sâmbătă, 13 august 2011

Reptilienii ANUNAKI si Secretul Suprem al Omenirii


În viziunea lui Zecharia Sitchin, cuvântul Nefilim s-ar traduce prin "Cei care au coborât", în timp ce altii îl traduc prin "Cei cazuti". La fel, cuvântul "faima" din acest pasaj al Genezei a fost tradus din cuvântul sumerian shem. Traducatorii Bibliei l-au asociat cu ideea de "nume" sau "renume", dar Sitchin afirma ca adevarata semnificatie a cuvântului shem este aceea de "vehicul din cer". El sustine ca provine de la radacina shu-mu, care înseamna "cel care este un MU", iar MU înseamna nava spatiala. În acest caz, "eroii faimosi" devin "oamenii care au coborât din vehiculele lor spatiale". Ei sunt cei care s-au încrucisat cu femeile pamântene. Dupa parerea mea, acest pasaj din Geneza biblica descrie încrucisarea dintre extraterestri sau intra-teresti si oameni, în urma careia au rezultat hibrizii reptilo-umani. Expresia "Fiii lui Dumnezeu" provine din ebraicul bene-ha-elohim, a carei traducere exacta este "fiii zeilor". Primele progenituri ale acestor experiente genetice au fost uriasii de care vorbesc legendele si exista numeroase relatari în toata lumea despre aparitia acestor hibrizi. Practic, nu exista rasa sau continent pe care sa nu gasim o legenda despre uriasi. Biblicul Goliat ar putea fi el însusi un simbol al acestor oameni. Indienii americani au numeroase legende despre Poporul din Stele venit din ceruri pentru a se încrucisa cu femeile umane, iar Alex Christopher sustine ca un numitor comun al tuturor rapirilor efectuate de reptilieni în Statele Unite este ca oamenii rapiti au legatura de sânge cu indienii americani. Va reamintesc ca indienii hopi afirma ca au venit la suprafata pamântului de undeva din adâncuri."
"Exista un text etiopian cu o vechime de câteva mii de ani, intitulat Kebra Nagast (Nagas erau "zeii-serpi" ai indienilor din India, capabili sa îsi schimbe forma la comanda), în care se vorbeste deschis de marimea uriasa a copiilor nascuti în urma încrucisarii genetice dintre oameni si zei. Textul povesteste cum: "... fiicele lui Cain care le-au conceput îngerilor (extraterestrilor) copii gigantici nu i-au putut naste pe acestia, asa ca au murit". Pasajul continua descriind nasterea prin operatii de cezariana a unora dintre acesti copii: "... dupa ce au spintecat burtile mamelor, acestia au putut fi trasi de cordonul ombilical". Stravechiul text ebraic Cartea lui Noe si urmarea sa, Cartea lui Enoh, descriu nasterea stranie a unui copil neuman, care va deveni mai târziu Noe, celebrul om care a supravietuit Marelui Potop. Relatarea acestei povesti apare si în Manuscrisele de la Marea Moarta, care au apartinut comunitatii eseniene. Aceasta a trait în Palestina acum 2000 de ani, iar textele sale contin numeroase fragmente din Cartea lui Enoh. Copilul ciudat de care vorbesc aceste texte era fiul lui Lameh. El este descris ca o fiinta neumana, care semana mai mult cu "copiii îngerilor din ceruri". Noe, copilul lui Lameh, avea pielea alba si parul blond, iar ochii sai umpleau întreaga casa cu o "stralucire aidoma soarelui". Descrierea unor fiinte cu parul blond si ochii albastri, care luminau ca niste lasere, corespunde misteriosilor "zei" care au aparut în toate culturile lumii. Lameh a întrebat-o pe sotia sa cine este tatal copilului:
"Asculta, m-am gândit în sinea mea ca aceasta conceptie s-a datorat Privitorilor si Celor Sfinti... precum si Nefilimilor... iar inima mea se simte tulburata din cauza acestui copil".
