HRISTOS... ŞI PATIMILE NOASTRE

Înainte de toate... pentru că este PAŞTELE ORTODOX... un sincer... HRISTOS A INVIAT!!!...

Se pare zic, dar si scriu, că pentru ÎNTÎIAŞ DATĂ... ideea de PAŞTE va fi asociată cu ideea de ALEGERI ELECTORALE... Asta, dacă puneţi  la "SOCOTEALĂ", cum că în alţi ani, nu puţini la număr, PAŞTELE cădea şi pe 1; de Mai(u)... 

Azi însă, ţinând cont de această ciudată ... dar şi inexplicabilă asociere "ATEMPORALĂ"... în loc de multe vorbe... vă propun a lua aminte la PROSTIE; la IPOCRIZIE... dar şi la CREDINŢĂ!!!Acu, despre PROSTIE....

• PROSTIA... în politică

Aci, cu siguranţă că putem "ÎMPLETI" jde, ori poate mii de idei şi de permutări. Unele mai ciudate, decât altele. Idei, dar şi "IDIOŢI"(persoane purtătoare de idei) se tot găsesc prin "TĂRG". Aista; numit lume. Dar pentru azi, eu prefer a mă opri numai la câteva exemple... Nu multe, că...prea multe  OBOSESC pre mulţi, dar şi pe mulţi "LONELY NEURONS"

Spre exemplu, prin 2023, onorabilul domn SEPTIMIU CHELCEA... într-un minunat articol numit chiar aşa: "Ipocrizia în politică și în viața de zi cu zi"... ei bine aceasta  scria, atât de corect, următoarele: "La anul, vor fi foarte probabil organizate patru rânduri de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Cele mai importante sunt, desigur, cele prezidențiale. Unii oameni politici și-au anunțat candidatura de acum, alții procedează ca Mihai-vodă (vezi Neculce, 1732/2001, p. 58). Întrebat de reporter dacă va candida la alegerile prezidențiale din 2024, Marcel Ciolacu a declarat în interviul transmis la Realitatea TV (16 ianuarie 1023) că mai întâi trebuie să se hotărască dacă va intra în competiția internă din PSD pentru candidatură, că va exista o competitie internă în care se va înscrie cine dorește, că este prea devreme în acest moment… Cei care și-au anunțat candidatura au declarat ce vor face și vor drege. Mă tem că multe din cele promise vor rămâne doar vorbe și că vor scăpa cu greu de blamul ipocriziei dacă vor fi aleși în cea mai înaltă funcție a statului. Impostura, neconcordanța dintre ce faci și ce spui că faci nu afectează numai viața politică, ci și relațiile interpersonale și coeziunea grupurilor. Dacă ipocrizia ar durea, mulți ar umbla văicărindu-se. 

• Ce este ipocrizia? 

    La nivelul simțului comun, răspunsul este foarte simplu: ipocrizia este a face ce îi îndeamnă pe alții să nu facă. Analiza științifică a fenomenului numit „ipocrizie” (provenit din limba greacă, „hypokrisis” înseamnă invidios, prefăcut, fricos, fățarnic) conferă ipocriziei înțelesuri mai profunde și conduce la teorii explicative. Definiția propusă de Joris Larmes, profesor de psihologie socială la Tilburg University (Olanda), și colaboratorii săi surprinde cu exactitate esența fenomenului: „Ipocriții sunt acei oameni care susțin în mod public respectarea cu strictețe a normelor morale, așteptând și cerând altora să le urmeze, dar care în mod privat încalcă aceste standarde în comportamentul lor” (Larmes et al., 2018,  p. 737). Așadar, ipocriții nu numai că sunt imorali, în sensul că se abat de la normele morale, dar sunt și mincinoși, se prezintă altora așa cum nu sunt în realitate, înșeală lumea. În opinia mea, sunt de două ori de condamnat."

