NICI USTUROI NU AI MANCAT...SI NICI GURA NU-TI PUTE!

   CAM ASA, DE LA O VREME INCOA, SE TOT GHIDEAZA MAREA MAJORITATE A ROMANASILOR NOSTRII! SI, MA REFER AICI, IN PRIMUL RAND, LA ASA ZISA SOCIETATE CIVILA, CU "AERIAGARDA" SA...

IATA SI UN EXEMPLU... IMEDIAT

ANDREI PLESU... SI IATA SI DOCUMENTUL, IN CARE SE VEDE CA, ACEASTA MESERIE... DE FRUNTAS IN A MANCA RAHAT... TURCESC, DOAR CE CREDEATI... PRINSESE RADACINI ADANCI... IN LUMEA NOASTRA... ROMANEASCA!

 OBIECTUL "PETITIUNII" ERA LEGAT DE FENOMENUL NUMIT "MEDITATIA TRANSCEDENTALA" SI ERA DATAT 25 MAI 1982

Ma numesc Andrei Gabriel Plesu si sunt de profesie istoric si critic de arta. Din 1971, cand mi-am incheiat studiile, si pana astazi am inteles sa-mi fac profesiunea cu toata seriozitatea, punandu-ma, cu intreaga mea putere de munca, in slujba artei si culturi romanesti. Am publicat un mare numar de studii si articole in presa curenta am realizat mai multe serii de emisiuni la radio si televiziune si sunt autorul a trei carti, bine primite atat de publicul larg, cat si de specialisti. In istorie, dupa o specializare de aproape doi ani in Republica Federala Germana. In timpul acestei specializari , am tinut la Bonn, Dusseldorf si Dortmund mai multe conferinte despre arta romaneasca, socotind ca este datoria mea de onoare sa o fac cunoscuta si apreciata pretutindeni, la adevarata ei valoare. In 1981 mi s-a decernat premiul pentru critica al Uniunii artistilor Plastici si, in acelasi an, premiul pentru eseu al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Am avut cinstea sa-mi reprezint tara, cu comunicari de specialitate, la felurite congrese si reuniuni internatinale (Berlin-Est, Weimar, Jakarta etc.). Ca secretar al sectiei de critica a Uniunii Artistilor Plastci, am participat la organizarea mai multor expozitii de arta romanesca, in fata si in strainatate.

Am intrat in Partidul Comunist Roman la varsta de 19 ani (1968) si, atat pe linie obsteasca (CA ORGANIZATOR DE GRUPA DE PARTID), cat si pe line profesionala ( ca cercetator la Institutul de Istiria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politicesi, apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare ( care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala), sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani.

Va rog, stimate tovarase Secretar General, sa nu luati raportul de activitate de mai sus drept o lipsa de modestie. El e bilantul firesc de munca al oricarui roman care vrea sa-si serveasca tara cum se cuvine. In lumina acestui bilant, veti intelege cat pot fi de mahnit sa constat ca, dintr-o data, in urma unei imprejurari pe care nu o pot socoti decat accidentala, sunt pus in afara partidului “sectant” si dezlantuit din invatamant si cercetare.

Am avut, intr-adevar ghinionul de a participa cu doi ani in urma , la o conferinta (incluzand o parte teoretica si una practica), ce a avut loc la Institutul de Psihologie si Pedagogie pe tema “meditatiei trancendratale”. Conferinta – la care m-am dus pe linia unei firesti curiozitati intelectuale – mi s-a parut neinteresanta sub raport stiintific, drept care nu am mai frecventat niciuna din urmarile ei , mai mult chiar: am avut ocazia, la scurt timp dupa aceea, sa aduc la cunostinta unui lucrator al Ministerului de Interne opinile mele critice privind “meditatia trancendentala”.

