DE SÂMBĂTA MORTILOR... Am dat un telefon la mine acasă!

Era noapte nu puteam a pune „geană pe geană”. Imaginea lor mă urmărește de acolo, de parcă ar vrea să ne (mai) întâlnim și a pune țara la cale, cum o făceam odinioară!

De parcă ar vrea să se lămurească, care a mințit dintre noi… aștia toți, viii, dar și plecații. Cu amar în suflet aștept a mă convoca la o șuetă, acolo, în umila garsonieră, a bătrânului. Acum, sincer nu doresc a-I deranja, nu atât din frică… ci, mai mult din respectful celui ”prostit”, pe timpul vieții ăsteia. Dar, ca întotdeauna există… și acum… un DAR. Nu musai un dar Divin, ci un dar, parte a cuvântului grecesc  ”TEODOR”, sau a celui slav… ”BOGDAN”. Este o poezie care mi-a căzut întâmplător, atâta cât mai poate exista ÎNTÂMPLARE în tot acest carusel, numit VIAȚĂ! Poezia se numește simplu, ”Bărbatul”, iar azi, de sâmbăta morților, cade ca un ”Dar” venit de peste lumi, nouă celor care existăm , încă, pe aici! Iata versurile cheie...

"Alo, băiatul tatii, masa-i gata?"
Și el mi-a zis să vin cât mai curând

"Tu, spune-mi ce mai faci, băiatul meu?

Azi, paradoxal, sau nu, e sâmbăta morților!Sunt undeva,prin  ”vâlcea”-ua vieții ascuns... Nu mă căutați, acasă! Plecat.... Lipsesc motivat