoi?

Iată,oameni buni, întrebarea   care mă tot chinuie de ceva vreme... Dar privesc afară și mă găndesc că... dacă prin RECALCULAREA asta,  o parte dintre pensionarii cărora nu li  s-a putut recalcula pensia până în prezent au lucrat înainte de 1990 în structuri care s-au desfiinţat, cum ar fi Departamentul, Securităţii Statului (DSS),atunci ce șanse credeți că am (mai) avea, cu ADEVĂRAT?

duminică, 26 noiembrie 2017

ÎN LOC DE RĂMAS BUN...

ÎN  LOCUL SINTAGMEI DEJA PRĂFUITE DE : ”RĂMAS BUN...” PENTRU O AȘA ZISĂ DOAMNĂ  A TEATRULUI DE REVISTĂ, E.U. UNUL AȘ DORI SĂ AVEM CURAJUL DE A VORBI DESPRE IPOCRIZIE LA NOI, AICI, ÎN SPAȚIUL MIORITIC... ȘI DACĂ, DUPĂ CE VOR FI DISCUTATE TOATE ACESTEA... VEȚI MAI AVEA VREUN CHEF  DE A (O) PLĂNGE... APĂI ATUNCI DRAGILOR, VORBA ARDELEANULUI, MAI BINE  SĂ NE MULȚUMIM A SPUNE... CU JENĂ, DAR MAI MULT ÎN TĂCERE: ”DUMNEZEU SĂ O IERTE...”
Haideți să nu mai fim IPOCRIȚI și cum moare, sau brusc dispare fiște cine să ne PREFACEM că, vai ce mult ne pasă, că vai ce mult a însemnat pentru noi fiecare, deși, nota bene pănă în acel moment PERSOANA respectivă nu știa ”nici ea de noi... dar nici noi de ea... poate doar din auzite!!!” Și,  încă ceva, ARTIȘTII, indiferent din ce breaslă artistică s-ar defini ei... fac parte din lumea OAMENILOR cu GULERE scrobite și IFOSE căt casa... în marea lor majoritate! Și, arareori sunt OAMENI! O dată, pe cănd îmi exersam TALANTUL pe la EVZ o distinsă colegă, dar care scria cu multă ”ABNEGAȚIE” pe tema filmului, a teatrului îmi mărturisea că;  ”PE VREMEA NOASTRĂ, DIN PRIMELE ZILE LA INSTITUT NI SE SPUNEA DE CĂTRE DOAMNA FREDANOV CĂ O ARTISTĂ NU ESTE ARTISTĂ DACĂ NU ARE ȘI UN AMANT CU BANI ȘI PUTERE. ATUNCI, adăugă colega mea, PROFESOARA SE REFEREA LA PUTEREA POLITICĂ”.

Azi, tot poporul, de la ”VLĂDICĂ, PĂNĂ LA OPINCĂ” se prăbușește parcă la dispariția STELEI, nu a lui Becali! Ci, a și deja presa, în accord tacit cu ceilalți răspăndaci din lumea THALIEI, care devin la astfel de evenimente ”BOCITOARE OFICIALE”... deci presa zic se grăbește să o numească ”DOAMNA REVISTEI DE ESTRADĂ”... Apropos asta, denumirea de ”DOAMNĂ” a ... început să fie parcă o marotă, sau un tic verbal venit dintr-o sărăcie a vocabularului, sau te pomenești că este un REFLEX din vremurile, dar mai ales din LIMBAJUL de LEMN, de ODINIOARĂ?
  • De ce avem reflexul post , dar și prost înțeles de a plănge pe cine nu cunoaștem cu adevărat?!
”Am cunoscut-o de când era studentă. Fusesem în vizită în Institut, discutasem cu rectorul. Cu acest prilej, cinvea mi-a prezentat-o pe Stela Popescu, studentă proaspătă, o fată frumoasă, plină de viață, care era, de atunci, foarte prețuită, foarte îndrăgită” - Ion Iliescu...