• DEFINIŢIA IPOCRIZIEI

Uitasem, dar trebuia  să încep tocmai cu  începutul. Cu definiţia acesteia:

 "Ipocrizia este simularea unei virtuți sau a unei atitudini favorabile, ascunzând de fapt adevăratul caracter, mai ales cu privire la convingerile morale și religioase; prin urmare, într-un sens general, ipocrizia înseamnă disimulare, prefăcătorie sau falsitate.

Ipocrizia este practica unei persoane de a manifesta același comportament pe care îl critică atunci când este urmat de alte persoane. În termenii psihologiei morale, ea este eșecul de a respecta propriile reguli și principii morale asumate public. Printre cele mai frecvent întâlnite tipuri de ipocrizie se numără, potrivit filozofului britanic David Runciman, pretenția că știi ceva care îți este necunoscut, pretenția că ai o atitudine pe care nu o poți dovedi, pretenția că ești loial fără să fii și pretenția că ai fi cine nu ești."

 Cel mai adesea, chiar cu riscul de a "SUPĂRA" pe amicii ştiuţi, ori cei "AB...SCONŞI"    vă mărturisesc că această stare se naşte din cel mai vechi "ATRIBUT" uman: cel numit... PROSTIA. 

Prin 2015, amicul meu, de la "PALATUL DE CLEŞTAR", domnul MARIAN ZULEAN, chiar a avut nişte observaţii foarte pertinente, într-un material publicat pe site-ul HotNews.ro. Din care voi sublinia doar titlul acestuia. Unul care spune totul, dar care a devenit o "ACERBĂ" realitate; una  imediată. Care este acel titlu? Iată-l:  

"Prostia: un risc la adresa securității naționale"(https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20431458-prostia-risc-adresa-securitatii-nationale.htm)...

Nu vreau a face "TRECEREA" spre ipocrizia noastră, cea de la firele ierburilor, fără a nuanţa şi faptul că, aşa cum scriam şi-n alte materiale, azi, noua formă de "IPOCRIZIE POLITICĂ" este mai accentuată pe tema candidaturilor la şefia de localităţi... ori de consilii locale. Nu dau acuma nume; nu de alta, dar (încă) aştept rezultatele. Care îmi vor confirma, au ba... TEMERILE!

    Însă, forma cea mai "apreciată", implicit şi cea mai des folosită a IPOCRIZIEI este cea a "IPOCRIZIEI folosite ca SPOIALĂ"...  

    De (foarte de) CURÂND, chiar în "DILEMA VECHE" a apărut un articol, unul care dezbate acest VICIU... Ceva aparent UNIVERSAL, atât în CAMPANIA ELECTORALĂ, dar şi-n BISERICĂ; unul mereu şi mereu... TERN.Aşa se face că, în articolul numit "Ipocrizia sau spoiala și splendoarea virtuții", autoarea ANDA ZAHIU... chiar ne face "rost" de un interesant şi acid material.Unul din care-mi voi permite a spicui (nu musai de la spic)... câteva observaţii. Prima ar fi că:

 "Ipocrizia este o caracteristică, nu o simplă eroare a unei vieți trăite alături de alții. Altfel spus, și mai ușor recognoscibil, viciile private produc beneficii publice: a spus-o Bernard de Mandeville, satiristul cunoscut pentru Fabula albinelor. Ipocrizia nu este o dimensiune a corupției morale sau o slăbiciune de caracter lesne de înțeles, ci chiar trăsătura care apare la intersecția cerințelor moralității publice cu psihologia noastră. Practicile noastre morale supraviețuiesc doar pentru că asumăm că virtutea clamată este și practicată. Iată o nouă aurea mediocritas: viața virtuoasă e austeră și orientată spre beneficiul altora, în vreme ce viața trăită în viciu e opulentă, dar însingurată. Să fim ipocriți, așadar, și să lăsăm acest viciu să plătească tribut virtuții, după cum spunea La Rochefoucauld.

Cei mai puțin cinici dintre noi, însă, nu vor fi atît de ușor dispuşi să renunțe la proiectul moralității și să îmbrățișeze ipocrizia ca pe un rău necesar – dovadă şi uşurinţa cu care punem eticheta de ipocrit/ă."

    Iar cea de a doua, pare sa fie chiar şi aparent,  o încercare de aşa zisă reconciliere. Una cu un PREZENT...  şi aşa fără de speranţă. Mă refer la ideea de: "SPERANŢA ÎN SCHIMBARE; UNA A BINELUI".

" De aceea ipocrizia ne repugnă moral mai mult, poate, decît vicii cu efecte mai grave: avem intuiția că, dacă multe dintre transgresiunile morale pot fi privite ca accidente sau scăpări de moment, ipocrizia semnalează o viciere profundă a caracterului, în condiţiile în care presupune cu necesitate existența unui proiect prealabil. 

Cu toate acestea, discuția despre ipocrizie lasă loc de nuanțe. Există și situaţii în care ipocrizia este, dacă nu dezirabilă moral, cel puțin permisibilă. În creșterea copiilor, părinții își asumă adesea rolul de ipocriți atunci cînd fac educație morală. Alteori, ipocrizia e chiar cheia supraviețuirii: îi recunoaștem ca eroi pe cei care își declarau loialitatea în fața Führerului în timpul zilei, salvînd victimele sigure ale exterminării naziste la adăpostul nopții. De învinuit, iată, nu sînt cei care se străduiesc să facă ceea ce este bine după puterile lor, ci cei care au ales deja calea cea mai ușoară, care nu presupune nici un fel de testare a limitelor proprii. "

 Acuma, date fiind aceste NUANŢE dar şi faptul că acest ARTICOL va vedea "LUMINA"...tiparului online, chiar în PRIMA ZI... a unui PAŞTE,  cu valenţe electorale... nu voi căuta a "DEZBATE" ... ce şi cum stau treburile în lumea CREDINŢEI...   Ci doar mă voi LIMITA a vă invita să vedeţi acest video clip... Unul, cu anumite VALENŢE; zic eu  unele uşor de dibuit. 

P.S: "Mărturisesc că ziua în care am fost cel trist şi fără speranţă, cel mai deziluzionat a fost ziua când în 1993, pare-se, am văzut la Televiziunea Română o scenă petrecută în Patriarhie, în cadedrala patriarhală: un grup de tineri îngenuncheaţi se rugau, un preot îi mângâia pe căpşor, alintându-i cu dragul nostru tineret. Copiii se rugau în catedrala patriarhală pentru ca Dumnezeu să-l aducă sănătos în ţară pe Michael Jackson… aveau lacrimi în ochi şi se rugau cu cucernicie, să spunem… iar preotul le cânta în strună, să zic aşa. Şi când m-am gândit că pe timpul nostru, gândul nostru, visurile noastre erau de luptă, de muncă, de seriozitate şi credinţă în soarta poporului român…" - Ion Gavrilă Ogoranu

Iar, de restul... 

HRISTOS A ÎNVIAT!

Plătăreşti... şi ipocrizia, la români

 

Urât afară... ieri, soare... şi iar soare. Pentru noua mea carte, care în fond va fi o continuare a celei dintâi, iată că paşii au ajuns şi la Plătăreşti. În căutare de păşuni, de cum arată râul Dâmboviţa...şi nu numai! Acolo am dat şi peste mănăstirea Plătăreşti.... Iar de aici, începe REALITATEA... una tristă...şi ciudată!

• ISTORICUL MĂNĂSTIRII 
  

Mănăstirea Plătărești este o  mănăstire de confesiune ortodoxă, aflată în subordonarea canonică a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. Mănăstirea a fost ctitorită de către Matei Basarab și soția sa Elina, în anul 1632, biserica de piatră a mănăstirii fiind construită între anii  1642-1646 de același Domn și sfințită la data de 3 aprile 1646

Mănăstirea este situată în partea de sud a localității cu acelaşi nume, din actualul judeţ Călăraşi, pe o terasă a râului Dâmboviţa, după confluența sa cu un alt râu: Colentina, la circa 20 de kilometri sud-est de capitală și la 15 kilometri de Sfânta mănăstire Cernica. 

Ansamblul arhitectonic al mănăstirii Plătărești a fost declarat monument istoric în anul 1915, în prezent fiind inclus pe monumentelor judeţului Călăraşi, din anii 2004 și 2010, ca monument arhitectonic de importanță națională. Ansamblul monahal este format din: Biserica cu  Hramul „Sfântul Mare Mucenic Mercurie”, Casa Domnească, chilii, construcții anexă și zid de incintă, toate incluse pe lista monumentelor istorice. 

Legendele referitoare la începuturile mănăstirii menționează două variante principale. Conform primei variante, mănăstirea a fost ridicată în amintirea unei lupte cu TĂTARII, care îl sprijineau pe RADU ILIAŞ, la preluarea domniei de către Matei Basarab, în 1632. A doua variantă spune că Matei Basarab a ridicat mănăstirea în amintirea victoriei obținute asupra lui VASILE LUPU,  la Nenişori,  în octombrie 1639. Este posibil ca ambele variante să fie adevărate, în sensul că după lupta din 1632 Matei Basarab a înființat mănăstirea, iar după victoria din 1639 a construit biserica de piatră a mănăstirii.

Viața monahală a cestor locuri a fost întreruptă de mai multe ori de-a lungul istoriei, mănăstirea căzând succesiv în ruină și fiind refăcută. În anumite perioade, localul actualei mănăstiri a fost transformat de autorități în penitenciar pentru femei sau spital pentru bolnavii de afecțiuni psihice. 

Episcopia  a reînființat mănăstirea în anul 2000, ca mănăstire de maici, transformând-o în mănăstire de călugări în anul 2004. Începând cu 1 septembrie 2009, mănăstirea a redevenit mănăstire de maici, statut pe care îl are și în prezent. 

• SITUAŢIA ACTUALĂ

Din câte am aflat numărul de monahii care se trudesc cu viaţa între acele ziduri nu mai depăşeşte numărul de 8 suflete.... dar şi situaţia acolo, îmi pare una pe cât de TRISTĂ, pe atât de caldă şi LINIŞTITĂ... pentru actualul Episcop... VICENŢIU! 

 Oare vă mai spune ceva acest nume?!

• IPOCRIZIA...LA EA, ACASĂ...

O să râdeţi, sau poate nu, dar abia ieri am aflat faptul că, localitatea PLĂTĂREŞTI este trecută ca şi localitate de GRANIŢĂ.... Cum cu cine? Cu BULGARII... Adică, cu Nuţi Udrea... 

În afară de acea măicuţa care încerca a ne convinge, ba de una ...ba de alta... iată un fragment, de cum stă IPOCRIZIA, la români... dintr-un fragment bine ales al marelui şi unicului meu amic, poetul DANIEL VORONA: 

„Tăceau toți – doar la sfârșit/ Unul a-ntrebat: «Spune-ne, Ilici,/Când vom serba liberi această zi, spune-ne când»?/Și Lenin, îngândurat, le-a răspuns:/«Cât de curând». Am încercat să-l cânt pe marele Ilici/ În Siberia de atunci, îndepărtată și tristă,/Când într-o seară renii l-au adus,/ Surghiunit de nemernicia țaristă. /Dar pentru Lenin oricare liră e atât de săracă!/ Pe el îl vor cânta întotdeauna faptele lui mari /Și timpul îl va cânta mereu – Bătând în pădurile adânci de stejari.” (A. E. Baconski)

"Eu, Elena, sunt foarte bucuros să lucrez cu tine. Trebuie să faci eforturi monumentale ca să nu cazi sub farmecul tău, in calitate de coleg. Ești inteligentă, ești frumoasă, ești tenace, ai anduranță la mediul general dezgustator al politicii românesti si nu te deranjează vecinatatea oamenilor de valoare, ceea ce inseamnă ca vei putea face cu oricine echipe de valoare si PDL are probabil nevoie de acest lucru". (Teodor Baconschi)

 

Ieri, în micimea ei... Nuţica a mărturisit... printre lacrimile de Crocodiles că...."a cerut azil... politic.În Grecia...". Nu are gusturi rele...