In rezumat, fapta de care sunt vinovat se reduce la audierea unei conferinte publice, organizata intr-un cadru perfect oficial, o conferinta despre care nu aveam motive sa cred ca s-ar desfasura fara aprobarile de rigoare. Cat despre chestionarul pe care l-am completat – ca toti cei de fata – in timpul conferintei, nu se referea decat la date strict medicale si nu cuprindea niciun angajament de nuanta politica sau religioasa, care sa contarazica adeziunile mele reale la statutul PCR si la Constitutia tarii. Am fost lamurit, ulterior, ca “meditatia transcendentala”, ca organizatie internationala, implica unele aspecte profund negative, de care insa nu putem avea cunostinta acum doi ani, ca urmare a unui singur contact cu reprezentantul ei. Amintind ca pot fi sanctional, totusi, pentru o momentana lipsa de vigilenta, mi se pare, in acelasi timp, greu de acceptat ca ca sanctiunea sa aiba caracterului unei condamnari atat de drastice, ducand nu numai la totala descreditarea politica, ci si la descalificarea mea profesionala. Intre culpa mea reala si consecintele ei imediate ca o uriasa disproportiune care, in spiritul echitatii cu care ne-a obisnuit conducerea noastra de partid si de Stat nu poate sa fie corectata.

Ranit sufleteste de spulberarea intr-o clipa, a atator ani de eforuri entuziaste, si de anularea tuturor proiectelor mele viitoare (legitime la 33 de ani) apelez, tovarase Secretar General la dreapta dumnevoastra omeneasca, rugandu-va sa dispuneti rediscutarea cazului meu, in datele lui obiective. Va asigur ca tot ce doresc e sa-mi dovedesc, in continuare, ca si pana acum, buna-credinta loialitatea fata de tara, participand la procesul de afirmare a valorilor noastre pe plan universal.

Va multumesc,

Andrei Gabriel Plesu

25 mai 1982

O data, nu asa de mult am auzit, 5 povesti despre ipocrizie. Acum,vi le spun si voua:

Cinci poveşti despre ipocrizie

1. Într-o cârciumă cu lume bună, nişte tineri din lumea bună, copii cu niscaiva carte la bord, din aceia care dispreţuiesc militant subcultura pop, telenovelele, manelele şi maneliştii, ascultau cu plăcere melodii de pe coloana sonoră a coproducţiei rromâno-franceze Gadjo Dilo / L’étranger fou. Ştiţi voi, filmul care a pricopsit-o pe Rona Hartner cu o poală de premii prin ’98 – ’99, cu puţin timp înainte ca presa să-i dea trofeul de ex-amantă a ex-preşedintelui Milică. Interpretul cântecului în discuţie era un anume Adrian Simionescu, iar copiii din lumea bună îl ascultau cu plăcere. Nu bănuiau, sărmanii, că Simionescu e doar numele din buletin al artistului formerly known as Copilul Minune, Minune şi-atât, de Vito etc.
2. Pe pliantele de prezentare a Stufstockului de astă vară scria că festivalul e o şansă acordată arealului protejat cultural Vama Veche – 2 Mai, şi că manelele şi muzica house trebuie să se-audă doar de la Mangalia spre miazănoapte. Totuşi, în fiecare seară de festival, concertele erau deschise (sau închise) de dj-seturi. Organizatorii, grăbiţi să-şi propovăduiască adevărurile, nu-şi dădeau seama că tocmai încălcaseră platforma-program, aducând muzica house şi în josul Callatisului.
3. Pe când telenovelele erau batjocorite de intelighenţie, Adrian Cioroianu, în a cărui mapă de şoarece de bibliotecă se ascundea impecabil bastonul de ministru, făcea pipi contra curentului intelectual, sesizându-i corect ipocrizia: telenovelele nu-s aşa de rele, zicea el, pentru că le învaţă pe gospodine să-şi ţină casele dichisite şi curate, nu să înjure sau să scuipe pe jos.
4. Un folkist ieşean invitat la Zilele Craiovei încânta audienţa cu o compoziţie proprie, al cărei refren umplea sala cu marxism-leninism în re major: „Decât să fiu prost, mai bine sărac!“ Dialectica sa lirică, de Copou, mă şi făcea să văd în faţa ochilor un ţânc blondiu, cu ochi albaştri, interogat de mătuşă-sa: „Tu ce vrei să fii când o să te faci mare? Sărac sau prost?“ Grea dilemă.
5. De fapt, aş putea să dau şi un răspuns la întrebarea asta, dar vreau ca acest text să rămână unul despre toleranţă şi înţelegere. Şi-apoi, există deja destule bancuri cu moldoveni.

IAR, IN REST, MAINE O SA VORBIM DESPRE "LOVILUTIA RUMANA"

    POFTA BUNA, LA MASA, DRAGI MEI IPOCRITI!