”Dumnezeu să o ierte”, căci e SINGURUL care o mai poate face... și nu noi, aceia care știm ff puțin, spre DELOC despre ”Doamna” teatrului de revistă! Fraților, surorilor nu vedeți că în fond plăngem cu LACRIMI de crocodil pe cineva venită din stepa ocupată a Moldovei... care, de mare dizidentă ce încerca să pară, în anii de după LOVILUȚIE își făcea ”DEBUTUL” la școala MAXIM GORKI, din anii de teribilă teroare a Romăniei, sfărșitul anilor 50! Și  taman unde ? La limba rusă, ca... mai apoi, aceeași ”TOVARĂȘĂ” de încredere să fie racolată de către ansamblul ministerului de interne, de atunci... care, culmea era condus tot de unii cu nume, care și azi îți dau FIORI: Nicolschi, Drăghici..și Jianu. Dar, nu haiducul!
Apoi , cănd fata a ajuns la Brașov ex soțul dănsei regizorul Dan Puican declara, imediat după moartea sa, pe Kanal D, că o remarcase la Brașov ca simplă ”FIGURANTĂ” la teatrul din localitate și că, VRĂJIT tare de frumusețea acesteia a cerut-o imediat de SOȚIE!!! Și persoana în cauză a ”acceptat”. Ca, după aceea să plece repede ”călare” la bordul unui Renault... la braț cu Puiu Maximilian?! Iar asta , după doar 8, sau 9 ani de căsătorie!
  • JUSTIȚIA DIVINĂ... 
Despre cea care voi azi uscați drafturi întregi de batiste poate că nu știați că a fost și mare ”TOVARĂȘĂ MARE...  CU UNUL ȘTIUT DE TOȚI DIN LUMEA TEATRULUI CA ”PARȘIVEL”... ȘI CARE,  DUPĂ MOARTEA ACESTEIA... IMEDIAT... SPUNEA CĂ ESTE O ”MINCINOASĂ” După care a cotit-o spre DOLHASCA... și a încercat să dreagă totul... FALS, ca de obicei... Arșinel să găsise a vorbi, TAMAN ăla cu transplantul... și care la ”Loviluție” organizase în biroul său comandamentul de înăbușire a celor din piața Universității ...
Ca un FATIDIC și implacabil semn, aceeași ”manipulatoare” de sentimente, dar și MUZEU de false figuri, declara la o emisiune pe TVR, care era ”IN MEMORIAM” că:  ”asistase la un 1 decembrie cănd Corneliu Coposu era Alba Iulia... și unii politicieni în loc să oprească corul de fluierături își dădeau coate”. Întrebarea mea de acum... este una simplă: PĂI ATUNCI, ÎN SEMN DE PREȚUIRE FAȚĂ DE SENIOR, DE CE NU A APĂRUT ÎN FAȚA MULȚUMII... ȘI LA FEL CA O ANA IPĂTESCU SĂ DEA ACEA PALMĂ POLTICIENILOR...?! Iar, la final, ca un răspuns al TĂCERII de atunci al acestei așa zise ”DOAMNE A TEATRULUI DE REVISTĂ”, iată ce declara Ion Iliescu la moartea pseudo divei... ”Am cunoscut-o de când era studentă. Fusesem în vizită în Institut, discutasem cu rectorul. Cu acest prilej, cinvea mi-a prezentat-o pe Stela Popescu, studentă proaspătă, o fată frumoasă, plină de viață, care era, de atunci, foarte prețuită, foarte îndrăgită”

Atunci Ion Iliescu era mare și tare pe la studenții comuniști... și SENIORUL COPOSU era prin pușcărie!Dar, bănuiesc că TĂNARA de atunci nu avea de unde să știe asta? 
Dar, mai tărziu... de ce naiba nu a pus măna pe un manual de istorie... și a acceptat să fie ”PREMIATĂ”exact ca o școlăritză cu o chestie pe cap, dar pe care, ISTORIA a VEȘTEJIT-O!... Coronița, nu altceva!!!!... Acum înțelegeți de ce e bine să spunem doar atăt: ”DUMNEZEU SĂ O IERTE...” Pentru că: ”DOAR EL E MARE ȘI... BUN”