ORICE NAS ISI ARE NASUL; SAU CUM CALATOREAM CU TRENUL IN COMUNISM

 „Hei, hei, naşule, Dă-te dumneata-ntr-o haltă jos/ Noi vrem liber trenul/ Trenul nostru e un tren frumos!”

Episodul de azi il dedic celor doi amici de ai mei : Sadam si Victoras! Nu de alta dar sa moara de ciuda oricare alt "FLORIOL", sau "CASULLA".Vorba aceea: PRIETENII STIU...DE CE"

 

• Dej, întâiul ceferist al ţării, creează un minister al căilor ferate

Popularitatea căilor ferate este la apogeu în primul deceniu postbelic. Însuşi liderul ţării, Gheorghiu-Dej, este ceferist şi tot el creează chiar un minister al căilor ferate (pentru a sublinia importanţa socială a breslei din care provenea). Societatea este încă în plin proces de refacere şi înnoire, dar vechile metehne, între timp bine întipărite în mentalul colectiv, se perpetuează, cu tot efortul şi angajamentul membrilor partidului comunist.

Pe lângă metehne, sunt însă şi fenomene pe drept cuvânt excepţionale: a se vedea, de pildă, trenurile foamei, formate în anii secetei, 1946-1947. Potrivit unei surse orale, oamenii plecau spre Transilvania pentru a cumpăra câţiva saci cu cereale. Cel care povesteşte, pe-atunci în vârstă de 17 ani, s-a urcat chiar el, la Ploieşti, într-un astfel de tren care mergea spre Blaj; şi a călătorit, fără bilet, pe acoperiş, alături de o mulţime de oameni aflaţi în aceeaşi situaţie. Călătoria pe acoperiş a fost grea, mai ales atunci când trenul trecea prin tunelele din munţi; oamenii trebuiau să stea ghemuiţi ca să nu fie loviţi de plafonul tunelului sau de firele de telegraf de pe traseul căii ferate. Ajuns la Blaj, a reuşit să-şi procure un sac de cereale, iar călătoria de întoarcere a fost tot pe acoperiş şi tot fără bilet. La staţia Buda, în vecinătatea Ploieştiului, trenul a fost înconjurat de armată, care îi vâna însă pe speculanţii de cereale, nicidecum pe contravenienţii CFR.

Un document din 1949 menţiona următoarea situaţie la nivel naţional:„numărul călătorilor frauduloşi se menţine încă urcat, fiind identificaţi 213.164 călători fără bilet. Nu am reuşit să rezolvăm această deficienţă din cauza controlului insuficient organizat şi a greutăţii de recrutare a revisorilor de bilete care sunt prost salarizaţi, 67 de controlori şi miliţieni fiind bruscaţi de călători

Pentru perioada 1960-1975, fenomenul s-a păstrat în cote normale, ba chiar a scăzut puţin. Un grup de persoane intervievate de noi ne-a câteva explicaţii: frica şi ruşinea de a fi fost prinşi, caz în care autorităţile expediau amenda sau o scrisoare de înştiinţare la locul de muncă; „şi nu-ţi pica prea bine, erai mustrat şi arătat cu degetul în şedinţe”. După 1977, fenomenul explodează, iar naşii, adevăraţi psihologi, citesc din ochi călătorul contravenient şi fraternizează cu el.

• Epoca în care „toate bunurile sunt ale întregului popor”. Naşul fraternizează cu contravenienţii, iar autorităţile inventează „supracontrolul”

Între călători şi simpaticul funcţionar ceferist se naşte o solidaritate şi o simpatie reciprocă. Controlorul sau naşul este protectorul călătorilor cu trenul, un adevărat Mercur al vremurilor mitice. În fond este epoca în care „toate bunurile sunt ale întregului popor”. De ce-ar face trenurile excepţie? Pentru că practica ia cote alarmante e inventat supracontrolul sau supranaşul, un personaj distins, îmbrăcat într-un impecabil costum de stofă, de 600 de lei. Acesta se plimbă maiestuos prin compartimente şi bifează suveran biletele cu un pix, iar morga lui îi face să tremure pe călătorii fără bilet, dar şi pe popularul naş. Acest nou personaj e creat special pentru controlorii de bilete şi pentru a demonstra adevărul zicalei „orice naş îşi are naşul lui”. Dar cum orice minune ţine doar trei zile, la sfârşitul anilor ’80, călătorii îl puteau zări pe fiorosul supranaş discutând paşnic cu naşul pe peroanele gării. În 1984, trupa Iris lansează un cântec care face carieră în epocă: „Trenul fără naş”. Trebuie să vă amintiţi versurile: „Urcăm într-un tren, Trenul ăsta este trenul nostru bun. - Ce vreţi?, zice el. - N-avem, naşule, bilet, ţi-o spun! ...Asta este trenul nostru, Trenul celor fără bani!” Cântecul este rapid interzis, printr-un consemn tacit al autorităţilor, întrucât mulţi văd un mesaj ascuns în versuri precum: „Hei, hei, naşule, Dă-te dumneata-ntr-o haltă jos/ Noi vrem liber trenul/ Trenul nostru e un tren frumos!”. Un mesaj pe care foarte mulţi l-au perceput drept o aluzie la debarcarea lui Ceauşescu. Exagerare sau nu, cântecul a devenit popular, iar Ceauşescu a mai rezistat încă un cincinal. Şi tot acum, spre sfârşitul epocii Ceauşescu, pentru a se delimita de cetăţenii bogaţi, dar proşti, care cumpără bilete, călătorii frauduloşi se numesc cu mândrie blatişti.

•  „Domnu’ controlor, ia de aci de-o savarină...”

Criza prin care trece societatea românească, dar şi CFR-ul, în anii ’90 avea să conducă la o adevărată explozie a fenomenului călătoriei fără bilet. Numeroase anchete, reportaje tv, articole în ziare, interpelări în parlament, arestări, eliberări, camere video, camere ascunse nu reuşesc să stopeze fenomenul. Se călătoreşte fraudulos într-un spirit autodistructiv: pierde CFR şi implicit statul, pierd firmele de transport auto, concurate neloial de naş prin tarife de dumping. Şi, ce e mai grav, tânăra generaţie creşte în această cultură a călătoriei fără bilet. Nu poţi fi cool dacă nu te duci la mare sau la munte cu naşul. Un fenomen pe care, vara trecută, cântăreţul Connect-R l-a versificat pe înţelesul tuturor:„Şi nu am nicio vină/ Că vara ochii mei sunt sensibili la lumină/ Sunt sigur, îl văd pe naşul, pun pariu că se combină/ Domnu’ controlor, ia de aci de-o savarină...”

Doar in 2012, potrivit cifrelor oficiale, aproape zece milioane de români au călătorit fără să plătească biletul. Dar, până la urmă, de ce merg românii cu naşul? Am fi tentaţi să dăm vina pe sărăcia noastră proverbială. Ce ziceţi însă de India, unde populaţia este chiar mai săracă decât a noastră, dar nimeni nu călătoreşte fără să plătească? Deci se nasc o sumedenie de intrebari, mai mult sau mai putin "ortodoxe".Iata doar doua, la care m-am gandit:

•  Să fie oare de vină stăpânirea otomană, sovieticii, americanii,sau Uniunea Europeană? 
•  Ori, pur şi simplu, educaţia noastră?