duminică, 11 octombrie 2020

AR FI MULTE DE SPUS... DE MESTECAT... DE ADULMECAT.NOI... INSA TACEM

 

E GREU SA NU-MI DATI DREPTATE DACA O SA VA REAMINTESC FAPTUL CA... 

Toamna-mi îneacă sufletul în fum... Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare. Dansul trist al toamnei îl dansăm acum, Tragică beţie, moale legănare.” Stau în față cu un pahar de cognac armean... nu mă grăbesc a-l da pe gât, așa pe nerăsuflate. Nu am de ce, simt nevoia acută să-l frământ ușor, dar cu nesaț... și să mă afund în gânduri. Dar, nu mă întrebați de ce. Răsfoiesc  pagini, de felurite genuri. Pe fundal se aude melodia ”Bella Ciao”... 

 

Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o.
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost în viaţa noastră blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.

 

Apoi... privirea se duce direct la aceste rânduri... din spusele filosofului Petre Ţuţea, mai puţin ştiute (1902-1991)


„Dă-i Cezarului ce este al Cezarului! A fost şi bou pe deasupra prin cultul personalităţii, dar pe lângă ce a făcut ar trebui să i se ierte…”.  „Când voi muri eu, după mine rămâne un singur mare naţionalist în care să credeţi, Ceauşescu. Nu ştiu eu cât de comunist e el, dar ţine cu naţia asta, să ştiţi de la mine. Ăsta e român adevărat. Ţine cu noi!!”. „Aţi văzut, domnule, era mai mare naţio­nalist ca mine, că l-au omorât înaintea mea”. „Faptele vorbesc!  Ceauşescu a condus România timp de 24 de ani. Nu se poate spune că era „bine” pe vremea lui, dar puţini ştiu cum era România înainte de Ceauşescu! Acest conducător a fost pentru ţara asta ceea ce a fost Kamal Ataturk pentru Turcia şi Abdul Nasser pentru Egipt: TATĂL  NAŢIUNII! Ceauşescu a scos România din Evul Mediu, de la lumina lumânării, la lumina electrică, de la carul cu boi, la întreprinderi producă­toare de automobile, camioane, tractoare, locomotive şi avioane…Nu ştiu dacă, păstrând proporţiile, există performanţe asemănătoare în istorie, poate Ramses cel Mare, Ceauşescu a dictat să se ridice şcoli, spitale, diguri, baraje, hidrocentrale, căi ferate, aeroporturi, baze militare subterane, lucrări hidrotehnice portuare, flote de avioane şi vapoare, metrouri, irigaţii pe mii de hectare, poduri impresionante, canale maritime şi fluviale, ba chiar şi autostrăzi. În 24 de ani amărâţi, răstimp în care a plătit datoriile şi a dublat populaţia urbană. De fapt este incredibil. Dacă ştiţi ce vorbesc şi scriu, veţi vedea că performanţele lui Ceauşescu frizează imposibilul. Şi, peste asta, a păstrat DEMNITATEA acestui popor tâmpit!”.

10 comentarii: