- ISTORICUL MĂNĂSTIRII
Mănăstirea este situată în partea de sud a localității cu acelaşi nume, din actualul judeţ Călăraşi, pe o terasă a râului Dâmboviţa, după confluența sa cu un alt râu: Colentina, la circa 20 de kilometri sud-est de capitală și la 15 kilometri de Sfânta mănăstire Cernica.
Ansamblul arhitectonic al mănăstirii Plătărești a fost declarat monument istoric în anul 1915, în prezent fiind inclus pe monumentelor judeţului Călăraşi, din anii 2004 și 2010, ca monument arhitectonic de importanță națională. Ansamblul monahal este format din: Biserica cu Hramul „Sfântul Mare Mucenic Mercurie”, Casa Domnească, chilii, construcții anexă și zid de incintă, toate incluse pe lista monumentelor istorice.
Viața monahală a cestor locuri a fost întreruptă de mai multe ori de-a lungul istoriei, mănăstirea căzând succesiv în ruină și fiind refăcută. În anumite perioade, localul actualei mănăstiri a fost transformat de autorități în penitenciar pentru femei sau spital pentru bolnavii de afecțiuni psihice.
Episcopia a reînființat mănăstirea în anul 2000, ca mănăstire de maici, transformând-o în mănăstire de călugări în anul 2004. Începând cu 1 septembrie 2009, mănăstirea a redevenit mănăstire de maici, statut pe care îl are și în prezent.
- SITUAŢIA ACTUALĂ
Din câte am aflat numărul de monahii care se trudesc cu viaţa între acele ziduri nu mai depăşeşte numărul de 8 suflete.... dar şi situaţia acolo, îmi pare una pe cât de TRISTĂ, pe atât de caldă şi LINIŞTITĂ... pentru actualul Episcop... VICENŢIU!
- IPOCRIZIA...LA EA, ACASĂ...
O să râdeţi, sau poate nu, dar abia ieri am aflat faptul că, localitatea PLĂTĂREŞTI este trecută ca şi localitate de GRANIŢĂ.... Cum cu cine? Cu BULGARII... Adică, cu Nuţi Udrea...
În afară de acea măicuţa care încerca a ne convinge, ba de una ...ba de alta... iată un fragment, de cum stă IPOCRIZIA, la români... dintr-un fragment bine ales al marelui şi unicului meu amic, poetul DANIEL VORONA:
„Tăceau toți – doar la sfârșit/ Unul a-ntrebat: «Spune-ne, Ilici,/Când vom serba liberi această zi, spune-ne când»?/Și Lenin, îngândurat, le-a răspuns:/«Cât de curând». Am încercat să-l cânt pe marele Ilici/ În Siberia de atunci, îndepărtată și tristă,/Când într-o seară renii l-au adus,/ Surghiunit de nemernicia țaristă. /Dar pentru Lenin oricare liră e atât de săracă!/ Pe el îl vor cânta întotdeauna faptele lui mari /Și timpul îl va cânta mereu – Bătând în pădurile adânci de stejari.” (A. E. Baconski)
