GEO CĂLUGĂRU: ÎN GENERAL, SCRIITORII NOȘTRII SE ÎMPART ÎN DOUĂ MARI CATEGORII... CEI CARE MERG PE VERBUL ”A FI”... ȘI CEI CARE SE DEFINESC PRIN ”A AVEA...”

 

Da, atunci când povestești cu maestrul Călugăru, mii de clopote și clopețele, toate unite în idei și întrebări... nici nu simți,  cum toate zboară: ideile, dar și timpul. Pentru acest weekend, subsemnatul a dorit a-și lua cafeaua, de dimineață, cu nea Geo, cum îi mai zic, așa ca un gest de apropriere paternă, eu...ăsta, mai tînărul. 

Deși, tema discuției noastre  a vrut a fi... ”MARIN PREDA DESCOPERITORUL NOULUI ULISE - ILIE MOROMETE”... am plecat, de la o cafea, acolo, pe o terasă, la Universitate, la coada calului... Azi, doar un mic fragment, mai mult de ”încălzire”...  Mâine vă promit a vedea, în fapt, ”grosul” discuției noastre...

Mugetul: Odinioară, se pleca de la îndemnul lui Heliade, care zicea ca așa: ”Scrieți băieți... orice, numai scrieți!”. Cu timpul, în peisajul jurnalisticii românești a apărut un Pamfil Șeicaru, cu al său modus vivendi ”ȘANTAJUL...ȘI ETAJUL”... Cum credeți că, totuși, mergând pe aceste distorsiuni, literatura și jurnalistica românească au putut da, opere adevărate, dar scrise de oameni cu un caracter minimal?

Geo Călugăru: Deși, multora, dintre noi, le poate părea complicat... întregul raționament este unul cât se poate de pragmatic, deci, simplu, pentru mulți. Iată de ce: ”ÎN GENERAL, SCRIITORII NOȘTRII SE ÎMPART ÎN DOUĂ, MARI CATEGORII... CEI CARE MERG PE VERBUL ”A FI”... ȘI CEI, CARE SE DEFINESC PRIN ”A AVEA””.... Tradus, în limbajul profan... prima categorie, sunt cei care ard, prin însăși, opera lor; pe când a doua categorie: e cea care, ajunge acolo, sus, călcând pe cadavre....” Din păcate, aici, putem avea mult mai multe exemple, decât există, la prima categorie. Exact, ca-n viață.

Mugetul: De ce ați simțit a scrie la cei 100 de ani, de la nașterea lui Marin Preda,  acest articol, cu o astfel de temă, mai mult decât captivantă, una chiar provocatoare?!

Geo Călugăru: Preda este și va rămâne mereu actual, exact ca și personajul său... Ilie Moromete... acest Ulise modern. Exact, ca și personajul, cărții dumneavoastră... acel, Toma Ștefan. La un moment dat, în articolul meu, chiar enunț așa idee: ”La întrebarea dacă se mai poate face și azi și mîine, o literatură, cu teme țărănești, Marin Preda răspunde: da, se mai poate, pentru simplu motiv că ”însuși” țăranul” se schimbă... Acest Ulise țăran va exista, atâta vreme cât pământului va trebui să i se smulgă roadele pentru asigurarea existenței.”