În Shahnemeh sau Cartea Regilor, legendara istorie a Iranului scrisa de poetul arab Firdowsi si încheiata în anul 1010, acesta descrie nasterea unui copil pe nume Zal, fiul unei rege numit Sam. La fel ca în cazul lui Lameh, regele este îngrozit de înfatisarea nepamânteana a copilului, care avea un corp foarte mare, "stralucitor ca argintul", cu parul alb ca al unui batrân, "la fel ca zapada", si cu o fata stralucitoare ca soarele. Sam îsi numeste fiul: un copil demoniac, adica un copil al daeva-silor (Privitorilor). La fel ca si Patriarhii din Vechiul Testament, iranienii aveau o aversiune fata de copiii extrem de albi. Si cine sunt fiintele cele mai albe între toate, chiar albinoase? Rasa regala a draconienilor. Iata cum îl descrie pe Zal textul Shahnemeh:
"Nici o fiinta umana de pe acest pamânt
Nu ar fi putut da nastere unui asemenea monstru.
Trebuie sa fie din rasa demonilor,
Desi are forma si fata de om.
Chiar daca nu este un demon, pare totusi
Un animal prezentat la circ".

Imaginea straveche a caduceului, adoptat ca simbol de medicina moderna, dar care simbolizeaza multe alte lucruri. Nu este exclus sa simbolizeze inclusiv dubla spirala a ADN-ului, sau poate o lungime de unda ori o frecventa particulara.
Mai târziu, Zal s-a însurat cu o printesa straina pe nume Rudabeh, fiica lui Mehrab, regele din Karbul si descendent al regelui-sarpe Zahhak, despre care se spune ca a domnit în Iran o mie de ani. Rudabeh apartinea în mod evident unei rase reptiliene si este descrisa ea însasi ca fiind înalta ca un copac, cu pielea ca fildesul, etc. Altfel spus, avea trasaturile familiare ale urmasilor umani ai Privitorilor. Asemenea descrieri ale regilor Iranului si ale altor monarhi din Orientul Apropiat sunt foarte numeroase, la fel ca si compararea lor cu copacii, din cauza înaltimii lor extreme. S-ar parea ca nu te puteai califica pentru a fi rege decât daca aveai caracteristicile fizice ale nefilimilor sau ale Privitorilor. Fara nici o îndoiala, de aici se trage "dreptul divin al regilor de a guverna" în virtutea sângelui lor regal, sistem care a continuat mai târziu si în Europa. Chiar si titlul britanic de noblete, "Sir", conferit de regii Angliei unor supusi alesi de ei, provine de la o zeita-sarpe din vechime numita chiar Sir, care se înrudea cu zeita Anunnaki Ninlil sau Ninkharsag, descrisa în Tablitele Sumeriene. Sotul acesteia, Enlil, era supranumit Sarpele Splendid cu Ochi Stralucitori. Fratele sau, Enki, ea cunoscut si el ca om-sarpe si avea drept emblema doi serpi înlantuiti, simbolul "centrului sau spiritual" de la Eridu, dar si al profesiei medicale moderne, cunoscut sub numele de caduceu (vezi Figura 5). Aceasta informatie provine din traducerea facuta de Zecharia Sitchin Tablitelor Sumeriene si publicata în cartile sale. Cu atât mai uimitoare mi se pare afirmatia ulterioara a lui Sitchin ca nu exista nici o dovada care sa ateste existenta unei rase a serpilor, pe care mi-a transmis-o personal, sfatuindu-ma totodata sa renunt la cercetarile mele în acest domeniu. Ideea ca dovezile ar lipsi este de-a dreptul aiuritoare. Ce l-o fi determinat oare pe Sitchin sa îmi spuna asa ceva? Se pare ca se temea sa nu ajung prea departe cu cercetarile mele. Personal, nu am nici cea mai mica îndoiala ca Anunnaki si Privitorii se refera la aceeasi rasa reptiliana - "serpii cu ochi stralucitori" de care vorbesc Christian si Barbara O'Brien în lucrarea lor, Geniul celor putini.
Autorul si cercetatorul Andrew Collins afirma ca detine o figurina din bronz care înfatiseaza unul din zeii canaaniti (o populatie care a trait în jurul anului 2000 î.Ch.). Aceasta are un gât serpuitor si un cap în forma glugii unei cobre, care se termina cu un cap de sarpe. De-a lungul miilor de ani care au trecut de la crearea acestor linii genealogice hibride, membrii acestora s-au integrat din ce în ce mai bine în rândul populatiei generale, devenind din ce în ce mai putin distincti din punct de vedere fizic, dar structura lor genetica de baza ramâne aceeasi, iar Fratia detine fise genetice exacte care precizeaza cine are aceasta structura genetica si cine nu. În cartea lor, Geniul celor putini, Christian si Barbara O'Brien afirma ca daca Anunnaki s-au încrucisat cu oamenii acum câteva sute de mii de ani, iar apoi din nou acum 30.000 de ani, rezultatul celei de-a doua încrucisari ar fi o structura genetica în proportie de 75% Anunnaki si 25% umana. Personal, înclin sa cred ca a mai existat o încrucisare mai recenta, dupa potopul provocat de Venus acum 7000 de ani. Desigur, aceste linii genealogice trebuie sa aiba o structura genetica înca si mai înclinata catre cea reptiliana. Din rândul acesteia fac parte familiile care conduc lumea la ora actuala si ea este cea care le permite membrilor lor sa îsi schimbe forma între reptile si oameni, dupa cum doresc. Între altele, acesti oameni au capacitatea de a produce o stare hipnotica extrem de puternica, la fel ca un sarpe care îsi hipnotizeaza prada, si cred ca de aici se trage legenda "deochiului". Aceasta este explicatia reala a obsesiei fata de pastrarea puritatii sângelui pe care o au familiile cu "sânge albastru" si progeniturile lor. Înca din cele mai vechi timpuri, mostenitorii familiilor cu sânge albastru nu au acceptat sa se însoare decât cu surori vitrege si cu vere, exact asa cum procedau Anunnaki, conform Tablitelor Sumeriene. Se pare ca gena cea mai importanta se transmite pe linie feminina; de aceea, alegerea partenerei de sex feminin a fost întotdeauna vitala pentru acesti hibrizi.
Este foarte important faptul ca linia genealogica a "regelui-sarpe" a aparut în Iran, caci aceasta este regiunea (împreuna cu Kurdistanul, Armenia, Turcia si Muntii Caucaz) din care s-au raspândit aceste linii regale în întreaga lume. Un rus, cunoscator din interior al Fratiei, mi-a spus ca a existat un vortex masiv, un fel de poarta interdimensionala, în Muntii Caucaz, prin care au intrat în dimensiunea noastra acesti extraterestri. Aceasta ipoteza ar explica foarte multe lucruri. Numele de Iran provine din mai vechiul Airy-ana sau Air-an, care înseamna "Tinutul Arienilor". Chiar si astazi, în Kurdistan exista doua rase distincte, una maslinie, de înaltime medie si cu ochi închisi la culoare, si cealalta mult mai înalta, cu oameni albi, multi dintre ei cu ochi albastri. Deloc întâmplator, nazistii au considerat ca aceste trasaturi corespund "rasei superioare" sau "rasei stapânilor", caci cunosteau conexiunea si istoria reptilienilor. În cartea sa, Din cenusa îngerilor, Andrew Collins prezinta dovezi coplesitoare care atesta faptul ca Gradina Paradisului (Edenului) a existat în muntii înalti din aceasta regiune (Iran-Kurdistan), si, dupa cum stim, unul din personajele centrale ale legendei acestei gradini este sarpele.

Un comentariu: